A A A + | -

Articolul 71. Modernizarea asumată de proprietari

(1) Administratorul asociației este obligat să accepte efectuarea unor intervenții sau lucrări la întrunirea următoarelor condiții:
a) un grup din cel puțin 3 proprietari îi propune proiectul de realizare a lucrărilor și își asumă toate cheltuielile aferente implementării proiectului;
b) intervenția sau lucrarea nu contravine legislației, în special nu încalcă cerințele privind calitatea în construcții;
c) intervenția sau lucrarea are utilitate publică și nu afectează decorul arhitectural al condominiului;
d) după primirea cererii conform lit. a) și transmiterea cererii și a anexelor acesteia tuturor proprietarilor din condominiu, cu specificarea că cheltuielile pentru executarea proiectului sunt suportate exclusiv de proprietarii care și-au asumat în scris această cheltuială, în termen de o lună de la transmiterea cererii, nici proprietarii, nici administratorul asociației nu au primit opoziții față de realizarea proiectului decât de la cel mult 3 proprietari.
(2) Dacă a primit opoziții față de realizarea proiectului de la 4 sau mai mulți proprietari, administratorul asociației este obligat să convoace adunarea generală pentru a hotărî asupra permisiunii proiectului propus ori opunerii față de proiect.
(3) Hotărârea definitivă pe marginea propunerii o ia adunarea generală conform art. 37 alin. (1).
(4) În cazul efectuării intervențiilor sau lucrărilor conform procedurilor menționate la alin. (1), cheltuielile aferente sunt suportate doar de către proprietarii care și-au asumat în scris obligația de a participa la proiect. Ceilalți proprietari sunt scutiți de la orice cheltuieli aferente proiectului, chiar dacă au votat pentru permisiunea proiectului propus conform alin. (3).
(5) Intervențiile sau lucrările efectuate conform prezentului articol se fac de către asociație ori sub supravegherea asociației. Ele devin definitiv părți comune și nu se supun separării și nici rambursării.


Adnotare:

Extras din Nota informativă la proiectul Legii cu privire la condominiu:

Articolul 71. Modernizarea asumată de proprietari individuali

Acest mecanism vizează inovații cum ar fi:

– amenajarea spațiilor de staționare securizată a bicicletelor;
– instalarea dispozitivelor de încărcare a automobilelor electrice;
– amenajări pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Drept comparat

Similar:

–  Italia: art. 1121 Cod civil italian.

Germania: §20 din Legea germană;

Tabelul de concordanță - art. înainte și după renumerotarea din 1.3.2019

§20 Procedura succesorală și opțiunea succesorală