Articolul 2587. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
(1) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este guvernată de legea sa naţională.
(2) Cetăţenii străini şi apatrizii au capacitatea de folosinţă în Republica Moldova egală cu cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţia cazurilor prevăzute de Constituţie, de alte legi ale Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.