A A A + | -

Articolul 2557. Efectele certificatului [de drept succesoral]

(1) Se prezumă că certificatul probează cu exactitate elementele stabilite în el.
(2) Se prezumă că persoana menţionată în certificat drept moştenitor, legatar, executor testamentar, custode sau administrator al masei succesorale are statutul menţionat în certificat şi/sau este titular al drepturilor sau al împuternicirilor prevăzute în certificat, fără alte condiţii şi/sau restricţii aferente respectivelor drepturi sau împuterniciri decît cele prevăzute în certificat şi rezultate din lege.
(3) Se consideră că orice persoană care, în baza informaţiilor atestate în certificat, efectuează plăţi sau transmite bunuri unei persoane menţionate în certificat drept persoană îndreptăţită sau împuternicită să accepte plăţi sau bunuri acţionează faţă de o persoană îndreptăţită sau împuternicită să accepte plăţi sau bunuri, cu excepţia cazului în care această persoană cunoaşte că cele conţinute în certificat nu corespund realităţii sau nu are cunoştinţă de acest fapt din cauza unei culpe grave.
(4) În cazul în care o persoană menţionată într-un certificat drept persoană îndreptăţită sau împuternicită să dispună de bunurile din masa succesorală dispune de aceste bunuri în favoarea unei alte persoane, se consideră că cea din urmă, dacă acţionează pe baza informaţiilor atestate în certificat, devine parte la un contract cu o persoană îndreptăţită sau împuternicită să dispună de bunurile vizate, cu excepţia cazului în care această persoană cunoaşte că cele conţinute în certificat nu corespund realităţii sau nu are cunoştinţă de acest fapt din cauza unei culpe grave.
(5) Certificatul constituie un titlu valabil pentru înregistrarea în registrul de publicitate corespunzător a drepturilor atestate de el.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 29 iulie 2021
Originea reglementării: art. 69 Regulamentul UE nr. 650/2012; similar: §2365-2367 BGB

▮ I. Scopul articolului

1. Moștenirea este o transmisiune care se produce odată cu decesul celui care lasă moștenirea. Multitudinea de actori implicați (moștenitori, legatari, creditori ai masei succesorale etc.), multitudinea de elemente de activ și pasiv cer atingerea unei clarități privind efectele juridice ale moștenirii. Certificatul de moștenitor și celelalte certificate de drept succesoral sunt rezultatul unui proces necontencios desfășurat de notarul competent conform procedurii legale, și sunt menite să ofere actorilor interesați acea claritate.

Nu este suficient să se reglementeze conținutul certificatelor, ci și efectele juridice ale acestora odată cu introducerea lor în circuitul civil.

2. Norma precizează forța probantă a certificatelor și introduce prezumția de caracter exact (alin. (1)) și complet (alin. (2)) al conținutului certificatului de drept succesoral, ficțiunea că debitorul care execută obligația față de persoana indicată în certificat tratează cu persoana îndreptățită sau împuternicită (alin. (3)), precum și terțul care dobândește un bun de la persoana indicată în certificat contractează cu persoana îndreptățită sau împuternicită (alin. (4)). În fine, alin. (5) stabilește efectul probant al certificatelor pentru registrele de publicitate.

3. Unii comentatori văd în aceste prezumții și ficțiuni legale o aplicare a teoriei aparenței în drept [Paul Lagarde, Règlement no 650/2012 sur les successions, în Rep. eur., septembre 2014 (actualisation juillet 2019), nr. 250]. Este și firesc, întrucât în dreptul francez [Grimaldi/Successions, p. 468, nr. 577] și în cel românesc [Chirică/Succesiuni și liberalități, p. 428 și urm., nr. 1259 și urm.; Deak/Tratat de drept succesoral, p. 174, care la nota de subsol nr. 1 vorbește despre reculul teoriei aparenței, în folosul mecanismelor de drept real de ocrotire a terților dobânditori, possession vaut titre și principiul publicității materiale a cărții funciare; la fel și unele voci din doctrina franceză, care susțin că existența unor sisteme de publicitate ori instrumente probatorii ale moștenirii înlătură nevoia de a recurge la teoria aparenței v. Michel Boudot, Apparence, Rep. civ., mai 2018, nr. 110; Jean Hérail, Acte de notoriété, Rep. civ. janvier 2009 (actualisation décembre 2019), nr. 62], protecția terților dobânditori ai bunurilor succesorale se examinează în contextul introducerii petiției de ereditate a adevăratului moștenitor, și a efectelor admiterii ei față de terți. În dreptul francez teoria aparenței a fost dezvoltată de jurisprudență, cu aprobarea doctrinei, anume în materie succesorală, pentru a proteja terțul de bună-credință care tratează cu un moștenitor aparent, cu justificarea că, în lipsa unei protecții legale, nimeni nu ar dori să cumpere de la moștenitori ori să plătească moștenitorilor [v. Michel Boudot, op. cit., nr. 25, nr. 107 și urm.].

4. Art. 2557 preia aproape ad literam art. 69 din Regulamentul UE nr. 650/2012. [Ajustările terminologice operate (nu „tranzacție”, ci „act juridic”, nu „persoană autorizată”, ci „persoană împuternicită”) s-au impus pentru o consistență mai bună cu terminologia consacrată în Codul civil.]

Domeniu de aplicare

(i) certificatele cărora li se aplică art. 2557

5. Fiecare procedură succesorală ar trebui, ca minimum, să rezulte cu eliberarea unui certificat de moștenitor, cu indicarea a cel puțin un moștenitor. Din acest motiv, tradițional, doctrina și jurisprudența este axată pe situația juridică a moștenitorului aparent, adică persoana legitimată prin certificat ca moștenitor, însă care în realitate nu este moștenitor, certificatul fiind inexact. S-a apreciat că este moștenitor aparent persoana care, fără a fi avea această calitate în realitate, se comportă față de terți într-un mod de natură de a le inspira o încredere obiectivă că ei se află în fața adevăratului moștenitor [Bonilini/Trattato, V. I, p. 1473].

O moștenire poate însă fi mai complexă și poate fi însoțită de mai multe certificate de drept succesoral. Fiecare dintre acestea ar putea să fie afectat de incidentul inexactității și circuitul civil să se afle în fața unui legatar aparent, custode aparent, executor testamentar aparent ori a unui administrator al masei succesorale aparent.

6. În scop de certitudine juridică și de evitare a discuției privind aplicarea prin analogie, dreptul succesoral intervine cu o reglementare comprehensivă, care acoperă în mod uniform toate certificatele de drept succesoral, formând așadar un drept comun al certificatelor de drept succesoral. [Notă: în cele ce urmează vom discuta în detalii despre certificatul de moștenitor și efectele sale, însă vom avea în vedere, implicit, și celelalte certificate.]

7. Așa cum prevede art. 2556, efectele menționate în art. 2557 se recunosc doar certificatelor specificate la art. 2541 alin. (2): a) certificatul de moștenitor; b) certificatul de legatar; c) certificatul de executor testamentar; d) certificatul de custode al masei succesorale; e) certificatul de administrator al masei succesorale.

Toate aceste cinci tipuri de certificate confirmă statutul de drept succesoral al persoanei (moștenitor, legatar, executor testamentar, custode, administrator al masei succesorale).

Ele însă diferă după situația juridică activă descrisă:

1) drepturi subiective:

a) certificatul de moștenitor atestă dreptul subiectiv de moștenire dobândit de moștenitor și întinderea acestuia (cota unică ori cota succesorală). În caz de comoștenitori, certificatul nu atestă dacă s-a făcut sau nu partajul;

b) certificatul de legatar atestă dreptul subiectiv de creanță dobândit de legatar, pe care acesta îl poate exercita față de moștenitor din contul masei succesorale. Certificatul nu atestă, prin sine, că legatarul a devenit proprietar al obiectului legatului;

2) împuterniciri:

c) certificatul de executor testamentar atestă împuternicirea executorului testamentar de a reprezenta masa succesorală și de a lua decizii care sunt obligatorii și față de moștenitori, și față de legatari [→ adnotarea la art. 2348];

d) certificatul de custode al masei succesorale atestă împuternicirile acestuia de a reprezenta masa succesorală;

e) certificatul de administrator al masei succesorale atestă împuternicirile acestuia de a reprezenta masa succesorală.

Fiecare din aceste certificate poate prevedea anumite restricții ale drepturilor subiective ori ale împuternicirilor.

(ii) actele cărora nu li se aplică art. 2557

8. Per a contrario, efectele juridice prevăzute la art. 2557 nu se recunosc certificatului de calitate de moștenitor (v. art. 2548 alin. (3) teza II: „Certificatul de calitate de moștenitor nu produce efectele certificatului de moștenitor”).

La fel, ele nu se aplică actelor în materie succesorală ale altor autorități, cum ar fi hotărârii judecătorești într-o cauză succesorală, dar se aplică certificatelor rectificate, modificate ori chiar eliberate printr-o hotărâre judecătorească conform art. 2559 alin. (3) și (4).

(iii) precizări rationae temporis

9. Rationae temporis, art. 2557 se aplică doar certificatelor guvernate de redacția cărții a patra a C. civ. în vigoare de la 1 martie 2019, adică se aplică moștenirii persoanelor care au decedat la data de 1 martie 2019 sau după data respectivă (art. 46 LPA C. civ.). Și invers, el nu se aplică certificatelor eliberate în privința moștenirilor deschise (deceselor survenite) la 28 februarie 2019 ori înainte de această dată, chiar dacă certificatul este eliberat la 1 martie 2019 ori mai târziu.

10. În aceeași cheie, efectele recunoscute de art. 2557 nu se aplică certificatelor emise în proceduri succesorale guvernate de legea unui alt stat. De exemplu, dacă se prezintă în Republica Moldova un certificat european de moștenitor (emis de o autoritate competentă a unui State Membru UE, conform legii succesorale a acelui stat și conform Regulamentului UE nr. 650/2012), certificatul dat produce efectele prevăzute de art. 69 al Regulamentului UE nr. 650/2012, care concordă cu conținutul art. 2557. Însă, formal, art. 2557 nu are aplicare în acest caz.

▮ II. Natura juridică a efectelor certificatului

11. Certificatul are efect declaratoriu, și nu constitutiv [Knut Werner Lange, Das Europäische Nachlasszeugnis, in Anatol Dutta, Sebastian Herrler (eds), Die Europäische Erbrechtsverordnung, C.H. Beck, München, 2014, p. 168, nr. 23]. Prin urmare, certificatul nu creează o situație juridică, el descrie situația juridică creată la data deschiderii moștenirii, chiar dacă ia în cont evenimente produse după deschiderea moștenirii (i.e. decăderea unui beneficiar de la moștenire).  După cum observa profesorul român Mihail Eliescu „certificatul de moștenitor nu învestește pe succesori cu drepturi privitor la moștenire. Ei au dobândit aceste drepturi, în puterea legii, a testamentului sau a donației de bunuri viitoare, de la moartea celui care lasă succesiunea. Certificatul de moștenitor este, în afară de mijlocul oferit moștenitorilor legali de a dobândi posesiunea, un simplu instrument probator, ale cărui date pot fi infirmate […]” [Eliescu/Transmisiunea, p. 178].

Ilustrația 1

D locuia la o rudă, a decedat necăsătorit și este supraviețuit de unicul copil C (adult apt de muncă), care deci este unic moștenitor legal.  Întrucât D nu are bunuri înregistrate, C vine în camera în care locuia D și ridică bunurile acestuia, printre care și un set de cărți rare.  C nu depune cerere de eliberare a certificatului de moștenitor, fiindcă socotește că nu are nevoie de el.  În scurt timp C vinde cărțile cu 1.000 euro librăriei L.  Ulterior, se descoperă un testament al lui D, prin care el lasă totul prietenului din copilărie P. 

P nu poate revendica bunurile de la L.  Chiar dacă C nu a prezentat lui L certificatul de moștenitor, L s-a încredințat pe prezumția de bună-credință a posesorului bunului mobil neînregistrat (art. 490 alin. (1)) și a dobândit cărțile prin dobândirea de bună-credință prevăzută de art. 527. 

Din același motiv, certificatul nu este un act juridic civil și lui nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind actele juridice civile.

12. Certificatul nu este un act administrativ, ci este atribuit de lege la categoria actelor notariale (art. 5 alin. (3) din Legea nr. 246/2018 privind procedura notarială). În special, un notar nu este autoritate publică în sensul art. 7 C. adm., fiindcă nu întrunește testul de a fi „structură organizatorică sau organ instituită/instituit prin lege sau printr-un alt act normativ”, chiar dacă activitatea sa poate fi atribuită la interesul public („Notarul este exponentul puterii de stat”, prevede art. 8 alin. (1) din Legea nr. 69/2016 cu privire la organizarea activităţii notarilor).

Certificatul nu poate fi investit cu formulă executorie și nici nu constituie titlu executoriu.

13. Mai mult, dacă certificatul de drept succesoral este în realitate inexact, el nu modifică situația juridică reală. Din contra, el poate fi modificat, retras de către notar ori de către instanța de judecată atunci când se administrează dovada suficientă a inexactității sale (art. 2558-2560).

Dacă moștenitorul a dispus de bun, legitimându-se cu certificatul, apoi certificatul este retras, și s-a emis un certificat nou care îl legitimează în mod identic pe moștenitor, efectele juridice ale actului juridic de dispoziție rămân neafectate. Moștenitorul nu își dobândește statutul (și drepturile) din certificat, ci din lege.

▮ III. Momentul producerii efectelor certificatului

14. Certificatul produce efectul declaratoriu și de legitimare din data eliberării sale (întocmirii, semnării și îndeplinirii altor formalități impuse de regulile notariale). Nu se poate afirma că persoana îndreptățită dobândește un drept constatat de certificat abia la data recepției certificatului ori abia la data când l-a prezentat unui debitor al masei succesorale, unei instanțe de judecată într-un proces civil pendinte ori unei autorități care ține un registru de publicitate, pentru operarea înregistrării în folosul persoanei îndreptățite.

15. Evident, până la prezentarea certificatului, terții ar putea să fie în necunoștință privind statutul persoanei îndreptățite și faptul că bunul nu mai aparține defunctului, ci aparține unui succesor.

Ilustrația 2

La 1 ianuarie 2020 D a eliberat procură lui R să încheie contracte în numele lui D.  Procura expiră la 31 decembrie 2020.  D decedează la 5 ianuarie 2020.  La 1 martie 2020 M1 obține certificat de moștenitor prin care el este arătat ca unic moștenitor al lui D.  R încheie un contract în numele lui D la 15 ianuarie 2020 (până la eliberarea certificatului de moștenitor) și alt contract la 15 martie 2020 (după eliberarea certificatului de moștenitor).  Ambele contracte produc efecte juridice față de masa succesorală (deci și față de M1) în măsura în care terții cocontractanți s-au bazat pe împuternicirea aparentă a lui R (nu cunoșteau și nici nu trebuiau să cunoască împrejurarea că D era decedat la momentul încheierii contractelor).  M1 are sarcina de a demonstra reaua-credință a terților dobânditori.

▮ IV. Prezumția legală cu două laturi (alin. (1) și (2))

16. Prezumția legală se referă atât la elementele de fapt (că a decedat) și elementele care caracterizează efectele juridice (identitatea persoanelor îndreptățite), drepturile lor și limitele acestor drepturi [Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 6, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary].

Prezumția de asemenea arată că notarul emitent și-a determinat corect competența și a aplicat corect legea. Chestiunile preliminare, cum ar fi legăturile de rudenie ale defunctului, tot sunt menționate, dar asta nu substituie un act de stare civilă. Certificatul nu este titlu de proprietate al lui de cujus, ci doar probează intervenirea moștenirii lui de cujus în folosul moștenitorului.

17. Scopul prezumțiilor este de a ocroti circuitul civil, pe cei care tratează cu persoana indicată în certificat și se încredințează pe el. Totuși, chiar și persoana indicată în certificat se poate încredința în prezumțiile de la alin. (1) și (2) și poate invoca aceste efecte ale certificatelor într-un litigiu în care se pune problema bunei sau relei-credințe a persoanei indicate în certificat (de exemplu, dacă moștenitorul invocă uzucapiunea de 5 ani).

1) Caracterul complet: că nu există fapte care modifică situația juridică descrisă

18. Prezumția pozitivă constă în aceea că elementele descrise sunt corecte („(2) Se prezumă că persoana menționată în certificat drept moștenitor, legatar, executor testamentar, custode sau administrator al masei succesorale are statutul menționat în certificat și/sau este titular al drepturilor sau al împuternicirilor prevăzute în certificat….”).

19. În cazul certificatului de moștenitor unic, prezumția de exactitate confirmă că persoana indicată ca moștenitor are dreptul de moștenire. Iar în cazul unui certificat de moștenitor cu comoștenitori, prezumția de exactitate confirmă că persoanele indicate ca comoștenitor au dreptul de moștenire și că mărimea cotei succesorale atribuite fiecăruia a fost corect determinată [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2365, nr. 10; Dieter Weidlich, în Palandt/BGB, §2365, nr. 1].

20. Prin urmare, persoana care prezintă certificatul este descărcată de sarcina de a demonstra fiecare element cuprins în el (de exemplu, că a existat așa o persoană, că ea a decedat, la ce dată a decedat, care era ultima ei reședință obișnuită, cine erau rudele ei, cine era soțul ei, cine a decăzut de la moștenire).

21. Totuși, certificatul nu este sursa primară a faptelor cuprinse în el. Acestea se confirmă prin alte acte (e.g. decesul, prin certificatul de deces).  Bazându-se pe faptele constatate, certificatul atestă dreptul de moștenire al moștenitorului [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2365, nr. 6; Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2365, nr. 2, p. 6145; BGH din 14.04.2010, nr. IV ZR 135/08], dreptul la legat al legatarului etc. Precizarea este importantă, fiindcă un certificat de moștenitor nu substituie un certificat de deces.

2) Prezumția negativă a certificatului

22. Alin. (2) dispune: „Se prezumă că persoana menționată în certificat …. este titular al drepturilor sau al împuternicirilor prevăzute în certificat, fără alte condiții și/sau restricții aferente respectivelor drepturi sau împuterniciri decât cele prevăzute în certificat și rezultate din lege.”

23. Dacă certificatul nu menționează limite de drept succesoral ale drepturilor înseamnă că ele nu există. Prezumția negativă comunică despre limitele care trebuie incluse în certificat, dacă acestea există, cum ar fi existența unui moștenitor subsecvent, a unui executor testamentar ori a clauzei de inalienabilitate. Din lipsa lor, terțul va înțelege că nu există limite prevăzute de lege în caz de moștenitor subsecvent ori executor testamentar [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2365, nr. 13; Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2365, nr. 3, p. 6145].

24. Nu sunt supuse includerii obligatorii în certificatul de moștenitor obligațiile de drept succesoral (care nu sunt condiții sau restricții ale drepturilor ori împuternicirilor), cum ar fi instituirea unui legat care grevează moștenitorii, a unei sarcini; existența unor instrucțiuni de partaj în testament, inclusiv a unei interdicții de partaj [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2365, nr. 19; Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2365, nr. 4, p. 6146]. Prin urmare, prezumția negativă nu funcționează în privința lor. De cealaltă parte, terțul dobânditor al unui bun nu este ținut să respecte aceste obligații, ele nefiindu-i opozabile. Ele sunt opozabile moștenitorului ori legatarului grevat de ele.

Certificatul nu are menirea de a cuprinde limite care nu țin de dreptul succesoral (vreo interdicție judiciară — de natură civilă ori penală — asupra vreunui bun al masei succesorale, faptul că vreun bun este gajat).  Art. 2553 limitează „alte limite și restricții” la cele care derivă din testament. Prin urmare, lipsa în certificat a limitelor care nu țin de dreptul succesoral nu permite concluzia că aceste limite nu există.  Ele trebuie verificate de terți prin alte măsuri și proceduri.

25. În aceeași cheie, dacă sunt menționate două restricții, înseamnă că nu există o a treia restricție [Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 8, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary]. Dacă testamentul prevedea o clauză de inalienabilitate, dar ea din greșeală nu a fost inclusă în certificatul de moștenitor, clauza nu este opozabilă terțului dobânditor de bună-credință (v. infra).

26. De asemenea, certificatul nu are menirea de a arăta:

a) componența masei succesorale (art. 2542 alin. (3)) [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2365, nr. 19 { Münchener Kommentar zum Bürgerlichen Gesetzbuch: BGB, Band 11: Erbrecht, §§ 1922-2385, §§ 27-35 BeurkG, 8. Auflage, C.H. BECK, 2020}; Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2365, nr. 4, p. 6146], iar notarul care desfășoară procedura succesorală nu are sarcina de a verifica titlul de proprietate al lui de cujus asupra anumitor bunuri [→ adnotarea art. 2542]. Prin urmare, dacă, din oarecare motive informative, în certificat a fost menționat un anumit bun ca făcând parte din masa succesorală, prezumția legală de exactitate nu se referă la apartenența bunului la masa succesorală;

b) dacă s-a instituit administrarea masei succesorale, dacă s-a pornit procedura de insolvabilitate a masei succesorale, dacă s-a înstrăinat ori grevat o cotă succesorală, dacă există un litigiu succesoral.

3) Particularitățile prezumției legale în caz de certificat de moștenitor eliberat moștenitorului prealabil

27. Certificatul de moștenitor eliberat moștenitorului prealabil menționează atât întinderea drepturilor moștenitorului prealabil, cât și faptul că testamentul prevede moștenirea subsecventă, cu specificarea condițiilor în care va surveni moștenirea subsecventă și identitatea moștenitorului subsecvent (art. 2551). Prin urmare, un asemenea certificat confirmă deschiderea moștenirii (prealabilă) și atestă elementele privitoare la moștenirea prealabilă. El însă este neutru în privința faptului dacă a survenit moștenirea subsecventă, care, (a) ar fi putut încă să nu survină, (b) ar fi putut să survină, dar nu s-a eliberat certificat moștenitorului subsecvent ori (c) s-a eliberat certificat moștenitorului subsecvent, dar nu s-a făcut mențiune în certificatul moștenitorului prealabil

28. Unele din evenimentele care provoacă deschiderea moștenirii subsecvente sunt relativ ușor verificabile, cum ar fi cel al decesului moștenitorului prealabil („Desemnez soția unică moștenitoare pentru perioada cât va trăi. Apoi moștenirea va trece la copiii mei”). Aici, dacă terțul vede că moștenitorul prealabil încă este în viață, este limpede că certificatul său de moștenitor reflectă situația juridică actuală [în același sens, v. Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2365, nr. 12].

Conform art. 2279 coroborat cu art. 2553, dacă testamentul îl lipsește pe moștenitorul prealabil de dreptul de administrare a masei succesorale (ori a unui element din ea), restricția dată la fel trebuie inclusă în certificatul de moștenitor eliberat moștenitorului prealabil.  Or, lipsa ei în certificat semnalează terțului că moștenitorul prealabil are dreptul de administrare.

29. În mod normal, eventuala custodie instituită de notar este încetată înainte de eliberarea certificatului de moștenitor ori a altui certificat care acordă împuterniciri de administrare a masei succesorale (de executor testamentar, de administrare a masei succesorale), fiindcă nevoia custodiei dispare.

Totuși dacă, din motive justificate, custodia există, iar moștenitorul este limitat în drepturile sale în temeiul art. 2414 alin. (6) prin efectul instituirii custodiei, o asemenea limitare a drepturilor moștenitorului poate fi inclusă în certificatul de moștenitor. Problema se pune dacă custodia se instituie, în virtutea art. 2413 alin. (5), la un moment când deja a fost eliberat certificatul de moștenitor. În măsura în care terții nu vor avea cunoștință despre instituirea măsurii și se vor încredința pe cuprinsul, nelimitat, al certificatului de moștenitor, ei vor fi protejați prin buna lor credință.

30. Cu toate acestea, custodia poate fi adusă la cunoștința terților care doresc să dobândească drepturi înregistrate într-un registru de publicitate, prin notarea interdicției rezultate din art. 435 alin. (2) pct. 10), fiindcă suntem în prezența unei „interdicții stabilite de […] alte autorități abilitate conform legii”. Aceeași formalitate poate fi folosită și de către executorul testamentar, dar, teoretic, ea nu este necesară, fiindcă certificatul de moștenitor ar trebui deja să cuprindă interdicția rezultată din instituirea execuțiunii testamentare. Instituirea administrării masei succesorale și a limitele în drepturi pe care ea le provoacă sunt reglementate în art. 2438.

31. În general, limitele cuprinse în certificatul de moștenitor pot fi notate în registrul de publicitate pe baza art. 435 alin. (2) pct. 10), însă lipsa notării nu face dobânditorul de bună-credință, întrucât lui oricum îi incumbă sarcina de a verifica titlul de proprietate al moștenitorului (art. 525 alin. (1) lit. d) – terțul dobânditor trebuia să cunoască că propriul act juridic de dobândire este ineficient, fiindcă moștenitorul care înstrăinează nu are dreptul să o facă, v. art. 358).

4) Neprezentarea certificatului de moștenitor cu restricții

32. Atunci când actul juridic de dispoziție dintre moștenitor și terțul dobânditor se autentifică notarial ori când dreptul se dobândește prin înregistrarea într-un registru de publicitate, buna-credința va impune terțul dobânditor să facă cunoștință cu certificatul de moștenitor și, astfel, să vadă că dreptul de dispoziție al moștenitorului este supus unor restricții.

Totuși în materie de bunuri mobile nesupuse înregistrării un asemenea test nu se impune, fiindcă terțul dobânditor se poate prevala de prezumția de proprietar de care se bucură posesorul care înstrăinează bunul ori îl grevează cu drepturi reale limitate.

33. Așadar, se poate concepe că terțul dobânditor va rămâne de bună-credință chiar dacă certificatul de moștenitor (neprezentat lui și pe care el nu trebuia să-l ceară având în vedere natura bunului) cuprinde restricții.  Această bună-credință a terțului îi poate deschide calea protecției, prin prisma mecanismelor din materia drepturilor reale: dobândirea de bună-credință și uzucapiunea. Mai mult, după o posesie de 10 ani, terțul este ocrotit și prin uzucapiunea de rea-credință.

5) Particularitățile în caz de execuțiune testamentară

34. Dacă testatorul a desemnat un executor testamentar, acest fapt și limitarea dreptului de dispoziție al moștenitorului conform art. 2362 trebuie indicate expres în certificatul de moștenitor (art. 2552).  Executorul testamentar însă nu se poate legitima cu acest certificat, care nu se bucură de o prezumția pozitivă, ci are doar o prezumție negativă, — că dreptul de dispoziție al moștenitorului este limitat [Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2365, nr. 4, p. 6146]. Executorul testamentar se legitimează cu un alt certificat, certificatul de executor testamentar (art. 2555 alin. (1)). Și invers, terțul care tratează cu executorul testamentar trebuie doar să verifice certificatul de executor testamentar, dar nu și faptul dacă certificatul de moștenitor indică limitarea dreptului de dispoziție al moștenitorului.

6) Proba contrară

35. Prezumțiile pot fi răsturnate, fiindcă certificatele de drept succesoral nu au puterea lucrului judecat [în același sens, v. Eliescu/Transmisiunea, p. 184]. Însă ele pot fi răsturnate printr-un act jurisdicțional cu efect res judicata.

36. Însă pentru ca prezumția să fie răsturnată nu se cere ca certificatul emis deja să fie modificat ori retras potrivit art. 2558 sau 2559. Dovada inexactității se poate face în cadrul procedurii administrative ori judiciare în care se invocă efectul prezumțiilor de la alin. (1) și (2) [Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 9, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary; Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 69EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 9].

37. Așadar, „proba contrară” nu constă în hotărârea judecătorească definitivă de modificare ori retragere a certificatului inexact, ci în orice mijloc de probă concludent (e.g. un testament nou descoperit, care îl dezmoștenește pe moștenitorul indicat în certificat). Acest mijloc de probă concludent poate fi folosit atât extrajudiciar (ca o pretenție extrajudiciară față de moștenitorul aparent, în cererea adresată notarului emitent de a modifica ori retrage certificatul), cât și judiciar (atât în procedura de retragere a certificatului cât și în petiția de ereditate). Este firesc că, dacă instanța de judecată, în baza probei contrare, admite petiția în ereditate și constată inexactitatea certificatului, această hotărâre judecătorească are și efect constatator, și poate fi folosită de moștenitorul adevărat pentru a depune o cerere la notarul emitent să modifice ori să retragă certificatul.

38. O normă diferită și mai puțin flexibilă o are dreptul succesoral român: „Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia” (art. 120 alin. (1) din Legea română nr. 36 din 12 mai 1995 a notarilor publici și a activității notariale). Deși, chiar și cu aceste efecte probante prevăzute expres, doctrina și jurisprudența românească se arată reticente față de faptul că certificatul de moștenitor este un mijloc de probă absolută a dreptului de proprietate al moștenitorului asupra unui bun determinat, iar terții pot să-l combată prin proba contrară. Asta se explică în special prin împrejurarea că lista bunurilor este întocmită predominant din declarațiile moștenitorilor, care pot declara orice… [v. Deak/Tratat de drept succesoral, V. III, p. 161-162 și jurisprudența din nota de subsol nr. 1]. Sub imperiul noii reglementări de la art. 1133 Cod civil român, s-a precizat că certificatul de moștenitor devine, lato sensu, un titlu de proprietate care constată îndeplinirea condițiilor titlului de proprietate stricto sensu, adică moștenirea. În același timp certificatul de moștenitor rămâne un instrument, un act constatator, care își fundamentează puterea doveditoare a dreptului de proprietate per relationem cu titlurile de proprietate ale lui de cujus care au făcut obiectul transmisiunii mortis causa [Codrin Macovei. Mirela Carmen Dobrilă, Comentariu la art. 1133, în Comentariu pe articole/Baias et al., p. 1178, nr. 1].

▮ V. Protecția specifică a terțului care dobândește un bun din masa succesorală: ficțiunea de contractare cu persoana îndreptățită ori împuternicită

1) Dubla ficțiune juridică

39. Dubla prezumție legală de la alin. (1) și (2) primește continuitate și dezvoltare în dubla ficțiune juridică cuprinsă în alin. (3) și (4):

a) ficțiunea caracterului exact (componenta pozitivă) — că dreptul de moștenire atestat în certificat există în folosul persoanei indicate și în volumul indicat și

b) ficțiunea caracterului complet (componenta negativă) — că nu există restricții de drept succesoral decât cele menționate în certificat ori care rezultă din lege [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2366, nr. 2].

40. Ficțiunea juridică impusă prin expresia „se consideră” este absolută și nu permite derogări. Bunăoară, nu contează dacă terțul dobândește cu titlu gratuit ori oneros; intră posesia bunului dobândit ori încă nu; a îndeplinit formalitățile de publicitate aplicabile ori încă nu. Ficțiunea este înlăturată doar dacă persoana interesată demonstrează reaua-credință a terțului care se încrede în cuprinsul certificatului. Norma nu menționează expres „reaua-credință”, ci detaliază reaua-credință specifică efectelor certificatelor de drept succesoral: „cu excepția cazului în care această persoană cunoaște că cele conținute în certificat nu corespund realității sau nu are cunoștință de acest fapt din cauza unei culpe grave”. Este o tehnică fericită a art. 69 din Regulamentul nr. 650/2012, oferind avantajul preciziei juridice. Buna-credință și reaua-credință au un conținut diferit în funcție de contextul folosit și pot fi definite doar prin testul subiectiv (v. §2366 BGB) sau prin combinarea testului subiectiv cu cel obiectiv (cazul de față).

2) Limitele ficțiunii

41. Elementele în privința cărora funcționează dubla ficțiune și se garantează protecția bunei-credințe a terților sunt doar cele pentru care se instituie prezumția de caracter exact și complet de la alin. (1) și (2) [Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2366, nr. 1, p. 6146; BGH din 23.11.1960, nr. V ZR 142/59]. Mai mult, alin. (3) și (4) focusează ficțiunea la faptul că terțul a tratat cu o persoană îndreptățită în privința elementelor descrise în certificat. Ficțiunea nu are efect extensiv, nu se aplică altor împrejurări relevante pentru eficacitatea juridică a actului juridic civil. În special, ea nu tămăduiește alte incidente juridice care ar putea exista, cum ar fi faptul că bunul înstrăinat terțului de către persoana îndreptățită prin certificat în realitate nu aparține masei succesorale, ci altei persoane (verus dominus) [în același sens, Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2366, nr. 3; Dieter Weidlich, în Palandt/BGB, §2366, nr. 1; v. infra, privitor la considerentul 71 teza III din Regulamentul UE nr. 650/2012].

42. Ficțiunea de contractare cu persoana îndreptățită intervine pentru situația când persoana este indicată ca moștenitor, dar nu este moștenitor în realitate. Protecția nu acoperă titlul de proprietate al lui de cujus în sensul că, dacă de cujus nu era verus dominus al bunului, înstrăinarea făcută de moștenitorul care s-a legitimat cu certificatul de moștenitor nu este capabilă să transfere proprietatea dobânditorului, și nu îi acordă dobânditorului protecția de bună-credință.  Cu alte cuvinte, norma nu rezolvă situația când bunul nu aparține masei succesorale [considerentul (71) teza III din Regulamentul nr. 650/2012: „Efectele probatorii ale certificatului nu ar trebui să fie extinse la elemente care nu sunt reglementate prin prezentul regulament, cum ar fi, de exemplu, problema filiației sau, în cazul unui anumit bun, aceea de a stabili dacă acesta a aparținut sau nu defunctului.”]. Ficțiunea instituită de art. 2557 alin. (4) nu este un mod autonom de dobândire a proprietății și nici nu este o varietate a modului de dobândire numit „dobândirea de bună-credință”.

43. Prin urmare, în incidentul când bunul de care se dispune pe baza certificatului de drept succesoral nu aparține, în realitate, masei succesorale, terțul trebuie să întrunească condițiile cerute de instituția dobândirii de bună-credință sau, după caz, a uzucapiunii pentru a demonstra dobândirea definitivă a proprietății a non domino [v., în acest sens, Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 10 și 12, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary; Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 69 EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 17].

[§2366 BGB, cuprinde o formulare mai voalată a ficțiunii — „conținutul certificatului de moștenitor se consideră corect (exact) în folosul [terțului] în măsura în care se aplică prezumția de la paragraful 2365” – și nu exprimă răspicat că se consideră că terțul tratează cu o persoană îndreptățită. Acest efect se deduce prin interpretarea normei germane.]

3) Scenariile în cazul certificatului de moștenitor

44. În cazul certificatului de moștenitor, situația juridică are trei actori: (1) moștenitorul aparent, care figurează în certificat ca persoană îndreptățită și care dispune de bun; (2) terțul dobânditor care tratează cu moștenitorul aparent; (3) adevăratul moștenitor, care este titular al masei succesorale și care, în mod normal, în lipsa protecției bunei-credințe a terțului dobânditor, ar avea la îndemână o acțiune reală contra terțului (de constatare a dreptului său și, după caz, de rectificare a registrului de publicitate și/sau de revendicare a posesiei bunului corporal).

45. Art. 2557 alin. (4) nu ocrotește legatarul în dobândirea bunului de la moștenitor, fiindcă legatul nu se naște din contract dintre moștenitor și legatar. Chiar dacă ei au semnat un act de executare a legatului, dreptul la legat își are izvorul în actul juridic unilateral al testatorului — testamentul, cuplat cu survenirea decesului testatorului.

4) Scenariile în cazul certificatului de legatar

46. În cazul certificatului de legatar, pot exista următoarele scenariile:

(i) Dobândirea obiectului legatului de către legatarul aparent

47. Moștenitorul, încrezându-se în cuprinsul certificatului de legatar, transmite legatarului aparent obiectul legatului.

Prezumția de la alin. (3) are menirea de a proteja pe cel care transmite bunuri legatarului aparent (moștenitorul), dar nu de a valida legatul inexact al legatarului aparent. Legatarul aparent va fi ținut, pe regulile îmbogățirii nejustificate, să îl restituie masei succesorale.

(ii) Actul de dispoziție al legatarului aparent

(a) Legatul în realitate nu există (e.g. s-a făcut o greșeală de interpretare a testamentului ori legatarul aparent, de fapt, a decăzut din dreptul de legat)

48. Se pot identifica următoarele persoane interesate: (1) legatarul aparent, care figurează în certificat ca persoană îndreptățită și a dobândit bunul de la moștenitor; (2) terțul dobânditor, care tratează cu legatarul aparent și se încrede în cuprinsul certificatului de legatar; (3) moștenitorul, care este titular al masei succesorale și care a executat în folosul unei persoane neîndreptățite, a îmbogățit-o în dezavantajul masei succesorale.

(b) Legatul asupra acelui obiect în realitate aparține altei persoane (adevăratul legatar)

49. Se pot identifica aceleași trei persoane interesate, plus a patra: (4) adevăratul legatar, care are o creanță de a dobândi obiectul legatului de la moștenitor, și nu de la legatarul aparent.

5) Condițiile ficțiunii de contractare cu persoana îndreptățită ori împuternicită alin. (4)

a) Prima condiție: Persoana îndreptățită ori împuternicită prin certificatul de drept succesoral încheie un act juridic de dispoziție

50. Ipoteza de aplicare a alin. (4) este că cel arătat ca persoană îndreptățită (moștenitorul sau legatarul care dețin un drept subiectiv în privința masei succesorale) ori ca persoană împuternicită (custodele, executorul testamentar ori administratorul masei succesorale, care dețin împuterniciri de a acționa în numele masei succesorale) să dispună de un bun. Norma așadar vizează încheierea unui act juridic de dispoziție (partaj, vânzare, aport în capital, donație, grevare cu drepturi reale limitate: uzufruct, servitute, superficie, ipotecă ori gaj etc.) dintre:

a) persoana arătată în calitate de dispunător (moștenitorul, legatarul) ori reprezentant al dispunătorului (custodele, executorul testamentar ori administratorul masei succesorale), pe de o parte,

b) terțul, „care acționează pe baza informațiilor atestate în certificat”, de cealaltă parte.

51. La fel, expresia „dispune de bun” include și echivalentele sale juridice, cum ar fi:

a) încuviințarea ori ratificarea de către moștenitorul aparent legitimat cu certificat, a unui act juridic de dispoziție încheiat de un terț, în numele masei succesorale. De exemplu, dacă un comoștenitor vinde un bun din masa succesorală, iar ceilalți comoștenitori consimt la vânzare, în sensul alin. (4) fiecare dintre ei „dispune de bun” (consimt la înstrăinarea cotei ce le aparține în bunul comun), astfel că terțul este ocrotit de ficțiunea alin. (4) [în același sens în dreptul german, doar că prin prisma unei norme formulate diferit, v. Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2367, nr. 7];

b) consimțământul dat la registrul de publicitate pentru radierea dreptului moștenitorului aparent ori altă înregistrare cu efect de dispoziție (adică cu efecte de înstrăinare ori stingere a dreptului ori de grevare a lui cu un drept real limitat). În concepția comprehensivă adoptată de C. civ., termenul „bun” cuprinde orice drept patrimonial (art. 455 alin. (1)).

(i) Efectul extins al ficțiunii în raport cu actele de conservare și de administrare a bunurilor

52. O tehnică de interpretare a legilor este că, cel care poate mai mult, poate și mai puțin. Astfel, dacă legea instituie ficțiunea prezenței împuternicirilor de a înstrăina ori a greva bunurile, cu atât mai mult (a fortiori) ficțiunea se aplică actelor de conservare sau actelor de administrare, care nu produc efecte reale, ci doar efecte obligaționale. Actele juridice de dispoziție, acoperite expres de alin. (4), cuprind atât efecte obligaționale, cât și efecte reale.

În acest sens, un contract de arendă încheiat în numele masei succesorale de către moștenitorul aparent este opozabil și moștenitorului adevărat dacă celelalte condiții ale ficțiunii de la alin. (4) sunt întrunite.

53. Aceeași este situația unui moștenitor aparent care exercită drepturile de asociat al unui SRL, participă la adunări generale și își exprimă dreptul de vot. Rezultatul juridic este că hotărârea adunării astfel adoptată nu este anulabilă pe motivul lipsei de drept de vot a asociatului aparent.

Ficțiunea de la alin. (3) și (4) nu se aplică participării moștenitorului aparent într-un proces civil care are ca obiect un drept ori o obligație din masa succesorală. Prin urmare, hotărârea judecătorească nu este opozabilă moștenitorului adevărat decât dacă el ratifică efectele ei juridice [Dieter Weidlich, în Palandt/BGB, §2367, nr. 1; Ulrich Simon în Erman/BGB Handkommentar, §2367, nr. 2, p. 6148].

(ii) Actul juridic să fie încheiat pe perioada de circulație a certificatului

54. Actul juridic civil trebuie încheiat ulterior emiterii certificatului. La fel, ficțiunea de exactitate nu se mai aplică actelor juridice încheiate de dispunător după ce efectul juridic al certificatului în care este arătat dispunătorul a suferit un incident (prin rectificare, modificare, retragere sau suspendare a certificatului conform art. 2558-2560).

Așadar, chiar dacă un certificat conține inexactități și, astfel, contravine legii aplicabile, el va fi retras de către instanța de judecată, și nu anulat (art. 2559 alin. (3)). Prin urmare, până la retragere ori suspendare el își va produce efectele. Din contra, dacă se constatată că un înscris care aparent este un certificat, este de fapt un fals (e.g. a fost falsificată semnătura și ștampila notarului; a fost întocmit de o persoană care nu este notar sau nu mai avea această calitate la data eliberării), acesta nu se bucură de efectele juridice prevăzute la art. 2557, fiindcă nu întrunește condiția de a fi un certificat.

55. Totuși, terțul care nu cunoaște și nici nu trebuia să cunoască despre incidentul care afectează certificatul ar trebui să poată să se încredințeze în el în continuare. Mai mult, comentatorii art. 69 din Regulamentul nr. 650/2012, care stă la originea art. 2557, sunt unanimi că simplul fapt că terțul cunoaște, la momentul încheierii actului juridic pe baza certificatului, că există o procedură de modificare ori retragere a certificatului, dar încă nu s-a luat o decizie în acest sens și notarul sau instanța de judecată nu a suspendat efectul certificatului conform art. 2560 nu este suficient pentru a socoti că terțul dobânditor este de rea-credință [Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 14, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary; Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 69 EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 19].

Sugestie practică: pentru a împiedica dobândirea de bună-credință pe baza certificatului în litigiu, instanța de judecată poate suspenda certificatul cu titlu de măsură de asigurare a acțiunii (art. 2560 alin. (1) lit. b)) și poate notifica despre suspendare persoanele care au primit certificatul.  În plus, contestatarul ar putea nota acțiunea în registrul de publicitate în raport cu dreptul înregistrat pe baza certificatului (art. 435 alin. (2) pct. 13) și, după caz, 11)).

56. O metodă incompletă de informare a terților despre incident este notarea lui în registrul de publicitate, cu condiția că se poate identifica în care registre de publicitate certificatul deja a fost folosit. În virtutea art. 2558 alin. (4), este prudent și posibil ca notarul să depună o cerere generală de notare la Agenția Servicii Publice cu solicitarea de a se nota în toate registrele de publicitate deținute (și anume registrul bunurilor imobile, registrul de stat al transportului și registrul de stat al persoanelor juridice). Notarea însă nu modifică drepturile înregistrate, ci doar informează terții despre existența unui incident care afectează certificatul pe baza căruia ar putea să se dispună de bunul supus înregistrării.

57. De lege ferenda, ar trebui elaborat un sistem de publicitate distinct cu privire la certificatele emise de notarii din Republica Moldova, prin registrele notariale de specialitate și posibilitatea terților de a interpela aceste registre.

Încrederea generată de art. 2557 se extinde nu numai la actele juridice încheiate personal de către moștenitorul aparent, ci și la cele încheiate prin reprezentant. În special, dacă moștenitorul aparent a eliberat o procură unui mandatar, procura este neutră față de ficțiunea juridică cuprinsă în alin. (3) și (4).  Cu alte cuvinte, împuternicirile mandatarului pe perioada de încredere în certificat nu sunt afectate de constatarea ulterioară că certificatul era inexact. Mandatarul doar continuă drepturile sau împuternicirile persoanei arătate în certificat ca îndreptățite sau împuternicite. În plus, procura nu este emisă de moștenitorul aparent în numele masei succesorale, nici în numele bunului care aparține moștenitorului adevărat, ci este emisă în numele moștenitorului aparent însuși, care are capacitatea civilă necesară. Altceva este că, prin procură, se exercită un drept pe care în fapt nici mandantul nu îl avea (fiindcă certificatul era inexact). Aici intervine ficțiunea de la alin. (3) și (4) pentru a suplini incidentul și a prevedea că terțul a tratat cu persoana corect îndreptățită [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2367, nr. 7].

(iii) Actul juridic să nu fie lovit de nulitate

58. Art. 2557 nu poate fi invocat de terț pentru a-și justifica buna-credință, dacă actul juridic este nul sau este anulat. Dacă actul juridic este doar anulabil, el rămâne valabil (art. 331 alin. (2)), prin urmare, terțul rămâne protejat până la eventuala anulare.

Altfel, nu există act juridic la care terțul ar fi parte. Protecția oferită de alin. (4) se aplică și atunci când actul juridic este ineficient la momentul încheierii din alte cauze decât aceea că persoana îndreptățită nu are dreptul subiectiv prevăzut în certificat ori persoana împuternicită nu are împuternicirea prevăzută în certificat (e.g. pentru înstrăinarea bunului este necesară încuviințarea unui terț; actul juridic este încheiat sub condiție suspensivă).

59. Este irelevant dacă dispunătorul, la momentul încheierii actului juridic de dispoziție, era de bună-credință (nu cunoștea și nici nu trebuia să cunoască inexactitatea certificatului) ori era de rea-credință, fiindcă protecția se acordă terțului dobânditor, nu dispunătorului.

(iv) Actele juridice acoperite de protecția bunei-credințe

1) terțul parte la act juridic să creadă că dobândește de la dispunător ca persoană îndreptățită pe baza dreptului succesoral (moștenitor, legatar, custode, executor testamentar sau administrator al masei succesorale)

60. Art. 2557 alin. (4) nu ocrotește doar contra incidentului că persoana care dispune de bun nu are în realitate dreptul ori împuternicirea de a dispune, ci și contra incidentului că volumul drepturilor ori împuternicirile sale este mai restrâns. De exemplu, dacă certificatul de moștenitor nu arată restricția execuțiunii testamentare, terțul se poate încrede că moștenitorul poate dispune liber de bun. Problema aici nu este că dispunătorul nu ar fi moștenitor, ci că există o restricție pe drepturile sale.

Efectul ficțiunii de la alin. (4) este că, în raportul cu terțul dobânditor, moștenitorul nu este supus restricțiilor pentru simplul motiv că ele nu figurează în certificat.

2) actul juridic să aibă ca obiect un bun din masa succesorală

61. Dispunerea de bunuri vizează orice drepturi subiective apte de transmisiune (bunuri corporale (e.g imobile) și incorporale (e.g. acțiuni, părți sociale, creanțe, drepturi intelectuale). Transmiterea unui serviciu nu cade sub domeniul de aplicare al regulii [Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 11, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary; Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 69 EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 14].

62. Bunuri ale masei succesorale sunt bunurile care aparținea lui de cujus, precum și bunurile care aparțin masei succesorale în indiviziune prin subrogarea reală prevăzută de art. 2495 (la fel și art. 2473 și 2263). Aceasta se aplică mai ales pentru că în ambele cazuri persoana arătată în certificat acționează în numele masei succesorale.

63. În sensul alin. (4) nu constituie „bun al masei succesorale” însuși dreptul de moștenire al moștenitorului, cota sa succesorală în acea masă succesorală, ori dreptul la legat al legatarului. Prin urmare, acestea nu beneficiază de ficțiunea de la alin. (4), dar se bucură de prezumția de exactitate de la alin. (1) și (2) și ar putea sta la baza dobândirii de bună-credință ori a uzucapiunii de drept comun (art. 523, 524, 527, 529, 686). În special, cumpărătorul ori donatarul cotei succesorale (ori întregii moșteniri, adică a cotei succesorale unice) își poate apăra dobândirea pe baza dreptului comun.

Mai mult decât atât, în dreptul german s-a apreciat [Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2366, nr. 8, p. 6147; Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2366, nr. 37; Dieter Weidlich, în Palandt/BGB, §2366, nr. 5] că ficțiunea dobândirii de la persoana îndreptățită ori împuternicită, ca efect al certificatului de drept succesoral, nu este necesară atunci când intervine dobândirea de bună-credință de la art. 523 (corespondentul său fiind §892 BGB) bazată pe înregistrarea în registrul de publicitate.

64. Constituie bun al masei succesorale lăsate de cujus cota succesorală în altă masă succesorală pe care de cujus o deținea în timpul vieții. Dacă, până la partajul acelei alte mase succesorale, de cujus, la rândul său, a decedat, în masa sa succesorală se va afla cota sa succesorală ca un bun, ce poate fi înstrăinat. Certificatul de moștenitor privitor la prima moștenire (în raport cu care de cujus este moștenitor) produce efectul de bună-credință pentru eventualii dobânditori prin act juridic ai cotei succesorale a lui de cujus [în același sens, v. Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2366, nr.15].

Actele de dispoziție acoperă atât înstrăinarea, cât și grevarea cu o sarcină reală.

(v) Moduri de dobândire excluse

65. Protecția de bună-credință se oferă doar terțului care dobândește prin act juridic de la persoana îndreptățită ori împuternicită prin certificat (ceea ce include și reprezentantul împuternicit corespunzător al acesteia). A doua parte a alin. (4) se referă expres la „contract”, ca specie a actului juridic bilateral.

Per a contrario, protecția alin. (4) nu se aplică celorlalte moduri de dobândire a proprietății. În special, ea nu se aplică moștenirii lăsate de persoana indicată în certificat.

Ilustrația 3

Dacă moștenitorul greșit (Mg) este indicat în certificat ca unic moștenitor al defunctului (D), și el (Mg), la rândul său, decedează, atunci moștenitorul moștenitorului greșit (mMg) nu se bucură de ficțiunea dobândirii de bună-credință prevăzută de alin. (4).  Buna lui credință (mMg) îi permite să invoce uzucapiunea de 5 ani, inclusiv prin unirea posesiei sale de bună-credință cu posesia de bună-credință a autorului său (a persoanei indicate în certificat, Mg).

Într-un alt scenariu, mMg ar putea să obțină certificatul de moștenitor privind moștenirea lăsată de Mg.  Astfel, dacă un bun aparent aparținea lui D, mMg se poate legitima față de un terț dobânditor (T) cu ambele certificate care arată lanțul de dobândire (certificatul de moștenitor în privința moștenirii lui D, care îl arată pe Mg ca moștenitor al D, și certificatul de moștenitor în privința moștenirii lui Mg, care îl arată pe mMg ca moștenitor al lui Mg).  Dacă T este de bună-credință în privința ambelor certificate, el se bucură de ficțiunea juridică de la art. 2557 alin. (4) atunci când contractează cu mMg [în același sens, v. Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2366, nr. 20].

66. Protecția alin. (4) se aplică:

a) cazului de reprezentare forțată, i.e. când creditorul gajist vinde, în numele moștenitorului indicat în certificat ca moștenitor, bunul obținut de el din masa succesorală.

Aplicarea protecției numite supra în caz de vânzare de către executorul judecătoresc în cadrul procesului de executare silită este discutabilă.

b) cu ocazia încheierii contractului de partaj al masei succesorale între comoștenitori, dar nu și în cazul partajului judiciar, care nu operează printr-un un contract, ci printr-o hotărâre judecătorească [dar v. dreptul german, care nu recunoaște protecția §2366 pentru părțile contractului de partaj, fiindcă ei nu sunt veritabili terți față de moștenire, v. BGH din 08.04.2015, nr. IV ZR 161/14; v. Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2366, nr. 11. Din cauza diferenței de text și concepții, nu vedem motive pentru folosirea concepției germane la aplicarea art. 2557 alin. (4)].

Moștenitorul aparent care a executat legatul (cu titlu gratuit) în folosul legatarului se poate opune acțiunii în restituire a obiectului legatului introdusă de moștenitorul adevărat, ridicând excepția de diminuare a îmbogățirii (art. 1994).

b) A doua condiție: Îndreptățirea ori împuternicirea dispunătorului este atestată de certificatul de drept succesoral, pe care s-a bazat terțul dobânditor

(i) Principiul

67. Îndreptățirea ori împuternicirea de a dispune de bun trebuie să se tragă din certificatul de drept succesoral. Inexactitatea poate consta în faptul că nu a fost determinată corect competența ori legea aplicabilă moștenirii. Norma pune pe cântar interesul persoanei îndreptățite cu adevărat (verus dominus) și interesul dobânditorului de bună-credință, acordând protecție celei din urmă.

Certificatul poate prevedea drepturile ori împuternicirile complete ale persoanei sau doar statutul ei. În ultimul caz, contează îndreptățirea pe care legea o leagă de statutul confirmat de certificat al persoanei indicate.

Ilustrația 4

Certificatul de moștenitor prevede că M1 este unic moștenitor al D.   M1 a vândut imobilul moștenit, legitimându-se cu certificatul.

Ulterior instanța de judecată anulează certificatul și constată că D avea trei comoștenitori (M1, M2 și M3).  Reiese că M1 nu avea împuternicirea de a vinde bunul.  Totuși efectul art. 2257 este ficțiunea că M1 are împuternicirea, iar vânzarea produce efecte față de masa succesorală deținută în indiviziune de către M1, M2 și M3.  M2 și M3 nu au o acțiune în revendicare față de cumpărător dacă nu pot răsturna prezumția de bună-credință a lui M1, ci au o acțiune în restituție față de M1.

68. Legea nu impune condiția ca bunul să fie înstrăinat cu titlu oneros (deci dobânditorul poate fi și cu titlu gratuit), nu cere ca să se fi îndeplinit formalitățile cerute pentru transmiterea dreptului asupra bunului: transmiterea posesiei bunului corporal; înregistrarea dreptului dobânditorului în registrul de publicitate respectiv.

69. La fel, nu este o condiție de intervenire a protecției ca actul juridic de dispoziție să menționeze certificatul ori acesta să fie anexat la act. Alin. (4) stabilește că terțul se bucură de ficțiunea de exactitate „dacă acționează pe baza informațiilor atestate în certificat”. Prin urmare, nu este necesar ca terțul chiar să fi văzut originalul certificatului. El ar fi putut doar să primească prin email ori mesagerie o fotocopie care nu deviază de la original. Mai mult, el ar fi putut nici să nu vadă imaginea certificatului, ci este suficient să se fi bazat pe faptul că un certificat satisfăcător există. Alternativ, consultantul terțului ori notarul care asistă terțul ar fi putut să examineze certificatul în locul lui [pentru concluzia comentatorilor în limba engleză a Regulamentului n. 650/2012, v. Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 16, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary; și pentru cea a comentatorilor în limba germană a Regulamentului, v. Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 69 EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 20; pentru aceeași poziție în dreptul german, pe baza §2366, că nu este necesar terțul să fi examinat originalul certificatului, v. BGH din 23.11.1960, nr. V ZR 142/59; Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2366, nr. 6, p. 6147; Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2366, nr. 25; J. Schmidt, Der Erbnachweis in Deutschland ab 2015: Erbschein vs. Europäisches Nachlasszeugnis, Zeitschrift für Erbrecht und Vermögensnachfolge, 2014, p. 390].

70. Testul „dacă acționează pe baza informațiilor atestate în certificat” ca minimum cere ca terțul să acționeze într-un mod compatibil cu conținutul certificatului. De exemplu, dacă în certificat sunt atestate restricții ale drepturilor moștenitorului, dar terțul le ignoră (fie că le citește, fie că nici nu vrea să citească certificatul) și cumpără bunul de la moștenitor, aceasta este o culpă gravă și exclude ficțiunea de la alin. (4). Prin urmare, culpa gravă există și atunci când terțul nu caută să facă cunoștință cu certificatul care există (nu face un „due diligence” minim) și, astfel, nu cunoaște despre o restricție. Invers, dacă certificatul nu are restricții, faptul că terțul nu a luat cunoștință de certificat este irelevant și nu îi casează buna-credință.

Ilustrația 5

M vinde un televizor către C.  C întreabă pe M de unde îl are, M spune că este moștenitor și că „totul e în regulă”.

Scenariul 1: „nu este chiar totul în regulă”, C este de rea-credință din cauza culpei grave în necunoașterea conținutului certificatului.

Scenariul 2: „totul chiar este în regulă”, C este de bună-credință, fiindcă el s-a bazat pe ideea există un că certificat și acesta corespunde cu situația ce îi este descrisă, iar dacă el lua cunoștință, situația avea doar să se confirme.

71. Urmând modelul Regulamentului nr. 650/2012, art. 2557 prevede cerința bunei-credințe in concreto a terțului dobânditor, ceea ce îl distanțează de modelul german, care ocrotește o bună-credință in abstracto. [Jurisprudența și doctrina germană susțin că terțul poate nici să nu cunoască despre existența certificatului, fiindcă încrederea publică în exactitatea certificatului este acordă nu doar terțului dobânditor, ci publicului în întregime, v. Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2366, nr. 5, p. 6147].

(ii) Existența certificatelor contradictorii privind aceeași moștenire

72. Doctrina discută [Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, § 2365, nr. 2,p. 6145; Herbert Grziwotz, MuKoBGB, §2365, nr. 4; Dieter Weidlich, în Palandt/BGB, §2366, nr. 3] scenariile în care, din varii motive, în circulație se află:

a) mai multe certificate de același tip (e.g. mai multe certificate de moștenitor) privitor la aceeași moștenire, însă ele cuprind elemente contradictorii;

b) mai multe certificate de tip diferit (e.g. un certificat de moștenitor care nu menționează nicio restricție și un certificat de executor testamentar, care presupune că drepturile moștenitorului sunt restricționate) privitor la aceeași moștenire, astfel încât ele cuprind elemente contradictorii.

Dacă terțului îi este prezentat doar unul din certificatele contradictorii, el continuă să fie de bună-credință și nu devine de rea-credință doar dacă, fără cunoașterea lui și fără ca el să ignore din culpă gravă, există și alt certificat, contradictoriu.  Acest fapt este unul din efectele subtile ale redacției art. 69 din Regulamentul nr. 650/2012 (preluate în art. 2557) care operează cu evaluarea bunei-credințe in concreto a terțului și care nu creează o interdependență dintre prezumția de exactitate (alin. (1) de ficțiunea de dobândire de bună-credință de la alin. (4)), spre deosebire de §2366 care impune această interdependență dintre cele două efecte ale certificatului [Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 62 EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 20].

Dacă terțul cunoaște despre ambele certificate contradictorii, el nu poate rămâne de bună-credință privitor la elementul contradictoriu.

Dacă însă primul certificat este inexact și există o decizie de retragere (originalul fiind încă în circulație), iar al doilea certificat este certificatul exact, simpla contradicție dintre ele nu dăunează terțului care s-a încredințat pe al doilea certificat [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, nr. 7;].

(iii) Existența certificatelor contradictorii privind aceeași moștenire, dar emise de autoritățile diferitor state

74. Atât un notar din Republica Moldova cât și o autoritate din altă țară s-au declarat competente privitor la moștenirea aceluiași defunct, cu consecința că, cu referire la aceeași moștenire, s-a emis un certificat de către notarul din Republica Moldova și un act (certificat, hotărâre judecătorească în materie succesorală etc.) al autorității străine care s-a declarat competentă. Situația este cunoscută tradițional în dreptul internațional privat drept conflict pozitiv de competență.

Conflictul poate apărea:

a) când normele conflictuale și de competență ale Republicii Moldova și ale statului străin nu sunt uniformizate. De exemplu, Republica Moldova adoptă, pentru moștenirile deschise începând cu 1 martie 2019, norma conflictuală privind o singură lege aplicabilă moștenirii în ansamblu — o singură lex successionis, pe când Federația Rusă continuă să adopte norma conflictuală tradițională (legea domiciliului pentru bunurile mobile și legea aflării imobilului pentru imobile);

b) deși normele conflictuale sunt uniformizate (este competentă autoritatea de la locul ultimei reședințe obișnuite), autoritățile celor două state implicate califică diferit împrejurările de fapt și determină că ultima reședință obișnuită a defunctului era în statul autorității [Regulamentul UE nr. 650/2012 cuprinde un mecanism de cooperare între autoritățile UE, pentru a evita, oricând este posibil, un asemenea conflict de competență, v. Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 62 EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 10]. De exemplu, notarul din Republica Moldova determină că ultima reședință obișnuită a defunctului era în Chișinău, iar notarul din România determină că ultima reședință obișnuită a defunctului era în București.

c) deși normele conflictuale sunt uniformizate (este competentă autoritatea de la locul ultimei reședințe obișnuite), în unul dintre state este în vigoare o normă de competență reziduală chiar dacă ultima reședință obișnuită a defunctului nu era în acel stat. De exemplu, Regulamentul UE nr. 650/2012 acordă autorităților statelor membre UE în care se aplică regulamentul competența subsidiară (art. 10) și competență forum necessitatis (art. 11) în materie succesorală.

Diminuarea riscului unor certificate paralele, emise de autoritățile diferitor state, a stat și la baza Hotărârii CJUE din 21 iunie 2018 în cauza C‑20/17 (Vincent Pierre Oberle, ECLI:EU:C:2018:485). Pentru o analiză critică a reglementării situației existenței certificatelor naționale și a celui european privitor la aceeași moștenire, v. Sjef van Erp, Inheritance certificates and EU law: Less European “effet utile” implies more national “pratique utile, în European Property Law Journal, 2020; nr. 9(2–3), p. 67–72.

c) A treia condiție: buna-credință a terțului

(i) Răsturnarea bunei-credințe: cunoașterea inexactității certificatului sau necunoașterea din cauza culpei grave

75. Impunând cerința de bună-credință a terțului, art. 2557 alin. (4) corespunde cu §2366 BGB, care însă operează doar cu testul subiectiv (terțul este de rea-credință dacă se demonstrează că știa inexactitatea ori știa că instanța succesorală a cerut restituirea certificatului pe motiv de inexactitate), nu și cu cel obiectiv (nu contează dacă terțul trebuia să știe).  Mergând pe dreptul uniform UE cuprins în art. 69(2) al Regulamentului nr. 650/2012, dreptul succesoral al Republicii Moldova a redus protecția terților dobânditori și le-a impus sarcina de verificare rezonabilă, nefiindu-le scuzabilă ignoranța. Testul obiectiv este, de altfel, tradițional pentru materia bunei-credințe în Republica Moldova (v. în materie de bună-credință în privința registrelor de publicitate, v. art. 525; în privința cunoașterii apariției dreptului la acțiune, care declanșează curgerea termenului de prescripție extinctivă, v. art. 395).

Buna-credință a terțului dobânditor privind îndreptățirea sau împuternicirea dispunătorului se prezumă (art. 10 alin. (1) teza II). Cel care afirmă contrariul are sarcina de a răsturna prezumția prin proba cunoașterii efective de către terț ori a culpei grave terțului în faptul că nu cunoaște. Obiectul cunoașterii este elementul inexact din certificatul concret emis pe care terțul s-a încredințat.

76. Terțul nu devine de rea-credință (și ficțiunea de la alin. (4) nu este înlăturată) doar pe motiv că terțul cunoaște că bunul de care se dispune nu intră în masa succesorală, fiindcă ficțiunea nu se referă la acest element. Din contra, terțul poate rămâne de bună-credință în privința exactității certificatului, chiar dacă cunoaște că bunul vândut de moștenitor nu îi aparține acestuia. În respectivul scenariu primește aplicare art. 358, care cere dispunătorul să dobândească bunul de la adevăratul proprietar ori să obțină o ratificare de la adevăratul proprietar. Această cauză de ineficiență a actului juridic de dispoziție fiind înlăturată, înstrăinarea este perfectă, iar terțul dobânditor are încredere în ficțiunea de la alin. (4) că, tot timpul, a tratat cu adevăratul moștenitor.

S-a apreciat că simplul fapt că există o procedură de modificare ori revocare a certificatului nu este suficient pentru a răsturna buna-credință a terțului [Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 14, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary; Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 69 EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 19].

77. Momentul la care trebuie să existe bună-credință este cel al dobândirii bunului în baza actului juridic (v. art. 523 și 525, care impun cerința de bună-credință „la data depunerii cererii” în registrul de publicitate).

Simpla împrejurare că terțul cunoștea faptele din care poate fi dedusă inexactitatea certificatului nu înseamnă în mod neapărat că el trebuia să cunoască despre inexactitatea certificatului.

78. Testul de cunoaștere a inexactității certificatului nu este satisfăcut dacă, pe lângă împrejurarea cunoscută, mai este necesară o manifestare de voință a unei persoane sau a unei autorități ori o procedură judiciară sau de altă natură. De exemplu, faptul că de cujus locuia în altă țară decât Republica Moldova, iar notarul din Republica Moldova a indicat că locul deschiderii moștenirii este în Republica Moldova nu face terțul de rea-credință, fiindcă evaluarea reședinței obișnuite a unui defunct este mult mai complexă în condițiile mobilității sporite a populației active și locul deschiderii moștenirii poate fi Republica Moldova dacă bunurile succesorale se află în Republica Moldova și există o incertitudine privind reședința obișnuită a persoanei (art. 2166).

În jurisprudența și doctrina germană, unde se operează doar cu testul subiectiv (cunoaștere efectivă a inexactității), s-a apreciat că o cunoașterea pozitivă de către terț a împrejurării că dispoziția testamentară este nulă sau anulabilă ori că moștenitorul sau legatarul sunt, de fapt, decăzuți de la moștenire (e.g. nedemni), deși sunt indicați ca persoane îndreptățite în certificat exclude, buna-credință a terțului și îl califică drept terț de rea-credință dacă avea această cunoaștere la data încheierii contractului cu persoana aparent îndreptățită.

79. Testul „a cunoscut sau nu are cunoștință de acest fapt din cauza unei culpe grave”, la care este supus terțul pentru a fi calificat de rea-credință, trebuie privit în contextul său adecvat — că se referă la un act notarial.  Este rezonabil pentru public să pornească de la prezumția că notarul care a emis certificatul este un jurist calificat, care a respectat legea și procedurile aplicabile.

Pentru a răsturna prezumția de legalitate a certificatului se cere un test mai rigid decât pentru a răsturna prezumția de legalitate a unui act juridic simplu scris.

Actul notarial (care include și certificatul în materie de moștenire), purtând ștampila și semnătura notarului, „este de autoritate publică, se prezumă legal, veridic și are forță probantă” (art. 5 alin. (8) din Legea nr. 246/2018 privind procedura notarială).

80. Deoarece evaluarea cunoașterii ori a necunoașterii din culpă gravă se face in concreto, contează abilitățile și experiența de viață ale terțului a cărui rea-credință se pretinde.  Într-adevăr, juriștii se conduc de maxima că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii și că terțul, chiar dacă nu este jurist, trebuia să folosească asistența juridică pentru luarea unor decizii importante de achiziție.  Însă inexactitatea certificatului nu rezultă din încălcarea directă a legii (decât foarte rar), ci din existența unor împrejurări de fapt care contravin împrejurărilor arătate în certificat. Terțul ar trebui să știe că toți copiii defunctului sunt moștenitori legali, însă el ar putea să nu cunoască despre existența unui copil omis din certificat.  În plus, terțul poate presupune că un copil cunoscut nu este inclus în certificat, fiindcă a renunțat la moștenire ori a existat un alt temei de decădere a sa de la moștenire. Necunoașterea dosarului procedurii succesorale de către terț nu este o „culpă gravă”, fiindcă nu ține de activitatea lui și fiindcă el se poate baza pe prezumția de legalitate în activitatea notarului emitent. În mod similar, noi acceptăm caracterul res judicata al hotărârilor judecătorești fără a fi nevoiți să studiem dosarul aferent cauzei, deși, ipotetic, există riscul că hotărârea judecătorească ar putea fi revizuită.

81. Testul „nu are cunoștință de acest fapt din cauza unei culpe grave” este unul înalt și pune în sarcina celui care pretinde reaua-credință a terțului să demonstreze că terțul a manifestat „o profundă lipsă de prudență de care, în împrejurările cazului, era evident că trebuia să dea dovadă” (art. 20 alin. (4)). De exemplu, terțul trebuia să vadă că ștampila aplicată pe certificat era a unui SRL, și nu a unui notar; ori că certificatul nu este de moștenitor, ci de deces.

[În dreptul succesoral francez teoria aparenței vizează moștenitorul aparent și se aplică oriunde adevărul trebuie să poată ceda în fața securității juridice [Grimaldi/Successions, p. 468, nr. 577]. Mai mult, în dreptul francez teoria aparenței își are originea în dreptul succesoral, după ce s-a extins la dobândirea proprietății în general, iar apoi a devenit o teorie generală cu multiple aplicații: mandat aparent, comercial aparent etc. [v. Jacques Ghestin. Hugo Barbier, Traité de Droit civil. Introduction générale. Tome II: Droit de la preuve — Abus de droit, fraude et apparence, 5e edition, LGDJ, Paris, 2020, p. 585 și urm.; Michel Boudot, op. cit, nr. 25, nr. 107 și urm.].

În dreptul succesoral românesc de până la noul Cod civil român din 2009 ocrotirea terților care intrau în relații cu moștenitorul aparent să făcea prin teoria aparenței (error comunis facit jus), iar unii autori consideră că ea este aplicabilă și sub auspiciile noii reglementări, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 428 și urm., nr. 1261 și urm., mai ales că art. 17 din acest cod deja o prevede expres. Această teorie, pe lângă buna-credință a terțului dobânditor impune o condiție adițională definitorie — eroarea comună și invincibilă. Aparența înșelătoare trebuie împărtășită public și „să fie irezistibilă, greu de descoperit și evitat, contra căreia nicio prudență umană nu ar permite apărarea”. „Aprecierea erorii comune se face in abstracto, având în vedere cauza acesteia și faptul dacă un om rezonabil a fi putut cădea în aceasta. În orice caz, toate precauțiunile, toate formalitățile obișnuite pentru o asemenea operație trebuie observate, toate verificările apte a confirma existența dreptului autorului trebuie să fie efectuate. Având în vedere consecințele sale, criteriile de apreciere ale erorii comune sunt foarte severe. Eroare comună, în definitiv, un soi de „bună-credință colectivă”, spre deosebire de buna-credință individuală, nu se prezumă, trebuind să fie dovedită de cel care o aleagă, lucru care se poate face prin orice mijloace de probă” v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 429, nr. 1263 și 1264.

Din punct de vedere conceptual, aceste criterii sunt logice și echitabile, însă noile tendințe de precizie și certitudine juridică în dreptul privat impun o abordare mai pragmatică și… mai simplă. În primul rând, pare redundant de a impune dubla condiție a bunei-credințe a terțului dobânditor și a publicului în general. În al doilea, înlăturarea prezumției de bună-credință și plasarea sarcinii probei pe terț contravine principiilor de bază ale probațiunii (faptele negative nu se supun probațiunii); suntem însă de acord că terțul trebuie să poată fi în stare să demonstreze sursa bunei sale credințe — certificatul de moștenitor de care a luat cunoștință [același lucru se reține în doctrina și jurisprudența franceză, v. Grimaldi/Successions, p. 469, nr. 577, „eroarea se va considera comună și invincibilă atunci când a fost comisă încrezându-se pe un act de notorietate (art. 730-4)” Cod civil francez ori alt instrument care, conform legii, atestă calitatea de moștenitor ori legatar. Și această doctrină franceză recunoaște că, buna-credință individuală a terțului se prezumă, însă eroarea comună și invincibilă trebuie demonstrată de terț pe calea respectivului instrument prevăzut de lege, Idem; Michel Boudot, op. cit. , nr. 107 și urm.]. În al treilea rând, deranjează că teoria aparenței în drept este prezentată ca ceva „cu totul excepțional”, de fapt, protecția terților fiind norma și principiul în materie de circuit civil.

Paradoxal, înlăturarea aplicării principiului aparenței în drept și a art. 17 prin regulile de carte funciară a înrăutățit protecția terților acordată de art. 901, prin prisma termenului de 3 ani pentru acțiunea în rectificare prevăzut la art. 909 Cod civil român.

În concluzie, prezumțiile și ficțiunile de la art. 2557 C. civ. și art. 69 din Regulamentul UE nr. 650/2012 au avantajul de a circumscrie cu exactitate standardul de bună-credință impus terților atunci când intră în relații cu moștenitorii aparenți. Or, claritatea juridică este o valoare în sine.

6) Efectul ficțiunii — tămăduirea inexactității certificatului de drept succesoral în contextul unui act juridic de dispoziție

83. Ficțiunea de la alin. (4) servește doar terțului care încheie un act juridic de dispoziție cu o persoană îndreptățită ori împuternicită printr-un certificat de drept succesoral. Ficțiunea dată nu ocrotește poziția persoanei indicate în certificat. Așadar, moștenitorul aparent nu poate invoca alin. (4) pentru a se opune petiției de ereditate a moștenitorului adevărat ori unei acțiuni în revendicare sau, după caz, rectificare a registrului de publicitate introdusă de proprietarul adevărat al bunului. Protecția moștenitorului aparent ca dobânditor al unui drept se realizează doar în condițiile uzucapiunii (instituția dobândirii de bună-credință tradițional nu ocrotește pe dobânditorul cu titlu gratuit, inclusiv cu titlu de moștenire ori legat).

84. Ficțiunea edictată de alin. (4) tămăduiește incidentul inexactității elementelor cuprinse în el, care pot fi cauzate de stabilirea greșită a circumstanțelor de fapt (cercul de rude) ori de o apreciere juridică greșită (persoana a fost indicată drept moștenitor, dar, ulterior, se constată că ea era doar legatar care are un drept de creanță față de moștenitor) [Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 14, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary; Anatol Dutta, în MuKoBGB, Art. 69 EuErbVO, Kommentierung der europäischen Erbrechtsverordnung, nr. 21].  Inexactitatea poate fi cauzată și de o greșeală materială (e.g. în încheierea de desemnare a custodelui masei succesorale notarul a indicat un termen al custodiei, iar în certificatul de custode s-a omis indicarea termenului, ceea ce generează încrederea terților că împuternicirile custodelui nu au o limită temporală).

85. Ficțiunea juridică instituită de alin. (4) este că „se consideră că [dobânditorul] devine parte la un contract cu o persoană îndreptățită sau împuternicită să dispună de bunurile vizate”.

Deci norma nu prevede direct efectul că dobânditorul dobândește dreptul asupra bunului, spre deosebire de alte norme de protecție a dobânditorilor de bună-credință din C. civ.:

1) Articolul 523 (Dobândirea cu bună-credință a dreptului înregistrat în temeiul actului juridic): (1) Dobânditorul de bună-credință dobândește dreptul înregistrat în folosul său, în temeiul unui act juridic, în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art. 420, și în cazul în care cel care a dispus de drept nu era adevăratul său titular, nu avea împuterniciri de a dispune de drept sau actul juridic de dispoziție este ineficient pe alt temei.

2) Articolul 524 (Uzucapiunea dreptului în temeiul cuprinsului registrului de publicitate): (1) În cazul în care persoana a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile sau într-un alt registru de publicitate cu caracter constitutiv, în sensul art. 420, ca titular al unui drept real sau al altui drept patrimonial (dreptul înregistrat), iar dreptul ei este pasibil de radiere sau altă rectificare pe unul din temeiurile prevăzute la art. 439 alin. (1) lit. a) sau b), dreptul va rămâne înregistrat valabil în folosul acelei persoane […]

3) Articolul 527 (Dobândirea cu bună-credință a dreptului de proprietate asupra bunului mobil): (1) Dobânditorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil prin intrare în posesie şi în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui, nu avea împuterniciri de a dispune de bun sau actul juridic de dispoziție era ineficient pe alt temei.

4) Articolul 529. Uzucapiunea mobiliară: (1) Posesorul sub nume de proprietar dobândește dreptul de proprietate prin posesia bunului mobil […].

5) Articolul 686 (Dobândirea cu bună-credință a dreptului de gaj): (1) Chiar dacă debitorul gajist nu este adevăratul titular al obiectului gajului și nici nu are împuternicirea de a-l gaja, creditorul gajist totuși dobândește un drept de gaj valabil dacă, la momentul constituirii gajului, sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: […]

Ajungem la concluzia că ficțiunea juridică nu este de dobândire corectă integral, ci de contractare cu persoana corectă.  Este, așadar, nu o ficțiune de transfer al dreptului dobândit de la un neproprietar (a non domino), ci o ficțiune privind calitatea dispunătorului.

86. Din altă perspectivă, legea nu se limitează doar la a declara că terțul care se încredințează pe certificatul de drept succesoral se consideră de bună-credință (aceasta, de fapt, deja rezultă din alin. (1)), care ar putea apoi fi folosit pentru a verifica întrunirea condiției de bună-credință în scopul dobândirii de bună-cedință ori în scopul uzucapiunii.  Ficțiunea de la alin. (4) depășește acest cadru și chiar recunoaște terțului un efect juridic nou — că el a tratat cu persoana îndreptățită sau împuternicită.  Din punct de vedere procedural, ficțiunea este o apărare (o excepție de fond) a terțului care este pârât în procesul civil și împotriva căruia este introdusă o acțiune de revendicare ori, după caz, de rectificare.

Acestea ne permit să concluzionăm că ficțiunea de la alin. (4) este autonomă, și poate oferi protecție terțului fără jocul instituției dobândirii de bună-credință ori uzucapiunii. În alte situații, ea poate ajuta în jocul acelor instituții.

87. Problematică este situația juridică a părților între momentul încheierii contractului (titulus) și dobândirea dreptului de proprietate de către terț (modus — transmiterea posesiei ori îndeplinirea formalității de publicitate). Ficțiunea de dobândire de la persoana îndreptățită este absolută, fiind opozabilă și adevăratului moștenitor. Dacă însă bunul se află în posesia adevăratului moștenitor ori dreptul este înregistrat pe numele adevăratului moștenitor, este problematică revendicarea bunului de la adevăratul moștenitor.

Dacă cerința legală ar fi fost ca buna-credință să subziste până la dobândirea dreptului de către terț, este limpede că, în acest scenariu, terțul ar deveni de rea-credință dacă a primit o pretenție din partea adevăratului moștenitor. În așa fel, protecția de bună-credință nu ar mai lucra în folosul terțului, el având doar o pretenție față de dispunătorul aparent.

88. Din Regulamentul UE nr. 650/2012 rezultă că art. 69(4) are doar scopul de a oferi terților protecție în privința identității dispunătorului și de a introduce ficțiunea că se consideră că terțul devine parte la un contract cu un dispunător îndreptățit ori împuternicit. În acest sens, considerentul 71, teza VII din Regulament precizează: „Dacă dobândirea unor astfel de bunuri de către o persoană terță are sau nu efect este o chestiune ce nu ar trebui să fie stabilită prin prezentul regulament.” Deci nu poate fi efectul exclusiv al art. 2557 alin. (4) dobândirea de către terț a dreptului care face obiectul actului juridic încheiat cu persoana arătată în certificat.

Efectul de salvgardare prevăzut la alin. (4) se limitează la această ficțiune. El nu remediază actul juridic de dispoziție care ar putea suferi de o altă cauză de ineficacitate (e.g. nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem; conținut ilegal; bunul nu aparținea lui de cujus).

Ilustrația 6

Revenind la Ilustrația 1, dacă C avea un certificat de moștenitor la data când a vândut setul de cărți librăriei L, intervine ficțiunea că librăria a contractat cu persoana îndreptățită.  Totuși art. 358 nu face contractul de vânzare-cumpărare eficient (nu transmite proprietatea de la P, adevăratul proprietar) la L.  Din nou, L are nevoie de dobândirea de bună-credință de la art. 527.

L este de bună-credință, fiindcă s-a încrezut pe informațiile din certificatul de moștenitor emis în folosul lui C, dar și pe posesia lui C.

Efectul când bunul de care s-a dispus nu aparține masei succesorale

89. După cum s-a subliniat, ficțiunea de la alin. (4) este neutră față de împrejurarea că bunul de care dispune persoana îndreptățită prin certificat de fapt nu aparține masei succesorale.

Situația de dobândire a bunului de la un neproprietar (a non domino) poate exista în trei constelații:

(1) de cujus era proprietar, iar persoana indicată în certificat nu era moștenitorul adevărat (certificatul este inexact). Dobândirea terțului de la moștenitorul aparent pe calea contractului este o dobândire a non domino (v. Ilustrația 7)

Ilustrația 7 — Imobil al defunctului vândut de moștenitorul aparent

D decedează necăsătorit, și este supraviețuit de unicul copil C (adult apt de muncă), care, prin urmare, este unic moștenitor legal.  C obține certificatul de moștenitor și își înregistrează, pe baza certificatului, dreptul asupra imobilului deținut de D.

C vinde imobilul către L.  Ulterior se descoperă un testament prin care D lasă toate bunurile sale prietenului din copilărie P.  P cere notarului retragerea certificatului de moștenitor emis lui C.  Notarul retrage certificatul și emite certificat nou în folosul lui P.

Art. 2557 alin. (4) este util pentru L, fiindcă intervine ficțiunea că L a cumpărat de la persoana îndreptățită.  Prin urmare, art. 358 nu primește aplicare, iar contractul de vânzare-cumpărare este eficient (produce efecte reale, efectul de translare a proprietății din masa succesorală către L).  Astfel, nici nu este necesar ca L să îndeplinească condițiile cerute de art. 523 pentru dobândirea de bună-credință (de exemplu, nu se cere L să fi intrat în posesia imobilului).  Dar dacă ar fi lipsit ficțiunea de la art. 2557 alin. (4), L ar fi ocrotit de art. 523, însă în condițiile specifice acelui articol.

(2) de cujus nu era proprietar, iar persoana indicată în certificat era moștenitorul adevărat (certificatul este exact). Atât dobândirea de către moștenitor de la de cujus pe calea moștenirii, cât și dobândirea terțului de la moștenitorul adevărat pe calea contractului sunt dobândiri a non domino (v. Ilustrația 8).

Ilustrația 8 — Imobil al altuia vândut de moștenitorul adevărat

D a dobândit printr-un contract de donație un imobil de la V și și-a înregistrat dreptul în registrul bunurilor imobile.  D decedează necăsătorit și este supraviețuit de unicul copil C (adult apt de muncă), care deci este unic moștenitor legal.  C obține certificatul de moștenitor și își înregistrează dreptul asupra imobilului pe baza certificatului.

Scenariul 1: Dacă V obține anularea contractului de donație, C va pierde imobilul.  Acțiunea în rectificare a registrului a lui V se admite decât dacă C poate invoca uzucapiunea de 5 ani (art. 524 alin. (1) lit. b)).

Scenariul 2: C vinde imobilul către L.  Art. 2557 alin. (4) este inutil pentru lui L, fiindcă în speță nu se contestă că C chiar este moștenitor adevărat.

(3) de cujus nu era proprietar, iar persoana indicată în certificat nu era moștenitorul adevărat (certificatul este inexact). Atât dobândirea de către masa succesorală (în persoana moștenitorului aparent, iar după constatarea inexactității certificatului, de către moștenitorul adevărat) de la de cujus pe calea moștenirii, cât și dobândirea terțului de la moștenitorul aparent pe calea contractului sunt, fiecare, dobândiri a non domino (v. Ilustrația 9).

Ilustrația 9 — Imobil al altuia vândut de moștenitorul aparent

Datele sunt ca în Ilustrația 8, doar că, ulterior se descoperă un testament prin care D lasă toate bunurile sale prietenului din copilărie P.

P cere notarului retragerea certificatului de moștenitor emis lui C.  Notarul retrage certificatul și emite certificat nou în folosul lui P.

Scenariul 1: Dacă V obține anularea contractului de donație, C (sau, dacă deja a fost înregistrat în locul lui C, P) va pierde imobilul.  Acțiunea în rectificare a registrului a lui V se admite, cu excepția cazului când C (sau P) poate invoca uzucapiunea de 5 ani (art. 524 alin. (1) lit. b)).

Scenariul 2: Înainte de descoperirea testamentului în folosul lui P, C vinde imobilul către L.  Art. 2557 alin. (4) este util pentru lui L, însă numai pentru a-și întări buna-credință în cadrul acțiunii în rectificare introduse de V.  Art. 523 îl va ocroti pe L prin dobândirea de bună-credință, iar faptul că L s-a bazat pe certificat îi va constitui buna-credință în sensul art. 525 alin. (1) lit. c) și d).

Prin urmare, pentru o protecție deplină a lui L, se cere jocul a două instituții juridice: ficțiunea de contractare cu persoana îndreptățită și dobândirea de bună-credință.  Se vor aplica distributiv atât prezumția de la art. 2557 pentru a tămădui neîndreptățirea moștenitorului, cât și art. 523 pentru a tămădui împrejurarea că defunctul nu era adevăratul titular al dreptului [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, nr. 37 și 38].

Practic, ficțiunea juridică va ajuta registrul de publicitate pentru a recunoaște moștenitorul aparent ca moștenitor. Dar, oricum, certificatul va fi prezentat cu ocazia dispunerii de către moștenitorul aparent către terț.

7) Pretenția de restituție a moștenitorului adevărat

(i) Pretenția față de terț (dobânditor)

90. Contractul de înstrăinare dintre moștenitorul aparent și terț nu justifică, în raport cu moștenitorul adevărat, îmbogățirea obținută de terț. Justificarea este un element relativ dintre părțile contractante (v. art. 1981 alin. (1) a) „persoana îmbogățită este îndreptățită față de persoana dezavantajată să obțină îmbogățirea”). Dar art. 2557 alin. (4) îl ocrotește pe terț prin ficțiunea de dobândire de la o persoană îndreptățită a bunului, fiind opozabilă masei succesorale.

Deci moștenitorul adevărat nu are o acțiune în revendicare față terțul dobânditor, fiindcă el a pierdut dreptul de proprietate. Totuși art. 1989 recunoaște în acest caz existența unei îmbogățiri nejustificate. Dacă terțul era de bună-credință și a dobândit cu titlu oneros („în schimbul acelei îmbogățiri, i-a oferit terțului o altă îmbogățire” în sensul art. 1995 alin. (1) lit. a)), atunci pretenția de restituire este exclusă. Și invers, dacă terțul era de rea-credință ori a dobândit cu titlu gratuit de la moștenitorul aparent, el va fi ținut la restituție față de moștenitorul adevărat.

91. Art. 1990 alin. (5) folosește o denumire autonomă a bunei-credințe față de art. 2557, care nu limitează reaua-credință la „necunoașterea din culpă gravă”, ci „trebuia în mod rezonabil să cunoască că îmbogățirea este nejustificată sau ar putea deveni nejustificată”. Socotim însă că art. 2557 are un impact asupra modului de aplicare al art. 1990 alin. (5) și art. 1995 alin. (1) lit. a), fiindcă prevede ce este rezonabil în materie succesorală și instituie prezumția de exactitate a certificatelor.

Chiar dacă terțul dobândește de la moștenitorul aparent prin donație, aceasta produce efecte (este opozabilă) față de moștenitorul adevărat, în sensul că terțul dobândește dreptul de proprietate [BGH din 12.10.1970, nr. III ZR 254/68; Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2367, nr. 19].

(ii) Pretenția față de moștenitorul aparent (= dispunător)

92. Pe baza art. 2473 tot ce este primit de moștenitorul aparent cu titlu de executare a contractului cu terțul intră, prin subrogare reală, în masa succesorală. Prin urmare, moștenitorul adevărat poate cere restituția de la moștenitorul aparent ca posesor al masei succesorale, conform art. 2472.

O acțiune concurentă a moștenitorului adevărat este restituția bazată pe îmbogățirea nejustificată, deși art. 2482 insistă pe regulile speciale privind petiția de ereditate [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2367, nr. 32; Dieter Weidlich, în Palandt/BGB, §2366, nr. 7].

La fel, el poate introduce o acțiune în răspundere delictuală față de moștenitorul aparent pentru repararea prejudiciului cauzat prin dispunerea de bunul care, în realitate, aparținea moștenitorului adevărat, însă cu prezența vinovăției (adică a relei-credințe a moștenitorului aparent).

VI. Protecția terțului care execută o obligație față de masa succesorală

93. Dacă alin. (4) reglementează încrederea în certificat cu ocazia încheierii unui act juridic de dispoziție în privința masei succesorale și are ca scop ocrotirea dobânditorilor de drepturi, alin. (3) acoperă intrarea în masa succesorală a prestațiilor, ca parte a executării obligației față de masă, și are ca scop ocrotirea debitorilor masei succesorale.

Aceste două laturi ale protecției terților ar putea să se manifeste atât separat, cât și simultan. De exemplu, cel care cumpără un bun de la moștenitor este interesat nu doar să dobândească proprietatea, ci și să aibă încrederea că a plătit prețul persoanei corecte și să fie ocrotit de o pretenție de plată repetată a prețului.

94. Principiul este că o executare liberează debitorul de obligație doar dacă este făcută către creditor ori persoana împuternicită corespunzător (accipiens) (art. 867).

Executarea către un terț nu este liberatorie, iar creditorul poate insista pe executare de la debitor. Debitorul atunci va avea o pretenție de restituție a executării nejustificate de la terț (deși în unele cazuri terțul va avea o apărare care va diminua ori va exclude restituția).

Norma art. 2557 alin. (3) constituie un lex specialis față de art. 868, ce, la fel, ocrotește debitorul de bună-credință care execută în folosul unui terț care pretinde a fi creditor, dar în realitate nu este.

Lex specialis presupune încrederea în certificat, dar și precizează contururile bunei-credințe a debitorului.

Art. 868 poate funcționa în materie de moștenire atunci când nu funcționează art. 2557, de exemplu, nu s-a emis un certificat de moștenitor, dar debitorul s-a bazat pe alte împrejurări pe care generau buna sa credință (e.g. creditorul aparent era cunoscut ca unic copil al lui de cujus și de cujus nu era căsătorit).

Efectul liberatoriu pentru debitorul masei succesorale

95. Debitorul masei succesorale poate refuza să execute obligația și poate trata că creditorul este în întârziere (mora creditoris) atâta timp cât nu știe cui să execute (art. 882 alin. (2)). Debitorul nu este în întârziere atâta timp cât nu știe cui să îi execute (art. 903 lit. b)). În baza principiului dobândirii de drept a moștenirii, moștenitorul este îndreptățit să primească executarea de la un debitor al masei succesorale.

Ilustrația 10

V a vândut un imobil lui C, cu plata prețului în termen de 30 zile la contul bancar al lui V.  Cu 10 zile înainte de scadență, V decedează.  C nu cunoaște cine sunt moștenitorii lui V, dar plătește în termen la contul lui V.  Banca lui V acceptă plata.  O asemenea plată este liberatorie, fiindcă banii vor fi ținuți de bancă la ordinul moștenitorilor, care se vor legitima ulterior.

Totuși un debitor al masei succesorale, care nu poate executa unipersonal, ci are nevoie ca executarea să fie primită de o persoană care reprezintă masa succesorală suferă riscul că, dacă va executa fără să verifice certificatul de drept succesoral al acelei persoane, va face o executare către un terț neîmputernicit și nu va avea statut de debitor de bună-credință.

96. Certificatul de drept succesoral oferă această siguranță de legitimare și instituie ficțiunea de executare către o persoană împuternicită („Se consideră că [debitorul] […] acționează față de o persoană îndreptățită sau împuternicită să accepte plăți sau bunuri”). Deci obligația debitorului față de masa succesorală se stinge chiar dacă cel care primește executare, în realitate, nu este îndreptățit să o primească [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2367, nr. 3].

Debitorul nu poate refuza executarea din cauza incertitudinii

97. În sistemul legislativ german, BGH a reținut că debitorul (o bancă) nu poate condiționa executarea obligației (eliberarea banilor) față de moștenitor cu prezentarea certificatului de moștenitor, iar clauza dintre debitor și de cujus care nu a fost negociată individual și care impune o asemenea sarcină a probațiunii este abuzivă [BGH din 08.10.2013, nr. XI ZR 401/12; Ulrich Simon, în Erman/BGB Handkommentar, §2365, nr. 2, p. 6145; Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2367, nr. 2]. Efectul de legitimare oferit de certificat nu exclude alte forme de legitimare [În dreptul german alte forme de legitimare pot fi și testamentul în formă autentică ori procesul-verbal al instanței succesorale de deschidere a testamentului].

Aceeași este poziția în dreptul românesc: „Dacă nu voiește să ceară eliberarea unui certificat de moștenitor, eredele sau legatarul va putea dovedi calitatea sa de succesor, precum și întinderea chemării sale prin mijloacele de probă admise de dreptul comun [în același sens, v. Eliescu/Transmisiunea, p. 184].

Efectul de salvgardare prevăzut la alin. (3) se limitează la această ficțiune. El nu tămăduiește alte incidente ale executării, cum ar fi că executarea a fost necorespunzătoare.

98. Condițiile intervenirii ficțiunii de executare a obligației în folosul persoanei îndreptățite (creditor aparent) ori al persoanei împuternicite

1) Îndreptățirea aparentă a persoanei care primește executarea

a) Dreptul de creanță satisfăcut prin executare aparține masei succesorale.

Alin. (3) cere ca executarea (fie pecuniară, fie prin transmitere de bunuri) să fie una prin care se „efectuează plăți sau transmite bunuri unei persoane menționate în certificat drept persoană îndreptățită sau împuternicită să accepte plăți sau bunuri”, adică persoana care primește executarea (accipiens) are această calitate pe regulile dreptului succesoral. Principala situație avută în vedere este primirea de către moștenitor a plăților care erau datorate lui de cujus de către debitorii lui de cujus.

Aici se includ și creanțele intrate în masa succesorală după deschiderea moștenirii, pe calea subrogației reale.

Ficțiunea este neutră față de un alt incident, că creanța care se satisface nu mai aparținea lui de cujus în timpul vieții sale (e.g. de cujus a cesionat creanța, dar debitorul nu a fost notificat despre intervenirea cesiunii).

Norma instituie ficțiunea „creditorului corespunzător”, în ce ține de latura activă a raportului obligațional, dar este neutră față de cine anume execută obligația. Efectul liberator intervine ori de câte ori executarea este conformă conținutului ei.  În special, legea (art. 870) admite că, de principiu, și un terț ar putea executa în locul debitorului, cu efectul că debitorul este eliberat față de creditor. Dacă a avut loc o subrogație ori terțul are în alt mod o pretenție de a recupera executarea de la debitorul eliberat, este o chestiune care se decide conform altor reguli.

99. Alin. (3) primește aplicare și atunci când bunurile se revendică pe baza unui drept de o natură diferită decât dreptul de creanță. De exemplu, prin revendicarea bunurilor, prin admiterea unei acțiuni de constatare că bunul personal al soțului supraviețuitor a devenit bun comun al soților, și, deci, de cujus avea o cotă-parte din acel bun, cu efect că cota-parte intră în masa succesorală.

Aici se poate include și dobândirea pe baza unui act administrativ favorabil.

b) Creanțe care nu aparțin masei succesorale

Alin. (3) se poate aplica și în cazul executării efectuate din contul masei succesorale: creanța legatarului, creanța de remunerație a executorului testamentar ori a administratorului masei succesorale.

3) Pretenția de restituție a moștenitorului adevărat

(i) Pretenția față de terț (debitorul eliberat)

100. Art. 2557 alin. (3) îl ocrotește pe terț, prin ficțiunea de executare către o persoană îndreptățită de a primi executare, fiind opozabilă masei succesorale și, deci, moștenitorului adevărat.

(ii) Pretenția față de moștenitorul aparent (= dispunător)

101. Pe baza art. 2473, tot ce este primit de moștenitorul aparent de la terți cu titlu de satisfacere a creanțelor aflate în masa succesorală intră, prin subrogare reală, tot în masa succesorală. Prin urmare, moștenitorul adevărat poate cere restituția de la moștenitorul aparent ca posesor al masei succesorale, conform art. 2472.

O acțiune concurentă a moștenitorului adevărat este restituția bazată pe îmbogățirea nejustificată, deși art. 2482 insistă pe regulile speciale privind petiția de ereditate [Herbert Grziwotz în MuKoBGB, §2366, nr. 32; Dieter Weidlich, în Palandt/BGB, §2366, nr. 7].

La fel, el poate introduce o acțiune în răspundere delictuală față de moștenitorul aparent pentru repararea prejudiciului cauzat prin dispunerea de bunul care, în realitate, aparținea moștenitorului adevărat, însă cu prezența vinovăției (adică a relei-credințe a moștenitorului aparent).

VII. Efectul de legitimare a proprietarului

1) Certificatul de moștenitor — titlu de proprietate

102. Certificatul de moștenitor este titlu de proprietate pentru moștenitor, în sensul că probează intervenirea moștenirii lui de cujus în folosul moștenitorului. În materia drepturilor reale, modul de dobândire a proprietății este moștenirea, iar instrumentul probator al moștenirii este certificatul de moștenitor. Din această perspectivă, certificatul de moștenitor este titulus. Deoarece devoluțiunea moștenirii are loc prin efectul legii (principiul dobândirii de drept a moștenirii), transmiterea posesiei bunului mobil ori înregistrarea dreptului moștenitorului într-un registru de publicitate nu este un modus, adică nu este o formalitate cu caracter constitutiv, ci doar declarativ (pentru informare).

S-a precizat nuanțat că certificatul de moștenitor devine, lato sensu, un titlu de proprietate care constată îndeplinirea condițiilor titlului de proprietate stricto sensu, adică moștenirea. În același timp certificatul de moștenitor rămâne un instrument, un act constatator, care își fundamentează puterea doveditoare a dreptului de proprietate per relationem cu titlurile de proprietate ale lui de cujus care au făcut obiectul transmisiunii mortis causa [v., în același sens, Codrin Macovei. Mirela Carmen Dobrilă, Comentariu la art. 1133, în Comentariu pe articole/Baias et al., p. 1178, nr. 1].

103. Într-adevăr, jocul art. 358 și a principiului că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are justifică poziția că certificatul de moștenitor valabil (liber de inexactități) nu este un titlu absolut și invincibil de proprietate. Adevăratul proprietar (verus dominus) al unui bun poate face proba că de cujus nu era proprietar al acelui bun, ceea ce atrage consecința că certificatul de moștenitor nu mai este titlu de proprietate al moștenitorului asupra acelui bun determinat. În materie de bunuri supuse înregistrării într-un registru de publicitate, dacă moștenitorul și-a înregistrat dreptul în temeiul certificatului de moștenitor, intervine prezumția de exactitate a registrului de publicitate (prezumție care, în primul rând, protejează terții interesați). În acest caz, adevăratul proprietar este nevoit să recurgă la acțiunea în rectificare, ale căreia reguli oferă o protecție moștenitorului pe calea uzucapiunii de 5 ani, pentru cazul de bună-credință al moștenitorului și de 10 ani pentru cazul de rea-credință (art. 524 coroborat cu art. 440).

2) Efectul de legitimare în raport cu registrele de publicitate

104. Alin. (5) are drept corespondent art. 69(5) din Regulamentul UE nr. 650/2012 și prevede un efect pozitiv, cel de legitimare a persoanei îndreptățite ori împuternicite în fața registrelor de publicitate.

Certificatul de drept succesoral constituie titlu valabil de înregistrare în registrele de publicitate.  Potrivit art. 509 alin. (2) succesiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate, iar certificatul confirmă intervenirea acestui mod de dobândire. Per a contrario, autoritatea care ține registrul nu poate cere alte documente care vizează moștenirea, dar poate cere alte documente necesare conform legii în caz de înregistrare.

105. Norma urmează a fi coroborată cu celelalte dispoziții legale care guvernează dreptul atestat de certificat. În special, simpla deținere a certificatului de legatar nu este temei pentru înregistrarea legatarului ca titular al dreptului care face obiectul legatului (e.g. proprietatea ori abitația unui imobil), se cer formalități suplimentare de executare a legatului de către moștenitor → adnotarea la art. 2297.

106. Dacă autoritatea are dovada (de fapt sau de drept) că certificatul este inexact, ea poate refuza înregistrarea în temeiul certificatului [Christine Budzikiewicz, Article 69 Effects of the Certificate, nr. 18, în Caravaca/EU Succession Regulation Commentary]. De exemplu, dacă autorității moldave care deține RBI i se prezintă un certificat de moștenitor (național ori european) emis de un notar român, el nu poate fi titulus privitor la imobilele din Republica Moldova din cauza normei conflictuale vechi din Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală din 6 iulie 1996, care la art. 40 alin. (2) dispune că „Dreptul la succesiune asupra bunurilor imobile este determinat de legea părții contractante pe teritoriul căreia se află acele bunuri.” Dar, în lipsa unui asemenea tratat dintre Republica Moldova și Germania, Italia sau Franța, actele emise de autoritățile acestor state cu privire la imobilele din Republica Moldova, eliberate privitor la moștenirile deschise la 1 martie 2019 sau ulterior constituie titulus.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2557 [online]. Codul civil Adnotat [citat 29 iulie 2021]. Disponibil: animus.md/adnotari/2557/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art. 9 [Dispoziții tranzitorii privind administratorul persoanei juridice]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune