Articolul 931. Folosinţa şi îmbunătăţirile
(1) Beneficiarul este obligat să plătească o sumă rezonabilă pentru folosinţa de care a beneficiat în urma prestaţiei, cu excepţia sumei pe care trebuie să o plătească conform art.930 alin.(1) în raport cu respectiva folosinţă.
(2) Beneficiarul care a adus îmbunătăţiri prestaţiei pe care trebuie să o restituie conform prezentei secţiuni are dreptul la plata valorii îmbunătăţirilor dacă cealaltă parte contractantă se va bucura necondiţionat de această valoare la exploatarea prestaţiei restituite, cu excepţia cazului în care:
a) beneficiarului îi era interzis să efectueze îmbunătăţirea; sau
b) beneficiarul a făcut îmbunătăţirea cînd cunoştea sau putea să cunoască că prestaţia urmează a fi restituită.
Adnotare:
Originea reglementării: art. III. – 3:513 DCFR