Articolul 1013. Definiţia unor termeni
În sensul prezentei secţiuni, următoarele noţiuni se definesc după cum urmează:
bunuri – orice obiect corporal mobil, cu excepţia obiectelor vîndute prin executare silită sau altfel, prin autoritatea legii; apa, gazul şi energia electrică sînt considerate bunuri în sensul prezentei secţiuni atunci cînd acestea sînt puse în vînzare în volum limitat sau în cantitate fixă;
contract la distanţă – orice contract negociat şi încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui sistem de vînzări sau de prestări de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă, pînă la şi în momentul în care este încheiat contractul, inclusiv orice comandă făcută de consumator care produce efecte obligatorii asupra lui;
contract negociat în afara spaţiilor comerciale – contract între un profesionist şi un consumator, care întruneşte una din următoarele condiţii:
a) este încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului;
b) pentru acest contract consumatorului i s-a făcut o ofertă în aceleaşi circumstanţe ca cele menţionate la lit.a);
c) este încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului, în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului, cu excepţia simplei distribuţii a informaţiei promoţionale în apropiere de spaţiile comerciale ale profesionistului;
d) este încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist în scopul sau urmărind efectul de a promova şi a vinde consumatorului bunurile sau serviciile respective;
funcţionalitate – modul în care poate fi utilizat conţinutul digital, de exemplu:
a) limba conţinutului şi, dacă diferă, limba oricăror instrucţiuni incluse în conţinut;
b) metoda de furnizare a conţinutului, cum ar fi: flux continuu, online, descărcare unică, acces la descărcare pe o perioadă determinată;
c) durata de redare a conţinutului pentru fişierele video sau audio;
d) tipul şi dimensiunea fişierului pentru fişierele descărcabile;
e) dacă există sau nu un angajament din partea profesionistului sau a unei părţi terţe de a întreţine sau actualiza bunul;
f) orice condiţii de utilizare a bunului care nu sînt direct legate de interoperabilitate, precum:
– urmărirea şi/sau personalizarea;
– necesitatea unei conexiuni la internet pentru utilizarea bunului şi a caracteristicilor sale tehnice (de exemplu viteza minimă de descărcare şi încărcare);
– necesitatea pentru alţi utilizatori de a avea un anumit software instalat (de exemplu software de comunicare);
g) orice limitări privind utilizarea bunului:
– limite privind durata în care un bun digital poate fi vizionat, citit sau utilizat ori privind numărul de utilizări;
– limite privind reutilizarea conţinutului, de exemplu în scopul realizării de copii private;
– restricţii pe baza locaţiei dispozitivului consumatorului;
– orice funcţionalităţi condiţionate de achiziţii suplimentare, precum conţinutul plătit, calitatea de membru al unui club sau componentele hardware ori software suplimentare;
garanţie comercială – orice angajament din partea profesionistului sau a unui producător faţă de consumator, în plus faţă de obligaţiile legale referitoare la garanţia de conformitate, de a restitui preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine bunurile în orice mod în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei alte cerinţe care nu este legată de conformitatea din certificatul de garanţie sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului;
interoperabilitate – informaţii referitoare la echipamentul hardware şi mediul software standard cu care este compatibil conţinutul digital, cum ar fi sistemul de operare, versiunea necesară, anumite caracteristici ale echipamentului hardware;
licitaţie deschisă – metodă de vînzare prin care profesionistul oferă bunuri sau servicii consumatorilor care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană (cu prezenţa fizică) la licitaţie, prin intermediul unei proceduri de licitare transparente, concurenţiale, condusă de un adjudecător, în care ofertantul cîştigător este obligat să achiziţioneze bunurile sau serviciile;
spaţiu comercial:
a) orice unitate imobilă de vînzare cu amănuntul în care profesionistul sau persoana care acţionează în numele profesionistului îşi desfăşoară activitatea permanent; sau
b) orice unitate mobilă de vînzare cu amănuntul în care profesionistul sau persoana care acţionează în numele profesionistului îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit, inclusiv sezonier, şi care este în mod clar identificată ca spaţiu pentru vînzări către public.
Adnotare:
Pentru o analiză când persoana fizică are calitate de consumator și când nu o are, v. adnotarea la art. 3.