Articolul 1655. Termenul-limită de a cere executarea
(1) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza garanţiei, garantul rămîne obligat chiar şi după expirarea termenului-limită numai dacă creditorul a cerut executarea, conform art.1651 alin.(1) sau art.1652, în orice moment cînd creditorul era îndreptăţit să depună cererea, dar nu mai tîrziu de expirarea termenului-limită. Dispoziţiile art.1643 alin.(3) se aplică în mod corespunzător. Obligaţia garantului se limitează la suma pe care creditorul ar fi putut să o ceară în ultima zi a termenului-limită.
(2) În cazul în care nu s-a stipulat un termen-limită, garantul are dreptul de a stabili unul printr-un preaviz de cel puţin 3 luni în adresa creditorului. Obligaţia garantului se limitează la suma pe care creditorul ar fi putut să o ceară în ultima zi a termenului de preaviz. Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul în care garanţia este asumată pentru un scop determinat.