A A A + | -

Articolul 1065. Exceptări de la dreptul de revocare

(1) Se exceptează de la dreptul de revocare prevăzut de dispoziţiile prezentei secţiuni în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele negociate în afara spaţiilor comerciale următoarele tipuri de contracte:
a) contractele de prestări servicii, după executarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la revocare odată cu executarea completă a contractului de către profesionist;
b) contractele de furnizare de bunuri sau servicii al căror cost depinde de fluctuaţiile de pe pieţele financiare, pe care profesionistul nu le poate controla şi care pot avea loc pe parcursul termenului de revocare;
c) contractele de furnizare de bunuri care nu sînt prefabricate, fiind realizate pe baza opţiunilor individuale sau a deciziei consumatorului ori personalizate în mod clar;
d) contractele de furnizare de bunuri care sînt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
e) contractele de furnizare de bunuri sigilate, care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator;
f) contractele de furnizare de bunuri care sînt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
g) contractele de furnizare de băuturi alcoolice al căror preţ a fost convenit în momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile şi a căror valoare reală depinde de fluctuaţiile de pe piaţă pe care profesionistul nu le poate controla;
h) contractele în cazul cărora consumatorul i-a solicitat în mod expres profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparaţie sau de întreţinere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii, în afara celor solicitate în mod expres de consumator, sau furnizează alte bunuri decît piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de reparaţie sau de întreţinere, dreptul de revocare se aplică respectivelor servicii sau bunuri suplimentare;
i) contractele de furnizare de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;
j) contractele de furnizare de ziare, reviste şi alte publicaţii periodice, cu excepţia contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicaţii;
k) contractele încheiate în cadrul unei licitaţii deschise;
l) contractele de prestare de servicii de cazare, pentru alte scopuri decît cel rezidenţial, servicii de transport de mărfuri, inclusiv închirierea unităţilor de transport în scop de transport de mărfuri la o anumită zi, servicii de închiriere de autovehicule pentru transportul de pasageri, care includ cel mult 8 locuri în afară de cel al şoferului, servicii de catering sau în legătură cu agrementul, în cazul în care contractul prevede o dată sau un termen de executare specifică;
m) contractele de furnizare de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul expres prealabil al consumatorului şi cu confirmarea acestuia că, în momentul în care îşi dă acordul, el îşi va pierde dreptul de revocare.
(2) Excepţia prevăzută la alin.(1) lit.a) nu se aplică în cazul în care profesionistul nu a obţinut consimţămîntul explicit al consumatorului, însă l-a dedus utilizînd opţiuni incluse în mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita executarea serviciilor sau clauze din condiţiile contractuale standard, înainte de expirarea termenului de revocare.


Adnotare:

Pentru o analiză când persoana fizică are calitate de consumator și când nu o are, v. adnotarea la art. 3.

LPA C civ, art. 9 [Dispoziții tranzitorii privind administratorul persoanei juridice]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune