A A A + | -

Articolul 675. Stingerea gajului

(1) Gajul se stinge prin stingerea obligaţiei a cărei executare acesta o garanta.
(2) Amanetul se stinge odată cu încetarea posesiei.
(3) Gajul se stinge în urma pieirii bunului gajat, scoaterii acestuia din circuitul civil, dacă aceste evenimente se produc asupra bunului în întregime.
(4) Gajul asupra bunului mobil încorporat unui imobil subzistă cu titlu de ipotecă sub condiţia înregistrării în registrul bunurilor imobile chiar dacă bunul mobil şi-a schimbat natura. Acest gaj are rang de prioritate stabilit conform înregistrării anterioare.
(5) Gajul se stinge şi în cazul:
a) acordului scris al creditorului gajist de a radia gajul;
b) expirării termenului pentru care a fost constituit gajul;
c) vînzării în cadrul exercitării dreptului de gaj;
d) altor situaţii prevăzute de lege.
(6) Cererea de radiere a gajului înregistrat sau a ipotecii se depune la registrul corespunzător de către creditorul gajist sau de către orice persoană interesată, cu acordul scris al creditorului gajist. Cazurile în care nu este nevoie de acordul creditorului gajist pentru radierea gajului sînt stabilite de legislaţie.

LPA C civ, art.21 [Recunoașterea drepturilor dobândite valabil sub imperiul legii vechi]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune