A A A + | -

Articolul 1093. Proba simulaţiei

Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Partea care a săvîrşit simulaţia o poate dovedi prin proba cu martori doar cînd pretinde că simulaţia are caracter ilicit.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 4 octombrie 2020

▮ I. Scopul articolului

[1.]

▮ Jurisprudență

1. Parte la contractul de împrumut este persoana fizică care semnează recipisa din nume propriu. Nu se acceptă argumentul că semnatarul era, de fapt, un mandatar al unei societăți comerciale [cauza nr. 2ra-990/2020, Decizia din 30 septembrie 2020 Col. civ. CSJ].

Citat din Decizia CSJ:

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție indică că, reieșind din prevederile capitolului VII, care reglementează împrumutul, este cert că, Codul civil nu conține reguli speciale cu privire la forma contractului de împrumut, urmând să fie respectate regulile generale referitoare la forma convenției, adică prevederile art. 210 și 211 din Codul civil, conform cărora actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice se încheie în formă scrisă dacă valoarea obiectului actului juridic depășește 1000 lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului.
Faptul încheierii contractului de împrumut în formă scrisă poate fi demonstrat printr-un înscris, semnat de părți (împrumutat şi împrumutător), prin telegrame, telefonograme, solicitarea scrisă din partea împrumutatului de amânare a termenului achitării împrumutului, scrisoarea -garanție cu afirmația că împrumutul va fi restituit și altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.
Colegiul menționează că conform recipiselor, semnate de către [debitorul GA] se atestă faptul că ultimul a împrumutat de la [creditor CZ] sumele în mărime de 140 000 de lei și 300 euro, potrivit recipisei din 07 iulie 2014, și suma de 56 000 de lei, potrivit recipisei din 08 iulie 2014.
În această ordine de idei, instanţa de recurs conchide că argumentul instanţei de apel precum că acțiunea civilă depusă de [creditor CZ] împotriva lui [debitor GA] este îndreptată împotriva unui pîrît necorespunzător, care a acționat în calitate de mandatar al societății comerciale SRL „Megador”, este neîntemeiat.
Prin urmare, Colegiul relatează că împrumutul acordat de către [creditor CZ] lui [debitor GA] la data de 07 iulie 2014 și 08 iulie 2014 nu are nici o legătură cu subiecţii de drept SRL „Megador” şi SRL „Nibol Brio”, așa cum a indicat instanța de apel. Or, recipisile sus menționate sunt semnate de persoana fizică, și anume personal de [debitor GA], iar careva temeiuri de nulitate a recipiselor nu se constată, aceasta întrunind toate condițiile de formă și de fond.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 1093 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/1093/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art. 9 [Dispoziții tranzitorii privind administratorul persoanei juridice]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune