Articolul 2226. Testamentul autentic
(1) Testamentul autentic este testamentul autentificat de notar, potrivit dispoziţiilor legale.
(2) Testamentul se întocmeşte de un notar în baza declaraţiei verbale a testatorului în faţa notarului sau în baza unui text predat notarului de către testator, cu declaraţia că acesta este testamentul său.
(3) Testamentele cetăţenilor Republicii Moldova care se află în străinătate de asemenea pot fi autentificate de către reprezentantul misiunii diplomatice sau al oficiului consular în ordinea stabilită de legislaţie.