Articolul 2485. Proprietatea comună a comoştenitorilor (indiviziunea)

(1) Dacă cel care a lăsat moştenirea are mai mulţi moştenitori (comoştenitori), masa succesorală devine proprietatea comună a comoştenitorilor din momentul deschiderii moştenirii (indiviziune).
(2) Indiviziunea încetează prin partaj sau prin dobîndirea de către aceeaşi persoană a tuturor cotelor succesorale.
(3) Pînă la încetarea indiviziunii se aplică dispoziţiile art.2486-2497.
(4) Pe durata indiviziunii, dispoziţiile legale privitoare la proprietatea comună pe cote-părţi se aplică în mod corespunzător masei succesorale în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei cărţi.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 22 decembrie 2020 | Actualizat: 10 septembrie 2021
Originea reglementării: §2032 BGB

Cuprins

I. Introducere
II. Mănunchiul de interese contradictorii ocrotite prin indiviziune
III. Natura juridică a indiviziunii
IV. Elementele constitutive ale indiviziunii
V. Subrogarea reală în cadrul masei succesorale
VI. Administrarea masei succesorale
VII. Origini romane și drept comparat

▮ I. Introducere

Urmând principiul de la simplu la compus, Cartea a IV-a reglementează moștenirea simplă, care este culeasă de moștenitorul unic al lui de cujus.  În acest caz, moștenitorul este succesor universal și preia complet poziția juridică a lui de cujus, în măsura în care ea era transmisibilă prin moștenire.

Capitolul V al Titlului IV din această carte adăugă dreptului succesoral norme speciale, care sunt aplicabile unei moșteniri complexe — cea în care moștenirea este culeasă, simultan, de mai mulți moștenitori ai lui de cujus (numiți comoștenitori, iar, în dreptul francez și român, numiți și coindivizari).  Reglementarea este structurată pe materii:
— art. 2485-2497 reglementează relațiile interne dintre comoștenitori pe durata indiviziunii;
— art. 2498-2523 reglementează relațiile interne dintre comoștenitori în contextul încetării indiviziunii prin partaj;
— iar art. 2524-2529 cuprind norme speciale privind răspunderea comoștenitorilor față de creditorii masei succesorale.

După principiul lex specialis… celelalte capitole ale cărții IV (care, de regulă, pornesc de la ipoteza moștenitorului unic) se aplică în completare și cu luarea în cont a regulilor speciale ale indiviziunii.  Acesta este mesajul art. 2485 alin.(3).

Dreptul succesoral tratează comoștenitorii aflați în indiviziune drept o comunitate de persoane [pentru folosirea, în mod corect, a acestei noțiuni, v. art. 1951 și 1952; în dreptul german, „Erbengemeinschaft, v. Die Erbengemeinschaft, Stephan Rißmann (ed.), 3. Auf., zerb verlag, Bonn, 2019; în dreptul italian, „comunione ereditaria”, v. Bonilini/Tratatto, V. IV].   Cu câți mai mulți actori are o moștenire, cu atât mai mare riscul de litigii, iar litigiile dintre comoștenitori sunt notorii. S-a observat chiar că o comunitate de comoștenitori este o comunitate de conflicte (Erbengemeinschaft als „Konfliktgemeinschaft”, v. Stephan Rißmann, § 4 Rechte und Pflichten der Miterben untereinander und gegenüber Dritten, în Die Erbengemeinschaft, Stephan Rißmann (ed.), 3. Auf., zerb verlag, Bonn, 2019, p. 63, nr. 1).  O moștenire are o singură comunitate, chiar dacă diferiți comoștenitori sunt chemați la moștenire pe temeiuri diferite (unii pe moștenire legală, alții testamentară).

Spre deosebire de comunitatea dintre soți ori comunitatea asociaților dintr-o societate, care au animus de a conlucra, comunitatea de comoștenitori este o comunitate involuntară, dar în care fiecare comoștenitor are un drept de veto (jus prohibendi). Și deoarece ține de interesele economice, egoiste, această comunitate tinde să exacerbeze natura umană și poate naște animozități și conflicte familiale din viziuni diferite privind administrarea bunurilor succesorale, din invidie și, mai ales, din necunoașterea normelor legale care cârmuiesc moștenirea. O persoană nu culege așa de multe moșteniri pe parcursul vieții ca să aibă cunoștință despre regulile juridice aplicabile.

Indiviziunea apare imediat la deschiderea moștenirii lui de cujus în folosul mai multor moștenitori.  Împrejurarea că de cujus a lăsat un testament prin care a lăsat instrucțiuni exacte de partaj, care epuizează masa succesorală, nu înlătură apariția stării de indiviziune [aparent, o poziție contrară există în dreptul italian prin partajul de ascendent (ita. — „divisione disposta dal testatore”), v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 4, însă doctrina italiană este împărțită].  Există însă mai multe necunoscute până la executarea instrucțiunilor de partaj: o anumită dispoziție testamentară ar putea fi nevalabilă sau caducă (anumite bunuri succesorale partajate ar putea deja să fi fost înstrăinate de de cujus în timpul vieții); un comoștenitor ar putea fi decăzut de la moștenire ori, invers, un moștenitor dezmoștenit de de cujus și neluat de el în cont la instrucțiunile de partaj ar putea totuși veni la moștenire, prin puterea legii, ca rezervatar; anumite bunuri succesorale trebuie vândute pentru a plăti unele obligații ale masei succesorale; și, în fine, comoștenitorii ar putea redesena partajul între ei, „sărind” peste dorința lui de cujus.  De fapt, este greu să concepem existența unui testament care deja la data întocmirii ar rezolva toate problemele care apar la faza devoluțiunii și partajului.

Situația juridică creată la deschiderea moștenirii nu este o simplă coproprietate a unor bunuri succesorale individuale, or, legea organizează un regim legal de indiviziune între toți comoștenitorii, care are ca obiect masa succesorală privită în ansamblu.  În încercarea de a ocroti interesele divergente ale comoștenitorilor aflați în indiviziune, mai degrabă se încurajează conservarea masei decât punerea ei în valoare eficientă.  Indiviziunea între comoștenitori poate dura ani în șir.  Ea este percepută ca o sursă de neînțelegeri și de ineficiență economică; proprietatea este dezvoltată optim în mod individual, și nu într-un colectiv în care fiecare are drept de veto [„regula atât de stânjenitoare a unanimității”, v. Eliescu/Transmisiunea, p. 209].  Prin urmare, dreptul succesoral nu încurajează rămânerea în indiviziune, ci cuprinde mecanisme de încurajare a partajului, pentru a pune capăt stării de indiviziune.

Observație practică: un testator grijuliu, care vrea să păstreze coeziunea în familie și după deschiderea moștenirii, ar trebui să planifice nu doar „ce” să lase fiecăruia, ci și „cum” aceștia o vor culege. Dreptul succesoral acordă o serie de instrumente puternice în acest sens, cum ar fi desemnarea executorului testamentar și includerea în testament a instrucțiunilor de partaj. În așa chip, testatorul va dărui comoștenitorilor nu doar valori economice, dar și economie de timp și nervi.

Cel care lasă moștenirea mai multor comoștenitori nu poate, prin dispoziție testamentară, să înlăture regimul legal de indiviziune.  El poate, în schimb, influența semnificativ, prin testament, asupra regimului legal de indiviziune prin desemnarea unui executor testamentar și includerea instrucțiunilor de partaj.

Așadar, dreptul succesoral moldav folosește modelul german al indiviziunii organizate (reglementate clar de lege).   În sistemul succesoral francez, construit de Codul civil Napoleon, indiviziunea era privită indezirabilă [Malaurie/Brenner/Successions, p. 460, nr. 793] și reglementării ei i se dedica un singur articol, art. 815: « Nul ne peut être contraint à demeurer dans l’indivision et le partage peut être toujours provoqué, nonobstant prohibitions et conventions contraires » („Nimeni nu poate fi constrâns a rămâne în indiviziune și împărţeala poate fi provocată oricând, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii.”).  Abordarea a fost preluată în art. 728 Cod civil român de la 1864.  Prof. român Mihail Eliescu, analizând acest articol concluziona că „în dreptul român, indiviziunea este, așadar, neorganizată.  Legiuitorul, nădăjduind că, siliți de neajunsurile care decurg din regula unanimității, copărtașii se vor grăbi să ceară ieșirea din starea de indiviziune, a conceput această stare ca trebuind să fie esențialmente vremelnică.  În practică, aceste nădejdi nu s-au realizat, părțile găsind în arsenalul dreptului mijloacele tehnice necesare pentru a organiza indiviziunea ori de câte ori prelungirea acesteia le părea convenabilă” [Eliescu/Transmisiunea, p. 208 și 209, care menționează printre acele mijloace tehnice: contractul de societate civilă dintre comoștenitori; erezii pot da unuia dintre ei mandat pentru administrarea moștenirii; dacă un erede preia singur administrarea, cu cunoștința celorlalți, se poate vedea în asta un mandat tacit; eredele care preia administrarea fără consultarea celorlalți poate fi tratat ca gerant al afacerilor altuia; pe durata procesului judiciar de împărțeală tribunalul va numi un „administrator sechestru”, ales de preferință dintre cei interesați la împărțeală — funcțional echivalent cu custodia masei succesorale din C. civ. al R. Moldova].

Reformele succesive ale dreptului succesoral francez,  realizate între 1938 și 2006, au dus la un regim organizat al indiviziunii, sub presiunea schimbărilor în modul de viață, mentalitățile și relațiile de familie în cadrul societății franceze.  „Legislația actuală nu mai are nici cultul proprietății exclusive, nici cultul egalității în natură și nici chiar cultul egalității.  Aproprierea exclusivă și egalitatea cedează de fiecare dată când ele stânjenesc utilitatea economică și chiar voințele defunctului și ale coindivizarilor.” [Malaurie/Brenner/Successions, p. 484, nr. 832].

În noul Cod civil român în vigoare din 2011, indiviziunea este o stare organizată de lege, într-o anumită măsură, prin regimul legal al proprietății comune pe cote-părți [Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 442, nr. 1297].  Așa cum bine s-a observat, „proprietatea comună pe cote-părți este o modalitate a dreptului de proprietate, pe când indiviziunea este o modalitate a patrimoniului” [Constantin Stătescu, Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970, p. 692, apud Deak/Tratat de drept succesoral, V. III, p. 176, nr. 311; în același sens, Kocsis/Vasilescu/Succesiuni, p. 303].

Buna funcționare internă a comunității este atinsă cu instituirea prin lege, în sarcina fiecărui comoștenitor, a unor obligații față de toți ceilalți, cum ar fi cea de a participa la administrarea necesară a indiviziunii și de a contribui la cheltuielile și alte sarcini ale indiviziunii.  După natura lor, acestea sunt obligații propter rem [În acest sens, v. Bonilini/Tratatto, vol. IV, p 66], adică apar în puterea calității de membru al comunității și încetează atunci când persoana încetează a fi membru.

▮ II. Mănunchiul de interese contradictorii ocrotite prin indiviziune

În dreptul privat roman, creanțele și datoriile trec la moștenitori în forma divizată (fiecare element este pe cote-părți, conform cotei succesorale). Indiviziunea are incomoditatea că un comoștenitor nu poate vinde cota-parte dintr-un bun determinat din componența masei succesorale și, în general, nu are acces exclusiv și direct la valorile moștenite.  Exercitarea drepturilor din masa succesorală este îngreunată semnificativ dacă măcar unul din ceilalți comoștenitori este necooperant sau chiar dușmănos. Avantajul indiviziunii constă în faptul că partajul se face doar între titularii de cote succesorale (fie că sunt moștenitori sau dobânditori ai cotei), dar nu și cu dobânditorii unei cote-părți a unui comoștenitor într-un bun determinat din componența masei succesorale.  La fel, crește șansa de a asigura că ceilalți comoștenitori acoperă proporțional cheltuielile suportate de unul dintre comoștenitori sau alte obligații ale masei succesorale executate doar de unul dintre comoștenitori, și, totodată, crește șansa unui raport eficient (al donațiilor primite și susținerii speciale oferite de către comoștenitor) în cadrul partajului (dacă comoștenitorul obligat la raport ar fi primit cote-părți în bunuri determinate și ar fi putut să le înstrăineze înainte de partaj, comoștenitorul îndreptățit să ceară raportul ar fi fost pus în dificultatea de a recupera cota-parte înstrăinată sau valoarea ei; este mai simplu de a interzice înstrăinarea cotelor succesorale).

Prin instituirea regulilor de administrare și dispunere în comun (art. 2492 și 2494) se ocrotește și interesul comoștenitorilor de conservare a valorii masei succesorale.

În practica succesorală franceză s-a observat că indiviziunea este durabilă în primul rând din motive familiale: înainte de a partaja, se așteaptă ca minorii să împlinească majoratul sau se așteaptă decesul celui de-al doilea părinte; pentru mulți copii, faptul de a impune partajul soțului supraviețuitor al defunctului, văduv al cărui stil de viață nu ar trebui schimbat, reprezintă un gest răutăcios; copiii comuni pot, fără mari inconveniente, să pună moștenirea între paranteze, fiindcă ei sunt siguri că vor regăsi bunurile succesorale după decesul soțului supraviețuitor. În așa chip, se întâmplă suprapunerea mai multor indiviziuni care își așteaptă partajul: o indiviziune post-matrimonială și două indiviziuni succesorale [Malaurie/Brenner/Successions, p. 460, nr. 794.  În același sens, v. Lange/Erbrecht, p. 540, §55, nr. 5].  În al doilea rând, rămânerea în indiviziune poate fi o cale de a evita diminuarea valorii economice a anumitor bunuri ca urmare a divizării lor prin partaj ori de a evita ieșirea din familie a unui bun important (casa părintească, afacerea părintelui etc.).  Pentru a tempera această pierdere a valorii economice, legea instituie cauze de preferință a unui comoștenitor față de ceilalți comoștenitori (art. 2503, 562) și unele prezumții de indivizibilitate a bunurilor succesorale (art. 2502).

Totuși, prioritate are nu păstrarea indiviziunii, ci dreptul potestativ de a ieși din ea.  În acest sens, majoritatea comoștenitorilor nu pot decide interzicerea partajului (art. 2499 cere unanimitate).  Pe cale de consecință, chiar și comoștenitorul cu cota succesorală cea mai mică poate provoca partajul (art. 2498 alin.(1)).  Testatorul poate însă să se asigure că indiviziunea durează până la 30 de ani sau, chiar mai mult, până la îndeplinirea unei condiții suspensive legate de un comoștenitor, e.g., decesul unui comoștenitor (art. 2500).

Ilustrație

Testatorul (T) dorește ca soțul supraviețuitor (SS) să locuiască în casă până la deces și să nu fie deranjat de pretențiile de partaj ale copiilor.  El nici nu dorește casa să revină integral SS.  T poate, prin dispoziție testamentară, dispune: „Interzic partajul casei atât cât SS va fi în viață”.

Regula unanimității nu se aplică universal.  Uneori legea recunoaște drepturi individuale comoștenitorilor, cum ar fi dreptul de a cere înregistrarea comunității moștenitorilor (adică a tuturor comoștenitorilor) ca titulari ai dreptului din componența masei succesorale în registrele de publicitate.

Pentru creditorul masei succesorale, regimul de indiviziune prezintă avantajul că el poate urmări comunitatea, și nu pe fiecare comoștenitor în mod individual; la aceasta contribuie și regula de competență teritorială de la art. 41¹ alin.(3) CPC.  Mai important, acest creditor nu este ținut să provoace partajul înainte de a putea urmări eficient bunurile indivize.  Or, pentru datoriile indivize răspund bunurile indivize, ambele fiind deținute indiviz de comoștenitor.  Este un construct juridic care, funcțional, creează o situație ca și cum de cujus n-ar fi decedat ori ca și cum masa succesorală este un subiect de drept distinct.

Notă de practică: Practicianul ar trebui să nu să se grăbească cu partajul.  Până la partaj, răspunderea fiecărui comoștenitor este limitată doar la masa succesorală și nu poartă răspundere cu patrimoniul personal.  Însă după partaj, regula se inversează (→ adnotarea la art. 2525).

Separarea masei succesorale de patrimoniul personal al fiecărui comoștenitor are atât funcția de a proteja patrimoniul personal al comoștenitorilor, cât și de a ocroti interesele creditorilor masei succesorale.  Dacă masa succesorală s-ar confunda cu patrimoniul fiecărui comoștenitor, creditorii masei succesorale ar găsi în fața lor o multitudine de codebitori și o masă succesorală fărâmițată [v. Lange/Erbrecht, p. 540, §55, nr. 4; v. Eliescu/Transmisiunea, p. 210, care recunoaște că, deși în dreptul românesc bazat pe vechiul Cod civil de la 1864 obligațiile succesorale se divizau de drept, creditorii masei totuși puteau urmări întreaga masă succesorală pe durata indiviziunii, „fără să li se poată opune diviziunea de drept a obligațiilor succesorale”].  Evitarea fărâmițării este cimentată de mecanismul subrogării reale pe durata indiviziunii — tot ce este primit în schimbul unui bun succesoral intră în masa succesorală (și nu în patrimoniul personal al comoștenitorilor) și poate fi urmărit de creditorii masei succesorale (art. 2495).

▮ III. Natura juridică a indiviziunii

1) Comunitate involuntară de persoane

Juridic, comoștenitorii formează o comunitate de persoane (numită comunitate de moștenitori, germ.  — die Erbengemeinschaft), iar masa succesorală este deținută de ei în regim de indiviziune.   Indiviziunea apare independent de voința moștenitorilor, prin efectul legii, odată cu decesul lui de cujus.  În acest sens, comunitatea de moștenitori este o comunitate de drept.  Acest caracter în special o delimitează de societatea civilă, care este o comunitate prin contract. Ea însă nu rămâne forțată, fiecare comoștenitor având dreptul de a provoca partajul.  Astfel, indiviziunea este o punte juridică de legătură, o stare tranzitorie, dintre momentul deschiderii moștenirii și partajul bunurilor concrete din masa succesorală.  Uneori ea durează luni, alteori, din cauza litigiilor sau, din contra, a interesului de a păstra comunitatea, indiviziunea poate dura ani.

Fiind o formă a proprietății comune specifică dreptului succesoral, indiviziunea nu poate fi instituită prin contract, ci ea este opera legii.  La fel, ea nu poate fi reactivată după partajul întregii mase succesorale.  Indiviziunea nu se limitează la proprietate, fiindcă obiect al indiviziunii nu este doar activul masei patrimoniale, ci și pasivul.

Potrivit art. 2485 alin.(2) indiviziunea încetează:

a) prin partajul întregii mase succesorale, adică nu există vreun bun din componența masei succesorale care nu a făcut obiectul partajului.  În cazul partajului parțial (în obiect sau în subiect), indiviziunea se păstrează privitor la masa succesorală nepartajată; sau

b) prin ieșirea penultimului comoștenitor din comunitatea de moștenitori, de exemplu prin dobândirea tuturor cotelor succesorale de către un singur comoștenitor.  Este o soluție mai rapidă și mai simplă decât partajul, dar cere un contract de înstrăinare a cotei succesorale între comoștenitor și un dobânditor (ori o succesiune mortis causa de la comoștenitor la dobânditor) [Pentru aceeași soluție în dreptul succesoral francez, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 126].

Încetarea indiviziunii mai este numită și „lichidarea moștenirii” ori „lichidarea masei”, deși C. civ. nu socotește necesar să folosească acest concept [Lichidarea este o operațiune de calcul care contă în fixarea drepturilor fiecărui copartajant: prin determinarea și evaluarea masei succesorale în activ și în pasiv și a părții fiecăruia, ea permite de a forma loturile de atribuire conform principiului egalității, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 487, nr. 833] [Etimologia lichidării: din latină liquidus, a, um — lichid, clar, apoi în latina juridică, liber de datorii].   Similar, noțiunea „lichidarea pasivului” se referă la stingerea obligațiilor masei succesorale, indiferent dacă are un moștenitor unic ori comoștenitori, cu scopul de a determina activul net al masei succesorale („surplusul”, în sensul art. 2497).

Comunitatea de moștenitori se păstrează însă când un comoștenitor înstrăinează mai multe părți ale cotei sale succesorale către mai mulți dobânditori.  În acest caz, cota succesorală este un bun comun deținut în comun de dobânditori (fie în regim de proprietate comună pe cote-părți, fie, dacă sunt soți cărora li se aplică regimul comunității legale, în regim de proprietate comună în devălmășie).

Comoștenitorii fac parte din comunitate indiferent de temeiul chemării lor la moștenire: conform regulilor moștenirii legale, ale moștenirii testamentare ori ca o aplicare combinată a acestora (art. 2164).

Moștenitorul rezervatar nu are vreo poziție specială în cadrul indiviziunii.  Scopul instituției rezervei succesorale este doar ca rezervatarul să fie inclus în comunitatea de moștenitori și să primească o cotă succesorală minimă, în rest însă — regulile generale ale indiviziunii i se aplică (→ adnotarea la art. 2530).

S-a observat că este de esența unei indiviziuni ca membrii ei să dețină drepturi de aceeași natură, nu însă neapărat egale, asupra aceleiași mase de bunuri, fără ca un anumit membru să aibă un drept exclusiv asupra unei părți anume [Christophe Albiges, Indivision : généralités, Rep. civ., mars 2011 (actual. décembre 2019), nr. 1 și 24; Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 441, nr. 1296].  Acest drept de aceeași natură este dreptul moștenitorului la cotă succesorală.  Prin urmare, legatarul și executorul testamentar nu sunt membri ai acestei comunități (deci, legatarul nu stă la masa la care se dezbate partajul) [în același sens, v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 133].  Dacă privitor la același bun succesoral testatorul a instituit mai mulți legatari, ei nu vor forma o indiviziune, ci doar o proprietate comună pe cote-părți asupra bunului [în același sens, v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 25].  La fel, un nud proprietar și un uzufructuar nu formează împreună o indiviziune [în același sens, v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 12].

Din informațiile anecdotice ale practicii succesorale rezultă că, în caz de moștenire legală, mai frecventă este pluralitatea de moștenitori, iar în caz de moștenire testamentară — desemnarea unui unic moștenitor, care ar putea însă fi limitată de intrarea rezervatarului în cercul moștenitorilor [pentru o situație similară în Germania, v. Lange/Erbrecht, p. 538, §55, nr. 1].

2) Masa patrimonială specială

Este de esența comunității de comoștenitori că masa succesorală este o masă patrimonială specială deținută în regim de indiviziune. Ea este distinctă de patrimoniul personal al comoștenitorilor.  Cota succesorală face parte din patrimoniul personal al comoștenitorilor. Conform art. 2486, fiecare comoștenitor poate dispune de cota sa succesorală, dar el nu poate dispune de cota sa parte asupra unui bun distinct din componența masei succesorale.  În realitate, comoștenitorul indiviz nu are o cotă-parte în fiecare bun din această masă [contra: în dreptul francez coindivizarii dețin și cote-părți în fiecare bun, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 474, nr. 817].  Așa cum explică art. 2498 alin.(2), abia prin efectul partajului comoștenitorul dobândește o cotă-parte din dreptul asupra bunului succesoral și apare regimul de drept comun al proprietății comune pe cote-părți.  În această lumină, în comparație cu noțiunea „bun succesoral” (care arată proveniența lui de la defunct) ori „bun comun” (care ar putea sugera, greșit, că comoștenitorii au un drept de proprietate comună pe cote-părți asupra lui), ne pare mai exactă noțiunea „bun indiviz”, care include orice bun ce intră în masa succesorală (fie pentru că provine de la defunct, fie că a intrat în masă prin jocul subrogării reale, după deschiderea moștenirii) deținută în indiviziune (fie de comoștenitorii originali, fie de dobânditorii subsecvenți ai cotelor succesorale).  În aceeași cheie, membrii comunității pot fi numiți „coindivizari” (conform tradiției terminologice franceze, „indivisaire”).

Chiar dacă elementele de activ sunt divizibile, atâta timp cât indiviziunea există, ele nu se divid în cote-părți între comoștenitori; creanța ce aparținea lui de cujus nu devine o creanță divizibilă. Prin urmare, comoștenitorul nu are cum să dispună de o cotă a sa parte dintr-un element de activ concret (2486 alin.(2) și art. 2494 alin.(1)).

Aceasta este deosebirea fundamentală dintre actuala reglementare a moștenirii și cea în vigoare până la 1 martie 2019, în care comoștenitorii erau priviți ca simpli proprietari pe cote-părți ai fiecărui bun din masa succesorală și, pe cale de consecință, fiecare putea dispune de sine stătător de cota-parte din dreptul de proprietate comună asupra unui bun.  O asemenea soluție ridica probleme complexe de partaj succesoral și de urmărire a masei succesorale de către creditorii masei succesorale.

Pe durata indiviziunii, dreptul înregistrat în registrul de publicitate care intră în componența masei succesorale (e.g. dreptul de proprietate asupra imobilului lăsat de de cujus) se înregistrează pe numele întregii comunități de comoștenitori, cu importanta precizarea că cota-parte din dreptul înregistrat a fiecărui comoștenitori nu se înregistrează.  Pe de o parte, în așa fel se aduce la cunoștința terților că partajul încă nu a avut loc.  Pe de altă parte, înregistrarea cotelor-părți până la partaj va face, tehnic, posibilă înstrăinarea de către comoștenitor a cotei-părți în dreptul înregistrat concret, provocând dezavantajele pe care aceasta le cauzează.  Partajul poate arăta că dreptul înregistrat rămâne unui singur comoștenitor ori că comoștenitorul în general nu devine proprietar al acelui drept, fie deoarece nu cade în lotul său de partaj, fie pentru că el în general nu are un lot de partaj, din motiv că, după efectuarea raportului conform art. 2515 și 2623, cota lui succesorală nu mai oferă niciun emolument.

Această soluție tehnică asigură separarea masei succesorale de patrimoniul personal al fiecărui comoștenitor.  Dacă comoștenitorul nu poate dispune de un bun al masei succesorale și nici de o cotă-parte din acel bun, înseamnă că bunurile nu pot fi urmărite de creditorul personal al comoștenitorului.  Acesta poate urmări doar ceea ce comoștenitorul poate înstrăina — cota succesorală [O soluție similară o prevede art. 815-17 din Codul civil francez, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 129; Malaurie/Brenner/Successions, p. 464, nr. 801].  Recunoașterea prin lege a dreptului creditorului personal de a urmări, pe durata indiviziunii, o cotă-parte dintr-un bun succesoral, de fapt, l-ar pune în fața creditorilor masei succesorale, ceea ce este nejustificat.  Din contra, deoarece creditorul personal poate urmări doar ceea ce îi aparține exclusiv comoștenitorului (i.e. cota succesorală), el nu va urmări valoarea economică pură a unui element din activul succesoral, ci valoarea economică adevărată a dreptului de moștenire al comoștenitorului.

Valoarea economică adevărată a dreptului de moștenire al comoștenitorului: 

(x) diferența dintre activul și pasivul succesoral (y) împărțită la cota succesorală a comoștenitorului și apoi (z) cu deducerea valorii donațiilor raportabile primite de comoștenitor de la de cujus înainte de deschiderea moștenirii (art. 2515) și a valorii susținerii speciale oferite lui de cujus de către un alt comoștenitor descendent (art. 2523).

Dacă z ≥ x/y ⇒ comoștenitorul nu are dreptul la niciun leu, iar creditorii săi personali nu pot urmări niciun leu din masa succesorală

Sugestie practică: un sechestru pe cota succesorală a comoștenitorului debitor urmărit poate fi însoțit de somația, adresată celorlalți comoștenitori, de a nu preda lotul de partaj debitorului urmărit, ci executorului judecătoresc.

Această logică se aplică chiar dacă masa succesorală se suprapune cu un bun succesoral, adică masa succesorală este compusă dintr-un singur bun, și nu are nicio obligație.

Actele juridice ale comoștenitorului pe durata indiviziunii

Pentru eficiența unui act juridic de dispoziție (art. 358) în privința unui bun care intră în componența masei succesorale se cere consimțământul tuturor comoștenitorilor (art. 2494 alin.(1)).

Refuzul legiuitorului de a recunoaște o cotă-parte într-un bun succesoral comoștenitorului nu îl împiedică pe comoștenitor de a se a obliga, prin act juridic civil, față de terți, să înstrăineze un bun succesoral (chiar dacă este bun comun al comoștenitorilor) ori o cotă-parte din acel bun comun.  Această intenție poate fi atinsă printr-un antecontract de vânzare-cumpărare privitor la bun ori la cota-parte din bun sau printr-un contract de vânzare-cumpărare (schimb, donație etc.) sub condiția suspensivă a dobândirii bunului de către comoștenitorul care se obligă.

Aici intervine distincția dintre efectele obligaționale ale contractului și efectele lui reale.  În primul scenariu, antecontractul produce doar efecte obligaționale, urmând ca efecte reale (transmiterea proprietății către cumpărător) să se producă în temeiul contractului definitiv de vânzare-cumpărare.  În al doilea scenariu, contractul de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă poate prevedea că:

a) efectele obligaționale se produc imediat, în sens că comoștenitorul vânzător este obligat să depună eforturi pentru a se asigura că bunul vândut intră în lotul său de partaj, însă efectele reale se vor produce când comoștenitorul vânzător dobândește bunul vândut prin efectul partajului;

b) toate efectele contractului, atât cele obligaționale, cât și cele reale, se vor produce când comoștenitorul vânzător dobândește bunul vândut prin efectul partajului, astfel încât comoștenitorul vânzător nu are obligația de a contribui pozitiv la îndeplinirea condiției suspensive.

Ilustrație

D a decedat fiind succedat de trei copii în cote egale (C1, C2 și C3).  D a lăsat un teren în sat.  Vecinul V este foarte interesat să cumpere terenul.  El îl convinge pe C1 să încheie un antecontract autentic de vânzare-cumpărare a terenului doar cu C1.  

Antecontractul nu este nul (art. 358).  El îl obligă pe C1: a) fie să depună eforturi pentru ca terenul să intre în lotul său de partaj și să încheie contractul definitiv cu V, b) fie să îi convingă pe C2 și C3 să încheie împreună contractul definitiv cu V.

Dacă C2 și C3 se opun cu succes atribuirii terenului către C1 și, după caz, refuză să îl vândă lui V, V va avea o pretenție obligațională față de C1 pentru neexecutarea antecontractului.  V însă nu a devenit proprietar al terenului și nu are o pretenție de drept real față de C2 și C3.

Posesia bunurilor din masa succesorală

În sensul regulilor posesiei, comoștenitorii exercită o co-posesie a bunurilor din componența masei succesorale (art. 482 alin.(3)).   Dacă doar unul dintre comoștenitori stăpânește bunul (de exemplu, locuiește în imobilul lăsat de cujus), el este posesor nemijlocit, iar toți comoștenitori sunt coposesori mijlociți [Sebastian Herrler, în Palandt/BGB, § 857, nr. 3, p. 1515].

Indiviziunea succesorală (germ. — der erbrechtliche Gesamthand) se află la interferența dintre proprietatea comună pe cote-părți și cea în devălmășie, dar nu coincide întocmai cu niciuna din ele.  Ea este similară devălmășiei, fiindcă comoștenitorii nu au o cotă-parte determinată în fiecare bun care intră în componența masei succesorale, chiar dacă în masă se află un singur bun.  Ea însă diferă de devălmășie prin aceea că comoștenitorii dețin cote succesorale determinate în masa succesorală, adică doar în mod indirect, dar nedeterminat, dețin cote în bunurile care intră în componența masei succesorale [în același sens, Kocsis/Vasilescu/Succesiuni, p. 303].  Cota-parte economică în bunuri se cunoaște, dar nu și cea juridică.  Un soț nu își poate înstrăina cota în devălmășie, pe când un comoștenitor poate înstrăina cota succesorală.  În acest context, s-a observat că indiviziunea succesorală se află permanent la faza de lichidare [Lange/Erbrecht, p. 542, §55, nr. 10]; ea a apărut ca să fie lichidată, pe când indiviziunea matrimonială există pentru a asigura funcționarea liniștită a cuplului căsătorit.

[Și abordarea în dreptul românesc pare a cunoaște aceste două niveluri de analiză: „cotă în masă → masa cuprinde bunuri. Fiind notat: „…dreptul indivizarului purtând totodată atât asupra unei cote-părți ideale din întreaga moștenire, cât și asupra fiecărei molecule a fiecărui bun succesoral”,  v. Eliescu/Transmisiunea, p. 207.  S-a mai afirmat în sistemul românesc că între proprietatea comună pe cote-părți și proprietatea indiviză diferența este doar de obiect (prima – un bun individual determinat, iar cea de-a  doua – un patrimoniu sau o fracțiune dintr-un patrimoniu), nu și de regim juridic, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 445].

Adagiul latin totum in toto et totum in qualibet parte exprimă plastic structura proprietății în cadrul indiviziunii: „fiecare are cota sa și toți au întregul” [Jean Carbonnier, Droit civil, t. 2, Les biens, Les obligations, 2e éd., Presses Universitaires de France, Paris, 2017, nr. 79].  În dreptul românesc s-a reținut că „masa indiviză a isprăvit prin a fi privită, din multiple puncte de vedere, ca o masă de bunuri autonomă, ce rămâne neatârnată de patrimoniile moștenitorilor copărtași și care, departe de a se solidifica la moartea defunctului, rămâne vie, alcătuirea ei suferind, sau putând să sufere, importante prefaceri” [Eliescu/Transmisiunea, p. 209].

În dreptul francez indiviziunea succesorală este doar una din formele indiviziunii, care, de fapt, în fond corespunde proprietății comune din dreptul R. Moldova. Așadar, în dreptul francez, indiviziunea apare și în privința bunurilor comune ale soților (similar regimului devălmășiei din dreptul R. Moldova, precum și în privința bunurilor dobândite în comun (similar regimului proprietății comune pe cote-părți din dreptul R. Moldova).  În acest sens, în dreptul francez indiviziunea poate avea ca obiect un bun concret ori o masă de bunuri (e.g. o masa succesorală) [Christophe Albiges, op. cit., nr. 54 et seq.].

Comoștenitorii în regim de indiviziune sunt proprietari comuni ai fiecărui bun din masa succesorală, concluzie care rezultă din trimiterea subsidiară la regulile proprietății comune pe cote-părți (art. 2485 alin.(4)), dar și din regulile speciale ale indiviziunii care prevăd ipoteza că comoștenitorii înstrăinează un bun concret din masă, și nu masa le înstrăinează.  S-a adus raționamentul just că dreptul de proprietate asupra unui bun concret trebuie să aibă un subiect; masa succesorală nu este un subiect, nu are capacitate civilă, ci este o masă patrimonială specială, o universalitate de drept, un obiect complex [Lange/Erbrecht, p. 542, §55, nr. 10; aceeași poziție în dreptul italian, v. Bianca/Diritto civile, V. 2.2, p. 147, nr. 88, care observă că, uneori, legea folosește expresia descriptivă „drepturi și obligații ale moștenirii” pentru a se referi la drepturile moștenitorului în calitate de moștenitor.  Nu este decât o elipsă juridică.  Pentru aceeași poziție în doctrina franceză, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 466, nr. 801; v. Christophe Albiges, op. cit., nr. 36 et seq., care însă pune problema personificării indiviziunii („Vers une personnification de l’indivision?”), adică calitatea ei de quasi-subiect de drept] [Incomoditățile și construcțiile juridice pe care le implică indiviziunea nu există în dreptul societar, acolo unde comunitatea voluntară de asociați formează un subiect de drept nou — societatea. Deoarece patrimoniul social aparține nu asociaților, ci societății însăși, asociații nu se află în indiviziune.  Drepturile de vot acordate de părțile sociale/acțiuni se aseamănă însă cu drepturile de vot acordate de cotele succesorale.  Atunci când o societatea se lichidează și se ajunge la etapa repartizării activelor rămase către asociați, doctrina de drept societar invocă regulile partajului coproprietății, se precizează că asociații pot încheia un contract de partaj, prin care să decidă cum se atribuie activele și să se mențină proporțiile prin asumarea unei obligații de plată a sultei, v. Bodu/Drept societar, p. 1488].

Observație practică: comoștenitorii M1 și M2 care introduc o acțiune în justiție pentru a apăra un drept ce intră în componența masei succesorale lăsate de D nu se vor identifica drept „masa succesorală a lui D”, fiindcă masa succesorală nu este subiect de drept; nu are capacitate procesuală activă sau pasivă.  Reclamanți vor fi indicați M1 și M2.  În împrejurările de fapt ale acțiunii M1 și M2 vor menționa că dețin dreptul subiectiv apărat judiciar în regim de indiviziune succesorală.  

Același lucru se aplică când M1 și M2 sunt pârâți.

Caracteristica indiviziunii nu este modificată de existența vreunei instrucțiuni de partaj făcută de testator în testament (numit și partaj de ascendent) sau existența unui legat asupra unui bun în folosul unuia dintre comoștenitor.  Ambele dispoziții testamentare nu au decât efecte obligaționale — obligă comoștenitorii să respecte aceste dispoziții testamentare, însă, conform regulilor partajului, această distribuție obligațională poate fi modificată.

▮ IV. Elementele constitutive ale indiviziunii

1) Comoștenitorul

Este comoștenitor în sensul art. 2485 fiecare moștenitor care a dobândit moștenirea.  Per a contrario, persoana decăzută de la moștenire (v. art. 2176) niciodată nu s-a considerat moștenitor și, deci, nu este comoștenitor.

Moștenitorul substituent (art. 2249) nu intră în componența comunității de moștenitori decât după ce se produce substituirea. Aceeași este situația moștenitorului subsecvent, care devine membru al comunității doar la deschiderea moștenirii subsecvente. În caz de pluralitate de moștenitori subsecvenți ei nu formează o comunitate, întrucât, până la deschiderea moștenirii subsecvente, ei nu dețin nimic împreună [Lange/Erbrecht, p. 540, §55, nr. 6].

Orice persoană care are capacitate succesorală (persoană fizică, juridică, de drept privat sau de drept public) poate fi membru al comunității de moștenitori.

Dacă o cotă succesorală este înstrăinată unui terț, acesta devine membru al comunității de moștenitori și deține masa succesorală în regim de indiviziune, aplicându-se regulile indiviziunii. Aceasta rezultă atât din art. 2485 alin.(3), care dispune că pe toată durata indiviziunii se aplică și art. 2488. Același efect îl are alin.(4), care nu are corespondent în BGB, dar care face trimitere la regulile proprietății comune pe cote-părți, unde există același drept de preemțiune în caz de vânzare a cotei-părți.

2) Masa succesorală

Masa succesorală se transmite în indiviziune comoștenitorilor indiferent de existența în testament a unor instrucțiuni de partaj (art. 2504) sau a unui legat în folosul moștenitorului (art. 2300).  Aceste dispoziții testamentare au doar efecte obligaționale, între comoștenitori, și nu efecte reale (nu acordă drepturi absolute, drept de proprietate directă comoștenitorului beneficiar al dispoziției testamentare).  Bunurile din componența masei succesorale nu se divizează; ele nu sunt deținute în regim de proprietate comună pe cote-părți standard.  Deoarece moștenirea este o devoluțiune universală, toată masa aparține comunității de comoștenitori.  Masa succesorală este deținută în comun de comunitatea comoștenitorilor. Titulari ai fiecărui drept din masă sunt moștenitorii ca comunitate.

Aici nu se includ drepturile transmisibile prin moștenire, dar care nu intră în patrimoniu, cum ar fi drepturile morale rezultate din dreptul de autor ori dreptul la ocrotirea a memoriei defunctului.

Drepturile defunctului care nu se transmit prin succesiune universală, ci prin succesiune particulară, nu fac parte din masa succesorală.

Masa succesorală este o masă patrimonială specială deținută de comunitate și ea este separată de patrimoniul personal al comoștenitorilor [MuKoBGB, §2032, nr. 23].  Economic ele sunt tratate ca și cum ar fi aparținut la doi subiecți de drept distincți, însă juridic fiecare comoștenitor are două mase patrimoniale: cea succesorală (în care are doar o cotă) și cea personală.  Prin urmare, un creditor personal al comoștenitorului nu poate declara compensarea cu o creanță care intră în componența masei succesorale, fiindcă creanțele nu sunt reciproce.  Aceeași logică se aplică pentru creditorul care exercită un drept de retenție privitor la un bun personal al comoștenitorului, invocând o obligație a masei succesorale [Lange/Erbrecht, p. 547, §56, nr. 21].

Această separare juridică are efecte și pentru comoștenitori. Și anume, conform art. 986 alin.(3) și 2493, ea împiedică stingerea prin efectul confuziunii a obligațiilor masei față de un comoștenitori ori, după caz, a obligațiilor personale ale comoștenitorului față de masă.

Ilustrație
Când era în viață, D a acordat fiicei sale C1 un împrumut de 15.000 euro pentru a cumpăra un apartament. Ulterior D a decedat și a fost moștenită de copiii săi (C1, C2 și C3) în cote egale de 1/3. C1 declară compensarea împrumutului proporțional cotei sale și spune că ea datorează deja masei succesorale (MS) doar 10.000 euro.
Declarația de compensare este ineficientă (art. 359). MS și patrimoniul personal (PP) al lui C1 sunt mase separate și au titulari diferiți (titulari ai MS sunt C1, C2 și C3). Creanța de restituire a împrumutului, care intră în MS, este indivizibilă și nu pe cote-părți (divizibilă).

 

Ilustrație
D i-a transmis în arendă lui C1 un teren agricol pe 5 ani.  În primul an de arendă, D decedează și este succedat de moștenitorii C1, C2 și C3.  C1 în continuare datorează chiria comunității (din care el însuși face parte).

În aceeași cheie, pe durata indiviziunii drepturile reale limitate ale masei succesorale față de comoștenitor ca proprietar grevat nu se sting prin confuziune; și invers.

3) Creșterea complexității – decesul unui comoștenitor până la partajul primei moșteniri

Ilustrație 
D decedează fără a lăsa un testament. Ea este moștenită în temeiul legii de către copiii săi M1 și M2 în cote egale, care, astfel, formează o comunitate de moștenitori. Însă înainte de partajul masei succesorale, decedează și M1, care este moștenită de soțul ei (SS) și feciorul comun (B). Întrucât cota succesorală a M1 în masa succesorală lăsată de D face parte din patrimoniul M1 și, prin decesul M1 trece la moștenitorii M1, apare o a doua comunitate de moștenitori, care administrează atât cota succesorală de 1/2 (culeasă de M1) în masa succesorală a lui D, cât și restul masei succesorale lăsate de către M1.  SS și B nu devin membri ai primei comunități a comoștenitorilor [Lange/Erbrecht, p. 539, §55, nr. 2].  SS nu poate exercita singur drepturile rezultate din cota succesorală de 1/2 din masa succesorală a lui D, ci doar împreună cu B (art. 2494 alin.(1)).

Pentru a arăta corelația dintre cele două mase succesorale indivize, se vorbește convențional despre masa succesorală superioară (principală) și inferioară (sub-masa) [v. Zimmermann/Erbrecht, p. 260, nr. 461].

[Pentru situația când un comoștenitor a decedat înainte de a-și exercita dreptul de opțiune succesorală → adnotarea art. 2399.]

▮ V. Subrogarea reală în cadrul masei succesorale

1) Noțiune

Condiția esențială ca masa succesorală indiviză să aibă regimul unei mase patrimoniale distincte este jocul subrogării reale (cu titlu universal).  Indiviziunea poate dura ani, iar în lipsa mecanismului legal al subrogării reale, substanța masei succesorale pur și simplu s-ar risipi. Pentru creditorii masei succesorale subrogarea reală are o funcția de a păstra valoarea garanției lor comune, fiindcă comoștenitorii, ca regulă, poartă răspundere față de acei creditori doar cu masa succesorală, nu și cu patrimoniul personal.

Regula subrogării reale ocrotește în primul rând comoștenitorii, prin aceea că îi îndreptățește pe ei nu doar la bunurile care intrau în componența masei succesorale la momentul deschiderii moștenirii, ci și la valorile nou-dobândite și care întrunesc criteriul legal de a fi considerat parte a masei succesorale.  Ea explică pe ce temei comoștenitorul pretinde la un bun care nu a fost lăsat de defunct.  În fond, mecanismul subrogării reale este conceput pentru a păstra valoarea economică a masei succesorale indivize [Walter Bayer, în Erman/BGB Handkommentar, §2041, nr. 1, p. 5775; în același sens, v. art. 815-10 Cod civil francez; Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 49; Malaurie/Brenner/Successions, p. 461, nr. 796].

Observație practică: subrogarea reală, de regulă, se invocă în litigiile de partaj (unde comoștenitorul reclamant cere instanței să constate că un bun aparent personal al comoștenitorului pârât, de fapt, este un bun comun), precum și în litigiile în care un creditor al masei succesorale urmărește un bun personal al comoștenitorului, invocând că bunul a devenit succesoral prin subrogare reală.

Mecanismul subrogării reale este enunțat prin art. 2495 teza I, și anume că intră în componența masei succesorale (și devine, la rândul său, „bun succesoral deținut în indiviziune”) tot ceea ce se dobândește (a) în baza unui drept care aparține masei succesorale; (b) ca despăgubire pentru unui bun succesoral; sau (c) printr-un act juridic ce privește masa succesorală.  Așadar, ceea ce înlocuiește un bun succesoral devine bun succesoral.

În așa chip, un bun care nu aparținea defunctului poate, prin jocul subrogării reale, deveni parte a masei succesorale și, pe cale de consecință, poate fi urmărit de creditorii masei succesorale ori, după caz, poate fi supus partajului succesoral între comunitatea de comoștenitori. Concluzia per a contrario este la fel de importantă: acest element nou nu intră în patrimoniul personal al comoștenitorului.

Fiind imperativ, principiul enunțat se aplică indiferent de intenția comoștenitorilor ca bunul nou dobândit să fie personal sau indiviz. Comoștenitorii nu pot deroga de la acest principiu, nici chiar prin aceea că bunul nou se dobândește doar de către un comoștenitor [Lange/Erbrecht, p. 552, §56, nr. 36. Situația pare a fi inversă în dreptul francez care, pentru subrogare, cere încuviințarea tuturor coindivizarilor.  Însă se acceptă că deși bunul nou dobândit devine personal al indivizarului, el este ținut să compenseze masa succesorală, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 461, nr. 796].  Ei îl pot evita doar încetând indiviziunea. Împrejurarea că masa succesorală este administrată de altă persoană decât comoștenitorii (custodele, executorul testamentar etc) nu modifică funcționarea subrogării reale.

2) Formele de subrogare reală

Norma art. 2495 enunță subrogarea reală de trei forme:
— subrogarea cu titlu de substitut;
— subrogarea în drepturi;
— subrogarea în raporturi.
[pentru detalii, v. Stephan Rißmann, § 4 Rechte und Pflichten der Miterben untereinander und gegenüber Dritten, op. cit., nr. 188 et seq.]

Un anumit element de activ succesoral se poate subroga în mod succesiv (subrogare în lanț).

Ilustrație
Defunctul a lăsat creanța de a primi în proprietate un imobil (care era în curs de construire), ea a fost substituită de imobilul dobândit de comoștenitor. Apoi imobilul este vândut. Prețul face parte din indiviziune prin jocul subrogării în lanț.

Valorile primite de comoștenitori devin, prin subrogarea cu titlu de substitut, parte a masei succesorale indivize atunci când ele constituie o despăgubire pentru distrugerea, deteriorarea ori sustragerea unui bun care intra în componența acestei mase. Dreptul de a primi un substitut poate apărarea, de exemplu în următoarele situații:
— s-a angajat răspunderea delictuală a terțului (e.g. un bun succesoral este distrus în accident rutier ori sustras prin infracțiune de cineva), iar substitutul constă atât în despăgubirea plătibilă pe linia delictelor de către persoana responsabilă conform legii, cât și, eventual, de către asigurătorul care datorează masei succesorale o despăgubire de asigurare;
— un terț este obligat să ramburseze cheltuielile suferite de masa succesorală (e.g. pe temeiul gestiunii de afaceri fără mandat);
— un terț este obligat să restituie masei o îmbogățire nejustificată (e.g. terțul s-a folosit de bunul succesoral în baza unui contract nul, încheiat de un comoștenitor ori de altcineva după deschiderea moștenirii).

Aici se atribuie nu doar banii plătiți cu titlu de despăgubire, ci și creanța de a primi acei bani, născută anterior în virtutea răspunderii delictuale, a neexecutării obligației ori a altui temei [Lange/Erbrecht, p. 552, §56, nr. 39].

Subrogarea în drepturi este recunoscută ori de câte ori, în temeiul unui drept subiectiv indiviz se dobândește un bun, bani (a se vedea exemplul defunctului care a lăsat creanța de a primi în proprietate un imobil (ce era în curs de construire), ea fiind substituită de imobilul dobândit de comoștenitor) [pentru aceeași soluție în dreptul românesc, v. Eliescu/Transmisiunea, p. 209].  Așadar, principalul drept subiectiv în temeiul căruia se poate primi o prestație este dreptul de creanță. El poate fi și un drept potestativ, e.g. vânzătorul a vândut lui de cujus un animal cu vicii. Un comoștenitor declară rezoluțiunea vânzării și cere restituția prețului. Creanța de restituție apare din exercitarea dreptului potestativ de rezoluțiune. Banii se încasează în baza creanței de restituție.  El se aplică deopotrivă drepturilor subiective de drept public care aparțin masei, cum ar fi dreptul de a i se restitui o taxă ori amendă.

A treia formă este subrogarea în raporturi, și anume ceea ce comoștenitorii dobândesc prin act juridic cu referire la masa succesorală, adică o dobândire cu mijloacele din masa succesorală ori dobândire pentru masa succesorală. Comparativ cu subrogarea mijloacelor prevăzută de art. 2473 și 2263, formularea art. 2495 este mai restrânsă din cauza cerinței suplimentare a actului juridic „ce privește masa succesorală”; însă formularea este și mai largă în sensul că subrogarea se produce chiar dacă actul juridic se execută cu mijloace care nu intră în componența masei succesorale (e.g. comoștenitorul folosește banii personali pentru a contracta lucrări de reparație asupra bunului succesoral). Totodată, nu se cere ca comoștenitorul care a încheiat actul juridic să fi avut încuviințarea celorlalți comoștenitori [Lange/Erbrecht, p. 552, §56, nr. 41].

Obervație practică: dacă un imobil a fost cumpărat de un comoștenitor, având loc o subrogare în una din formele prevăzute la art. 2495, imobilul nu aparține doar comoștenitorului al cărui drept este înregistrat în RBI, ci tuturor comoștenitorilor.  Comoștenitorii neînregistrați dispun de o acțiune în rectificare conform art. 438.

Un asemenea mod de a trata deja este tradițional în materie de devălmășie (indiviziune matrimonială).

Dacă actul juridic a fost executat din banii succesorali, intervine subrogarea de mijloace prevăzută de art. 2473 și 2263, indiferent de voința comoștenitorului care dobândește.  Scopul protectiv al art. 2495 este de a menține substanța masei succesorale: folosirea banilor succesorali atrage subrogarea chiar dacă comoștenitorul cumpără din ei un bun pentru uz personal. Scopul achiziției cu bani indivizi nu contează, ci doar relația obiectivă cu masa succesorală [Walter Bayer, în Erman/BGB Handkommentar, §2041, nr. 4, p. 5775]. Însă atunci când nu se folosesc bani indivizi, ceea ce declanșează subrogarea este relația actului juridic încheiat de comoștenitor cu masa succesorală, și animus al comoștenitorului de a acționa în folosul masei succesorale. Nu se cere ca cocontractantul cu care comoștenitorul încheie contractul să cunoască acest scop urmărit de comoștenitor. Aceste cazuri de subrogare se întâlnesc predominant privitor la actele juridice de conservare (cheltuieli) și administrare (obținere de fructe) în privința unui bun succesoral [Lange/Erbrecht, p. 552, §56, nr. 42].

3) Dobândirea creanțelor prin subrogare

Art. 2495 teza II cuprinde o cerință legală adițională când obiectul subrogării este o creanță pentru a ocroti terțul care încheie contractul cu comoștenitorul. Dacă creanța dobândită aparține masei succesorale, și nu patrimoniului personal al comoștenitorului, atunci terțul (debitorul al creanței dobândite) trebuie să execute în folosul tuturor comoștenitorilor. Legea îl ocrotește, cerându-i să execute în folosul tuturor comoștenitorilor doar dacă el a cunoscut că contractul la care este parte a generat drepturi de creanță în folosul masei succesorale, și nu în folosul patrimoniului personal al comoștenitorului cocontractant. Și invers, dacă terțul debitor nu cunoștea despre apartenența creanței masei succesorale și a executat integral comoștenitorului, buna sa credință are efect liberatoriu față de masă.

▮ VI. Administrarea masei succesorale

1) Noțiune și reglementare

Reglementarea indiviziunii succesorale pornește de la principiul că ea este o masă în proces de lichidare, și nu o masă în proces de agonisire și creștere (cum sunt societatea civilă ori indiviziunea matrimonială).  Așadar, scopul indiviziunii succesorale este stingerea pasivului succesoral și distribuirea între comoștenitori a activelor rămase ori vânzarea lor și partajarea prețului obținut.  Pentru protecția intereselor în joc, dreptul succesoral stabilește regulile de administrare a masei succesorale până la partaj.

Administrarea nu are sensul de „act juridic de administrare”, adică doar de punere în valoare a bunurilor, ci întreaga paletă a drepturilor, dar și a responsabilităților pe care le are titularul unui patrimoniu.  Ea include luarea de acte materiale sau juridice, inclusiv dispunerea de bunuri ori contestarea, pe temeiuri legale, a unor obligații ale masei succesorale, declararea rezoluțiunii raporturilor contractuale care intră în componența masei succesorale [pentru detalii, v. Stephan Rißmann, § 4 Rechte und Pflichten der Miterben untereinander und gegenüber Dritten, op. cit., nr. 51; Walter Bayer, în Erman/BGB Handkommentar, §2038, nr. 1, p. 5767; Brox/Walker/Erbrecht, p. 296, §30, nr. 3].  Nu este parte a administrării masei succesorale acordarea unui mandat de către un comoștenitor altuia pentru a lua decizii pentru el și nici revocarea unui asemenea mandat. Prin urmare, comoștenitorul mandant poate revoca mandatul de sine stătător (fără a se cere consimțământul celorlalți), fiindcă acesta leagă juridic doar pe titularul cotei succesorale.  Însă mandatul acordat unui avocat de a reprezenta toată comunitatea se supune regulilor administrării, fiindcă el leagă juridic întreaga masa succesorală.

Ilustrație

Acoperișul imobilului succesoral are o fisură, care pune sub risc imobilul ori, cel puțin, va genera cheltuieli de reparație ulterioară semnificativ mai mari. Cineva trebuie să contracteze un reparator acum.

Altcineva s-a instalat samavolnic în imobil și trebuie evacuat ori un chiriaș al imobilului a oprit plățile chiriei odată cu decesul lui de cujus.

De cujus a acordat un împrumut, iar curând expiră prescripția extinctivă.  Ea trebuie întreruptă prin introducerea unei acțiuni în justiție către împrumutatul rău-platnic.

Cu toate dificultățile juridice pe care le implică administrarea masei indivize, dreptul succesoral dedică doar trei articole (art. 2492-2494) reglementării ei. În rest, primește aplicare regimul drepturilor comune (art. 2492 alin.(2) coroborat cu art. 1945, 1947, 1948 și 1950) și, în completare, regimul proprietății comune pe cote-părți (art. 2485 alin.(4)) împreună cu regimul obligațiilor solidare (art. 2524).  Aceste reguli se aplică doar masei succesorale, nu și deciziilor nepatrimoniale care trebuie luate de comoștenitori, cum ar fi modul de înmormântarea sau exhumarea lui de cujus.

Aplicarea coroborată a acestor reglementări permite de a identifica trei feluri ale administrării cu trei regimuri decizionale:

Felul administrării	Implică acte juridice (în sensul art. 311)	Implică acțiuni asimilate și acte materiale (acte reale)	Reglementare (art. C. civ.)	Regim decizional
extraordinară	de dispoziție (e.g. vânzare, donație, gajare)	transformare, consum, distrugere	2492(1)I & 2494(1)	unanimitate ●●●
ordinară	de administrare (e.g. dare în locațiune ori comodat)	locuire, exploatare personală; recuperarea creanțelor succesorale; efectuarea de plăți ori executarea altor prestații, din activul succesoral, pentru a stinge o obligație a masei succesorale; exercitarea drepturilor de vot acordate de partea socială (acțiunile) care intră în componența masei succesorale, ori acordate de cota-parte într-un bun comun; reparație sau reconstrucție care nu este urgentă, dar utilă sau voluptuar	2492(1)II & 1947(1)	majoritate ●●○
necesară	de conservare (e.g. rezoluțiunea unui contract încălcat de cocontractant ori inutil pentru masă, servicii reparație)	apărare judiciară contra încălcărilor față de bunurile succesorale; introducerea unei acțiuni în nulitate (inclusiv nulitate a unei hotărârii a organului unei persoane juridice); somarea debitorilor masei să plătească, acționarea lor în judecată cu condiția că plata se face către toți comoștenitorii; autoapărare față de încălcările altora; luare în posesie (inclusiv schimbare ori instalare de lacăte, uși, garduri); reparație urgentă personală, e.g. pentru a evita o daună mai mare, ori pentru a evita dăunarea terților (o construcție care riscă să se surpe peste trecători ori alte imobile)	2492(1)III & 2493	unipersonal ●○○

[în acest sens, v. Zimmermann/Erbrecht, p. 269, nr. 484; jurisprudența C. Cass. franceze recunoaște că acțiunea în revendicare a unui bun de către un comoștenitor de la un terț care pretinde că este proprietar, precum și acțiunea de evacuare a unui chiriaș a cărui drept de locațiune a încetat, constituie acte de conservare, permise oricărui comoștenitor unipersonal, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 467, nr. 804, nota de subsol nr. 35]

2) Îndreptățirea de a administra

Administrarea masei succesorale revine comoștenitorilor nemijlocit (art. 2492 alin.(1)). Dacă un comoștenitor refuză să participe la administrarea ordinară, cotei sale succesorale îi poate fi desemnat un custode în condițiile legii.

Comoștenitorii pot încheia un contract privind administrarea masei succesorale care poate include diverse aranjamente:

a) să acorde unuia împuternicirea de a administra în locul lor întreaga masă ori un bun din masă; sau, prin decizie unanimă ori, în funcție de volumul de împuterniciri, majoritară, să acorde un mandat unui terț profesionist să administreze întreaga masă succesorală.  Un asemenea mandat poate rezulta din conduita comoștenitorilor, care văd că unul dintre ei efectuează administrarea ordinară sau necesară, și nu obiectează.  Soluția este justificată de regulile de protecție a așteptărilor rezonabile ale terților conform art.11 alin.(2) și 362 alin.(3)  [C. Cass. franceză recunoaște existența unui mandat implicit în asemenea împrejurări, v. Malaurie/Brenner/Succession, p. 467, nr. 806];

b) să stabilească modul de folosință a unui bun indiviz (unul folosește ori dă în chirie și plătește o compensație celorlalți comoștenitori).  În practica succesorală franceză acest mod este numit și „partage provisionnel”, iar în cea românească — „partaj de folosință”, care însă nu trebuie confundat cu partajul succesoral veritabil [v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 55, care dă exemplul unei spețe în care comoștenitorii s-au înțeles că ei vor lucra terenul agricol pe rând, în fiecare an terenul trecând în posesia următorului; Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 475, nr. 1386.  Privitor la încheierea de către toți comoștenitorii a unei „convention d’indivision”, reglementate de art. 1873-1 à 1873-18 Cod civil francez, prin care se poate amâna partajul și organiza administrarea masei succesorale, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 473, nr. 816].

Potrivit art. 1948 (aplicabil în materie conform art. 2492 alin.(2)), asemenea contracte sunt opozabile succesorilor în drepturi, cum ar fi cumpărătorul cotei succesorale [pentru aceeași soluție în dreptul italian, conform art. 1107 Cod civil italian, v. Bonilini/Tratato, V. IV, p. 65, care atribuie la obligațiile propter rem obligațiile rezultate din contractele privind stabilirea modului de folosință (ita. — regolamento vòlto a disciplinare la gestione e il godimento della res communis)]. În cazul dreptului supus înregistrării, un asemenea contract poate fi făcut opozabil viitorilor dobânditori ai cotei succesorale prin notare în registru (art. 435 alin.(2) pct. 1)).

Dreptul comoștenitorilor de administrare a masei succesorale poate fi exclus prin următoarele mecanisme:
— instituirea de către testator a unei sarcini testamentare prin care prevede că administrarea revine unui anumit comoștenitor ori chiar unui terț (art. 2343);
— desemnarea de către testator a unui executor testamentar cu drepturi de administrare a masei (art. 2360);
— desemnarea de către notar a unui custode al masei succesorale ori al cotei succesorale (art. 2414);
— dispunerea de către notar a administrării masei succesorale ori intentarea de către instanța de judecată a procesului de insolvabilitate a masei succesorale (art. 2430 și 2439);
— intrare în posesie de către creditorul gajist atunci când se exercită gajul cotei succesorale.

3) Sarcinile și foloasele administrării

a) Costurile și sarcinile

În relațiile interne dintre comoștenitori, acoperirea sarcinilor suportate cu ocazia administrării masei succesorale, precum și a cheltuielilor de conservare, de administrare şi de folosinţă comună, inclusiv a celor aferente fiecărui bun succesoral în parte, revine fiecărui comoștenitor proporțional cu cota sa succesorală (art. 2492 alin.(2) coroborat cu art. 1950). Totuși, comoștenitorul nu este ținut să le acopere din patrimoniul propriu, ci doar din masa succesorală [Brox/Walker/Erbrecht, p. 300, §30, nr. 14; Walter Bayer, în Erman/BGB Handkommentar, §2038, nr. 9, p. 5769]. Obligația fiecărui comoștenitor apare din momentul suportării conforme a cheltuielii, și nu doar la momentul efectuării partajului. Costurile de execuțiune testamentară (inclusiv cheltuielile de judecată în acțiunea introdusă de executorul testamentar față de un comoștenitor aferent la administrarea masei succesorale) la fel se atribuie la costurile comune ale comoștenitorilor, chiar dacă execuțiunea are ca obiect doar o cotă succesorală [Lange/Erbrecht, p. 557, §57, nr. 52].

În relațiile externe, cu terții, în măsura în care o cheltuială este asumată de un comoștenitor ca obligație a masei succesorale, toți comoștenitorii răspund față de creditorul căruia i se datorează cheltuiala (e.g. remunerația pentru o reparație a bunului indiviz) în mod solidar, însă doar din masa succesorală [Bonilini/Tratatto, vol. IV, p. 68] [→ adnotarea la art 2525].

Dacă comoștenitorii au împuternicit pe unul dintre ei să administreze masa (ori au ratificat actele de administrare deja îndeplinite de el), regulile mandatului îndreptățesc comoștenitorul împuternicit să ceară rambursarea cheltuielilor, inclusiv cu titlu de avans (art. 1495). Sigur că și comoștenitorul împuternicit va fi ținut să contribuie cu partea sa.

b) Foloasele administrării

Fiecare comoștenitor este în drept să folosească bunul comun astfel, încât să nu prejudicieze folosirea acestuia de ceilalţi comoștenitori (art. 1945 alin.(2)).  Testatorul ar putea dispune că anumite bunuri urmează a fi folosite într-un mod anume (e.g. ca spațiu cultural), dispoziție testamentară care se califică drept sarcină testamentară.  Comoștenitorul care folosește depășind cota sa succesorală poate fi ținut de comunitate să plătească valoarea folosinței.

Ilustrație

D decedează fără a lăsa un testament.  Ea este moștenită în temeiul legii de către copiii săi M1 și M2 în cote egale, care, astfel, formează o comunitate de moștenitori.  M2 locuia în imobilul lui D dinainte de deschiderea moștenirii și continuă să locuiască acolo singură.  Poate M1 să pretindă de la M2 o compensație (jumătate din chiria de piață a imobilului) pentru toată durata folosinței până la partaj? 

Întrebarea nu este simplă.  Dacă M1 pur și simplu a ales să nu să se folosească de imobil și să tolereze folosința doar de către M2, nu se poate spune că M2 ar fi încălcat dreptul de folosință al lui M1. 

La fel, o pretenție nu se poate construi pe baza regulilor îmbogățirii nejustificate, fiindcă M1 a consimțit liber la suferirea dezavantajului său (art. 1981 alin.(1) lit. b)) și obținerea îmbogățirii de către M2 (M2 se îmbogățește prin faptul că folosește un spațiu mai mare decât în mod normal ar fi îndreptățită, v. art. 1984 alin.(1)).

Adeseori un singur comoștenitor intră în posesia anumitor bunuri succesorale și le interzice accesul celorlalți comoștenitori, invocând considerente morale (extra-juridice), că el locuia cu de cujus ori avea relații mai strânse.  Un asemenea comportament este ilegal, fiindcă încalcă dreptul de folosință proporțională al celorlalți comoștenitori [C. Cass. franceză a reținut (Cass. civ. 1re din 31 martie 2016, nr. 15-10748) că refuzul unui comoștenitor de a oferi cheia de la imobil celorlalți constituie o „folosință privativă și exclusivă” a comoștenitorului îndărătnic, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 475, nr. 817].  Comoștenitorul exclus de la folosință are o acțiune în justiție de apărare a proprietății (petitorie), care are un caracter singular (privitor la un bun concret) ori chiar o petiție de ereditate, care are un caracter global (privitor la toată masa succesorală, v. art. 2472 alin.(4)).  Comoștenitorul exclus are și o acțiune posesorie, care ar trebui să ofere o soluție mai rapidă, însă doar dacă demonstrează că s-a aflat anterior în posesie (art. 493-496).  El poate recurge la autoapărare, un soi de justiție privată, fără a recurge la acțiune în justiție, în condițiile restrictive stabilite de art. 492 [→ adnotarea la art. 492].

Produsele bunurilor sunt fructele și productele (art. 473). Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanța acestuia. Fructele sunt: naturale, industriale și civile. Fructele civile se numesc și venituri (alin.(2)). Productele sunt produsele obținute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substanței acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră și altele asemenea (alin.(6)).

Fructele revin fiecărui comoștenitor proporțional cotei succesorale (art. 2492 alin.(2) teza I coroborat cu art. 1945). Ele intră în masa succesorală (fructus augent hereditatem), deci partajul fructelor nu intervine înainte de partajul masei succesorale (art. 2492 alin. (2) teza II). Fructele pot fi partajate separat conform regulilor generale ale partajului prin contract dintre toți comoștenitorii și, firesc, cu luarea în cont a obligației de raport al donațiilor (art. 2498 alin.(4)) și a susținerii speciale oferite de alt comoștenitor descendent (art. 2523). Dacă partajul masei succesorale este exclus (fie prin dispoziție testamentară, fie printr-un contract de amânare a partajului între comoștenitori) pentru o perioadă care depășește 1 an, fiecare comoștenitor poate cere partajarea câștigului net la sfârșitul fiecărui an (art. 2492 alin.(2) teza III) [Regulă identică, v. art. 815-11, al. 1 Cod civil francez].

4) Administrarea extraordinară (corespunzătoare actelor juridice de dispoziție)

Principiul enunțat în art. 2492 alin.(1) teza I, că comoștenitorii administrează masa succesorală în comun, pare a sugera că se cere unanimitate pentru orice decizie și orice pas în privința masei, fie că sunt acte juridice, fie că sunt materiale (numite și acte reale), cum ar fi intrarea în posesie, distrugerea sau plata unei obligații).  Aceasta însă este o concluzie incompletă.  Principiul cunoaște două derogări importante:

(a) deciziile majoritare referitoare la actele juridice de administrare (transmiterea în chirie) și cele referitoare la actele materiale de folosință (folosirea proprie de către comoștenitor) a bunurilor succesorale (ele constituie administrarea ordinară).  Chiar și transformarea ori înstrăinarea unor bunuri de mică valoare, raportată la mărimea masei succesorale și la faptul că componența ei nu se schimbă esențial, se atribuie la administrarea ordinară [Thomas Gergen, în MuKoBGB, §2038, nr. 30; Dietmar Weidlich, în Palandt/BGB, §2038, nr. 6, p. 2354].  Într-adevăr, obiect al administrării nu este bunul concret, ci masa succesorală în ansamblu.  Efectuarea unei plăți, din contul activului masei succesorale, pentru a stinge o obligație a masei succesorale la fel se atribuie la administrarea ordinară [v. Lange/Erbrecht, p. 562, §57, nr. 62]; și

(b) deciziile unipersonale pentru actele juridice de conservare (o acțiune în justiție, servicii contractate de la un reparator) și pentru actele materiale de conservare, cum ar fi o reparație cu forțe proprii (ele constituie administrarea necesară) sau executarea unei obligații a masei succesorale [C. Cass. franceză a reținut (Cass. civ. 1re, 1 iulie 2003, nr. 00-20305) că inițiativa unui comoștenitor de a plăti băncii datoria masei succesorală, garantată cu o ipotecă pe un bun indiviz, este un act de conservare, menită să evite pierderea imobilului urmare a executării silite a ipotecii de către bancă, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 476, nr. 818].

Aceasta ne duce la concluzia că regula unanimității se aplică doar administrării extraordinare, fiind cea care nu se încadrează nici în administrarea ordinară și nici în cea necesară.  Deci, ea se referă la actele juridice de dispoziție (înstrăinare, grevare cu drepturi reale limitate) și la actele materiale de dispoziție (consum, transformare, distrugere etc.).

Dreptul de a lua o decizie majoritară ori unipersonală în contul masei succesorale împuternicește comoștenitorii decidenți și să împuternicească un terț în numele întregii comunități, care va acționa în contul întregii mase succesorale.

Ilustrație

D decedează fără a lăsa un testament. Ea este moștenită în temeiul legii de către copiii săi M1, M2 și M3 în cote egale, care, astfel, formează o comunitate de moștenitori. Ei dețin în indiviziune, printre alte bunuri, partea socială de 80% în SRL S.

Se convoacă adunarea generală a asociaților SRL pentru a lua decizii importante (e.g. schimbarea administratorului, contractarea unui credit garantat).  Art. 28 alin.(1) din Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată pare a cere o decizie unanimă a comoștenitorilor privind mandatarul la adunarea generală.  Dacă ei nu pot lua o decizie, va fi mandatar al întregii comunități de comoștenitori cel desemnat prin decizia majorității, pe baza normei speciale a părții sociale în indiviziune.  Decizia majoritară internă satisface cerința unanimității față de terți (aici, SRL-ul). Art. 28 își păstrează aplicabilitatea pentru actele de dispoziție (administrarea extraordinară) privitor la partea socială.

Sugestie practică: un testator prevăzător poate institui execuțiunea testamentară privind partea socială și desemna doar pe unul dintre comoștenitori ori pe un terț în calitate de unic executor testamentar cu obiect limitat (doar partea socială de 80% în SRL) până la un eveniment viitor (partajul amiabil, partajul judiciar ori chiar un termen după deschiderea moștenirii).  Atâta timp cât durează execuțiunea, executorul va vota la adunări generale pe baza certificatului de executor testamentar.

Regula unanimității nu cere ca neapărat toți comoștenitorii să încheie actul juridic de dispoziție ori să săvârșească împreună actul material care corespunde administrării extraordinare.  O poate face doar unul dintre ei, dar cu încuviințarea celorlalți (art. 358 alin.(5)); iar art. 360 alin.(2) și (6) scutește de cerința ca încuviințarea celorlalți comoștenitori să poarte forma cerută de lege pentru actul juridic încuviințat.  Încuviințările pot fi prealabile, concomitente cu încheierea actului sau după încheierea lui și pot fi date de către ceilalți comoștenitori împreună ori pe rând.

La fel, legea nu prevede cerința de a convoca vreo ședință a comoștenitorilor conform anumitor reguli similare dreptului societar și nici nu cere întocmirea unui proces-verbal al ședinței.  Comoștenitorii sunt liberi să fixeze voința lor în forma pe care o socotesc potrivită, care poate consta în contrasemnarea actului juridic vizat,  în semnarea unui proces-verbal ori transmiterea, conform art. 22, a unei notificări către comoștenitorul semnatar al actului sau de către cocontractant.  Dispozițiile art. 202, privind nulitatea hotărârilor, nu sunt aplicabile în materie de indiviziune, fiindcă ele se aplică doar hotărârilor organelor persoanei juridice (comp. cu art. 181.1 alin.2 Cod civil al Federației Ruse, care asimilează hotărârile coproprietarilor regimului hotărârilor societare).

Fiecare vot exprimat de comoștenitor este o manifestare de voință în sensul art. 308 și 312.  Hotărârea legal adoptată unanim sau, după caz, de majoritate este fie un act juridic multilateral (e.g. dacă încuviințează un act juridic în numele întregii comunități ori împuternicește un terț de a acționa în numele întregii comunități), fie o acțiune în comun asimilată actelor juridice (e.g. decizia de a face o reparație cu forțe proprii; decizia de a soma un debitor al masei succesorale și de a introduce o acțiune în justiție contra lui).  Aici trebuie să facem distincția dintre hotărârile organelor persoanei juridice (care, în doctrină, nu se consideră direct acte juridice, ci doar legea le asimilează actelor juridice, spre exemplu, pentru a institui regimul nulității lor) și hotărârile comunității unei comunități fără personalitate juridică (comunitatea de comoștenitori, comunitatea de coproprietari pe cote-părți, comunitatea asociaților societății civile, comunitatea conjugală).  Faptul că organul societar nu are personalitate juridică distinctă oprește calificarea directă că hotărârile lor ar fi acte juridice civile.  Însă faptul că fiecare membru al comunității este un subiect de drept distinct permite de a califica decizia luată fie ca act juridic multilateral, fie ca acțiune în comun asimilată actelor juridice.  Concluzia are importanță practică majoră — deciziile comunității de comoștenitori care reprezintă acte juridice civile sunt supuse regimului de drept comun al nulității și ineficienței actelor juridice; deci, pot fi atacate cu acțiune în nulitate ori în constatarea ineficienței.

Ilustrație

D decedează fără a lăsa un testament. Ea este moștenită în temeiul legii de către copiii săi M1 și M2 în cote egale, care, astfel, formează o comunitate de moștenitori. M2 locuia în imobilul lui D dinainte de deschiderea moștenirii și continuă să locuiască acolo singură. M1 vrea să vândă imobilul și să împartă banii egal.  M2 se opune vânzării.  

Deoarece lipsește voința unanimă a comoștenitorilor, planul lui M1 de a vinde imobilul nu poate fi realizat.  M1 trebuie să se gândească la un partaj judiciar.

Regula unanimității lucrează și invers, dacă un cumpărător a dobândit un bun succesoral de la comoștenitori, dar intenționează să declare rezoluțiunea vânzării (e.g. bunul vândut are vicii ascunse), el trebuie să declare rezoluțiunea față de toți comoștenitorii (v. art. 923).

5) Administrarea ordinară (actele juridice de administrare)

Art. 2492 alin.(1) teza II cuprinde o nuanțare a principiului că oricare comoștenitor are, efectiv, un drept de veto.  În cazul administrării ordinare, fiecare comoștenitor este obligat față de ceilalți să participe la măsurile necesare pentru administrarea corespunzătoare, adică este obligat să încuviințeze acele măsuri ori să săvârșească anumite măsuri.  Reglementarea este continuată de norma art. 1947 alin.(1) (aplicabilă conform art. 2492 alin.(2) teza I), care prevede regula majorității voturilor cotelor succesorale din comunitate de comoștenitori. Se are în vedere, nu majoritatea din numărul comoștenitorilor, ci din mărimea cotelor (v. art. 1947 alin.(1) teza II).  În așa chip, crește șansa că comunitatea nu va rămâne în blocaj.  Mărimea cotei succesorale (și votul la care dă dreptul) nu este diminuată de reducerea lotului de partaj ca urmare a efectuării raportului donațiilor primite de la de cujus (art. 2515) și a susținerii speciale oferite lui de cujus de către un comoștenitor descendent (art. 2523).  Operațiunea de raport intervine doar la partaj și doar pentru a determina valoarea loturilor de partaj [în același sens, v. Lange/Erbrecht, p. 560, §57, nr. 57; Zimmermann/Erbrecht, p. 271, nr. 488].

Ilustrație

D decedează și este succedat, în temeiul legii, de către soția supraviețuitoare (1/4), și unicul copil (3/4), care, astfel, formează o comunitate de moștenitori. Copilul deține o cotă succesorală majoritară; ea îl îndreptățește să decidă singur privitor la administrarea ordinară în limitele art. 1947 alin.(1).

Dreptul majorității cotelor de a dicta o decizie de administrare ordinară nu este o permisiune legală de a abuza de drepturile comoștenitorului minoritar, care se opune deciziei.  Este aplicabilă cerința de a nu prejudicia folosința proporțională a minoritarului la bunurile succesorale (fie ca uz, fie ca chirie).  Principiul bunei-credințe (art. 10 și 11) și interdicția abuzului de drept (art. 13) rămân aplicabile majoritarilor.

Interdicția abuzului de drept este aplicabilă în egală măsură fiecărui comoștenitor care se opune administrării.  În condițiile restrictive ale art. 13, fiecare comoștenitor care blochează deciziile, poate fi ținut la despăgubiri ori alte remedii juridice.

Art. 2492 alin.(2) teza II instituie o obligație a fiecărui comoștenitor să participe la administrarea ordinară a masei succesorale.  În așa chip, fiecare comoștenitor este și debitor și creditor al acestei obligații reciproce.  În caz de neîndeplinire a acestei obligații, comoștenitorul pasiv ar putea fi impus pe cale judiciară la cererea oricărui comoștenitor care acționează unipersonal [O soluție similară o cuprinde dreptul italian, care în art. 1105 Cod civil italian permite unui comoștenitor să acționeze în justiție pentru a fi împuternicit să încheie un act de administrare când există blocaje în luarea deciziilor ori când deciziile luate pur și simplu nu sunt implementate, v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 64.  O soluție similară se cuprinde în art. 815-5, al.1 și 3 Cod civil francez, dacă refuzul de a acționa a unui coindivizar pune în pericol interesul comun, un alt coindivizar poate cere în justiție să fie împuternicit să încheie un act, fie de administrare sau de dispoziție, act care este opozabil coindivizarului pasiv.  Doctrina precizează că această împuternicire judiciară nu valorează partaj, fiindcă, prin jocul subrogării reale, prețul substituie bunul vândut în masa succesorală indiviză, v. Malaurie/Brenner/Succession, p. 471, nr. 814].

Sigur, obligația de participare la administrare acoperă măsurile care sunt în interesul rezonabil al tuturor comoștenitorilor, și nu doar pe ale celui care insistă pe o anumită măsură.  Din cauza duratei relativ mari a procedurilor judiciare, interesul pentru un asemenea remediu este redus.  Remediul reparării prejudiciului pare a fi un stimulent mai potrivit pentru a asigura activizarea comoștenitorului pasiv.  Aceste despăgubiri pot fi invocate, pe cale de compensare, și în cadrul eventualului litigiu de partaj între comoștenitori, cu efectul că beneficiul real din moștenire (emolumentul succesoral) al comoștenitorului pasiv se va reduce, prin compensare, cu prejudiciul ce îl datorează celorlalți.  Din perspectivă practică, comoștenitorul care se află în fața unui alt comoștenitor pasiv mai degrabă va recurge la o acțiune în partaj decât la o acțiune în obligare a comoștenitorului pasiv să încuviințeze un act juridic privitor la masa succesorală.  Nu este necesară atragerea în proces a comoștenitorilor care nu sunt pasivi.  Această cale însă ar putea să nu fie o alternativă atâta timp cât partajul este exclus în mod valabil.

Ilustrație

D decedează și este succedat, în temeiul legii, de către soția supraviețuitoare (1/4), și unicul copil (3/4), care, astfel, formează o comunitate de moștenitori.  Copilul vrea să reconstruiască imobilul și să-l dea în chirie, pe când mama sa refuză, pe motiv că nu are bani. Poate copilul invoca art. 2492 alin.(2) teza II pentru a cere de la mamă venitul ratat?

Răspunsul este negativ atunci când decizia majoritară a comoștenitorului încearcă să oblige celălalt comoștenitor să sacrifice din banii proprii.  Un comoștenitor nu răspunde cu patrimoniul propriu pentru sarcinile moștenirii.

Dacă s-a obținut decizia majoritară, un comoștenitor poate acționa față de terți, iar actul juridic ori fapta va produce efecte juridice în raport cu întreaga masă succesorală, deci va lega juridic pe toți membrii comunității de comoștenitori, inclusiv pe comoștenitorul care se opune deciziei ori în general nu participă la luarea deciziei [v. BGH din 29.3.1971, nr. III ZR 255/68; BGH din 20.10.2010, nr. XII ZR 25/09; nr. 115; Lange/Erbrecht, p. 561, §57, nr. 60; Walter Bayer, în Erman/BGB Handkommentar, §2038, nr. 12 și urm., p. 5769; Stephan Rißmann, § 4 Rechte und Pflichten der Miterben untereinander und gegenüber Dritten, op. cit., nr. 115].  Drepturile și obligațiile astfel apărute fac parte din masa succesorală prin jocul subrogării reale [v. supra].  Dacă pentru terțul cocontractant nu era clar că comoștenitorul acționează în contul masei succesorale ori comoștenitorul nu a avea împuternicirea necesară, comoștenitorul răspunde față de terț cu patrimoniul personal conform art. 371.

Minorul comoștenitor este reprezentat de către reprezentantul legal conform regulilor generale, chiar dacă reprezentantul legal este, la rândul său, un alt comoștenitor (e.g. mama este comoștenitoare).   Art. 139 alin.(1) (coroborat cu art. 29) impune cerința de autorizare de către autoritatea tutelară doar pentru actele juridice de dispoziție încheiate de către părinte în numele minorului sub 14 ani, care, de regulă, nu se aplică administrării ordinare. Dacă minorul are deja 14 ani, el ia decizii singur, cu încuviințarea unui părinte, și fără nevoia de autorizare din partea autorității tutelare.

Părintele nu se află în conflict de interese dacă ia hotărârea atât ca comoștenitor, cât și ca reprezentant al comoștenitorului minor.  Părintele este însă în conflict de interese, în sensul art. 372, ori de câte ori decizia comunității vizează relația comunității cu patrimoniul personal al părintelui (e.g. o datorie pe care părintele minorului o are față de masa succesorală).

Dreptul societar este sensibil față de problema conflictului de interese ale asociaților.  Regimul indiviziunii nu reglementează direct problema dată.  Urmează, așadar, să recurgem la supapele dreptului civil, și anume la interdicția abuzului de drept (art. 13) aplicabilă comoștenitorului care are și un interes personal în actul juridic propus comunității și își folosește dreptul de vot ca comoștenitor pentru a obține un avantaj în dauna comunității. [Pentru dezvoltări jurisprudențiale în dreptul german, v. BGH din 29.03.1971, nr. III ZR 255/68; OLG Nürnberg din 19.05.2000, nr. 6 U 4052/99]

6) Administrarea necesară (conservarea masei succesorale)

Fiecare comoștenitor poate lua măsurile necesare de conservare fără participarea celorlalți (art. 2492 alin.(1) teza III) [Etimologia noțiunii conservare: din latină conservo, are, care se trage de la servo, are — a salva, a fi atent la. Biblio.: Claude Brenner, L’acte conservatoire, th. Paris II, LGDJ, 1999]. Deoarece este o derogare de la principiul indiviziunii și unanimității, norma legală urmează a fi interpretată restrictiv. Contextul trebuie să fie presant în sensul că neluarea măsurii în timp util dăunează intereselor masei succesorale, luând în cont și costul măsurii raportat la valoarea masei [în același sens, v. Thomas Gergen, în MuKoBGB, §2038, nr. 56].

Din punct de vedere juridic, comoștenitorul care acționează devine reprezentant al comunității în puterea legii [Lange/Erbrecht, p. 564, §57, nr. 66].

Observație practică: Atunci când nu este clar că sunt întrunite condițiile pentru a acționa unipersonal (e.g. nu este clar dacă cerința de urgență și evitare a unei daune există), comoștenitorul poate, pentru claritate, obține încuviințarea tuturor sau măcar a majorității. Dacă comoștenitorul a obținut o încuviințare corespunzătoare administrării extraordinară sau ordinare, cu atât mai mult (a fortiori) acea încuviințare este producătoare de efecte și când ceea ce de fapt el va săvârși va fi o administrare necesară.

7) Administrarea creanțelor aflate în indiviziune

Majoritatea drepturilor de creanță ale celui care lasă moștenirea sunt creanțe simple (un singur creditor și un singur debitor).  Situația juridică se complică atunci când creanța trece la comunitatea de comoștenitori, care o dețin în indiviziune. În loc să declare că creanța devine divizibilă și să acorde fiecărui comoștenitor cotă-parte din creanță, regimul de indiviziune prevede, la art. 2493, transformarea creanței din creanță simplă în creanță indivizibilă în sensul art. 784 alin.(2).  Dacă legiuitorul ar fi permis ca un comoștenitor să-și poată lua de la debitor „partea sa” din bani, aceasta ar avea efectul unui partaj extrajudiciar la discreția acelui comoștenitor și ar nesocoti mai multe principii de egalizare și echitate în cadrul partajului [Lange/Erbrecht, p. 571, §59, nr. 85].

Ilustrație

D a lăsat 12.000 euro într-un cont bancar. El este succedat de M1, M2 și M3 în cote egale. M1 cere băncii să i se plătească cota sa — 4.000 euro.

Art. 2493 impune băncii, ca debitor a creanței bănești, să plătească lui M1, M2 și M3 în comun. Dacă banca plătește 4.000 euro lui M1, ea se expune unei pretenții de la M2 și M3 în caz că M1 și-a însușit banii, deși el trebuia să îi folosească la stingerea obligațiilor masei succesorale ori să-i plătească lui M2 și M3 ca parte a partajului, în particular dacă M1 a primit de la de cujus donații raportabile (art. 2515) ori M2 sau M3 au oferit lui de cujus susținere specială raportabilă (art. 2523), și beneficiul său din moștenire este mai mic decât cota sa succesorală.
Dacă însă M1 folosește banii pentru a stinge o obligație a masei succesorale (e.g. a acoperit cheltuielile de înmormântare), M2 și M3 nu au o pretenție de reparare a prejudiciului de la bancă.

Comunitatea de comoștenitori nu este subiect de drept și deci nu se poate introduce o acțiune în numele comunității ca reclamant, ci în numele comoștenitorilor. Această concluzie o confirmă și art. 2493 teza II care prevede că banii nu se consemnează „pe numele comunității”, ci pe „numele tuturor moștenitorilor”.  Pe cale de consecință, comoștenitorul care dorește să recupereze o creanță succesorală are două opțiuni:

a) să acționeze în numele tuturor comoștenitorilor (reclamanți sunt toți comoștenitorii) pe baza deciziei majoritare: chiar dacă acțiunea judiciară de recuperarea a datoriei (tehnic, executare silită a obligației pecuniare în sensul art. 912) se atribuie la administrarea ordinară a masei succesorale, iar uneori chiar la administrarea necesară a masei (apt de a fi, după împrejurări, un act de conservare), este necesară încuviințarea acțiunii de către deținătorii majorității cotelor succesorale și, care, în așa chip, dobândesc calitate de reprezentanți legali ai comoștenitorului pasiv (care nu dorește să introducă acțiunea).

b) să acționeze din nume propriu (proprio nomine), dar în folosul tuturor comoștenitorilor (reclamant este doar comoștenitorul activ).  Pentru a încuraja recuperarea creanțelor, art. 2493 prevede că oricare comoștenitor poate cere executarea creanței, deci poate introduce de sine stătător, fără informarea ori încuviințarea celorlalți comoștenitori, și o acțiune în justiție în acest sens, însă cu condiția că pârâtul va fi obligat să plătească nu doar comoștenitorului reclamant, ci tuturor comoștenitorilor ca o comunitate.   Acest mecanism oferă un avantaj particular atunci când creanța îl are ca debitor pe un comoștenitor pe baza unui raport juridic distinct de moștenire (debitor care, în mod normal, fiind în conflict de interese, ar încerca să-și folosească votul acordat de cota succesorală ca să zădărnicească efortul comunității de a-l urmări silit).  Dacă un creditor al masei succesorale înaintează o acțiune față de comunitatea de comoștenitori, art. 2493 are efectul că oricare comoștenitor pârât poate înainta o acțiune reconvențională față de creditorul reclamant (e.g. nulitatea contractului pe care creditorul își întemeiază pretenția; ori obligarea creditorului la anumită plăți și recurgerea la compensarea judiciară a pretențiilor reciproce admise de instanță, v. art. 975); aceasta va profita și comoștenitorilor care, deși sunt indicați ca copârâți, nu și-au însușit acțiunea reconvențională.

Dreptul individual al fiecărui comoștenitor „de a cere îndeplinirea” include toată paleta de măsuri procedurale, inclusiv cele pregătitoare, cum ar fi stabilirea unui termen al obligației fără termen, somarea, desfășurarea unei eventuale proceduri prealabile (prevăzute de contract ori lege) și chiar introducerea unei acțiuni în constatare contra debitorului, separat de acțiunea în realizare propriu-zisă [Thomas Gergen, în MuKoBGB, §2039, nr. 7].

Sugestie de formulare a dispozitivului hotărârii judecătorești: „Se admite acțiunea lui M1 față de P.  Se obligă pârâtul P să plătească suma de 10.000 către comoștenitorii lui D (decedat la 1.1.2020), și anume M1, M2 și M3”.  

Dacă M1, M2 și M3 vor primi suma indivizibil, ori divizibil ori doar unul, depinde de situația existentă la momentul executării hotărârii judecătorești, adică dacă la acea epocă partajul a avut loc și care au fost condițiile partajului.

Această reglementare constituie o nuanțare interesantă a principiului unanimității: efortul de recuperare poate fi individual, cu condiția că rezultatul efortului este transmis tuturor în formă indiviză.  Merită să precizăm că comoștenitorul care astfel introduce o acțiune în justiție nu îi reprezintă pe ceilalți comoștenitori [Lange/Erbrecht, p. 571, §59, nr. 84].  Ei urmează a fi atrași în proces ca intervenienți, pentru respectarea exigențelor procedurale.  Dacă însă masa succesorală ori cota succesorală a comoștenitorului activ este supusă execuțiunii testamentare, doar executorul testamentar poate promova o asemenea acțiune (art. 2363).

Dacă comoștenitorii nu pot sau nu vor încă să primească împreună banii, potrivit art. 2493 un comoștenitor poate, unipersonal, cere ca debitorul să consemneze bunul pe numele tuturor moștenitorilor, iar dacă bunul nu poate face obiectul consemnării, să-l predea unui depozitar desemnat de notar.  Apoi, comoștenitorul activ poate insista pe obligația celorlalți comoștenitori de a primire executarea de la executorul judecătoresc ori de a prelua prestația consemnată (art. 2492 alin.(1) teza II).

Dreptul comoștenitorului de a exercita în nume propriu o creanță indiviză, acordat de art. 2493, nu se aplică doar recuperării creanțelor pecuniare, ci unei largi varietăți de creanțe: repararea unui bun deteriorat; cererea de acordare a informației adresată societății în al cărei capital comunitatea de comoștenitori deține o parte socială ori acțiuni (obligația nu se consideră îndeplinită decât după ce societatea a oferit informațiile solicitate fiecărui comoștenitor); contestații și acțiuni împotriva actelor administrative care vizează un bun indiviz; o acțiune specifică registrului de publicitate (de efectuare a înregistrării, de justificare a înregistrării provizorii ori de rectificare); acțiunea posesorie sau în revendicare, cu condiția că pârâtul posedă un bun care, de fapt, aparține masei succesorale, deci masa succesorală are o pretenție de restituire față de pârât.

Norma la fel se aplică pretenției de predare a masei succesorale către comoștenitori, către posesorul masei succesorale pe baza petiției de ereditate (art. 2472), către executorul testamentar ale cărui atribuții au încetat ori nu cad sub incidența împuternicirilor sale (art. 2368), către administratorul masei succesorale după încetarea administrării (art. 2411), precum și către custodele ale cărui atribuții au încetat.

Dreptul comoștenitorului de a urmări în nume propriu drepturile succesorale, nu se aplică exercitării drepturilor potestative (e.g. dreptul de a declara rezoluțiunea unui raport contractual la care este parte comunitatea), dar se aplică creanțelor născute din declararea rezoluțiunii (e.g. restituirea prestației transmise deja) [în același sens, v. Thomas Gergen, în MuKoBGB, §2039, nr. 9].  Aici însă nu trebuie de uitat că exercitarea anumitor drepturi potestative poate constitui un act juridic de conservare, care poate fi exercitat unipersonal de comoștenitor (art. 2492 alin.(1) teza III), cum ar fi acțiunea de anulare a unei hotărâri a adunării generale a asociaților unei societăți atunci când hotărârea lezează comunitatea de comoștenitori ca deținător al părții sociale.

Debitorul somat ori acționat în judecată de comoștenitorul care acționează pe baza art. 2493 nu poate invoca unele excepții bazate pe relația personală cu unul dintre comoștenitori, ci poate ridica doar excepțiile pe care le are în relația cu masa succesorală. Acesta este unul din efectele că masa succesorală este o masă patrimonială separată de patrimoniile personale ale comoștenitorilor. Art. 2494 alin.(2) confirmă acest principiu în materie de compensare a creanțelor reciproce.

Celelalte modalități ale creanței nu se modifică prin efectul moștenirii, cum ar fi scadența și locul executării. Totodată, întârzierea de creditor (mora creditoris) a unuia dintre comoștenitori duce la punerea în întârziere a tuturor comoștenitorilor [Lange/Erbrecht, p. 570, §59, nr. 83].  Debitorul poate consemna benevol (art. 785), iar oricare comoștenitor poate cere consemnarea de către debitor în folosul tuturor comoștenitorilor (art. 2493).

Sugestie practică: comoștenitorul activ poate cere notarului desemnarea unui custode pentru a primi prestația în numele masei succesorale și, eventual, a stinge o obligație a masei succesorale [→ adnotarea art. 2413]

Ce ține de aplicarea prescripției extinctive, notăm că dreptul la acțiune privitor la un drept indiviz se naște, în sensul art. 395 alin.(1), doar când toți comoștenitorii au aflat ori trebuiau să afle despre încălcarea acelui drept.  Cunoașterea obiectivă („trebuia să știe”) depinde de gradul în care comoștenitorii fac schimb cu informații, ceea ce este o incertitudine pentru pârât.  La fel, pentru dreptul la acțiune apărut până la deschiderea moștenirii prescripția se suspendă conform art. 398 alin.(1) lit. e) la data deschiderii moștenirii și până la acceptarea moștenirii de către toți comoștenitorii (care este anterioară datei de eliberare a certificatului de moștenitor).  Sigur, dacă masa succesorală se află în custodie, execuțiune testamentară sa administrare, prescripția suspendată se reia ori începe (pentru drepturile la acțiune nou-apărute) din momentul cunoașterii subiective ori obiective a celui care acționează în numele masei succesorale (art. 398 alin.(1) lit. e) in fine).

Acțiunea introdusă de un comoștenitor în nume propriu pe baza art. 2493 întrerupe prescripția extrinctivă în folosul tuturor comoștenitorilor, fiindcă comoștenitorul reclamant exercită dreptul la acțiune aferent nu doar unei cote din dreptul indiviz, ci întregului drept indiviz [Walter Bayer, în Erman/BGB Handkommentar, §2039, nr. 1, p. 5771; Dietmar Weidlich, în Palandt/BGB, §2039, nr. 7, p. …].

Executarea benevolă de către debitor în folosul doar a unui comoștenitor nu stinge obligația, fiindcă nu este o executare corespunzătoare în sensul art. 828 alin.(2).  Debitorul se poate apăra contra unei pretenții venite de la alți comoștenitori privind executarea aceleiași obligații doar dacă demonstrează că acești comoștenitori au încuviințat executarea către primul ori le-a profitat în alt mod (e.g. comoștenitorul a distribuit ulterior prestația membrilor comunității de comoștenitori) (art. 867 alin.(2)).  Este o probă dificilă, care depășește sfera informațională a debitorului și deci implică riscuri pentru debitor.

▮ VII. Origini romane și drept comparat

1) Indiviziunea în dreptul privat roman

În dreptul roman arhaic, consortium corespunde primei manifestări a unui soi de indiviziune de natură succesorală. El se constituie de plin drept la decesul lui pater familias și instituie o proprietate în folosul mai multora în scopul menținerii unui trai comun, fără a fi posibil partajul. Patrimoniul în cauză este indivizibil, inalienabil, pentru a evita fărâmițarea unei comunități de bunuri în cadrul unei populații esențialmente rurale [Jean Gaudemet, Étude sur le régime juridique de l’indivision en droit romain, thèse, Strasbourg, 1934, p. 19; apud Christophe Albiges, Indivision : généralités, Rep. civ., mars 2011 (actual. décembre 2019), nr. 6]. Obiectivul era de a garanta permanența acestui patrimoniu în pofida perioadei de criză legate de pierderea capului familiei.  Fiecare coindivizar avea, totodată, posibilitatea de a îndeplini acte de gestiune a patrimoniului familial, dacă ceilalți coindivizari nu se împotriveau [ibid.].

Forma cea mai modernă a indiviziunii se dezvoltă abia în Legea celor XII table (450 î.Hr.), epocă caracterizată în special printr-o mișcare individualistă, dezvoltare economică și declin al importanței legăturilor familiale.  O acțiune în partaj al consortium, acțiunea familiae eriscundae, putea fi exercitată de oricare moștenitor. Ea introduce caracterul temporar al indiviziunii: fiecare membru dispune de posibilitatea de a obține un lot care trebuie să îi revină în cadrul moștenirii [Jean Gaudemet. Emmanuelle Chevreau, Droit privé romain, 3e éd., 2009, Montchrestien, p. 117 apud Christophe Albiges, op. cit., nr. 7].  În epoca clasică, indiviziunea succesorală conferă tuturor membrilor grupului calitatea de proprietar, care deține o cotă-parte în indiviziune.  Regula unanimității se impunea ca mod de gestiune, în special pentru actele de dispoziție.  Creanțele succesorale și datoriile succesorale se divid între comoștenitori prin efectul legii (nomina et debita hereditaria ipso iure dividuntur) [Bianca/Diritto civile, V. 2.2, p. 154, nr. 95].

2) Indiviziunea în dreptul francez

În dreptul francez bunurile din masa succesorală rămân indivize, pe când creanțele și datoriile succesorale se divid (art. 1309 Cod civil francez) conform mărimii cotelor succesorale, după modelul roman.  „În echitate, divizarea datoriilor formează o contrapondere normală a răspunderii nelimitate a comoștenitorilor” [„En équité, la division des dettes forme un contrepoids normal à l’obligation ultra vires”, v. Jacques Flour, Henri Souleau, Les successions, 3e éd., ed. A. Colin, Paris, 1991, nr. 277].  Principiul că datoriile succesorale se divid între comoștenitori la data deschiderii moștenirii comportă nuanțări semnificative: până la partaj un creditor al masei succesorale poate urmări un bun asupra căruia are o garanție reală, dar și oricare alt bun indiviz (dar nu și patrimoniul personal al comoștenitorilor) pentru a satisface întreaga datorie [Malaurie/Brenner/Successions, p. 495, nr. 847].  Funcțional, aceasta ne aduce la aceeași abordare ca și în dreptul german și moldav: obligații solidare, dar cu răspundere limitată până la partaj, obligații divizibile, dar răspundere nelimitată după partaj.

Și creanțele succesorale se divid între comoștenitori la deschiderea moștenirii, însă numai atâta timp cât durează indiviziunea.   La partaj, având în vedere efectul său declarativ în dreptul francez, creanța redevine unitară atunci când se atribuie în lotul de partaj al unuia dintre copartajanți [Malaurie/Brenner/Successions, p. 498, nr. 850].

3) Indiviziunea în dreptul italian

Dreptul italian a receptat sistemul roman, de divizare de plin drept a pasivului succesoral între comoștenitori (art. 754¹ Cod civil italian), cu explicația că „împrejurarea că masa succesorală se află temporar în regim de comunitate indivizibilă nu implică că trebuie să fie comune și datoriile (nomina et debita hereditaria ipso iure dividuntur). Regimul de comunitate nu se extinde la datorii în măsura în care nu se referă la bunuri apte de apartenență și folosință comună, ci la poziții subiective care implică responsabilitatea personală” [Bianca/Diritto civile, V. 2.2, p. 156, nr. 95].  Creanțele care intră în masa succesorală nu se divid automat, ci cad în comunitatea ereditară, astfel încât, până la partaj, debitorul poate efectua întreaga prestație unuia dintre coerezi [Bianca/Diritto civile, V. 2.2, p. 155, nr. 95; contra: Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 31-39, cu o dezbatere complexă în doctrina italiană, bazată pe neclaritatea textelor de lege.  În 1992 Curtea de casație italiană a făcut reviriment de jurisprudență și în continuare constant a reținut că creanțele succesorale nu se divid automat, ci sunt indivize, v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 203, nota de subsol nr. 114.  Unii autori italieni au chemat direct la reinterpretarea textelor de lege italiene, după modelul indiviziunii germane, v. Giovanni Iudica, Impugnative contrattuali e pluralità di interessi, CEDAM, Padova, 1973, p. 213].

Această reglementare permite doctrinei să afirme că creanțele și obligațiile masei succesorale nu intră în general în masa succesorală deținută de comunitatea ereditară [v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 31].

Indiviziunea succesorală și certificatul de moștenitor, 2021

Mod de citare recomandat:
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2485 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/2485/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.