A A A + | -

Articolul 2485. Proprietatea comună a comoştenitorilor (indiviziunea)

(1) Dacă cel care a lăsat moştenirea are mai mulţi moştenitori (comoştenitori), masa succesorală devine proprietatea comună a comoştenitorilor din momentul deschiderii moştenirii (indiviziune).
(2) Indiviziunea încetează prin partaj sau prin dobîndirea de către aceeaşi persoană a tuturor cotelor succesorale.
(3) Pînă la încetarea indiviziunii se aplică dispoziţiile art.2486-2497.
(4) Pe durata indiviziunii, dispoziţiile legale privitoare la proprietatea comună pe cote-părţi se aplică în mod corespunzător masei succesorale în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei cărţi.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 22 decembrie 2020
Originea reglementării: §2032 BGB

▮ I. Scopul articolului

1.  Urmând principiul de la simplu la compus, Cartea a IV-a reglementează moștenirea simplă, care este culeasă de moștenitorul unic al lui de cujus.  În acest caz, moștenitorul este succesor universal și preia complet poziția juridică a lui de cujus, în măsura în care ea era transmisibilă prin moștenire.

Capitolul V al Titlului IV din această carte adăugă dreptului succesoral norme speciale, care sunt aplicabile unei moșteniri complexe — cea în care moștenirea este culeasă, simultan, de mai mulți moștenitori ai lui de cujus (numiți comoștenitori).  După principiul lex specialis… celelalte capitole ale cărții IV (care, de regulă, pornesc de la ipoteza moștenitorului unic) se aplică în completare și cu luarea în cont a regulilor speciale ale indiviziunii.  Acesta este mesajul alin.(3) al articolului de față.

2. Juridic, comoștenitorii formează o comunitate de persoane (numită comunitate de moștenitori, germ.  — die Erbengemeinschaft), iar masa succesorală este deținută de ei în regim de indiviziune.   Indiviziunea apare independent de voința moștenitorilor, prin efectul legii, odată cu decesul lui de cujus.  În acest sens, comunitatea de moștenitori este o comunitate de drept.  Acest caracter în special o delimitează de societatea civilă, care este o comunitate prin contract. Ea însă nu rămâne forțată, ci fiecare comoștenitor are dreptul de a provoca partajul.  Astfel, indiviziunea este o punte juridică de legătură, o stare tranzitorie, dintre momentul deschiderii moștenirii și partajul bunurilor concrete din masa succesorală.  Uneori ea durează luni, alteori, în caz de litigii sau, din contra, a interesului de a păstra comunitatea, indiviziunea poate dura ani.

3. Fiind o formă a proprietății comune specifică dreptului succesoral, indiviziunea nu poate fi instituită prin contract, ci este opera legii.  La fel, ea nu poate fi reactivată după partaj al întregii mase succesorale.

Potrivit alin.(2) indiviziunea încetează:

a) prin partajul întregii mase succesorale, adică nu există nici un bun din componența masei succesorale care nu a făcut obiectul partajului; sau

b) prin ieșirea penultimului comoștenitor din comunitatea de moștenitori, de exemplu prin dobândirea tuturor cotelor succesorale de către un singur comoștenitor.

4. Comunitatea de moștenitori se păstrează însă când un comoștenitor înstrăinează mai multe părți ale cotei sale succesorale către mai mulți dobânditori.  În acest caz, cota succesorală este un bun comun deținut în comun de dobânditori (fie în regim de proprietate comună pe cote-părți, fie, dacă sunt soți cărora li se aplică regimul comunității legale, în regim de proprietate comună în devălmășie).

5. Comoștenitorii fac parte din comunitate indiferent de temeiul chemării lor la moștenire: conform regulilor moștenirii legale, testamentare ori o aplicare combinată a acestora (art. 2164).

Moștenitorul rezervatar nu are vreo poziție specială în cadrul indiviziunii.  Scopul instituției rezervei succesorale este doar ca rezervatarul să fie inclus în comunitatea de moștenitori și să primească o cotă succesorală minimă, în rest însă — regulile generale ale indiviziunii i se aplică (v. adnotarea la art. 2530).

S-a observat că este de esența unei indiviziuni ca membrii ei să dețină drepturi de aceeași natură, nu însă neapărat egale, asupra aceleiași mase de bunuri, fără ca un anumit membru să aibă un drept exclusiv asupra unei părți anume [Christophe Albiges, Indivision : généralités, Rep. civ., mars 2011 (actual. décembre 2019), nr. 1 și 24].  Acest drept de aceeași natură este dreptul la cotă succesorală al moștenitorului.  Prin urmare, legatarul ori executorul testamentar nu sunt membri ai acestei comunități. La fel, un nud proprietar și un uzufructuar nu formează împreună o indiviziune.

6. Din informațiile anecdotice ale practicii succesorale rezultă că, în caz de moștenire legală mai frecventă este pluralitatea de moștenitori, iar în caz de moștenire testamentară — desemnarea unui unic moștenitor, care ar putea însă fi limitată de intrarea rezervatarului în cercul moștenitorilor [pentru o situație similară în Germania, v. Lange/Erbrecht, §55, nr. 1, p. 538].

▮ II. Natura juridică a indiviziunii

7. Este de esența comunității de comoștenitori că masa succesorală este o masă patrimonială specială deținută în regim de indiviziune. Ea este distinctă de patrimoniul personal al comoștenitorilor.  Cota succesorală face parte din patrimoniul personal al comoștenitorilor. Conform art. 2486, fiecare comoștenitor poate dispune de cota sa succesorală, dar el nu poate dispune de cota sa parte asupra unor bunuri distincte din componența masei succesorale.  Pentru eficiența unui act juridic de dispoziție (art. 358) în privința unui bun care intră în componența masei succesorale se cere consimțământul tuturor comoștenitorilor (art. 2494 alin.(1)). Obiect al indiviziunii nu este doar activul masei patrimoniale, ci și pasivul.

În sensul regulilor posesiei, comoștenitorii exercită o co-posesie a bunurilor din componența masei succesorale (art. 482 alin.(3)).   Dacă doar unul din comoștenitori stăpânește bunul (de exemplu, locuiește în imobilul lăsat de cujus), el este posesor nemijlocit, iar toți comoștenitori sunt coposesori mijlociți [PalandtKomm, § 857, nr. 3].

8. Indiviziunea succesorală (germ. — der erbrechtliche Gesamthand) se află la interferența dintre proprietatea comună pe cote-părți și cea în devălmășie, dar nu coincide întocmai cu niciuna din ele.  Ea este similară devălmășiei fiindcă comoștenitorii nu au o cotă-parte determinată în fiecare bun care intră în componența masei succesorale, chiar dacă în masă se află un singur bun.  Ea însă de devălmășie prin aceea că comoștenitorii dețin cote succesorale determinate în masa succesorală, adică doar în mod indirect, dar nedeterminat, dețin cote în bunurile care intră în componența masei succesorale. Cota-parte economică în bunuri se cunoaște, dar nu și cea juridică.

Adagiul latin totum in toto et totum in qualibet parte, exprimă plastic structura proprietății în cadrul indiviziunii: „fiecare are cota sa și toți au întregul” [Jean Carbonnier, Droit civil, t. 2, Les biens, Les obligations, 2e éd., Presses Universitaires de France, Paris, 2017, nr. 79].

În dreptul francez indiviziunea succesorală este doar una din formele indiviziunii, care, de fapt, în fond corespunde proprietății comune din dreptul R. Moldova. Așadar, în dreptul francez, indiviziunea apare și în privința bunurilor comune ale soților (similar regimului devălmășiei din dreptul R. Moldova, cât și în privința bunurilor dobândite în comun (similar regimului proprietății comune pe cote-părți din dreptul R. Moldova).  În acest sens, indiviziunea poate avea ca obiect un bun concret, ori o masă de bunuri (e.g. o masa succesorală) [Christophe Albiges, op. cit., nr. 54 et seq.].

9. Comoștenitorii în regim de indiviziune sunt proprietari comuni ai fiecărui bun din masa succesorală, concluzie care rezultă din trimiterea subsidiară la regulile proprietății comune pe cote-părți (art. 2485 alin.(4)), dar și din regulile speciale ale indiviziunii care prevăd ipoteza că comoștenitorii înstrăinează un bun concret din masă, și nu masa le înstrăinează.  S-a adus raționamentul just că dreptul de proprietate asupra unui bun concret trebuie să aibă un subiect; masa succesorală nu este un subiect, nu are capacitate civilă, ci este o masă patrimonială specială, o universalitate de drept, un obiect complex [Lange/Erbrecht, §55, nr. 10, p. 542; în sens similar în doctrina franceză se pune problema personificării indiviziunii („Vers une personnification de l’indivision?”), adică calitatea ei de quasi-subiect de drept, v. Christophe Albiges, op. cit., nr. 36 et seq.].

10. Caracteristica indiviziunii nu este modificată de existența vreunei instrucțiuni de partaj făcută de testator în testament (numit și partaj de ascendent) sau existența unui legat asupra unui bun în folosul unuia dintre comoștenitor.  Ambele dispoziții testamentare nu au decât efecte obligaționale — obligă comoștenitorii să respecte aceste dispoziții testamentare, însă, conform regulilor partajului, această distribuție obligațională poate fi modificată.

▮ III. Mănunchiul de interese contradictorii ocrotite prin indiviziune

11. În dreptul privat roman, creanțele și datoriile trec la moștenitori în forma divizată (fiecare element este pe cote-părți, conform cotei succesorale). Indiviziunea are incomoditatea că un comoștenitor nu poate vinde cota-parte dintr-un bun determinat din componența masei succesorale și, în general, nu are acces exclusiv și direct la valorile moștenite.  Exercitarea drepturilor din masa succesorală este îngreunată semnificativ dacă măcar unul din ceilalți comoștenitori este necooperant sau chiar dușmănos. Avantajul indiviziunii constă în faptul că partajul se face doar între titularii de cote succesorale (fie că sunt moștenitori sau dobânditori ai cotei), dar nu și cu dobânditorii unei cote-părți a unui comoștenitor într-un bun determinat din componența masei succesorale.  La fel, crește șansa de a asigura că ceilalți comoștenitori acoperă proporțional cheltuielile suportate de unul din comoștenitor sau alte obligații ale masei succesorale executate doar de unul din comoștenitor, și, totodată, crește șansa unui raportul al donațiilor eficient în cadrul partajului (dacă comoștenitorul obligat la raportul donației ar fi primit cote-părți în bunuri determinate, și ar fi putut să le înstrăineze înainte de partaj, comoștenitorul îndreptățit să ceară raportul donației ar fi fost pus în dificultatea de a recupera cota-parte înstrăinată sau valoarea ei; este mai simplu de a interzice înstrăinarea cotelor succesorale).

Prin instituirea regulilor de administrare și dispunere în comun (art. 2492 și 2494) se ocrotește și interesul comoștenitorilor de conservare a valorii masei succesorale.

Indiviziunea este potrivită pentru familiile cu legături strânse, care nu doresc partajul, mai ales pentru a nu diminua pierderea valorii economice a anumitor bunuri ca urmare divizării lor prin partaj.

Totuși, regula unanimității nu se aplică universal, ci uneori legea recunoaște drepturi individuale comoștenitorilor, cum ar fi dreptul de a cere înregistrarea comunității moștenitorilor (adică a tuturor comoștenitorilor) ca titulari ai dreptului din componența masei succesorale în registrele de publicitate.

12. Pentru creditorul masei succesorale, indiviziunea prezintă avantajul că el poate urmări comunitatea și nu pe fiecare comoștenitor în mod individual; la aceasta contribuie și regula de competență teritorială de la art. 411 alin.(3) CPC.

Notă de practică: Practicianul ar trebui să nu să se grăbească cu partajul.  Până la partaj, răspunderea fiecărui comoștenitor este limitată doar la masa succesorală, și nu poartă răspundere cu patrimoniul personal.  Însă după partaj, regula se inversează (v. adnotarea la art. 2525).

Separarea masei succesorale de patrimoniul personal al fiecărui comoștenitor are atât funcția de a proteja patrimoniul lor personal, cât și ocrotește interesele creditorilor masei succesorale. Dacă masa succesorală s-ar confunda cu patrimoniul fiecărui comoștenitor, creditorii masei succesorale vor găsi în fața lor o multitudine de codebitori și o masă succesorală fărâmițată.

La interpretarea dispozițiilor legale privind indiviziunea trebuie să se țină cont de acest mânunchi de interese contradictorii.

▮ IV. Elementele constitutive ale indiviziunii

1) Comoștenitorul

13. Este comoștenitor în sensul art. 2485 fiecare moștenitor care a dobândit moștenirea.  Per a contrario, persoana decăzută de la moștenire (v. art. 2176) niciodată nu s-a considerat moștenitor și, deci, nu este comoștenitor.

Moștenitorul substiuent (art. 2249) nu intră în componența comunității de moștenitori decât după ce se produce substituirea. Aceeași este situația moștenitorului subsecvent, care devine membru al comunității doar la deschiderea moștenirii subsecvente. În caz de pluralitate de moștenitori subsecvenți, întrucât, până la deschiderea moștenirii subsecvente, ei nu dețin nimic împreună [Soergel/Wolf, §2032, nr. 2].

Orice persoană care are capacitate succesorală (persoană fizică, juridică, de drept privat sau de drept public) poate fi membru al comunității de moștenitori.

14. Dacă o cotă succesorală este înstrăinată unui terț, el devine membru al comunității de moștenitori și deține masa succesorală în regim de indiviziune, aplicându-se regulile indiviziunii. Aceasta rezultă atât din art. 2485 alin.(3), care dispune că pe toată durata indiviziunii se aplică și art. 2488. Același efect îl are alin.(4), care nu are corespondent în BGB, dar care face trimitere la regulile proprietății comune pe cote-părți, unde există același drept de preemțiune în caz de vânzare a cotei-părți.

2) Masa succesorală

15. Masa succesorală se transmite în indiviziune comoștenitorilor indiferent de existența în testament a unor instrucțiuni de partaj sau a unui legat în folosul moștenitorului.  Bunurile din componența masei succesorale nu se divizează, succesiunea este una universală întrucât toată masa aparține comunității de comoștenitori.  Masa succesorală este deținută în comun de comunitatea comoștenitorilor. Titulari ai fiecărui drept din masă sunt moștenitorii ca comunitate.

16. Aici nu se includ drepturile transmisibile prin moștenire, dar care nu intră în patrimoniu, cum ar fi drepturile morale rezultate din dreptul de autor ori dreptul la ocrotirea după deces a memoriei defunctului.

Drepturile defunctului care nu se transmit prin succesiune universală, ci prin succesiune particulară, nu fac parte din masa succesorală.

17. Masa succesorală este o masă patrimonială specială deținută de comunitate și ea este separată de patrimoniul personal al comoștenitorilor [MuKoBGB, §2032, nr. 23].  Economic ele sunt tratate ca și cum ar fi aparținut la doi subiecți de drept distincți, însă juridic fiecare comoștenitor are două mase patrimoniale: cea succesorală (în care are doar o cotă) și cea personală.  Prin urmare, un creditor personal al comoștenitorului nu poate declara compensarea cu o creanță care intră în componența masei succesorale, fiindcă creanțele nu sunt reciproce.  Aceeași logică se aplică pentru creditorul care exercită un drept de retenție privitor la un bun personal al comoștenitorului, invocând o obligație a masei succesorale.

18. Această separare juridică are efecte și pentru comoștenitori. Și anume, conform art. 986 alin.(3) și 2493, ea împiedică stingerea prin efectul confuziunii a obligațiilor masei față de un comoștenitori, ori, după caz, a obligațiilor personale ale comoștenitorului față de masă.

Ilustrație
D i-a transmis în arendă lui C1 un teren agricol pe 5 ani.  În primul an de arendă, D decedează, și este succedat de moștenitorii C1, C2 și C3.  C1 în continuare datorează chiria comunității (din care tot el face parte).

▮ V. Origini romane și drept comparat

1) Indiviziunea în dreptul privat roman

19. În dreptul roman arhaic, consortium corespunde primei manifestări a unui soi de indiviziune de natură succesorală. El se constituie de plin drept la decesul lui pater familias și instituie o proprietate în folosul mai multora în scopul menținerii unui trai comun, fără a fi posibil partajul. Patrimoniul în cauză este indivizibil, inalienabil, pentru a evita fărâmițarea unei comunități de bunuri în cadrul unei populații esențialmente rurale [Jean Gaudemet, Étude sur le régime juridique de l’indivision en droit romain, thèse, Strasbourg, 1934, p. 19; apud Christophe Albiges, Indivision : généralités, Rep. civ., mars 2011 (actual. décembre 2019), nr. 6]. Obiectul era de a garanta permanența acestui patrimoniu în pofida perioadei de criză legate de pierderea capului familiei.  Fiecare indivizar avea, totodată, posibilitatea de a îndeplini acte de gestiune a patrimoniului familial, dacă ceilalți coindivizari nu se împotriveau [ibid.].

20. Forma cea mai modernă a indiviziunii se dezvoltă abia în Legea celor XII table (450 î.Hr.), epocă caracterizată în special printr-o mișcare individualistă, dezvoltare economică și declin al importanței legăturilor familiale.  O acțiune în partaj al consortium, acțiunea familiae eriscundae, putea fi exercitată de oricare moștenitor. Ea introduce caracterul temporar al indiviziunii: fiecare membru dispune de posibilitatea de a obține un lot care trebuie să îi revină în cadrul moștenirii [Jean Gaudemet. Emmanuelle Chevreau, Droit privé romain, 3e éd., 2009, Montchrestien, p. 117 apud Christophe Albiges, op. cit., nr. 7].  În epoca clasică, indiviziunea succesorală conferă tuturor membrilor grupului calitatea de proprietar, care deține o cotă-parte în indiviziune.  Regula unanimității se impunea ca mod de gestiune, în special pentru actele de dispoziție.

Octavian Cazac, Adnotare la art. 2485 [online]. Codul civil Adnotat [citat 22 decembrie 2020]. Disponibil: animus.md/adnotari/2485/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Tabelul de concordanță - art. înainte și după renumerotarea din 1.3.2019

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune