A A A + | -

Articolul 2530. Moştenitorii rezervatari

(1) Moştenitorii rezervatari păstrează dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin ½ din cota succesorală ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de moştenire legală (rezervă succesorală).
(2) Sînt moştenitori rezervatari moştenitorii legali de clasa întîi, părinţii defunctului, precum şi soţul supravieţuitor dacă, la data deschiderii moştenirii, defunctul avea nemijlocit faţă de respectivul moştenitor o obligaţie de întreţinere conform Codului familiei.


Adnotare:
Autor: Elena Mocanu & Octavian Cazac
Publicat: 26 august 2020 | Actualizat: 14 iulie 2021
Originea reglementării: §2303 BGB și art. ex-1505 C. civ.

▮ I. Scopul articolului

1. Articolul reglementează instituția rezervei succesorale, care are menirea de a proteja anumite rude apropriate și soțul supraviețuitor (numiți rezervatari) ai celui care a lăsat moștenirea (de cujus/testator) de limitarea sau excluderea dreptului lor la moștenire printr-o dispoziție testamentară făcută de testator.  Așadar, rezerva succesorală este o limită legală la libertatea testamentară.  Ea se prezintă ca o instituție de ordine publică care consacră dreptul legal al moștenitorilor rezervatari de a dobândi o parte din moștenire, cu limitarea autonomiei de voință a defunctului, în ceea ce privește dreptul său de dispoziție asupra moștenirii sale  [pentru poziția conform căreia respectarea rezervei succesorale nu este o chestiune de legalitate a testamentului, ci este o limită la executarea sa → adnotarea la art. 2191].

2. Fundamentul ei este obligația de întreținere, în sensul că ea are scop alimentar — asigurarea că rezervatarii, fiind în stare de nevoie, sunt susținuți din contul masei succesorale. Ea este o expresie a solidarității familiei, a egalității moștenitorilor (în special a descendenților) și, nu mai puțin important, a protejării moștenitorilor împotriva eventualelor abuzuri ale testatorului.

Pe plan istoric și comparat, rezerva succesorală (numită și cota obligatorie, eng. — compulsory portion), inițial își găsea fundamentul în solidaritatea dintre generații.  Această solidaritate implica faptul că anumiți moștenitori aveau dreptul de a nu fi lăsați fără îngrijire, iar rezerva succesorală îndeplinea o funcție de întreținere și asigură moștenitorului anumite condiții de trai.  Creșterea speranței de viață a viciat această rațiune [În 2019 speranța de viață în Republica Moldova constituia 71,9 ani, comparativ cu 62 ani în anul 1960 în Republica Moldova (sursa: worldbank.org), ori comparativ cu speranța de viață globală în anul 1900 de 31-32 de ani (sursa: en.wikipedia.org/wiki/Life_expectancy)].  Astăzi copiii moștenesc mai târziu, la o vârstă când ei înșiși au atins un standard înalt de viață și adeseori au acumulat bunuri proprii prin activitatea proprie. Dar să nu uităm că în timpuri de crize economice copii se pot afla în dificultate financiară; ei se pot confrunta cu scăderea puterii de cumpărare, impozite mari sau chiar șomaj. Dar, privit global, dreptul succesoral nu mai are funcția de a asigura condiții minime de trai, ci mai degrabă crește condițiile de trai atunci când nu este strict necesar. Din acest motiv, în dreptul comparat rezerva succesorală nu mai este văzută ca o prelungire a obligației legale de întreținere.  Părinții își îndeplinesc obligația de întreținere a copiilor prin finanțarea educației lor. Bogăția acestor copii, deci, nu se fundamentează în viitoarea lor moștenire, ci în realizările lor academice ori de afaceri [v. Walter Pintens, Need and Opportunity of Convergence in European Succession Laws, in Testamentary Freedom/European Perspectives, p. 12-13].

3. Între modelul modern, că rezervatarii au doar dreptul la o cotă valorică din moștenire, dar nu sunt moștenitori și nu fac parte din comunitatea de comoștenitori (adoptat în Germania [v. pentru detalii, Reinhard Zimmermann, The Compulsory Portion in German Law [online]. In: Kenneth GC Reid, Marius J de Waal, and Reinhard Zimmermann (eds.), Comparative Succession Law, Vol. III: Family Protection, Oxford University Press, 2020 Forthcoming, Max Planck Private Law Research Paper No. 19/19 [citat 20 septembrie 2020]. Disponibil la: https://ssrn.com/abstract=3499075], Cehia, Ungaria etc.) și modelul francez, că rezervatarii devin moștenitori și, deci, fac parte din comunitatea de comoștenitori, (adoptat în Franța, România, Federația Rusă etc.), noul drept succesoral al Republicii Moldova a păstrat modelul tradițional, francez.

4. Regulile rezervei succesorale garantează moștenitorului rezervatar doar o cotă succesorală minimă și liberă de legate și sarcini impuse prin testament.  Ele însă nu se opun ca testatorul să ia alte măsuri care ar asigura păstrarea integrității bunurilor importante din masa succesorală și evitarea litigiilor relative la partaj.  În special, regulile rezervei succesorale nu împiedică executarea dispozițiilor testamentare prin care se exclude partajul (art. 2500) ori prin care se stabilește modul de efectuare a partajului (art. 2504); la fel el poate desemna un executor testamentar, care va dispune de masă și va efectua partajul (art. 2355).  Chiar și în absența acestor dispoziții testamentare, regulile generale ale partajului, aplicabile în caz de partaj judiciar (art. 2502 și 2503), sunt concepute pentru a proteja integritatea bunurilor din masa succesorale. Moștenitorul rezervatar nu are vreo poziție specială în cadrul indiviziunii (v. adnotarea la art. 2485).

La fel, în condiții restrictive (v. art. 2540) testatorul poate limita accesul moștenitorului rezervatar la cota sa succesorală, astfel încât el să aibă doar statutul de moștenitor prealabil al cotei succesorale, urmând ca, la decesul rezervatarului (deschiderea moștenirii subsecvente) moștenitorii legali ai rezervatarului să culeagă cota succesorală.

▮ II. Condițiile aplicării rezervei succesorale

5. Testamentul devine parțial caduc (inaplicabil) și notarul va include în certificatul de moștenitor și rezervatarii ca moștenitori legali dacă sunt întrunite următoarele condiții cumulative:

1) rezervatarul intră în cercul persoanelor indicate la alin.(2)

6. Articolul de față enumeră cercul moștenitorilor legali care pot fi moștenitori rezervatari. Aici se includ:

a) moştenitorii legali de clasa I (copiii și, dacă ei au decăzut, descendenții lui de cujus, v. adnotarea la art. 2178);

b) părinţii defunctului (clasa II-a de moștenitori legali).  Deoarece norma nu face referință la toată clasa II, ci doar la părinți, rezultă că descendenții părinților nu sunt moștenitori rezervatari;

c) soţul supravieţuitor (vine la moștenire împreună cu clasa I sau cu clasa II de moștenitori legali).

6/1. Cercul respectiv de rezervatari coincide și cu cel din dreptul românesc [v. art. 1087 C. civ. român; Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 318, nr. 907 și urm.]

7. Art. ex-1505 din Codul civil, în vigoare până la 1.3.2019, dispunea că au dreptul la rezerva succesorală succesorii de clasa I inapţi pentru muncă. Din 1 martie 2019 arhitectura rezervei este diferită: soțul supraviețuitor (care nu intră în niciuna din clasele de moștenitori legali), clasa I și părinții defunctului (o parte din clasa a II-a).

2) în absența testamentului rezervatarul ar fi venit la moștenire, adică ar fi moștenitor legal

8. Conferind calitatea de moştenitor rezervatar descendenţilor, părinţilor şi soţului supravieţuitor ai defunctului, legea condiţionează dreptul la rezervă de chemarea efectivă la moştenire. De exemplu, părinţii nu au dreptul la rezervă în prezenţa descendenţilor pentru că fac parte din clasa a doua de moştenitori legali. Nici nepotul, dacă la data deschiderii moștenirii este în viață copilul defunctului nu va putea pretinde la rezervă, or, el este rudă de gradul doi (nu are vocaţie concretă). Tot astfel, nedemnitatea sau renunţarea la moştenire decad din dreptul la moștenire legală și, prin urmare, decad din dreptul de moștenire care s-ar dobândi conform regulilor rezervei succesorale.

9. Din formularea alin.(1) clar rezultă că rezerva succesorală nu se aplică cumulativ tuturor persoanelor arătate la alin.(2), ci doar dacă, totodată, ele „au drept de moștenire” și ele ar fi venit la moștenire legală în absența testamentului.  Art. 2184 instituie principiul că clasele vin la moștenire legală separat, iar existența măcar unui moștenitor din clasa I-a exclude de la moștenire pe cei din clasa a II-a.  De fapt, în acest caz, rudele din clasa a II-a, nu au statut de „moștenitor”.  O interpretare diferită, că rezervatari sunt, concomitent, atât rudele din clasa I-a cât și rudele din clasa a II-a încalcă principiul sus-menționat, precum și principiul că moștenirea este doar de două tipuri: legală și testamentară (art. 2164 și 2177).  Nu se poate accepta ideea că ar există și un al treilea tip de moștenire — „moștenirea rezervatară”.

Prin urmare, dacă de cujus a desemnat prin testament ca moștenitor unic copilul său (rudă din clasa I-a), atunci părinții defunctului (rude din clasa a II-a) nu sunt moștenitori rezervatari, fiindcă, în absența testamentului, ei nu ar fi moștenitori legali ai moștenirii lui de cujus (art. 2184).  Dacă de cujus a desemnat prin testament ca moștenitor unic o rudă îndepărtată (e.g. o rudă din clasa a V-a) ori unui prieten care nu era rudă al lui de cujus, el nu avea copii și nici descendenți (clasa I-a), dar avea părinți în viață (clasa a II-a), în acest caz părinții vor fi moștenitori rezervatari, fiindcă, în absența testamentului și în absența moștenitorilor din clasa I-a, ei ar fi fost moștenitori legali ai lui de cujus.

10. La fel, rezervatarul este moștenitor legal dacă nu a decăzut de la moștenire (v. art. 2176).

3) rezervatarul întrunea condițiile dreptului la întreținere conform Codului familiei

11. Întrunirea acestei condiții se face cu referire la dispozițiile Codului familiei privitor la obligația legală de întreținere, și anume:

Articolul 74. Obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii
Articolul 78. Dreptul copiilor majori inapţi de muncă la pensie de întreţinere
Articolul 80. Obligaţia copiilor majori de a-şi întreţine părinţii
Articolul 82. Obligaţia soţilor de a se întreţine reciproc
Articolul 85. Scutirea soţului (fostului soţ) de obligaţia de întreţinere sau limitarea în termen a acestei obligaţii
Articolul 87. Obligaţia bunicilor de a-şi întreţine nepoţii

12. Conform Notei informative la proiectul Legii privind modernizarea Codului civil și modificarea și completarea unor acte legislative, nu este necesar defunctul să fi executat obligaţia de întreţinere pe durata vieţii sale şi nici nu se cere ca obligaţia să fi fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească sau contract privind plata pensiei de întreţinere. Este suficientă întrunirea condiţiilor legale de existenţă a obligaţiilor la data deschiderii moştenirii. În cazul în care legea impune condiţia ca creditorul întreţinerii „să necesite sprijin material”, având în vedere că creditorul se află în situaţie precară (este minor, are dizabilităţi, este în etate), întrunirea acestei condiţii se va prezuma. Prezumția presupune dobândirea calității de rezervatar prin simpla încadrare a persoanei în rândul celor care aveau dreptul la întreținere conform Codului familiei. Rezervatarul va fi obligat să demonstreze că a avut dreptul de a fi întreținut de către cel ce a lăsat moștenirea doar dacă moștenitorul testamentar și/sau legatarul contestă dreptul său la rezerva succesorală.

13. Moștenitorul rezervatar poate să-și decline calitatea de moștenitor rezervatar prin invocarea absenței oricărei obligații a defunctului privind întreținerea sa. O asemenea declarație de declinare îl va opri ulterior să invoce contrariul conform art. 11 alin.(2).

4) testamentul încalcă rezerva succesorală

14. Dacă testamentul reduce cota succesorală a moștenitorului rezervatar comparativ cu cea care i-ar fi revenit în absența testamentului, dar această cotă succesorală testamentară este egală sau mai mare decât 1/2 din cota succesorală în absența testamentului, atunci testamentul nu este caduc, iar regulile rezervei succesorale nu se aplică, fiindcă minimul garantat de rezervă nu este încălcat.

15. Testamentul de asemenea este caduc în măsura în care impune moștenitorului (în partea în care este moștenitor rezervatar) sarcini sau legate (v. art. 2535).

▮ III. Calculul cotei succesorale conform regulilor rezervei succesorale

16. Rezerva are un caracter individual, iar cuantumul acesteia se stabilește prin referire la fiecare rezervatar în parte. Astfel, valoarea rezervei este stabilită ca o cotă fixă minimă (jumătate) dintr-o cotă variabilă, aceasta din urmă urmând a fi stabilită conform regulilor moștenirii legale.

17. Legea stabilește imperativ care sunt moştenitorii rezervatari şi cuantumul rezervei. Moștenitorii rezervatari au dreptul de a moșteni, independent de conținutul testamentului, cel puțin ½ din cota succesorală ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de moștenire legală (rezervă succesorală).

18. Rezerva succesorală se calculează în câteva etape procedurale:

a) mai întâi, se determină care clasă de moștenitori ar fi fost chemată la moștenire în absența testamentului,

b) apoi, se determină cota succesorală care i-ar fi revenit în calitate de moștenitor legal împreună cu ceilalți moștenitori legali (v. art. 2351), indiferent că sunt rezervatari sau nu, dar cu condiția că ei nu au decăzut de la moștenire printr-un temei altul decât testamentul. Cu titlu de regulă specială, din acest calcul nu se exclud moștenitorii rezervatari care au renunțat la moștenire (v. art. 2532); ei nu vor culege moștenirea însă păstrarea lor în calcul se face pentru a evita majorarea, din contul renunțării lor, a cotelor succesorale ale celorlalți rezervatari.  În așa fel, se atinge scopul art. 2532 — moștenitorii testamentari să fie unicii care beneficiază de pe urma renunțării unui rezervatar la moștenire.

c) şi, în final, se verifică dacă prin aplicarea testamentului se respectă rezerva succesorală (jumătate din cota succesorală ce s-ar fi cuvenit conform moștenirii legale în absența testamentului).  Dacă se respectă, testamentul se execută complet.  Dacă nu se respectă, testamentul se execută în partea în care nu este caduc (art. 2388 lit. d)).  Caducitatea intervine de drept, fără nevoia obținerii unei hotărâri judecătorești constatatoare a caducității.

Ilustrația 1
D este căsătorit cu S, și are doi copii minori C1 și C2. În testament D dispune că moștenitorii săi vor fi S, C1 și C2, în cote egale de 1/3 fiecare.
În absența testamentului, cotele succesorale ar fi fost: S – 1/4, C1 – 3/8 și C2 – 3/8. Astfel, testamentul are efectul de a reduce cota succesorală a unui copil minor (de la 3/8 [9/24] la 1/3 [8/24]). În speță, instituția rezervei succesorale îi garantează copilului minor cota succesorală de jumătate din 3/8 [9/24], adică îi garantează 4,5/24. Deoarece prin aplicarea testamentului copilul primește cota succesorală de 8/24, ceea ce este mai mult decât 4,5/24, testamentul nu este caduc și se aplică integral. Rezerva succesorală este respectată de testament.

 

Ilustrația 2
Testatorul (D) apt de muncă a desemnat în calitate de unic moștenitor fratele (F). În lipsa testamentului la moştenire ar fi venit soţul supravieţuitor apt de muncă (S), un fiu (C1) inapt de muncă (grad de dizabilitate II, angajat în câmpul muncii, salariu 10000 lei) și, prin reprezentare, nepoții minori (N1C2 și N2C2) de la fiica (C2) predecedată (aflați la întreținerea tatălui lor).
Soția supraviețuitoare (S) nu poate fi rezervatar. Or, ea este aptă de muncă. Calitatea de rezervatar se prezumă pentru fiul cu grad de dezabilitate (C1) și nepoții minori (N1C2 și N2C2). Dar, dreptul lor la rezervă trebuie trecut prin filtrul Codului familiei. Doar incapacitatea de muncă nu este suficientă. Trebuie să vedem dacă ei aveau dreptul de a fi întreținuți. Conform art. 78 alin. (1) C. fam. părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material. Am precizat mai sus, că dreptul la rezervă se prezumă.
Având în vedere că fiul (C1), deși inapt de muncă, are un salariu mai mare decât salariul mediu pe economie el nu va putea invoca dreptul la întreținere. Dreptul nepoților de a fi întreținuți de bunici este prevăzut în art. 87 alin. (1) din C. fam. care dispune că nepoţii minori, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către părinţi, au dreptul la întreţinere de la bunicii - care dispun de mijloace suficiente. În aceste condiții nepoții minori pentru a avea dreptul la rezervă trebuie să demonstreze că: (a) tatăl lor nu dispune de posibilitatea întreținerii a copiilor minori, dar și (b) că cel ce a lăsat moștenirea dispunea de mijloace suficiente pentru întreținerea nepoților.

 

Ilustrația 3
Testatorul (D), pensionar, pensie minimă socială garantată 704 lei, a desemnat în calitate de unic moștenitor un văr (V). În lipsa descendenților (clasa I de moșteniri legali), în lipsa testamentului ar fi fost chemată clasa II de moștenitori legali împreună cu soțul supraviețuitor (S) a lui D.
Astfel, în speță, în lipsa testamentului la moștenire ar fi fost chemat S (grad de dizabilitate II – pensia 5000 lei), de rând cu clasa II de moștenitori legali – mama lui D (M) (pensionară, mărimea pensiei 1709 lei) și, în legătură cu decesul tatălui lui D (T), prin reprezentare, fratele lui D inapt de muncă, minor (F).
Cotele lor succesorale ar fi fost: S – 1/2; M – 1/4, F – 1/4.
Din start F va fi exclus. F nu este rezervatar, deoarece, deși Codul familiei prevede obligaţia de întreţinere dintre fraţi şi surori, art. 2530 alin.(2) C. civ. nu enumeră frații defunctului (i.e. descendenții părinților) în cercul rudelor care au dreptul la rezervă. S și M, ambele inapte de muncă se prezumă moștenitori rezervatari, chiar dacă venitul lor depășește venitul lui D. Dacă moștenitorul testamentar nu contestă, atât S cât și M vor avea dreptul la moștenire conform regulilor rezervei succesorale.
Așadar, moștenitorii ai lui D vor fi: S – 1/4; M – 1/8; V – 5/8.
Dacă moștenitorul testamentar V va contesta dreptul la rezervă al S și M, instanța de judecată competentă va aplica regulile de probațiune din CPC pentru a determina dacă pretinșii moștenitori rezervatari întrunesc condițiile legale sau nu.

Rezervatarii care sunt, totodată, moștenitori testamentari

Ilustrația 4
Testatorul (D), la data deschiderii moștenirii, locuia cu concubina (CO) și avea patru copii minori și anume, din căsătoria anterioară avea trei copiii minori: C1, C2 și C3.  Din relația cu CO, D avea un copil minor comun — C4.
Prin testament D a dispus că C4 va primi 1/3 din masa succesorală, iar CO — 2/3.  Prin urmare, C1, C2 și C3 au fost, indirect, dezmoșteniți.  

În lipsa testamentului la moștenire ar fi fost chemat doar cei patru copii minori, în cote succesoral egale.
Cotele lor succesorale ar fi fost: C1 – 1/4; C2 – 1/4; C3 – 1/4; C4 – 1/4 din masa succesorală.
Regulile rezervei succesorale le garantează fiecărui copil minor jumătate din cota legală, adică 1/8 din masa succesorală
Așadar, C1, C2 și C3 dobândesc, fiecare, în pofida dezmoștenirii prin testament, cote succesorale de 1/8 din masa succesorală.  Cota rămasă de 5/8 se poate divide între moștenitorii testamentari.
La această etapă se purcede la executarea testamentului, care cere respectarea proporției de 1/3 și 2/3.  Astfel, C4 va culege 5/24 din masa succesorală (1/3 din 5/8), iar CO – 10/24 din masa succesorală (2/3 din 5/8).  La această etapă de asemenea se verifică dacă cota primită de C4 respectă regulile rezervei succesorale, care garantează lui C4 o cotă succesorală de 1/8 din masa succesorală.  Ele sunt respectate, deoarece 5/24 este mai mare decât 1/8 (=3/24).
Așadar, în certificatul de moștenitor se vor include următorii moștenitori:
C1 – 1/8 (=3/24) din masa succesorală
C2 – 1/8 (=3/24) din masa succesorală
C3 – 1/8 (=3/24) din masa succesorală
C4 – 5/24 din masa succesorală
CO – 10/24 din masa succesorală

▮ IV. Aplicarea regimului general al dreptului la moștenire

19. Moștenitorul rezervatar poate să accepte sau să renunțe la dreptul său de moștenire garantat de regulile moștenirii legale, conform regulilor generale privind acceptarea și renunțarea.

20. Regulile rezervei succesorale garantează moștenitorului rezervatar doar o cotă succesorală minimă și liberă de legate și sarcini impuse prin testament.  Ele însă nu se opun ca testatorul să ia alte măsuri care ar asigura păstrarea integrității bunurilor importante din masa succesorale și evitarea litigiilor relative la partaj.

În special, regulile rezervei succesorale nu împiedică executarea dispozițiilor testamentare prin care se exclude partajul (art. 2500) ori prin care se stabilește modul de efectuare a partajului (art. 2504); la fel el poate desemna un executor testamentar, care va dispune de masă și va efectua partajul (art. 2355).  Chiar și în absența acestor dispoziții testamentare, regulile generale ale partajului, aplicabile în caz de partaj judiciar (art. 2502 și 2503), sunt concepute pentru a proteja integritatea bunurilor din masa succesorale.

Ilustrația 5

Testatorul (T) are în proprietate imobile folosite în activitatea de întreprinzător și părți sociale într-un grup de societăți comerciale, din diferite țări.  
El dorește să întocmească un testament care ar asigura continuitatea acestor active („afacerea”) și le-ar proteja de litigii interminabile de partaj, de divizarea lor, ciopârțirea afacerii, dar și ar dori în genere să înlăture, cât e posibil, un copil (C3) de la moștenire din motive subiective.  Există riscul că copilul este ori ar putea fi, la deschiderea moștenirii un rezervatar.  T poate face următoarele dispoziții testamentare:

„Îl dezmoștenesc pe C3”.

„Dacă C3 va veni la moștenirea mea ca moștenitor rezervatar, dispun ca el să primească din moștenire doar bani și interzic atribuirea lui în natură a altor bunuri aflate în moștenirea mea.  Oblig ceilalți moștenitori să plătească lui C3 sultă în bani la partaj din contul activelor moștenirii”.

Într-o asemenea reglementare, se satisfac interesele actorilor implicați: (i) se dă eficacitate maximă voinței testatorului; (ii) se ocrotesc rezervatarii; (iii) se ocrotește afacerea prin instrucțiunea de partaj sub condiție suspensivă („dacă C3 vine la moștenirea mea ca moștenitor rezervatar”); (iv) moștenitorul rezervatar nu este un simplu creditor al masei succesorale, ci chiar stă la masa de partaj, are mai multă informație privind componența masei succesorale, deci are o poziție de negociere mai bună. Oricum, rezervatarul nu poate alege ce să primească din moștenire, nu poate pune sub pericol afacerea, ci primește doar bani.

▮ V. Istoric și drept comparat

Dreptul roman antic

Dreptul roman considera că transmiterea bunurilor către moștenitori ținea de o datorie morală fundamentată pe solidaritatea familială. O persoană nu putea să facă donații ori dispoziții testamentare pentru a-și goli patrimoniul și a nu lăsa nimic moștenitorilor săi legali.  Moștenirea romană era voluntară, adică testamentară, ancorată pe voința de cujus exprimată în testament.  O asemenea libertate însă putea degrada în pericole și abuzuri și să duc la dezmoștenire fără motiv ori într-un moment de supărare.  În final, s-a înrădăcinat ideea că datoria familială impunea un minim de transmisiune către moștenitorii legali, în special fiindcă chiar și tatăl de familie (pater familias) primise averea sa de la tatăl său, deci bunurile erau „ale familiei”, quasi persoană juridică, care era adevăratul proprietar, pe când el doar o poseda ca și cum ar fi fost un uzufructuar.  Așa s-a născut ideea de rezervă.  Ea se numea pătrimea legitimă (« la quarte légitime » sau « légitime », în sens de „partea minimă la care moștenitorul se poate aștepta în mod legitim”).  Totuși, acest drept era exercitat față de masa succesorală, nu în calitate de moștenitor, ci de creditor, el având o parte din bunurile defunctului (pars bonorum).  [Beignier/Successions, nr. 21, p. 31]

Influența dreptului francez

Dreptul francez cutumiar, în vigoare înainte de Codul civil napoleonic, tinde spre păstrarea bunurilor în sânul familiei.  Moștenirea voluntară nu își mai are loc, ea fiind legală.  Liberalitățile testamentare, văzute ca pericol pentru patrimoniul familial, nu erau interzise, ci permise doar într-o oarecare măsură.  Cota de 4/5 din bunurile proprii (fra. — les 4/5e des biens propres) revenea, conform cutumei din Paris, moștenitorilor legali, fiind numită rezerva de patru cincimi (fra. — réserve des quatre-quints).  Această rezervă era pars hereditatis, adică parte din masa succesorală, rezervatarul avea calitate de moștenitor; moștenitorul legal care renunța la dreptul de moștenire legală, nu mai putea beneficia de rezervă [Beignier/Successions, nr. 22, p. 32].

La elaborarea Codului civil francez redactorii erau tentanți să continue dreptul cutumiar, și anume să păstreze o rezervă pars hereditatis.  Libertatea testamentară inspira neîncredere, iar codul a dat prioritate devoluțiunii legale și acorda o rezervă mărimea căreia depindea de calitatea de moștenitor.  În sistemul napoleonic, care a fost recepționat în numeroase state europene, inclusiv în România și Italia, moștenitorul rezervatar nu poate fi dezmoștenit, iar testatorul poate dispune doar de o parte din patrimoniul său prin liberalități (adică atât donații inter vivos, cât și dispoziție testamentară, mortis causa), numită cotitate disponibilă (fra. — quotité disponible) [Beignier/Successions, nr. 23, p. 32].

Codul civil român de la 1864 a preluat reglementarea rezervei din Codul Napoleon și principiile rezervei franceze [Chirică/Succesiunile, p. 314, nr. 895].

Spre deosebire de tradiția dreptului nostru succesoral, în sistemul napolenonic nu se prevede o cotă minimă per fiecare rezervatar, ci se prevede care este cotitatea disponibilă din întreaga masă în funcție de numărul de rezervatari, astfel că restul este rezerva.  Așadar, rezerva franceză are caracter colectiv.

Conform art. 913 Cod civil francez:

Număr copii Mărimea cotității Mărimea rezervei
1 copil 1/2 1/2
2 copii 1/3 2/3
3 și mai mulți copii 1/4 3/4

După ce s-a determinat partea din masa succesorală care reprezintă rezerva, copii o culeg în cote succesorale egale.

Codul civil român de la 2009 s-a distanțat de la abordarea franceză, și art. 1088 similar dreptului moldav, prevede că „rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal”.  Se observă că rezerva din dreptul românesc nu doar că garantează rezervatarul contra liberalităților făcute în testament, ci și a donațiilor (liberalități inter vivos), având deci un impact mult mai extins decât reglementarea Republicii Moldova.

Frapant este că rezerva à la française niciodată nu s-a bazat și nici azi nu se bazează pe starea de nevoie a rezervatarului, astfel că copiii și soțul adulți sunt rezervatari, independent de starea sănătății, materiale, capacitatea de muncă, vârsta fragedă sau înaintată ori alte considerente care în mod normal au impact asupra caracterului alimentar al rezervei în dreptul succesoral al R. Moldova.

Legea franceză din 23 iunie 2006 a reformat instituția rezervei succesorale.  În primul rând, s-a exclus reducțiunea liberalităților în natură (restituirea donațiilor făcute de de cujus în decursul vieții care încălcau rezerva), ea efectuându-se prin echivalent bănesc, poziție care a permis doctrinei franceze să aprecieze că moștenitorii rezervatari mai degrabă au o creanță față de moștenire, similar unei rezerve pars bonorum din dreptul roman.  În al doilea rând, ascendenții (atât părinții cât și buneii) au fost excluși din cercul rezervatarilor, în el rămânând doar descendenții defunctului, iar soțul devine rezervatar doar în absența descendenților [Beignier/Successions, nr. 24, p. 33].   Până la Legea franceză din 3 decembrie 2011 soțul nu era rezervatar.

Codul civil român de la 2009 nu a preluat însă aceste evoluții franceze, și a conservat sistemul napoleonic cu păstrarea poziției de rezervatar a soțului supraviețuitor operată prin Legea română nr. 319/1944. În primul rând, sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului (art. 1087).  În al doilea rând, rezervatarii au la îndemnă acțiunea în reducțiune prin care donațiile făcute de de cujus în decursul vieții sale cu încălcarea rezervei se desființează și se restituie în natură (art. 1097 alin.(1)).  Dacă donatarul a înstrăinat ori constituit drepturi reale asupra obiectului donației, acestea rămân valabile, și reducțiunea se va face prin echivalent (art. 1097 alin.(3)) [pentru detalii, v. Chirică/Succesiunile, p. 310-364].

Impactul moștenirii asupra donațiilor făcute de de cujus în decursul vieții sale, și anume restituirea lor atunci când încalcă rezerva succesorală, explică de ce lucrările franceze și românești de drept succesoral poartă pe copertă perechea Liberalități și succesiuni.

Mod de citare recomandat: 
Elena Mocanu. Octavian Cazac, Adnotare la art. 2530 [online]. Codul civil Adnotat [citat 29 iunie 2021]. Disponibil: animus.md/adnotari/2530/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art.21 [Recunoașterea drepturilor dobândite valabil sub imperiul legii vechi]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune