Articolul 2542. Eliberarea certificatului de moştenitor

(1) La cererea moştenitorului, notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat să elibereze un certificat de moştenitor care confirmă dreptul moştenitorului la moştenire, iar în cazul mai multor comoştenitori, în certificat se indică şi mărimea cotelor succesorale ale tuturor comoştenitorilor (certificat de moştenitor).
(2) Notarul care desfăşoară procedura succesorală este obligat, de asemenea, să elibereze un certificat de moştenitor la cererea uneia dintre celelalte persoane prevăzute la art.2541 alin.(1). În acest caz, dispoziţiile art.2543-2553 se aplică în mod corespunzător, ţinîndu-se cont de faptul că solicitantul nu este moştenitor.
(3) Lista bunurilor care intră în componenţa masei succesorale nu se include în certificatul de moştenitor.
(4) La cererea expresă a tuturor comoştenitorilor, certificatul de moştenitor nu va indica mărimea cotelor succesorale dacă din dispoziţiile testamentare rezultă că testatorul a stabilit mărimea cotelor succesorale prin indicarea bunurilor pe care le lasă fiecărui comoştenitor şi nu doar a atribuit bunurile cu titlu de legat. În caz de necesitate, cotele succesorale pot fi determinate ulterior în baza unei evaluări a bunurilor lăsate fiecărui comoştenitor.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 6 august 2021
Originea reglementării: §2353 BGB

▮ I. Scopul normei

1. Moștenirea este o transmisiune care se produce odată cu decesul celui care lasă moștenirea.  Multitudinea de actori implicați (moștenitori, legatari, creditori ai masei succesorale etc.), multitudinea de elemente de activ și pasiv cer atingerea unei clarități juridice privind efectele juridice ale moștenirii.  Certificatul de moștenitor este rezultatul unui proces necontencios desfășurat de notarul competent conform procedurii legale, și este menit să ofere actorilor interesați acea claritate.

Adeseori moștenitorul este ținut să se legitimeze în fața autorităților administrative (în special cele care țin registre de publicitate) sau autorități judiciare, a băncilor care dețin banii defunctului, a posesorilor care dețin bunuri ale defunctului.  Certificatul de moștenitor constituie instrumentul oferit de dreptul succesoral pentru o asemenea legitimare.

Emitent al certificatului de moștenitor este notarul care desfășoară procedura succesorală în privința moștenirii vizate de certificat.

2. Certificatele de stare civilă (care demonstrează intervenirea decesului lui de cujus și relația de rudenie ori căsătorie), precum și eventualul testament, la fel sunt dovezi ale dreptului de moștenire.  Ele însă sunt dovezi indirecte, forța lor probantă este mai slabă, și rămân necunoscute mai multe împrejurări relevante pentru identificarea certă a moștenitorilor, cum ar fi acceptarea ori renunțarea la moștenire, existența altor comoștenitori, care ar dilua cota succesorală a celui care prezinte aceste dovezi indirecte, ori existența unor moștenitori rezervatari, care ar dilua dispozițiile testamentului.  În fine, aceste dovezi indirecte nu se bucură de prezumția legală de exactitate recunoscută certificatului de moștenitor → adnotarea art. 2557.

Din aceleași rațiuni, suntem de poziția că o hotărâre judecătorească care constată dreptul de moștenitor al unei persoane în privința unei moșteniri nu produce aceleași efecte ca și un certificat de moștenitor, în lipsă de desfășurare a procedurii succesorale notariale.  Invers, dacă un certificat de moștenitor a fost emis de către notar, dar s-a introdus o acțiune de rectificare ori modificare a lui, hotărârea judecătorească de rectificare ori modificare are aceleași efecte ca și certificatul de moștenitor pe care îl rectifică sau modifică, fiindcă este un control judiciar ex-post al procedurii succesorale notariale.

3. Cercul subiecților care pot cere certificatul de moștenitor coincide cu cei care pot cere deschiderea procedurii succesorale conform art. 2541 alin.(1).

▮ II. Cuprinsul certificatului de moștenitor

1) Situația juridică atestată de certificat

4. Deoarece certificatul de moștenitor atestă moștenitorul (indiferent că este legal sau testamentar) la data deschiderii moștenirii, adică a decesului celui care a lăsat moștenirea [Brox/Walker/Erbrecht, §35, nr. 2, p. 369].  Eventuala înstrăinare a moștenirii (cota succesorală unică a unicului moștenitor) ori a cotei succesorale de către un comoștenitor, firește, nu afectează certificatul de moștenitor, care deja a fost emis ori care urmează a fi emis, căci doar moștenitorul dobândește prin moștenire, iar nu și dobânditorul prin act juridic al cotei [în același sens, în dreptul românesc, v. Eliescu/Transmisiunea, p. 178].

2) Cuprinsul standard

a) identificarea moștenirii

5. Moștenirea se identifică prin identificarea defunctului (după anul de naștere, data decesului), precizarea ultimei reședințe obișnuite care determină locul de deschidere a moștenirii, legea aplicabilă moștenirii și competența notarului emitent.

b) identificarea moștenitorului

6. Certificatul confirmă dreptul moştenitorului unic la acea moştenire.  În cazul mai multor comoştenitori, în certificat se indică şi mărimea cotelor succesorale ale tuturor comoştenitorilor.  Pentru modul de determinare a cotelor succesorale și a cazurilor când moștenitorii pot scuti notarul de la indicarea lor → adnotarea art. 2240, nr. 52 și urm.

c) indicarea restricțiilor drepturilor moștenitorului

7. Notarul trebuie să indice în certificatul de moștenitor toate restricțiile de drept succesoral pe care legea (art. 2551-2553) le cere să fie indicate pentru a le face opozabile terților cărora le va fi prezentat certificatul.  În lipa unor asemenea restricții, pe baza art. 2557 terții se pot încredința pe prezumția de exactitate negativă a certificatului, adică pot face concluzia legitimă că drepturilor moștenitorului nu cuprind restricții de drept succesoral neindicate în certificat.  Pentru detalii → adnotarea art. 2557.

8. Restricțiile de drept succesoral care trebuie indicate în certificatul de moștenitor sunt:

— restricții ale drepturilor moștenitorului prealabil pe temeiul desemnării prin testament a unui moștenitor subsecvent (art. 2551)
În special se va indica că testamentul prevede moștenirea subsecventă, condițiile în care va surveni moștenirea subsecventă și identitatea moștenitorului subsecvent.  La fel, se indică și careva relaxări, cuprinse în testament, ale restricțiilor standard generate de desemnarea unui moștenitor subsecvent:

• dacă testatorul a desemnat moștenitorul subsecvent în privința părții din moștenire rămase la momentul survenirii moștenirii subsecvente,
• dacă el a dispus că moștenitorul prealabil poate să dispună nelimitat de moștenire, sau
• dacă, conform dispozițiilor art. 2286, testatorul l-a eliberat pe moștenitorul prealabil de alte restricții sau obligații, se vor menționa și aceste dispoziții.

— restricții ale drepturilor moștenitorului pe temeiul desemnării prin testament a unui executor testamentar (art. 2552).  După încetarea atribuțiilor executorului testamentar și a limitărilor dreptului de dispoziție al moștenitorului, moștenitorul poate cere modificarea certificatului de moștenitor.

— alte restricții ale drepturilor moștenitorului (art. 2553), în special sarcinile testamentare (cum ar fi clauza de inalienabilitate) sau alte restricții valabile asupra drepturilor moștenitorului asupra masei succesorale, altele decît cele indicate la art. 2551 și 2552, ele, de asemenea, se indică în certificatul de moștenitor.

9. Modelul certificatului este aprobat prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 59 din 27 februarie 2019 (anexa nr. 2).

3) Masa succesorală nu se descrie în certificatul de moștenitor

10. Alin.(3) are o normă negativă, despre ce anume nu se include în certificatul de moștenitor.  Norma poate părea, la o primă privire, stranie, fiindcă multe alte mențiuni relative la moștenire nu sunt incluse în certificatul de moștenitor (de exemplu, nu se include textul testamentului; al declarațiilor și opozițiilor moștenitorilor; al actelor de stare civilă).  Legiuitorul însă a socotit necesară precizarea pentru a se distanța de reglementarea anterioară, care presupunea includerea bunurilor în certificatul de moștenitor [Acesta era modul de aplicare în practica notarială a Legii nr. 1453 din 8 noiembrie 2002 cu privire la notariat, care la art. 65 alin.(1) (articol abrogat la 1 martie 2019 prin art. 96 alin.(5), pct. III din Legea nr. 246 din 15 noiembrie 2018 privind procedura notarială), prevedea că, la eliberarea certificatului de moştenitor legal sau testamentar, notarul verifică faptul decesului celui care a lăsat moştenirea, timpul şi locul deschiderii succesiunii, raporturile de rudenie, existenţa testamentului, compunerea masei succesorale şi costul ei. Documentele justificative vor fi prezentate de moştenitori].

11. Prin extensiune, certificatul de moștenitor nu cuprinde rezultatul eventualului partaj.

În acest sens, dreptul autohton urmează dreptul german.

În istoria dreptului succesoral și în dreptul succesoral comparat există mai multe abordări la subiect.  Până la modernizarea Codului civil la 1 martie 2019, funcționa regula includerii în certificatul de moștenitor a bunurilor pe care defunctul le-a lăsat și care, prin urmare, trec la moștenitori.   Aceasta avea avantajul de a oferi o prezumție convingătoare de proprietate comoștenitorilor.  Dar și în sistemul menționării bunurilor există diferențe.

În sistemul în vigoare în Republica Moldova înainte de 1 martie 2019, fiecare comoștenitor primea un certificat de moștenitor propriu, unde se indica doar cota-parte proprie în bunurile comune moștenite, fără a se indica cine sunt ceilalți moștenitori și cotele lor părți în dreptul din acel bun.

▮III. Dreptul succesoral din Republica Moldova înainte de 1 martie 2019

12. Și în practica din Republica Moldova faptul indicării bunurilor succesorale în certificatul de moștenitor făcea necesară anularea certificatului de către terțul care era titular de drepturi asupra bunului succesoral. [A se vedea cauza nr. 2ra-1385/20, Încheierea Col. civ. CSJ. din 7 octombrie 2020]. Vezi detalii în adnotarea la art. 572.

Dacă speța era guvernată de noul drept succesoral și certificatul de moștenitor nu indica bunurile succesorale, terțul nu era nevoit să ceară anularea certificatului de moștenitor, care, de fapt, corect indica moștenitorul, dar incorect indica mărimea dreptului care intra în masa succesorală.

▮ IV. Drept comparat

1) Dreptul românesc

a) Dreptul post-belic

13. În sistemul românesc post-belic, instituit prin Decretul nr. 40 din 21 ianuarie 1953 privitor la procedura succesorală notarială, notarul de stat nu putea elibera decât un singur certificat de moștenitor. Numai în cazul coexistenței moștenirii legale cu cea testamentară, la cerere, se elibera un certificat deosebit pentru fiecare dintre cele două categorii de succesori [art. 22 din Decretul nr. 40/1953, v. Eliescu/Transmisiunea, p. 177].  Mai mult, certificatul de moștenitor românesc trebuia să prevadă „bunurile succesorale” (adică nu și pasivul), dar notarul putea să prevadă că inventarul nu s-a efectuat.

Greșelile în identificarea bunurilor succesorale erau fatale pentru întreg certificatul.  Așa cum comenta Mihail Eliescu jurisprudența românească din 1963, „dacă, însă, dimpotrivă, în certificatul de moștenitor ar fi trecute, ca aparținând masei succesorale, bunurile neidentificate, care se pretind că nu ar fi ale defunctului, masa succesorală fiind nedeterminată, instanța trebuie să anuleze în întregime certificatul de moștenitor și să stabilească, pe bază de probe, care sunt bunurile care au format proprietatea defunctului” [Eliescu/Transmisiunea, p. 179, nota de subsol nr. 7].

14. Chiar și în acest sistem formalist, se concluziona așadar că „certificatul de moștenitor nu poate face dovada că un anume bun face sau nu parte din lăsământul succesoral” [Eliescu/Transmisiunea, p. 182].  Apare dilema firească: care era rostul indicării masei succesorale în certificatul de moștenitor?

Autorul citat continua cu argumentele sale convingătoare: „Succesorul care, în puterea legii sau a testamentului, se substituie celui ce lasă moștenirea, în toate raporturile juridice în care acesta era subiect activ sau pasiv, nu poate dobândi mai multe drepturi decât avea defunctul. El nu devine proprietarul bunurilor menționate în certificat decât dacă acest drept de proprietate aparținea defunctului. Certificatul, așadar, nu constituie față de terți un titlu de proprietate, căci notarul nu are cădere să certifice calitatea de proprietar a celui care lasă moștenirea în vederea unei eventuale revendicări a moștenitorului sau împotriva acestuia” [Eliescu/Transmisiunea, p. 182-183].

b) Dreptul după revoluție

15. Legea română nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici și a activității notariale abrogă Decretul 40/1953, dar reia abordarea decretului în materia discutată.

Așadar, încheierea finală a procedurii succesorale pronunțată de notarul public presupune acordul între moștenitori și administrarea de probe de către notar (art. 113 alin.(1)).  Ea va cuprinde, printre altele, masa succesorală declarată: bunuri mobile, bunuri imobile și pasivul succesiunii alin.(1) lit. m).  Încheierea are forța probantă a înscrisului autentic.  Potrivit alin.(3), dacă moștenitorii și-au împărțit bunurile prin bună-învoială, în încheiere se va arăta modul de împărțeală și bunurile succesorale atribuite fiecăruia.

16. În același sens art. 1132 C. civ. român de la 2009, prevede că certificatul de moștenitor cuprinde, printre altele, „constatări referitoare la patrimoniul succesoral”. Comentatorii acestui text apreciază că „acestei expresii îi lipsește precizia necesară adaptării la subiectul dezbaterii succesorale; apreciem că notarul public nu trebuie să stabilească prin intermediul procedurii succesorale nici masa succesorală și nici masa partajabilă, ci masa de calcul, în conformitate cu dispozițiile art. 1091 NCC, adică determinarea activului brut, determinarea activului net și eventuala reunire fictivă a valorii donațiilor consimțite de de cuius, în ipoteza în care la succesiune sunt chemați și moștenitori rezervatari” [Codrin Macovei. Mirela Carmen Dobrilă, Comentariu la art. 1132, în Comentariu pe articole/Baias et al., p. 1177].  Aceeași autori apreciază că „segregarea în certificate de moștenitori legali și certificate de moștenitori testamentari (sau legatari) este artificială”.

Aceste date din încheierea finală se trec în certificatul de moștenitor și el „face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia” (art. 116 alin.(3) din Legea română nr. 36 din 12 mai 1995; art. 1133 C. civ. român).

Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia (art. 120 alin. (1) din Legea română nr. 36 din 12 mai 1995; art. 1134 C. civ. român).

17. Chiar și cu aceste efecte probante prevăzute expres, doctrina și jurisprudența românești se arată reticente că certificatul de moștenitor este un mijloc de probă absolută a dreptului de proprietate al moștenitorului asupra unui bun determinat, iar terții pot să-l combată prin proba contrară.  Asta se explică în special prin împrejurarea că lista bunurilor este întocmită predominant din declarațiile moștenitorilor, care pot declara orice… [Deak/Tratat de drept succesoral, V. III, p. 161-162 și jurisprudența din nota de subsol nr. 1].  Dezavantajul acestui sistem este că terțul nu poate pur și simplu revendica bunul ce îi aparține, ci trebuie să ceară anularea certificatului de moștenitor pentru a răsturna forța probantă prevăzută de art. 116 alin.(3).   Asta implică chemare în procesul civil a tuturor care beneficiază de certificat.  Dacă un certificat de moștenitor menționează zece bunuri, iar unul din ele aparține unui terț, există riscul că el va fi anulat în întregime și se va ridica nevoia reluării procedurii succesorale.

2) Dreptul francez

18. Dreptul francez nu cunoaște un singur instrument care ar putea fi folosit universal pentru a dovedi drepturile succesorale față de circuitul civil.  Din contra, art. 730 Cod civil francez prevede principiul libertății probei „Proba calității de moștenitor se stabilește prin orice mijloc”.  Sunt cunoscute cinci instrumente distincte de legitimare a moștenitorului:

a) actul de notorietate întocmit de notar

19. Actul de notorietate (fr. — l’acte de notoriété) este o creație a practicii notariale franceze, fără vreun text de lege expres, care a fost validat de jurisprudența franceză [v. Jean Hérail, Acte de notoriété, Rep. civ. janvier 2009 (actualisation décembre 2019)].  El a fost codificat doar în 2001 prin art. 730-1 alin.(4) din Codul civil francez.  Până la codificare, la origine, actul de notorietate era o atestare notarială a notorietății devoluțiunii, prin care notarul relata declarațiile martorilor care afirmau că este notoriu și cunoscut lor personal că persoana numită este succesorul unei alte persoane numite, fie ca moștenitor, fie ca legatar sau ca instituit contractual. Cel mai adesea martorii erau prieteni sau vecini [Grimaldi/Successions, p. 450, nr. 555].  Acesta era deci un mod oarecum arhaic și nesigur; satisfăcător pentru o societate rurală, caracterizată prin stabilitatea populației, dar neadaptat pentru o epocă de mobilitate geografică a persoanelor, de instabilitate și de recompunere a familiei.  Critica era justificată.  Or, cine mai cunoaște la moment familia vecinilor săi ori chiar a prietenilor săi? [Grimaldi/Successions, p. 452, nota de subsol nr. 17].

20. Începând cu 2001 actul de notorietate este o declarație notarială a propriei sale vocații ereditare, exclusivă sau în comun cu alții. Notarul francez relatează cele expuse de moștenitori care afirmă că ei au vocație, singuri sau cu alții pe care îi menționează, să culeagă toată moștenirea ori o parte din ea.  Așadar, din mărturie despre alții, actul de notorietate a devenit o declarație despre drepturile proprii [Grimaldi/Successions, p. 450, nr. 555; Malaurie/Brenner/Successions, p. 174, nr. 298].  Totuși, notarul trebuie să purceadă la verificări sau cercetări, care vor fi mai mult sau mai puțin aprofundate potrivit gradului de proximitate a rudeniei, și în baza cunoașterii personale pe care ar putea să o aibă despre situația familială a defunctului.  El poate interpela fișierul central al dispozițiilor de ultimă voință.  Toate acestea se menționează în actul de notorietate.  Prezumția de exactitate rezultă din art. 730-3 alin.(2) din Codul civil francez, care dispune că cel care se prevalează de actul de notorietate este prezumat a avea drepturile succesorale în proporția indicată în ea.

b) titlul inventarului 

21. Notarul sau executorul judecătoresc pot întocmi un inventar, în preambulul căruia (fr. — préambule de l’inventaire) se indică identitatea succesorilor, calitatea lor, (moștenitori, legatar sau instituit contractual), și întinderea vocației lor (art. 1332 Cod de procedură civilă francez).   Cu reformarea în 2001 a actului de notorietate, titlul inventarului se folosește mai rar [Grimaldi/Successions, p. 454, nr. 559].

c) diverse certificate de proprietate sau de ereditate

22. Primarul francez poate, dacă dorește, să elibereze un certificat de proprietate ori de ereditate, pe baza celor cunoscute lui personal despre defunct și familia sa.  Uzul acestor certificate este limitat.  Notarul la fel poate întocmi un asemenea certificat, dar cu referire nu la toată moștenirea, ci un bun succesoral concret, și de regulă, se va baza pe un act de notorietate întocmit anterior [Grimaldi/Successions, p. 455, nr. 561 și 562].

d) atestarea imobiliară

23. În caz că moștenitorul dorește să îndeplinească formalitățile de dobândire a unui imobil, el nu poate folosi celelalte acte menționate, ci trebuie să ceară notarului francez să întocmească un act special — atestarea imobiliară (fr. — l’attestation immobilière).  În el, notarul certifică proprietatea succesorilor asupra imobilelor menționate în el, după ce a consultat actul de notorietate sau titlul inventarului [Grimaldi/Successions, p. 457, nr. 564].

e) certificatul european de moștenitor

24. Acest certificat, instituit prin Regulamentul UE nr. 650/2012 este cel mai apropiat de certificatul de moștenitor prevăzut de Codul civil al Republicii Moldova.   Or, reglementarea regulamentului a fost, în această și alte privințe, transpusă în dreptul moldav [→ adnotarea la art. 2557].  În Franța certificatul european de moștenitor (fr. — certificat successoral européen) se eliberează de către notarul francez (art. 1381-1—1381-4 din Codul de procedură civilă francez) și este destinat moștenirilor internaționale, fiind recunoscut în toate statele membre UE, inclusiv în statul emitent (art. 62 din regulament).  În măsura în care poartă apostilă, el se recunoaște și în Republica Moldova.

Indiviziunea succesorală și certificatul de moștenitor, 2021

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2542 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/2542/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.