Articolul 2484. Pretenţiile persoanei care a fost declarată decedată
(1) Persoana al cărei deces este declarat conform Codului de procedură civilă, care a supravieţuit după momentul stabilit ca fiind cel al decesului său, poate cere restituirea masei succesorale, conform dispoziţiilor legale referitoare la pretenţia din moştenire (petiţia de ereditate). Atît timp cît mai trăieşte, dreptul persoanei nu se prescrie înaintea expirării termenului de 1 an din momentul în care a aflat despre declararea decesului sau stabilirea momentului decesului.
(2) Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în cazul în care se presupune în mod eronat decesul unei persoane, în lipsa unei hotărîri a instanţei judecătoreşti privind declararea decesului sau fără stabilirea momentului decesului.
Adnotare:
Originea reglementării: §2031 BGB