Articolul 492. Autoapărarea posesorului

(1) Posesorul sau un terţ poate recurge la autoapărare împotriva persoanei care deposedează ilegal de bun posesorul, care în alt mod tulbură ilegal posesia sau a cărei faptă de deposedare ilegală sau tulburare ilegală este iminentă.
(2) Mijloacele de autoapărare se limitează la măsuri imediate şi proporţionale necesare pentru recuperarea bunului sau încetarea ori prevenirea deposedării sau tulburării, precum şi pentru înlăturarea uzurpatorului din bunul imobil.
(3) Cu respectarea dispoziţiilor alin.(1) şi (2), autoapărarea poate fi direcţionată împotriva posesorului mijlocit sub nume de proprietar care deposedează ilegal posesorul de drept limitat sau îi tulbură ilegal posesia, încălcînd condiţiile raportului juridic dintre ei. Această regulă se aplică şi posesorului mijlocit de drept limitat care deposedează ilegal sau tulbură ilegal posesia unui alt posesor de drept limitat.
(4) Dacă o persoană, în exercitarea dreptului de autoapărare acordat de prezentul articol, cauzează un prejudiciu persoanei care deposedează ilegal sau care tulbură ilegal posesia, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile privind legitima apărare, extrema necesitate sau, după caz, gestiunea de afaceri fără mandat.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 29 septembrie 2020
Originea reglementării: art. VIII. – 6:202 DCFR

Lecție online privind apărarea posesiei, 2020

▮ Traducerea comentariului DCFR (cu indicarea în paranteze pătrate a numărului corespunzător a articolului din C. civ.):

Comentariu

A. Ideea generală

Situațiile reglementate de prezentul articol. Reglementarea autoapărării în remediile posesorii are drept scop să ofere un remediu rapid care va permit evitarea căii judiciare, cu condiția că persoanele îndreptățite la aceste remedii sunt în poziția de a acționa prompt și proporționat și doresc să o facă. Autoapărarea rezultă din natura însăși a posesiei de ordine temporară de reglementare a raporturilor privitoare la [bunuri] în contrast cu drepturile reale propriu-zise.

B. Interesele în joc și considerațiile de politică legislativă

Scopul și limitele autoapărării. Principalul scop al dispozițiilor din art. VIII.–6:202 [art. 492 C. civ.] este de a proteja interesele posesorului care a fost lipsit ilegal de posesia sau ori a cărui posesie este în alt mod tulburată ilegal. Posesorul poate recurge la acțiuni imediate de a-și proteja posesia. Interesele celeilalte persoane care ilegal tulbură posesia posesorului sunt ocrotite prin impunerea unor limite stricte asupra dreptului la autoapărare a posesorului, și anume cerința de acțiune imediate și proporțională, necesară conform circumstanțelor pentru a preveni sau opri tulburarea.

Ideea că, în anumite circumstanțe, victimei unei încălcări ilegale a posesiei nu i se poate în mod rezonabil cere să aștepte autoritățile publice ori instanțele de judecată să îi apere interesul privitor la [bun], ci ea poate să recurgă la măsuri de autoapărare este exprimată de apărările acordate posesorilor și proprietarilor în sistemele de drept europene în materie de răspundere penală și răspundere civilă delictuală. Aceste apărări sunt acordate dacă posesorul, în cadrul apărării (proporționate) a interesului său privitor la [bun] cauzează vreun prejudiciu sau leziune agresorului ori bunului agresorului. Remediul posesoriu de autoapărare este o continuare a acestei idei în materia drepturilor reale. Posesorul, care surprinde hoțul în flagrant delict și îl deposedează, ar putea chiar să nu îi cauzeze un prejudiciu hoțului. În aceste circumstanțe, acțiunea (fostului) posesor de deposedare nu poate fi considerată „ilegală” în sensul art. VIII.–6:201 [art. 491 C. civ.], ci trebuie permisă de lege. Această permisiune este oferită de art. VIII.–6:202 [art. 492 C. civ.]. Dacă fostul posesor cauzează vreun prejudiciu suplimentar hoțului, acțiunea sa de deposedare va fi permisă doar în limitele art. VIII.–6:202 alin.(2) [art. 492 C. civ.]. Aceste limite sunt, din nou, consistente cu apărările față de răspunderea penală și răspunderea civilă delictuală de legitimă apărare: dacă reacția fostului posesor în apărarea intereselor sale asupra [bunului] nu este proporțională, ea nu va constituie o apărare împotriva răspunderii penale ori răspunderii civile delictuale în raport cu hoțul.

C. Privire comparativă

Diferite abordări în sistemele de drept europene. […]

D. Persoanele îndreptățite la autoapărare

Posesorii și terții pot exercita autoapărarea. Autoapărarea poate fi exercitată de către toate categoriile de „posesori” ai [bunului] în sensul art. VIII.–6:205–6:208: posesori sub nume de proprietari și posesori de drept limitat, fie posesori nemijlociți sau mijlociți, precum și de către terți care ajută pe cineva să apere bunul sau posesia sa. Prepușii posesiei (art. VIII.–1:208 [art. 485 C. civ.]) nu sunt ei înșiși „posesori”, însă ei pot reacționa ca „terți” în sensul VIII.–6:202 alin.(1). Acest cerc larg de subiecți a fost ales din cauza naturii autoapărării de reacție imediată la deposedare/tulburare sau o amenințare de deposedare/tulburare. Nu ar fi practic dacă un posesor de drept limitat ori un prepus al posesiei în cazuri de deposedare și alte cazuri similare ar trebui să ia legătura cu posesorul sub nume de proprietar și să îi solicite să ia măsurile necesare de autoapărare. În majoritatea cazurilor posesorul sub nume de proprietar ar veni prea târziu pentru o reacție imediată și necesară. Acest cerc larg de persoane satisface interesele tuturor celor trei categorii de persoane: posesorul sub nume de proprietar, posesorul de drept limitat și prepusul posesiei. Posesorul sub nume de proprietar își menține control (nemijlocit sau mijlocit) asupra bunului, posesorul de drept limitat păstrează posibilitatea de a deține obiectul și fie să-l folosească așa cum s-a convenit fie să-l restituie posesorului sub nume de proprietar potivit contractului dintre ei, prepusul posesiei continuă să-și exercite îndatoririle în privința angajatorului său sau altui posesor sub nume de proprietar ori posesor de drept limitat. Mai mult decât atât, permisiunea terților de a acționa în apărarea posesiei altuia (de orice natură) face apărarea juridică mai eficientă. Această extindere la terți corespunde cu dispozițiile privind autoapărarea din art. VI.–5:202, care de asemenea permite terțului să acționeze pentru ocrotirea intereselor legitime ale altuia.

E. Persoanele împotriva cărora este îndreptată autoapărarea

Deposedarea ori tulburarea din trecut, prezent sau iminentă. Persoana împotriva căreia poate fi îndreptată autoapărarea este persoana care ilegal (în sensul art. VIII.–6:201) deposedează posesorul sau altfel tulbură posesia lui ori a cărui acțiune de deposedare ilegală sau tulburare ilegală este iminentă. Conform art. VIII.–6:101 alin.(2) o acțiune este iminentă când este clar că deposedarea sau tulburarea se va produce în viitorul imediat. […]

Motivul de a include deposedările iminente și tulburările iminente era următorul: La această etapă, deposedarea sau tulburarea poate frecvent să fie împiedicată prin mijloace care implică doar un grad mic de forță, în timp ce va fi mult mai greu pentru (fostul) posesor să inverseze o deposedare (sau să înceteze tulburarea) care deja a avut loc. În lumina acestei observații, pare nerezonabil de a forța posesorul a cărui deposedare este iminentă să se abțină de la orice reacție de apărare până când deposedarea are loc efectiv. Dacă posesorul poate preveni deposedarea sau tulburarea, înainte ca ea să se producă, cu mijloace proporționale (vezi punctul F. mai jos), el ar trebui autorizat de lege să o facă, în loc să aștepte survenirea efectivă a acțiunii ilicite, care probabil va fi oprită doar de o reacție considerabil mai puternică decât o reacție de apărare proporțională la o uzurpare iminentă.

Acțiunea ilicită. Acțiunea persoanei trebuie să fie „ilicită” în sensul art. VIII.–6:201[art. 491 C. civ.] (vezi Comentariul D la art. VIII.–6:201 [art. 491 C. civ.]). Cu toate acestea, reacția de autoapărare cere prin natura ei (acțiune reală sau reacție) o acțiune fizică exterioară de către uzurpator, o acțiune vizibilă îndreptată împotriva posesorului care își apără posesia. O simplă schimbare de atitudine psihică a unui posesor de drept limitat sau a unui prepus al posesiei care deja se află în posesia [bunului] fără o acțiune fizică suplimentară de deposedare sau tulburare nu este un temei suficient pentru autoapărare. Motivul pentru aceasta este că reacția fizică de autoapărare poate fi definită și justificată doar ca reacție la un atac fizic real asupra posesiei [bunului]. O reacție fizică exterioară de autoapărare la o simplă schimbare de atitudine psihică din start nu poate fi considerată proporțională.

Ilustrație 
Un locatar refuză să restituie bunul mobil după expirarea termenului locațiunii. Locatorul nu poate pur și simplu să plece la locatar și să își ia bunul cu forța. El va trebui să recurgă la exercitarea pe cale judiciară a dreptului său de recuperare a bunului mobil: fie pe baza art. VIII.–6:203, VIII.–6:101 ori pe baza mijloacelor de apărare contractuale [v. art. 913 coroborat cu art. 1284 C. civ.].

Vinovăția și capacitatea de exercițiu. Pentru ca o deposedare sau tulburare să fie ilegală nu se cere vreo vinovăție (intenție sau imprudență) a persoanei care acționează. Capacitatea de exercițiu a persoanei este irelevantă, fiindcă deposedarea sau tulburarea nu este un act juridic, ci un fapt juridic.

F. Limitele autoapărării din art. VIII.–6:202 [art. 491 C. civ.] alin.(2)

Limitele generale. Acțiunea de autoapărare trebuie să fie o reacție imediată și proporțională în lumina circumstanțelor cazului. Dacă acțiunea nu este imediată și proporțională în sensul art. VIII.–6:202 alin.(2), acțiunea de apărare a (fostului) posesor este, ea însăși, o deposedare ilegală ori o tulburare ilegală de posesie a celeilalte persoane, și va atrage toate consecințele deposedării ori tulburării ilegale prevăzute de [lege].

Acțiunea să fie imediată. Acțiunea de autoapărare trebuie să fie „imediată”: aceasta înseamnă că apărarea (fostului) posesor trebuie să fie o reacție rapidă la deposedarea ilegală sau la tulburarea ilegală care a avut loc. Cazul clasic este că (fostul) posesor îl prinde de uzurpator în flagrant delict și imediat intervine să recâștige posesia deplină. Când acțiunea de deposedare deja s-a finalizat în sensul că uzurpatorul deși a dus bunul mobil într-un loc sigur după deposedarea ilegală și el nu mai fuge cu lucrul sustras, autoapărarea ulterioară este exclusă fiindcă ea nu mai este o reacție imediată. După ce tulburarea a încetat, nu mai există un drept la autoapărare. Pentru viitoare deposedări ori tulburări, acțiunea ilegală trebuie să iminentă. Fără aceasta, dreptul la autoapărare nu poate exista.

Cadrul temporal al reacției imediate depinde de doi factori: (a) timpul când posesorul care se apără cunoaște despre deposedare sau tulburare; și (b) limitarea obiectivă a cadrului temporal indiferent de cunoașterea de către cel ce se apără despre uzurparea ilegală.

(a) Când posesorul care se apără află despre deposedare sau tulburare, el trebuie să reacționeze imediat. Când el reacționează la o tulburare sau deposedare deplină, despre care el cunoștea de la bun început, doar câteva zile după ce a luat cunoștință, reacția sa nu va mai fi imediată.
(b) Dacă posesorul care se apără nu cunoaște despre uzurparea ilegală înainte ca deposedarea să se finalizeze sau tulburarea să înceteze, el nu are vreun drept prelungit la autoapărare, dar reacția sa întârziată va fi ilegală din cauza lipsei caracterului imediat. El nu are niciun alt drept decât o acțiune în justiție de recuperare sau o interdicție de încetare.

Acțiunea să fie proporțională. Cerința de proporționalitate prevăzută de art. VIII.–6:202 [art. 492 C. civ.] alin.(2) prevede o dublă restricție la reacție de autoapărare:

• acțiunea posesorului care se apără trebuie să fie proporțională; și
• el nu poate folosi o acțiune cu un grad mai mare de forță decât necesar ca să își recapete posesia deplină (sau să respingă uzurparea iminentă).

Acestea trebuie determinate în lumina circumstanțelor cazului.

Proporționalitatea unei reacții de apărare depinde, în mare măsură, de valoarea [bunului] și de seriozitatea încălcării (precum și de gradul forței folosite de cealaltă persoană și dacă acțiunile celeilalte persoane sunt oarecum inocente și limitate ori duc la o deposedare totală). Dacă valoarea [bunului] este joasă, sau dacă încălcarea este inocentă, nu se poate reține că o reacție de autoapărare este proporțională. În acest caz, chestiunea privind necesitatea mijlocului nu apare în general.

Cerința de necesitate de a opri sau evita o uzurpare nu trebuie înțeleasă în sensul că mijlocul necesar de a opri uzurparea concretă de asemenea este de asemenea întotdeauna un mijloc legal și proporțional. Doar dacă mai multe mijloace proporționale de a opri sau evita uzurparea există în cazul concret, dreptul de autoapărare se limitează la acel mijloc care este necesar pentru a o opri sau evita. Aceasta înseamnă că cel ce se apără trebuie să aleagă mijlocul care cel mai puțin vatămă interesele celuilalt. Cel ce se apără nu poate recurge la un grad mai înalt de forță decât este necesar pentru a opri sau evita uzurparea.

[…]

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 492 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/492/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.