Articolul 2418. Răspunderea moştenitorului pentru obligaţiile masei succesorale
(1) Moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale.
(2) Obligaţii ale masei succesorale se consideră, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile care rezultă din calitatea de moştenitor, în special obligaţiile ce rezultă din legate şi din sarcini.
Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 10 august 2021
Originea reglementării: §1967 BGB
Cuprins
A. Răspunderea moștenitorului pentru obligațiile masei succesorale
B. Somarea publică a creditorilor
C. Inventarul moștenitorului
A. RĂSPUNDEREA MOȘTENITORULUI PENTRU OBLIGAȚIILE MASEI SUCCESORALE
▮ I. Organizarea sistemului de răspundere a moștenitorului pentru obligațiile masei succesorale
Moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale. Termenul „răspunde” nu denotă că moștenitorul ar purta răspundere civilă, iar moștenirea ar fi o faptă ilicită (un delict). Răspunderea moștenitorului reflectă ideea că moștenitorul substituie defunctul în obligațiile lăsate de acesta. Obligațiile defunctului, din data deschiderii moștenirii, sunt obligații ale moștenitorului. Așadar, obligațiile masei succesorale devin datorie a moștenitorului și sunt pe răspunderea moștenitorului [Brox/Walker/Erbrecht, p. 395, §37, nr. 1; pentru multiplele sensuri ale noțiunii de „răspundere” și confuzia în limbajul juridic dintre datorie și răspundere → Noțiuni elementare ale dreptului civil.].
Moștenitorul răspunde nu doar pentru obligațiile pe care le cunoaște, ci pentru toate. Asta îl impune să identifice ce obligații a lăsat defunctul. De altă parte, moștenitorul are la îndemână o serie de excepții de drept succesoral, unele temporare, iar altele permanente, de care poate uzita, în funcție de situația concretă și interesele sale. [Pentru sensul noțiunii de „excepție” în dreptul privat → Noțiuni elementare ale dreptului civil.]
Ele nu înlătură, ci se adăugă la excepțiile de drept comun pe care un debitor le-ar putea avea față de o pretenție, cum ar fi excepția de nulitate ori de tardivitate (art. 394).
1) Excepții temporare
Moștenitorul are la îndemână o serie de excepții de fond (apărări) temporare:
— excepția de neacceptare a moștenirii (art. 2406);
— excepția de 3 luni după acceptarea moștenirii (art. 2468);
— excepția desfășurării procedurii de somare a creditorilor masei succesorale (art. 2469);
— suplimentar, în cazul comoștenitorilor, excepția neefectuării partajului (art. 2525 alin. (1));
— excepția depunerii cererii de intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale (art. 24 alin.(2) lit. d) din Legea insolvabilității nr. 149/2012). În acest caz, instanța, după primirea cererii introductive de insolvabilitate a masei succesorale, dar până la intentarea procesului de insolvabilitate, suspendă urmăririle individuale ale creditorilor și executările silite asupra masei succesorale.
2) Excepții permanente
După expirarea excepțiilor temporare, moștenitorul poate uzita și de unele excepții permanente pentru a-și ocroti patrimoniul personal de creditorii masei succesorale. Ele sunt permanente în sensul că nu încetează la expirarea vreunului termen de decădere și, firesc, nu se supun prescripției extinctive. Ele includ:
— excepția de creanță exclusă (art. 2428) – creanța nu a fost înaintată în cadrul procedurii de somare publică a creditorilor, iar masa succesorală s-a epuizat prin satisfacerea creanțelor creditorilor neexcluși;
— excepția de tardivitate (peste 3 ani de la deschiderea moștenirii) în declararea creanțelor (art. 2429);
— excepția aflării masei succesorale în administrare ori în proces de insolvabilitate (art. 2430);
— excepția de epuizare a masei succesorale (art. 2444);
— excepția de insuficiență a masei succesorale (art. 2445);
— excepția supraîndatorării din cauza legatelor și sarcinilor (art. 2447).
▮ II. Situația înainte de acceptarea moștenirii
Înainte de acceptarea moștenirii, succesibilul are o poziție de moștenitor provizoriu, iar prin renunțarea la moștenire, succesibilul se descarcă de răspunderea de moștenitor (art. 2400 alin.(1)). În temeiul principiului dobândirii de drept a moștenirii, moștenitorul devine, chiar din data deschiderii moștenirii, debitor al obligațiilor masei succesorale (art. 2389). Legea îl protejează pe moștenitor prin regula că creditorii nu pot introduce acțiuni împotriva lui: pe durata termenului de renunțare la moștenire conform art. 2406, moștenitorul nu poate fi supus executării silite, indiferent că este pentru obligații de drept privat (inclusiv executarea legatelor) sau de drept public (impozite etc.). Asta se face nu doar pentru a ocroti patrimoniul personal al moștenitorului de creditorii masei succesorale. Legea încearcă să evite ca moștenitorul provizoriu să participe într-un proces civil al masei succesorale atâta timp cât durează incertitudinea privind moștenitorul definitiv [Dieter Leipold, în MuKoBGB, §1958, nr. 1]. Pentru această perioadă de așteptare, creditorul masei succesorale poate cere instituirea custodiei și să acționeze împotriva custodelui. Masa succesorală este o masă patrimonială distinctă a moștenitorului provizoriu, separată de patrimoniul său personal [Lange/Erbrecht, §71, nr. 1, p. 698].
Creditorul masei succesorale este ocrotit prin regula art. 398 alin.(1) lit. e), potrivit căreia curgerea termenului de prescripție extinctivă se suspendă dacă debitorul a decedat și niciunei persoane nu i s-a stabilit calitatea de moștenitor. Suspendarea intervine doar în ultimele 6 luni ale termenului de prescripție extinctivă (alin.(2)). Dacă însă s-a stabilit o persoană împuternicită să acționeze în numele masei succesorale (executor testamentar care are împuterniciri de administrare, custode sau administrator al masei succesorale desemnat de notar ori administrator al insolvabilității masei succesorale), cursul prescripției se reia, fiindcă art. 2406 nu oprește creditorul să introducă o acțiune împotriva unui asemenea reprezentant al masei succesorale.
Până la expirarea termenului de renunțare a moștenirii, moștenitorul este provizoriu și nu poate fi acționat în judecată cu niciun fel de acțiune în justiție care vizează datoriile masei succesorale, fie că este în realizare, în constatare ori în transformare, sau chiar acțiune reconvențională [v. Jessica Schmidt, în Erman/BGB Handkommentar, §1958, nr. 4, p. 5679]; restricția legală nu oprește introducerea acțiunii în justiție față de moștenitorul provizoriu pentru executarea obligațiilor care au fost asumate de el din contul masei succesorale.
La fel, art. 2406 nu împiedică creditorul masei succesorale să exercite pe cale extrajudiciară, împotriva moștenitorului provizoriu, drepturile față de masa succesorală [Lange/Erbrecht, §71, nr. 2, p. 699], cum ar fi: dreptul de a ridica o excepție de neexecutare a contractului potrivit art. 914 (care poate include deconectarea unui serviciu furnizat la imobilul lăsat de defunct); exercitarea unui drept de retenție privitor la un bun din masa succesorală; declararea compensării față de o creanță din masa succesorală; stabilirea termenului unei obligații fără termen (art. 861 alin.(2)) ori accelerarea scadenței unei obligații pe termen (art. 864). Chiar dacă moștenitorul provizoriu va renunța, în termen legal, la moștenire, art. 2407 alin.(3) ocrotește terțul și dispune că exercitarea dreptului terțului față de moștenitorul provizoriu își păstrează efectele juridice (i.e. actul juridic unilateral al terțului rămâne eficient față de masa succesorală, în sensul art. 359).
Norma de asemenea nu oprește desfășurarea unei proceduri administrative.
Astfel, protecția legală nu se acordă până la eliberarea certificatului de moștenitor, ci doar până la acceptarea moștenirii.
Este firesc că art. 2406 nu împiedică introducerea unor acțiuni contra moștenitorului provizoriu care țin de dreptul acestuia de moștenire (e.g. declararea nedemnității sale; anularea unei dispoziții testamentare favorabile moștenitorului provizoriu) și nici alte acțiuni care nu se întemeiază pe executarea silită a unei obligații a masei succesorale. Art. 2406 însă ocrotește co-moștenitorul provizoriu împotriva pretenției unui alt co-moștenitor care ar cere restituirea proporțională a unei plăți efectuate voluntar de ultimul unui creditor al masei succesorale.
▮ III. Situația după acceptarea moștenirii
1) Introducere
Acceptarea moștenirii schimbă statutul persoanei, din debitor provizoriu al obligațiilor masei succesorale în debitor definitiv (art. 2418). Principiul se aplică chiar și atunci când moștenitorul culege moștenirea în calitate de moștenitor prealabil ori substituent, însă moștenitorul subsecvent devine debitor al obligațiilor abia la deschiderea moștenirii subsecvente (art. 2292 coroborat cu 2393), în timp ce calitatea de debitor al obligațiilor masei succesorale a moștenitorului prealabil încetează în același moment. În caz de înstrăinare a cotei succesorale, dobânditorul cotei răspunde la fel pentru obligațiile masei succesorale (art. 2572). Constatarea ulterioară că o persoană nu era în realitate moștenitor adevărat (era doar un moștenitor aparent), desființează și calitatea ei de debitor al masei succesorale (sub rezerva efectelor speciale ale certificatului de moștenitor eliberat ei, v. art. 2557). Moștenitorul moștenitorului preia locul ultimului și răspunde ca el, preluând inclusiv dreptul de a-și limita răspunderea (art. 2453) [Lange/Erbrecht, §71, nr. 6, p. 700].
Legatarul nu poartă răspundere pentru obligațiile masei succesorale, chiar dacă este grevat, la rândul său, cu un alt legat. Art. 2337 alin.(1) limitează volumul obligației lui la valoarea legatului dobândit [Lange/Erbrecht, §71, nr. 7, p. 700].
Acceptarea moștenirii are efectul fuziunii masei succesorale cu patrimoniul personal al unicului moștenitor. Atât creditorii masei succesorale, cât și cei personali ai moștenitorului pot urmări întregul patrimoniu al unicului moștenitor, indiferent de proveniența lui. Spre deosebire de situația unicului moștenitor, în cazul existenței mai multor moștenitor, masa succesorală aflată în indiviziune constituie o masă patrimonială specială [→ adnotarea la art. 2485]. Atâta timp cât masa succesorală rămâne o masă patrimonială specială în indiviziune nu există vreun motiv pentru a extinde garanția comună a creditorilor masei succesorale în afara acestei mase și anume de a o extinde asupra patrimoniilor personale ale comoștenitorilor. În așa fel, în mod practic, creditorii masei succesorale, potrivit art. 2525 alin.(2), în continuare urmăresc patrimoniul defunctului ca și cum defunctul nu decedase [→ adnotarea la art. 2525].
Problema este că moștenitorul de multe ori acceptă moștenirea cu ochii închiși, fără a avea instrumente de a cunoaște prealabil ce bunuri și, mai ales, ce datorii a lăsat defunctul. Aceste instrumente îi sunt disponibile abia după acceptare, prin procedura de somare a creditorilor și de întocmire a inventarului. Având această informație el deja poate lua decizia: să-și limiteze răspunderea la masa succesorală (prin cererea de instituire a administrării ori insolvabilității masei succesorale) ori să lase lucrurile cum sunt – masa succesorală să fie fuzionată cu patrimoniul său personal.
Pentru a-i permite să obțină această claritate sporită, legea îi oferă moștenitorului două excepții dilatorii, pe care le poate ridica față de creditorii masei succesorale (art. 2468 și 2469), dar nu și față de creditorii garantați și creditori asimilați (art. 2470 alin.(2) coroborat cu art. 2426).
Beneficiul acestor excepții îl are doar moștenitorul care nu a fost decăzut din dreptul de a-și limita răspunderea (art. 2470 alin.(1)).
El este decăzut din acest drept și răspunde nelimitat (adică și cu patrimoniul său personal) după cum urmează:
a) decăderea absolută — față de toți creditorii masei succesorale:
— dacă notarul i-a stabilit termen de întocmire a inventarului și el a omis să-l depună în termen (art. 2449 alin.(1));
— dacă moștenitorul comite o inexactitate esențială intenționată în inventarul depus în termen (art. 2460 alin.(1));
b) decăderea relativă — față de anumiți creditori ai masei succesorale:
— în caz de refuz de a depune o declarație pe proprie răspundere în fața notarului privitor la inventar, la cererea unui creditor (art. 2461 alin.(3)).
La fel, moștenitorul poate, prin contract cu unul sau toți creditorii masei succesorale, să convină că el va răspunde nelimitat [Lange/Erbrecht, §71, nr. 9, p. 702].
Creditorii personali ai moștenitorului nu au mijloace de drept succesoral pentru a evita decăderea lui din dreptul de a-și limita răspunderea, însă pot acționa pe cale oblică în condițiile art. 892.
2) Cele două excepții dilatorii ale moștenitorului
a) Noțiune
Excepția de 3 luni și excepția de somare a creditorilor ocrotesc nu doar patrimoniul personal al moștenitorului de la urmărirea creditorilor masei succesorale. Ele dau moștenitorului un răgaz pentru a înțelege ce a moștenit, dacă masa succesorală este problematică și necesită administrare ori este supraîndatorată și necesită intentarea procesului de insolvabilitate.
Excepțiile dilatorii ocrotesc în egală măsură și masa succesorală de creditorii personali ai moștenitorului, care ar dori să urmărească bunurile dobândite de debitorul lor prin moștenire. Dispozițiile art. 2468 și 2469 asigură că creditorul masei succesorale, în caz supraîndatorare a masei succesorale, va fi satisfăcut conform rangului său de prioritate (art. 2434 și 2444). Aceste excepții ocrotesc interesele creditorului masei succesorale.
Mai mult, s-a reținut că moștenitorul are îndatorirea să ridice aceste excepții în cadrul administrării prudente a masei succesorale [Lange/Erbrecht, §71, nr. 11, p. 702; Norbert Joachim, Erbenhaftung, 4. Auf., Erich Schmidt Verlag, Berlin, 2018, p. 120, nr. 181]. Într-adevăr, art. 2434 permite moștenitorului să satisfacă o obligație a masei succesorale din contul masei succesorale dacă, reieșind din circumstanțe, moștenitorul putea considera că masa succesorală va fi suficientă pentru stingerea tuturor obligațiilor masei succesorale. Dacă el încalcă acest principiu, este pasibil de răspundere cu patrimoniul personal în condițiile art. 2433. În egală măsură, un moștenitor poate fi ținut la despăgubiri dacă ridică în mod abuziv excepția [Norbert Joachim, op. cit., p. 120, nr. 181], e.g. soția cunoaște datoriile soțului defunct și masa succesorală este îndestulătoare, dar refuză să plătească datoriile, invocând excepția (v. art. 13, care sancționează abuzul de drept).
Dreptul moștenitorului de a ridica cele două excepții dispare atunci când notarul desemnează un administrator al masei succesorale, fiindcă moștenitorul nu mai are dreptul de a administra masa succesorală (art. 2439 alin.(1)) [Lange/Erbrecht, §71, nr. 12, p. 702]. Același efect se produce dacă se intentează procesul de insolvabilitate a masei succesorale, iar masa succesorală nu mai poate face obiectul urmăririi individuale.
S-a reținut [Brox/Walker/Erbrecht, p. 426, §40, nr. 2] că cele două excepții dilatorii pot fi ridicate și de către:
a) custode (așa cum sugerează art. 2471). Pentru custode ridicarea excepției ar putea fi chiar o îndatorire, conform art. 2414 alin.(4));
b) administratorul masei succesorale (art. 2434 coroborat cu 2440, cu aceeași precizare că invocarea excepției ar putea fi chiar o îndatorire a sa);
c) executorul testamentar (art. 2356, 2367).
b) Excepția de 3 luni
Dispozițiile art. 2434 permit moștenitorului să suspende executarea obligațiilor masei succesorale până la expirarea termenului de 3 luni de la acceptarea moștenirii, dar nu și de la întocmirea inventarului. Astfel, în fapt, excepția durează mai mult de 3 luni, fiindcă ea apare chiar înainte de acceptarea moștenirii, și anume la deschiderea moștenirii [Lange/Erbrecht, §71, nr. 13, p. 703]. În alte cuvinte, perioada cât poate fi invocată excepția este formată din două sub-perioade:
a) prima, a căreia durată nu este fixă, între decesul lui de cujus și acceptarea moștenirii;
b) a doua, a căreia durată este fixă, de la acceptarea moștenirii 3 luni. Totuși, dacă în sub-perioada a doua moștenitorul depune inventarul la notar, legea îl decade din dreptul de a ridica excepția, fiindcă se consideră că el deja are cunoștință de activul și pasivul masei succesorale și este gata să decidă ce face mai departe cu masa succesorală (o lasă fuzionată cu patrimoniul său personal ori o separă prin instituirea administrării sau intentarea procesului de insolvabilitate).
Observație practică: moștenitorul căruia i s-a stabilit un termen de depunere a inventarului nu ar trebui să se grăbească.
Însă dacă există comoștenitori, depunerea inventarului de către unul dintre ei nu afectează dreptul de a ridica excepția al celorlalți moștenitori, care încă nu au depus inventarul ori nu și-au însușit inventarul depus de primul moștenitor. Ceilalți moștenitori încă beneficiază de răgazul legal de 3 luni.
Dacă înaintea acceptării moștenirii se numește un custode pentru administrarea masei succesorale, termenul de existență a excepției de 3 luni începe să curgă odată cu desemnarea acestuia (art. 2471), mai exact din moment ce custodelui i-a fost comunicată încheierea de desemnare în calitate de custode.
Pe lângă faptul că excepția nu poate fi invocată față de creditorii gajiști și asimilați, ea la fel nu poate fi invocată față de persoana îndreptățită la întreținere conform art. 2408 (mama moștenitorului conceput, dar nenăscut) și art. 2420 (membrii familiei lui de cujus în primele 40 de zile).
La fel, s-a reținut că excepția de 3 luni nu poate fi invocată pentru a refuza primirea unei executări de la debitorul masei succesorale [Lange/Erbrecht, §71, nr. 14, p. 703], astfel că se află în întârziere de creditor (mora creditoris) moștenitorul care refuză restituirea unui bun închiriat de către locatarul al cărei locațiune a expirat.
Efectele ridicării excepției sunt aceleași ca și efectele ridicării exceptio non adimpleti contractus de la art. 914 — moștenitorul se bucură de o justificare a neexecutării în sensul art. 903. Dacă obligația deja este scadentă, creditorul poate cere, pe perioada ridicării excepției, doar dobânda de bază a BNM; însă dacă creditorul este un profesionist, iar defunctul era un consumator (moștenitorul preluând calitatea de debitor consumator), moștenitorul nu datorează nici dobânda de bază a BNM pe perioada ridicării excepției. Asistăm așadar la o imunitate provizorie a moștenitorului care ridică excepția.
c) Excepția procedurii somării publice a creditorilor
Pentru a cunoaște mai precis obligațiile masei succesorale și a obține anumite protecții de viitoare pretenții din partea creditorilor nou-apăruți ai masei succesorale, moștenitorul poate cere notarului care desfășoară procedura succesorală inițierea procedurii de somare publică a creditorilor masei succesorale. În alt scenariu, moștenitorul ar putea fi nevoit să ceară desfășurarea acestei proceduri de somare atunci când i se stabilește de către notar un termen de întocmire a inventarului, la cererea unui creditor al masei succesorale. Indiferent de motivul pentru care a cerut somarea, moștenitorul primește, prin dispoziția art. 2469 alin.(1), o excepție de fond: dacă moștenitorul, în primele 12 luni după acceptarea moștenirii, a cerut somarea publică a creditorilor masei succesorale și cererea a fost admisă, atunci acesta are dreptul să refuze executarea obligațiilor masei succesorale până la încheierea acestei proceduri. Condiția ca cererea să fie depusă în primele 12 luni are ca scop să motiveze moștenitorul să acționeze prompt.
Excepția oferă moștenitorului un mecanism care să asigure satisfacerea egalitară a creditorilor masei succesorale, nu doar a creditorului care a fost mai insistent. Ea de asemenea ocrotește masa succesorală de creditorii personali ai moștenitorului. În fine, ea asigură desfășurarea liniștită și eficace a procedurii de somare a creditorilor [Lange/Erbrecht, §71, nr. 18, p. 704]; în lipsa acestei excepții, moștenitorul va fi nevoit să satisfacă creanțele creditorilor masei succesorale pe măsura ce ia cunoștință de ele, adică aleatoriu.
Excepția poate fi ridicată imediat ce moștenitorul depune la notar cererea de desfășurare a procedurii somării publice a creditorilor (cererea de somare), indiferent de cum a soluționat-o notarul (a dispus desfășurarea procedurii ori a respins cererea de somare).
Chiar dacă un creditor a înaintat moștenitorului pretenția până la depunerea de către moștenitor a cererii de somare, satisfacerea pretenției creditorului se suspendă din data ridicării excepției. Dacă notarul admite cererea de somare, perioada excepției încetează la expirarea a 2 săptămâni de la comunicarea tabelului creanțelor (art. 2469 alin.(2)). Dacă însă notarul respinge cererea de somare (e.g. somarea deja a fost efectuată), perioada excepției încetează la expirarea a 2 săptămâni de la comunicarea refuzului ori, dacă moștenitorul a contestat refuzul în instanța de judecată, până la soluționarea contestației.
Observație: prin jocul celor două excepții dilatorii, moștenitorul primește un mecanism juridic care îi permite să evite satisfacerea obligațiilor masei succesorale (a) până la acceptarea moștenirii (care poate dura până la 3 luni de la notificarea de exercitare a opțiunii succesorale făcută lui de către notar) (b) apoi 3 luni după acceptarea moștenirii și (c) dacă până la expirarea acestui termen, depune cerere de somare, mai dobândește încă 6 luni (art. 2423 alin.(3) lit. e)) de protecție legală. Putem astfel estima o protecție de circa 1 an contra creditorilor pentru clarificarea situației moștenirii.
d) excluderea excepțiilor dacă moștenitorul a pierdut dreptul de a-și limita răspunderea
Moștenitorul care a pierdut absolut dreptul de a-și limita răspunderea nu poate ridica cele două excepții dilatorii, fiindcă obținerea unei clarități cu privire la componența masei succesorale este juridic inutilă; el oricum răspunde personal pentru tot pasivul succesoral.
Dacă însă moștenitorul a pierdut dreptul de a-și limita răspunderea doar relativ la un anumit creditor al masei succesorale, el poate ridica excepțiile dilatorii față de toți ceilalți creditori ai masei [Lange/Erbrecht, §71, nr. 20, p. 705]. La fel, excepțiile nu pot fi ridicate față de creditorii garantați și cei asimilați.
e) Invocarea excepției de către custode
Custodele masei succesorale la fel poate invoca excepțiile dilatorii (art. 2471), însă acestuia îi pot fi înaintate pretenții și înainte de acceptarea moștenirii de către moștenitor (art. 2412 și urm.). Astfel, creditorii masei succesorale, prin cererea de desemnare a unui custode al masei succesorale adresată notarului care desfășoară procedura succesorală, pot depăși interdicția de a acționa în judecată masa succesorală până la acceptarea moștenirii.
B. SOMAREA PUBLICĂ A CREDITORILOR
▮ I. Introducere
Este firesc faptul că, după acceptarea moștenirii, pentru moștenitor este primordială chestiunea dacă el a moștenit mai multe active ori mai multe pasive. Atât timp cât moștenitorul este convins că masa succesorală este atât de valoroasă încât el va putea satisface pasivul succesoral, problema limitării răspunderii moștenitorului nu prezintă interes practic. El va plăti pasivul succesoral fără vreun pericol pentru patrimoniul său personal. Alteori, moștenitorul va plăti din cont propriu datoriile defunctului pentru a-i salva onoarea și reputația de afaceri, care ar putea afecta întreaga familie și, în final, pe însuși moștenitorul.
Adeseori moștenitorul nu este în poziția să afle componența reală a masei succesorale, iar termenul de renunțare la moștenire de 3 luni este insuficient în acest scop. Legea îi acordă moștenitorului două mecanisme pentru a se informa despre situația reală a masei succesorale moștenite: procedura somării publice a creditorilor și întocmirea inventarului. Pe durata acestor proceduri, în condițiile art. 2434 ori 2435, legea îl ocrotește pe moștenitor de pretențiile creditorilor masei succesorale [Lange/Erbrecht, §72, nr. 26, p. 706].
▮ II. Procedura somării publice a creditorilor masei succesorale
1) Noțiune
Procedura somării este instrumentul prin care moștenitorul află, cu claritate și grad relativ sigur de certitudine, despre obligațiile masei succesorale, pentru a lua decizia subsecventă în privința sorții masei succesorale, și anume să lase lucrurile așa cum sunt sau să își limiteze răspunderea. Ea este reglementată de secțiunea omonimă, ce cuprinde art. 2421-2429, precum și de capitolul VI omonim al Legii privind procedura notarială (LPN), ce cuprinde art. 84-87. Scopul nemijlocit al procedurii este întocmirea tabelului creanțelor de către notar și stabilirea cercului creditorilor și a pretențiilor acestora.
Creditorii masei succesorale care trebuiau, dar au omis să-și înainteze creanțele în cadrul procedurii sunt sancționați de lege prin degenerarea juridică a creanței lor, dar nu prin stingerea creanței. Ca și în alte materii de drept civil, legea nu tolerează pe cel care „doarme” pe propriile drepturi.
Nu există un termen-limită în care s-ar putea cere desfășurarea procedurii. Ea poate avea loc și mai mulți ani după acceptarea moștenirii, însă moștenitorul se bucură de excepția de la art. 2469 doar dacă a cerut desfășurarea procedurii somării în primele 12 luni după acceptarea moștenirii. Dacă au trecut 3 ani de la deschiderea moștenirii (și nu de la acceptarea moștenirii), procedura somării publice pierde din avantaje, fiindcă moștenitorii deja pot să invoce excepția de tardivitate de la art. 2429.
Observație practică: pentru comoștenitori este mai avantajos să ceară desfășurarea procedurii somării în primele 12 luni de la acceptarea moștenirii și înainte de a purcede la partaj (v. art. 2501 și 2524-2526).
În plus, prin desfășurarea procedurii moștenitorul se bucură de o excepția de la art. 2435, ceea ce îl apără de creditorii masei succesorale pe durata procedurii.
Pentru cei care administrează masa succesorală (executorul testamentar, custodele ori administratorul masei succesorale) procedura oferă aceeași claritate care le permite să execute obligațiile masei [Lange/Erbrecht, §72, nr. 27, p. 707].
În cadrul procedurii creditorii masei succesorale sunt chemați să-și înainteze creanțele. Din perspectiva moștenitorului, ea oferă mai multe avantaje [Lange/Erbrecht, §72, nr. 28, p. 707]:
1) el obține o privire de ansamblu asupra pasivului masei succesorale, pe care se poate încrede;
2) el poate să întocmească un inventar mai exact și să înțeleagă starea financiară a masei succesorale. Deși desfășurarea procedurii somării publice nu este o condiție prealabilă a întocmirii inventarului [Dietmar Weidlich, Palandt/BGB, §1970, nr. 1];
3) pe baza acestor informații el poate decide informat dacă lichidarea succesorală trebuie desfășurată printr-o procedură formală care atrage cheltuieli (i.e. administrarea masei sau, după caz, insolvabilitatea masei) ori de sine stătător (să lase lucrurile așa cum sunt);
4) patrimoniul personal al moștenitorului este protejat de creditorii succesorali necunoscuți. Față de creditorii excluși ca urmare a procedurii moștenitorul va răspunde doar în măsura în care moștenitorul s-a îmbogățit din moștenire. Răspunderea sa față de această categorie de creditori este guvernată de art. 2433-2435. În special, ei nu pot urmări patrimoniul personal al moștenitorului. Acesta este modul în care legea ocrotește încrederea legitimă a moștenitorului în rezultatul procedurii de somare. Evident, aceasta nu limitează răspunderea moștenitorului față de toți creditorii;
5) finalizarea procedurii somării transformă obligația solidară a comoștenitorilor aflați în indiviziune în obligație divizibilă potrivit art. 2526. La fel, un comoștenitor poate refuza partajul pe durata desfășurării procedurii somării (art. 2501) ori dacă ea se cere imediat după primirea cererii de partaj.
După cum s-a menționat, art. 2434 permite moștenitorului să satisfacă o obligație a masei succesorale din contul masei succesorale dacă, reieșind din circumstanțe, moștenitorul putea considera că masa succesorală va fi suficientă pentru stingerea tuturor obligațiilor masei succesorale. Dacă el încalcă acest principiu, el este pasibil de răspundere cu patrimoniul personal în condițiile art. 2433. Pe cale de consecință, este prudent pentru moștenitor să nu purceadă, imediat după acceptarea moștenirii, la satisfacerea obligațiilor masei succesorale, ci să evalueze dacă masa este suficientă. Altfel, există riscul că vor fi satisfăcuți doar creditorii masei care accidental primesc prestația primii. Cei din urmă ar putea să nu mai primească nimic și se va pune problema răspunderii moștenitorului pentru proasta administrare a masei în sens de satisfacerea obligațiilor masei fără a se îngriji de tratamentul egal al creditorilor.
Procedura somării este una extrajudiciară și necontencioasă. Ea cade în competența notarului care desfășoară procedura succesorală. Ea este distinctă și independentă de procedura de căutare a moștenitorilor, desfășurată de același notar.
Simpla acceptare a moștenirii de către moștenitor este suficientă pentru a-l îndreptăți să ceară desfășurarea procedurii somării (art. 2422 alin.(2)). Deci, el o poate cere și înainte de eliberarea certificatului de moștenitor (cf. art. 84 alin.(2) LPN). Nu există limită temporală a dreptului de a cere desfășurarea procedurii somării.
Dacă moștenitorul știe adresa creditorilor, el trebuie să o declare notarului. Nedeclararea nu viciază procedura, dar expune moștenitorul la răspundere pentru prejudiciu față de creditor [Lange/Erbrecht, §72, nr. 32, p. 708].
Ilustrație Unicul moștenitor M a cerut notarului desfășurarea procedurii somării, dar nu a indicat că există un creditor cunoscut al masei succesorale (SRL C). SRL C așa și nu și-a declarat creanța în cadrul procedurii. Ce remedii are C? În primul rând, buna-credință oprește pe M să ridice excepția de nedeclarare față de C. În al doilea rând, C are dreptul la repararea prejudiciului. [Lange/Erbrecht, §72, nr. 32, p. 708].
Dacă s-a depus cerere de intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale, procedura de somare nu se poate desfășura, iar dacă a început, va fi oprită (art. 2422 alin.(6)). Creditorii urmează deci să-și înainteze creanțele în procesul de insolvabilitate. Această evoluție nu dăunează moștenitorului, fiindcă el nu mai administrează masa succesorală și nu este responsabil de executarea obligațiilor masei succesorale, iar intentarea procesului de insolvabilitate are efectul de a-i limita răspunderea (art. 2430).
Nu este o condiție a desfășurării procedurii ca un creditor să fi cerut notarului să stabilească moștenitorului termen de depunere a inventarului. Din contra, rezultatul procedurii (tabelul creanțelor) poate fi pus de către moștenitor la baza viitorului inventar (dacă i se va cere depunerea unui inventar ori dacă el va decide să-l depună din proprie inițiativă).
3) Persoanele îndreptățite să ceară desfășurarea procedurii somării publice a creditorilor
Procedura de somare a creditorilor masei succesorale este desfășurată de către notarul care desfășoară procedura succesorală. El nu o face din oficiu, ci la cererea subiecților îndreptățiți conform art. 2422:
a) Moștenitorul
Moștenitorul unic sau oricare comoștenitor poate depune cererea cu condiția că el a acceptat deja moștenirea. Dar nu se cere ca și un certificat de moștenitor să fi fost eliberat [v. Claus-Henrik Horn, în Erman/BGB Handkommentar, §1970, nr. 2a, p. 5704]. Moștenitorul unic poate depune cererea atâta timp cât nu a fost decăzut din dreptul de a-și limita răspunderea cu efect absolut (adică față de toți creditorii masei succesorale, și nu doar față de unii). Per a contrario, comoștenitorul poate depune cererea chiar dacă a fost decăzut din dreptul de a-și limita răspunderea, fiindcă el va beneficia de efectul art. 2526 lit. a) teza II, care prevede, după partaj, efectul divizibilității obligației față de un creditorul exclus.
Totuși, faptul că moștenitorul unic a fost decăzut din dreptul de a-și limita răspunderea la depunerea cererii (iar notarul nu a cunoscut această împrejurare și nu a refuzat desfășurarea procedurii) nu dăunează rezultatelor procedurii. Sancțiunea este mai adaptată, moștenitorul care răspunde nelimitat nu mai poate invoca excepțiile bazate pe procedura de somare (art. 2467 alin.(1) care se referă la excepțiile bazate pe art. 2428-2430)).
Dacă însă sancțiunea decăderii din dreptul de a-și limita răspunderea a intervenit după finalizarea procedurii de somare publică a creditorilor, fie pe baza omisiunii de a depune inventarul care i-a fost cerut, fie pe baza inexactității intenționate a inventarului (art. 2460), atunci moștenitorul poate în continuare invoca excepția de creanță exclusă prevăzută la art. 2428 (art. 2467 alin.(1) teza III).
Observație practică: dacă moștenitorul dorește să inițieze procedura somării publice înainte de acceptarea moștenirii, el poate cere notarului desemnarea unui custode (care poate fi tot el, ca moștenitor provizoriu) și acesta va cere aceluiași notar desfășurarea procedurii somării publice.
b) Administratorul masei succesorale
Administratorul masei succesorale poate depune cererea imediat ce a fost desemnat de notar.
c) Custodele
Custodele masei succesorale poate depune cererea dacă are împuternicirea de a administra masa succesorală.
d) Executorul testamentar
Executorului testamentar [→ adnotarea la art. 2348] poate depune cererea dacă are împuternicirea de a administra masa succesorală (se prezumă) și cu condiția că un moștenitor a acceptat moștenirea (art. 2422 alin.(2)). Per a contrario, executorul care doar administrează un bun din masa succesorală (e.g. un pachet de acțiuni ori o parte socială în SRL) nu poate cere desfășurarea procedurii somării.
e) Cumpărătorul ori donatarul cotei succesorale
La fel, poate depune cererea cumpărătorul cotei succesorale ori alt dobânditor (donatar etc.) al cotei (art. 2422 alin.(4)). Însă dreptul moștenitorului care a înstrăinat cota succesorală de a cere desfășurarea procedurii somării nu se pierde.
4) Creditorii afectați de somare
Destinatari ai somării sunt toți creditorii masei succesorale, atât cei cunoscuți solicitantului, cât și cei necunoscuți. Deci, aici se includ și creditorii care dețin un document executoriu față de defunct ori față de moștenitor (în privința obligației masei succesorale, nu a unei obligației personale a moștenitorului, care cade în patrimoniul său personal), și creditorii pe care moștenitorul i-ar fi putut deja indica într-un inventar depus. Natura creanței (contractuală sau extracontractuală; bănească sau altă prestație) este irelevantă. Pe cale de consecință, cerința de înaintare a creanței se aplică și obligațiilor de drept public ale defunctului, cum ar fi obligații fiscale ori vamale [în același sens, v. Claus-Henrik Horn, în Erman/BGB Handkommentar, §1971, nr. 1, p. 5705]. Contractul din care rezultă creanța poate să cuprindă o clauză jurisdicțională (de prorogare a competenței către instanța unui alt stat) ori o clauză arbitrală (și care, deci, desesizează de competență instanțele de judecată), dar împrejurarea dată nu scutește creditorul respectiv de la cerința de a-și înainta creanța; lista creditorilor neafectați de somare este închisă (v. infra).
Cerința de înaintare a creanței se aplică indiferent că creanța era scadentă la publicarea somației, ori că scadența creanței survine abia după mulți ani. Pentru a se obține o imagine completă asupra pasivelor, trebuie înaintate și creanțele pe termen ori condiționate (chiar și eventuala creanță a unui fidejusor care, dacă va executa obligația masei succesorale, se va subroga în drepturile creditorului masei și va cere rambursare de la moștenitor ca debitor principal). Art. 2426 nu atribuie creanțele nescadente la categoria creanțelor neafectate.
5) Creditorii neafectați de somare
Anumiți creditori ai masei succesorale trebuie să-și notifice creanțele, însă nu sunt supuși vreunei sancțiuni de decădere în rang (v. infra). Ei sunt creditori neafectați de procedură.
În primul rând, este cazul creditorilor care dețin o garanție reală (art. 2426 teza I). Cel responsabil de executarea obligațiilor masei succesorale ar trebui să cunoască despre drepturile acestora din registrele de publicitate ori alte forme de constituie a drepturilor reale. Legiuitorul vrea să promoveze încrederea sporită în garanțiile reale și să nu admită degenerarea în caz de moștenire. Din aceleași rațiuni (art. 2426 teza II), nu sunt afectați creditorii ale căror drepturi sunt înregistrate provizoriu în registrul de publicitate (e.g. dobânditorii sub condiție de la defunct) ori notate în registrul de publicitate (e.g. locatarii, părțile la antecontract).
[Jurisprudență: Într-o speță care vizează o moștenire deschisă înainte de 1.3.2019, dar ridică o problemă de impact al moștenirii asupra registrelor de publicitate, prin Încheierea Col. civ. CSJ din 21 iulie 2021, dosarul nr. 2ra-1098/21, s-a menținut soluția instanței de apel că ipoteca poate fi executată chiar dacă moștenitorul nu este înregistrat încă în registrul bunurilor imobile ca proprietar.
Citat din Încheiere:
Cu referire la cerința BC „Banca Socială” SA, în proces de lichidare, cu privire la obligarea Departamentului Cadastru al IP „Agenția Servicii Publice”, SCT
Soroca, de a efectua modificările de rigoare în privința noului proprietar [DB], reprezentată de mama [EC] moștenitor legal al defunctului [MB],
instanța de apel a considerat necesar de a respinge cerința dată, deoarece reieșind din informația din Registrul bunurilor imobile, anexată la materialele dosarului, se constată intabularea dreptului de ipotecă asupra bunurilor supuse transmiterii pentru vânzare, fiind menționate contractul de gaj din 02 aprilie 2009, cu acordurile adiționale, precum și intabularea preavizului nr. 1301/1-34/116 din 06 mai 2011, iar modificările în Registrul bunurilor imobile urmează să survină deja după vânzarea bunurilor și înregistrarea noului proprietar.]
Sigur, dacă creditorul garantat deține și o creanță negarantată printr-o garanție reală (creanță chirografară), el trebuie să notifice creanța chirografară, sub riscul sancțiunii de decădere în rang.
În aceeași cheie, nu sunt afectați creditorii „asimilați creditorilor gajiști, în cazul insolvabilității” (art. 2426), adică, potrivit art. 50 alin.(3) din Legea insolvabilității nr. 149/2012:
a) creditorului care are un drept de retenție a bunului;
b) vânzătorului care este garantat cu rezerva dreptului de proprietate (rezerva proprietății).
Ilustrație D își păstra automobil la parcare cu plată operată de firma P. După ce D a decedat, moștenitorul M nu a contactat cu parcarea. În baza cererii lui M, notarul N a somat creditorii lui D să-și înainteze creanțele. P nu a înaintat nicio creanță, chiar dacă s-au acumulat câteva mii de lei cu titlu de taxă de servicii de parcare. Art. 1555 acordă firmei P un drept de retenție asupra automobilului. Expirarea prescripției nu afectează dreptul retentorului (art. 961 alin.(3)). Deoarece P deține un drept de retenție, el nu este afectat de procedura somării publice (art. 2426) și poate să insiste pe plata datoriei acumulate.
Titularii altor drepturi reale asupra bunurilor din masa succesorală nu sunt creditori în general și nu dețin creanțe față de masa succesorală. Prin urmare, lor nu li se aplică procedura publică de somare. Aceasta se referă la proprietarii bunurilor luate în chirie de către de cujus ori moștenitor, uzufructuarul, superficiarul, titularul dreptului de servitute, uz și abitație care grevează un bun ce aparține masei succesorale.
În al doilea rând, este cazul creditorilor ale căror creanțe se nasc din moștenire: legatarii și persoana în drept să ceară executarea sarcinii (art. 2427). Cel responsabil de executarea obligațiilor masei succesorale ar trebui să cunoască despre acești creditori și creanțele lor din conținutul testamentului.
Prioritatea satisfacerii dintre creditorii excluși și creditorii ale căror creanțe se nasc din moștenire se bazează pe principiul prior tempore potior jure (cine a intervenit primul la moștenitor acela va fi satisfăcut mai întâi): moștenitorul este obligat să satisfacă creanța exclusă cu prioritate față de obligațiile ce rezultă din legate și din sarcini, cu excepția cazului în care creditorul și-a înaintat creanța după satisfacerea obligațiilor ce rezultă din legate și din sarcini (art. 2428 alin.(1) teza II).
În așa fel, se ocrotește încrederea legitimă a moștenitorului și se exclude pedepsirea moștenitorului pentru o împrejurare pe care nu o cunoștea la momentul când executa legatele și sarcinile, nu cunoștea că mai există creditori care nu s-au îngrijit să-și declare creanțele.
La fel, procedura somației nu afectează:
— creanțele pe care moștenitorul le-ar putea avea (fie înainte de deschiderea moștenirii, fie ca rambursare după deschiderea moștenirii),
— creanțele creditorilor ale căror creanțe s-au născut după deschiderea moștenirii și, a fortiori, creanțele născute pe parcursu procedurii somării publice (e.g. creanța celui care a reparat bunului succesoral prin contract cu moștenitorul ori altă persoană care acționează în numele masei succesorale). Tot aici se includ creanțele masei succesorale față de moștenitor pentru proasta administrare în temeiul art. 2433 [Dietmar Weidlich, Palandt/BGB, §1970, nr. 2].
— creanțele custodelui, executorului testamentar ori ale administratorului masei legate de exercitarea funcției lor, născute și ele, evident, după deschiderea moștenirii [Lange/Erbrecht, §72, nr. 42, p. 710].
Moștenitorul la fel ar putea avea creanțe față de masa succesorală (fie că era creditor al defunctului înainte de deschiderea moștenirii, fie ca rambursare pentru cheltuielile administrării conform art. 2433 alin.(3)). În așa caz, el va avea dilema: să-și înainteze propria creanță notarului sau nu? Unicul moștenitor, care a și cerut desfășurarea procedurii, nu este un creditor afectat și nu este ținut să-și înainteze creanța. Creanțele față de defunct s-au stins prin confuziune. Dacă însă procedura somării publice este cerută de alt actor (custodele, exectorul testamentar, administratorul insolvabilității), moștenitorul ar trebui să-și înainteze creanța (în afara de cele neafectate, v. supra). Instituirea administrării masei desființează stingerea creanțelor prin confuziune (art. 2431). În caz de comoștenitori (indiferent cine a cerut desfășurarea procedurii somării), fiecare dintre ei trebuie să-și înainteze creanțele (în afara de cele neafectate) pe care le dețin în calitate de creditori ai masei succesorale [v. Claus-Henrik Horn, în Erman/BGB Handkommentar, §1970, nr. 3, p. 5705]. Comoștenitorul care a omis să-și înainteze creanța riscă ca alți comoștenitori să ridice excepția de creanță exclusă prevăzută la art. 2428.
Înaintarea creanței
În termen de 6 luni de la data publicării somației în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, creditorul masei succesorale poate înainta creanța notarului care desfășoară procedura somării. Termenul-limită, împreună cu avertismente privind efectele legale ale omisiunii de a înainta creanța (art. 2423 alin.(3)), se indică în textul somației. După publicare, notarul expediază somația creditorilor cunoscuți, declarați de solicitant. Suplimentar, notarul poate publica somația în alte mijloace de presă.
Observație: Publicarea de către notar în Monitorul Oficial a anunțului despre deschiderea procedurii succesorale nu întrunește condițiile somării publice a creditorilor, chiar dacă în anunț se menționează „notarul N anunță persoanele interesate (moștenitorii, legatarii, creditorii, executorii testamentari etc. despre deschiderea la data de 1.1.2021 a procedurii succesorale în urma decesului cet. D, d.n. 1.1.1950, IDNP 1234567890”.
Creditorul vizat trebuie să depună notificarea despre înaintarea creanței la același notar și să identifice integral creanța (mărimea integrală a sumelor sau a altor prestații datorate creditorului la data depunerii; temeiul creanțelor și scadența lor) și eventualele drepturi de preferință sau garanții. La notificare se anexează, după caz, originale sau copii legalizate de pe înscrisurile justificative din care izvorăsc creanțele și actele de constituire de garanțiilor. Neanexarea acestora nu afectează efectele juridice ale notificării (art. 2424). Art. 86 alin.(2) LPN cere ca, în locul actelor anexate, creditorul să facă o declarație pe proprie răspundere privind creanța. Terții interesați pot lua cunoștință de aceste acte.
Creanțele notificate notarului competent după expirarea termenului-limită sunt tardive și notificarea lor nu produce efecte juridice. Astfel că notarul nu le va include în tabelul creanțelor înaintate (art. 2425 alin.(1) și 86 alin.(3) LPN). Fiind, după natura sa, un termen de decădere, creditorul masei succesorale nu poate fi repus în termenul de înaintare a creanței conform art. 410 [v. BGH din 05.10.2016, nr. IV ZB 37/15, care a refuzat repunerea în termen]. Însă conform art. 410 alin.(2) creditorul poate invoca un impediment în afara controlului și insurmontabil, cu efectul că termenul rămas i se prelungește cu 6 luni. Acest fapt ar putea justifica întocmirea de către notar a unui tabel actualizat al creanțelor.
▮ III. Excepția de creanță exclusă (art. 2428)
Sancțiunea în caz de neînaintare a creanței
Efectul întocmirii tabelului creanțelor înaintate (art. 87 LPN) este că moștenitorul ia cunoștință pe cale oficială care obligații urmează să le execute cu prioritate (chiar dacă ar exista și obligații necunoscute, ale creditorilor excluși).
Practic, moștenitorul ar trebui să refuze să execute obligațiile creditorilor excluși înainte de a executa obligațiile creditorilor neexcluși [Lange/Erbrecht, §72, nr. 44, p. 711].
Pentru a permite asta, legea îi acordă moștenitorului excepția de creanță exclusă (art. 2428) care poate fi opusă față de acei creditori ai masei succesorale care sunt considerați creditori excluși. În caz că ulterior se intentează procesul de insolvabilitate a masei succesorale, creditorii excluși sunt tratați ca creditori cu obligații de rang inferior (art. 23512 alin.(3) din Legea insolvabilității).
La invocarea excepției de creanță exclusă este irelevant care dintre subiecții îndreptățiți au cerut desfășurarea procedurii somării publice. Așadar, chiar dacă un singur comoștenitor a cerut-o, procedura profită tuturor comoștenitorului. Moștenitorului îi profită procedura cerută de custode, executor testamentar etc. În alte cuvinte, creditorul exclus este exclus față de masa succesorală, indiferent de cine o administrează și are grijă de stingerea obligațiilor masei succesorale.
În cazul în care creditorul masei succesorale nu înaintează notarului competent creanța în termenul-limită anunțat, dreptul său de creanță nu se stinge, ci suferă degenerare juridică, o decădere din rang — atunci când creditorul exclus va înainta totuși o pretenție direct masei succesorale, moștenitorul (sau altă persoană care va administra masa succesorală) va putea refuza satisfacerea pretenției în măsura în care masa succesorală s-a epuizat prin satisfacerea creanțelor creditorilor neexcluși. Cu alte cuvinte, din moștenire nu a mai rămas nimic (excepția de diminuare a îmbogățirii). Prin urmare, moștenitorul nu mai poartă răspundere față de creditorii excluși pentru modul în care a administrat masa succesorală (art. 2433) ori pentru nedepunerea cererii introductive a procesului de insolvabilitate (art. 2435). Este, așadar, o răspundere limitată avansată a moștenitorului, care nu implică separarea masei succesorale de patrimoniul lui personal, așa cum rezultă din art. 2428 alin.(2) [Lange/Erbrecht, §72, nr. 43, p. 710].
Observație practică: când, după ce primește tabelul creanțelor de la notar, dorește „să lichideze pasivul” (să plătească creditorilor neexcluși prin procedură), moștenitorul trebuie să țină cont că creditori neexcluși nu sunt doar cei indicați în tabelul creanțelor, ci și cei înregistrați în registrele de publicitate, legatarii și ceilalți indicați supra.
Și invers, înscrierea creditorului în tabelul creanțelor înaintate nu validează creanța acestuia (art. 87 alin.(2) LPN). La fel, ea nu afectează curgerea prescripției aplicabile creanței. Înscrierea de către notar a creanței în tabel nu are valoarea unei recunoașteri a datoriei de către moștenitor în sensul art. 401 alin.(1).
Observație practică: persoana care are o creanță față de masa succesorală nu ar trebui să se mulțumească cu înaintarea creanței către notar în cadrul procedurii somării publice a creditorilor. Dacă se apropie expirarea termenului de prescripție, creditorul respectiv trebuie fie să introducă o acțiune contra moștenitorului acceptant, fie să obțină de la el o întrerupere a cursului prescripției.
Astfel, includerea în tabel este neutră față de îndreptățirea în fond a creditorului. Creanța sa ar putea fi una inventată, nulă, prescrisă, falsă ori deja constatată printr-un document executoriu. Este sarcina moștenitorului (ori a altuia care execută obligațiile masei succesorale) să evalueze îndreptățirea creditorului și să o trateze la fel cum tratează celelalte obligații (fie le execută, fie refuză și se apără în instanța de judecată).
Din aceleași rațiuni, tabelul creanțelor înaintate întocmit de către notar poate fi contestat doar sub aspectul respectării procedurii de somare a creditorilor masei succesorale (art. 87 alin.(3) LPN)).
Moștenitorul are discreție privitor la ordinea în care satisface creditorii excluși apăruți. Cu toate acestea, moștenitorul trebuie să satisfacă creditorii excluși apăruți înainte de a executa legatele și sarcinile.
O regulă curioasă este cuprinsă în art. 2428 alin.(2) teza III. Creditorul exclus nou-apărut poate prezenta o hotărârea judecătorească definitivă prin care se dispune ca moștenitorul să satisfacă creanța exclusă. Norma discutată dispune că, în pofida existenței unei hotărâri judecătorești, creditorul exclus își păstrează statutul de creditor exclus. Rangul inferior al creditorului exclus nu se restabilește.
Chiar și în acest caz obligația moștenitorului este limitată conform regulilor îmbogățirii nejustificate (art. 2428 alin.(2) teza I), în special în sensul aplicării excepției de diminuare a îmbogățirii de la art. 1994. În așa fel, dacă moștenitorul era de bună-credință (nu cunoștea despre creditorul exclus) și a consumat activul rămas, el nu datorează restituție. Dacă l-a vândut și a primit ceva în schimb, acest substitut trebuie predat creditorului exclus. Dacă însă moștenitorul era de rea-credință, el nu poate invoca excepția de diminuare a îmbogățirii.
Moștenitorul nu este ținut să plătească bani unui creditor exclus care are o creanță bănească. El poate fie să predea bunurile rămase în natură din masa succesorală, fie, dacă vrea să le păstreze, să plătească creditorului valoarea lor, dar nu mai mult; nu toată creanța creditorului, fiindcă astfel s-ar încălca principiul că moștenitorul nu răspunde cu patrimoniul personal față de creditorul exclus.
Fiind o excepție permanentă, ea nu este supusă unui termen de decădere ori de prescripție extinctivă. Ea poate fi invocată pe cale extrajudiciară și judiciară, atât la faza judecării, cât și la cea a executării silite.
Ilustrație După desfășurarea procedurii somării, un creditor exclus a acționat în judecată moștenitorul pentru încasarea datoriei defunctului. Creditorul a cerut instanței aplicarea unei măsuri de asigurare pe toate bunurile moștenitorului. Deoarece moștenitorul răspunde doar cu ce a rămas din masa succesorală, încheierea instanței de aplicare a măsurii de asigurare ar trebui să specifice că sechestrul se aplică doar pe ce a rămas la moștenitor din masa succesorală și nu pe întregul lui patrimoniu.
▮ IV. Excepția de tardivitate în declararea creanțelor
1) Noțiune și condiții
Excepția de tardivitate prevăzută de art. 2429 are o importanță practică mai mare decât excepția de creanță exclusă, fiindcă ea nu cere desfășurarea procedurii de somare publică a creditorilor [Dietmar Weidlich, Palandt/BGB, §1974, nr. 1]. Pe scurt, fără vreo formalitate și costuri, după 3 ani de la decesul lui de cujus moștenitorul poate invoca excepția de tardivitate.
Ea ocrotește pe moștenitor de creanțele care îi sunt aduse în mod surprinzător la cunoștință mai târziu de 3 ani de la data deschiderii moștenirii (și nu de la data acceptării moștenirii). Termenul este așadar unul obiectiv și curge în mod egal pentru toți moștenitorii și alte persoane îndreptățite să ridice excepția. Se poate aștepta că la acel moment moștenitorul deja a stins obligațiile cunoscute, a executat legatele și sarcinile și a consumat activul succesoral. Ca și în alte materii de drept civil, legea nu tolerează pe cel care „doarme” pe propriile drepturi.
Excepția poate fi ridicată atunci când creditorul înaintează, fie pe cale judiciară, fie pe cale extrajudiciară, o pretenție moștenitorului după 3 ani de la deschiderea moștenirii. Este irelevant că scadența creanței cade abia după expirarea termenului de 3 ani [Lange/Erbrecht, §72, nr. 55, p. 714].
Efectul înaintării tardive a pretenției față de moștenitor este că moștenitorul o tratează ca pe o creanță exclusă în sensul art. 2428. Cu excepția creditorilor neafectați prin procedura somării publice, menționați la art. 2426, toți creditorii masei succesorale sunt tratați ca creditori excluși, în afara de creditorii care vor putea demonstra că moștenitorul a aflat despre creanța lor în interiorul termenului de 3 ani de la deschiderea moștenirii [Lange/Erbrecht, §72, nr. 52, p. 713]. Prin urmare, sarcina probei, care revine creditorului, este cunoașterea efectivă (testul subiectiv) de către moștenitor sau alte persoane care acționează în numele masei succesorale (custodele, administratorul masei succesorale, moștenitorul prealabil etc.) [v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1974, nr. 3; Norbert Joachim, op. cit., p. 233, nr. 410].
Testul obiectiv (că moștenitorul trebuia să cunoască) este limitat doar la informația cuprinsă în tabelul creanțelor înaintate, întocmit de notar la finalul procedurii de somare a creditorilor, dacă o asemenea procedură a fost în general desfășurată. Împrejurarea că moștenitorul putea sau trebuia pe altă cale să cunoască despre obligația masei succesorale față de un creditor anume este irelevantă.
Excepția nu este capabilă să ocrotească moștenitorul care a fost decăzut din dreptul de a-și limita răspunderea. Dacă însă sancțiunea decăderii din dreptul de a-și limita răspunderea a intervenit după expirarea termenului de 3 ani de la deschiderea moștenirii, fie pe baza omisiunii de a depune inventarul care i-a fost cerut, fie pe baza inexactității intenționate a inventarului (art. 2460), atunci moștenitorul poate în continuare invoca excepția de tardivitate de la art. 2429 (art. 2467 alin.(1) teza III). Excepția poate fi ridicată în egală măsură de către moștenitorul unic sau de către unul dintre comoștenitori sau, după caz, de către custode, de către executorul testamentar, de către administratorul masei succesorale.
2) Efectele ridicării excepției
Ridicarea excepției vizate de art. 2429 are aceleași efecte ca și ridicarea excepției de creanță exclusă prevăzută la art. 2428, cu diferența majoră că, pentru a dobândi această excepție nu se cere desfășurarea procedurii de somare publică a creditorilor.
Efectul de bază, așadar, este că moștenitorul nu răspunde cu patrimoniul personal, ci răspunde doar cu masa succesorală, și, mai exact, doar cu ce a mai rămas în masa succesorală după 3 ani de la deschiderea moștenirii.
Art. 2429 alin.(2) prevede o particularitate care se referă la creditorii întemeiați pe legatele și sarcinile moștenirii – ele urmează a fi satisfăcute în ordinea prevăzută de lege în caz de insolvabilitate a masei succesorale. Referința în fond este la art. 23512 din Legea insolvabilității, conform căreia creanțele care rezultă din legate și sarcini testamentare se satisfac după executarea creanțelor chirografare de rang inferior, prevăzute la art. 43 alin. (2) pct. 6). Moștenitorul care încalcă ordinea, răspunde și cu patrimoniul personal.
Această particularitate are relevanță practică redusă, fiindcă moștenitorul cunoaște legatele și sarcinile impuse prin testament. Ea ar putea avea valență practică dacă un testament este descoperit peste 3 ani după deschiderea moștenirii, și el cuprinde un legat ori o sarcină.
▮ V. Procedură alternativă în caz de comoștenitori: somarea privată a creditorilor
1) Noțiune și funcție
Pe lângă somarea publică a creditorilor, care este o procedură desfășurată de notar, o procedură „publică”, legea prevede și o procedură alternativă doar pentru cazul comoștenitorilor — somarea privată a creditorilor. Ea este mai simplă și mai ieftină decât somarea publică și are menirea de a pregăti comoștenitorii pentru partaj, ea însă nu oferă toate avantajele somării publice, în special, nu permite comoștenitorilor invocarea excepțiilor de la art. 2428 sau art. 2469.
2) Procedură
Fiecare comoștenitor poate solicita public creditorilor masei succesorale să notifice comoștenitorii sau notarul despre creanțe în termen de 6 luni (art. 2527 alin.(1) teza I).
Somația se publică în două locuri: a) Monitorul Oficial al Republicii Moldova și b) într-o publicație locală selectată de notar și notificată moștenitorului. Termenul începe să curgă din momentul când anunțul este publicat în ambele locuri. Costurile intră în sarcina moștenitorului care a făcut somația de declarare a creanțelor (art. 2527 alin.(2)) și, prin urmare, nu constituie o obligație a masei succesorale și nu se suportă de toți comoștenitorii.
3) Avantajul juridic obținut de comoștenitori
Dacă s-a făcut somația publică, după partaj, fiecare comoștenitor răspunde pentru creanță numai proporțional cote succesorale, cu excepția cazului în care creanțele au fost notificate înaintea expirării termenului sau dacă despre ele se cunoștea la momentul partajului (art. 2527 alin.(1) teza II).
La fel, un comoștenitor poate refuza partajul pe durata desfășurării procedurii somării private (art. 2501) ori dacă ea se cere imediat după primirea cererii de partaj.
C. INVENTARUL MOȘTENITORULUI
▮ I. Noțiunea și funcția
În dreptul succesoral, noțiunea de inventar este folosită în două sensuri, care, din păcate, creează confuzii. Într-un prim sens, uzual, inventar este tot ce se găsește la un loc într-un anumit moment (inventarierea o poate face și contabilul, și executorul judecătoresc, și custodele care ia în custodie masa succesorală, precum și executorul testamentar).
Sensul de specialitate, provenit din dreptul succesoral german, este cel de declarație a moștenitorului, după efectuarea unei investigații, cu asistența unei autorități, despre componența masei succesorale, adică drepturile patrimoniale (activul succesoral) și obligațiile masei succesorale (pasivul succesoral) (art. 2456).
Din start trebuie înlăturată orice idee că inventarul moștenitorului ar fi un titlu de proprietate pe bunurile dobândite de el prin moștenire. Inventarul cuprinde doar ceea ce moștenitorul, asistat de autoritatea publică, „crede” că aparținea defunctului și deci intră în masa succesorală. În realitate bunul poate aparține unui terț, care îl va revendica în viitor, ori există mai mulți comoștenitori (unii încă necunoscuți), ori, bunurile ar putea fi grevate cu legate, astfel că beneficiarul lor final nu va fi moștenitorul.
Prin „întocmire” a inventarului nu se înțelege simpla lui redactare și semnare de către moștenitor, ci, fiind un act supus recepției, se are în vedere depunerea lui la notarul competent, adică notarul care i-a stabilit moștenitorului termen pentru întocmirea inventarului. Se asimilează întocmirii inventarului și însușirea inventarului existent (art. 2459).
Însă însușirea actului de inventariere al custodelui ori al executorului testamentar nu este o întocmire a inventarului atâta timp cât aceste acte de inventariere nu întrunesc condițiile legale înaintate inventarului moștenitorului [Lange/Erbrecht, §72, nr. 64, p. 717].
Inventarul nu este o declarație sub răspundere penală, ci un test de sinceritate și transparență a moștenitorului față de creditorii masei succesorale.
În continuare ne vom referi la sensul al doilea al cuvântului „inventar” — „inventar al moștenitorului”.
El este reglementat de secțiunea omonimă, care cuprinde art. 2448-2467.
Moștenitorul poate depune inventarul din propria inițiativă (art. 2448) ori ca urmare a termenului stabilit de notar, la cererea unui creditor al masei succesorale (art. 2449).
Simpla depunere a inventarului de către moștenitor nu îi limitează răspunderea pentru obligațiile masei succesorale și nu îi izolează patrimoniul personal de pretențiile creditorilor masei succesorale. Depunerea inventarului are doar o funcție de conservare pentru moștenitor — astfel acesta evită să fie decăzut din dreptul de a-și limita răspunderea, drept de care ar putea avea nevoie în viitor. Moștenitorul depune inventarul o singură dată și, pe cale de consecință, în afară de excepția de la art. 2460 alin.(2), moștenitorului nu i se poate stabili un nou termen de inventariere. Deci, el nu poate risca de mai multe ori decăderea din dreptul de a-și limita răspunderea pentru obligațiile masei succesorale.
Ceea ce conservă moștenitorul prin depunerea inventarului este efectul de limitare a răspunderii sale (pentru pasivul succesoral răspunde doar cu activul succesoral) produs în viitor de eventuala instituire a administrării masei succesorale sau, după caz, intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale.
Ilustrație D a decedat, fiind succedat de unicul copil M. Creditorul masei succesorale depune cerere la notar de a stabili termen de inventariere lui M. M primește notificarea de la notar, dar decide să ignore cererea. C nu are mecanisme de a-l forța pe M să depună inventarul la notar. M nu are o problemă cu faptul că este decăzut din dreptul de a-și limita răspunderea pentru pasivul succesoral doar la activul succesoral. M planifica să plătească din cont propriu obligațiile masei succesorale și nu dorește să investească efort, timp și cheltuieli în întocmirea inventarului. M ar putea lua o asemenea decizie din unul din următoarele motive: — el este convins că masa succesorală este suficientă (bogată) și patrimoniul său nu riscă nimic; — el este interesat de bunurile din masa succesorală și ar vrea să le păstreze fără riscuri de urmărire; — el nu este convins că masa succesorală este bogată, dar nu dorește ca creditorii să cunoască ce bunuri a moștenit el și acceptă riscul că va purta răspundere cu patrimoniul personal; — lui îi este rușine de datoriile lăsate de defunct. Pentru a salva reputația familiei, el le va plăti din cont propriu. El va încerca să conteste unele datorii care i se par abuzive ori ireale.
Ilustrație
D a decedat, fiind succedat de unicul copil M. Creditorul masei succesorale depune cerere la notar de a stabili termen de inventariere lui M. M primește notificarea de la notar și începe să cerceteze. El își dă seama că datorii sunt multe și nu vrea să se ocupe de ele. Fără a depune inventarul, M depune la notar cerere de instituire a administrării masei succesorale. Dacă notarul îi admite cererea și instituie administrarea, M nu mai trebuie să depună niciun inventar (art. 2455 alin.(1) teza I).
Un alt avantaj al depunerii inventarului este intervenirea, în raport cu creditorii masei succesorale, a prezumției legale de la art. 2463 că la momentul deschiderii moștenirii nu au existat alte bunuri ale masei succesorale decât cele indicate în inventar. În fine, atunci când, ulterior întocmirii inventarului, invocă excepțiile prevăzute de art. 2428, 2429, 2433 și 2446, moștenitorului îi este ușor să arate ce a mai rămas din masa succesorală ori să demonstreze că ea în general s-a epuizat, făcând trimitere la inventarul depus [Lange/Erbrecht, §72, nr. 60, p. 715].
Cu siguranță însă inventarul ocrotește, în primul rând, interesele creditorilor masei succesorale, care au la îndemână o veritabilă „armă juridică” [Lange/Erbrecht, §72, nr. 61, p. 716], un „test de sinceritate” la care îl provoacă pe moștenitor. Dacă moștenitorul eșuează testul (nu îl trece ori amăgește), se consolidează răspunderea moștenitorului pentru pasivul succesoral atât cu activul succesoral, cât și cu patrimoniul personal al moștenitorului. Pentru creditorii masei succesorale este o știre bună, fiindcă garanția lor comună în sensul art. 888 s-a extins cu încă un patrimoniu.
Dacă moștenitorul va invoca ulterior excepția de insuficiență (art. 2445), creditorii masei succesorale pot folosi inventarul pentru a verifica ce s-a întâmplat cu activul succesoral, comparând starea inițială a masei succesorale cu starea ei la momentul ridicării excepției.
Analiza inventarului de asemenea permite creditorului masei succesorale să ia informat o decizie dacă este necesar să ceară notarului instituirea administrării masei succesorale (activele abia că acoperă pasivele, și există un risc să rămână pasive nelichidate) ori să ceară instanței de judecată intentarea procesului de insolvabilitate a masei succesorale (pasivele depășesc activele și este cert că vor exista pasive nelichidate) [în practica succesorală germană s-a observat că anume după examinarea inventarului creditorul, de regulă, cere administrarea masei sau intentarea insolvabilității ei, v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1993, nr. 1].
Legea nu reglementează cât de detaliată trebuie să fie investigația moștenitorului atunci când încearcă să identifice activele și pasivele masei succesorale. Din art. 2461 alin.(1) rezultă că moștenitorul trebuie să acționeze cu încrederea că datele din inventar sunt, după cunoștința sa, complete și veridice. Scopul procedurii de întocmire a inventarului nu este de a provoca o greșeală a moștenitorului și a-l decădea din dreptul de a-și limita răspunderea. Creditorul masei succesorale la fel este interesat să primească un inventar veridic, cât mai complet și în cel mai scurt timp. Dacă legea ar fi impus moștenitorului o obligație de cercetare detaliată și profesionistă, moștenitorul ar avea cheltuieli mai mari și ar consuma mai mult timp. Așadar, legea impune un standard mediu spre minimum de diligență a moștenitorului, cerând să se indice ceea ce el cunoaște și să nu ascundă ce cunoaște [Lange/Erbrecht, §72, nr. 62, p. 716].
▮ II. Feluri de întocmire a inventarului
Din textele legale se distinge că pot exista două scenarii în care se întocmește inventarul:
a) întocmirea voluntară a inventarului de către moștenitor (art. 2448);
b) întocmirea inventarului de către moștenitor în termenul stabilit, la cererea creditorului masei succesorale (art. 2449).
Din punct de vedere practic, al doilea caz este mai relevant.
Depunerea inventarului este un drept, și nu o obligație a moștenitorului.
Chiar dacă el este comoștenitor și are doar o cotă succesorală, inventarul descrie întreaga masă succesorală [v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1993, nr. 3]. Dar fiecare comoștenitor poate depune un inventar propriu ori ei pot depune unul comun.
Inventarul trebuie întocmit cu asistența unei autorități (art. 2457) ori de către o autoritate la cererea și cu informațiile oferite de moștenitor (art. 2458).
▮ III. Întocmirea inventarului în termenul stabilit de notar
1) Cererea de stabilire a unui termen de inventariere
Creditorul masei succesorale are posibilitatea să provoace întocmirea inventarului de către moștenitor, însă nu printr-o cerere ori somație directă adresată moștenitorului (care nu produce efectul de stabilire a termenului de inventariere), ci printr-o cerere către notarul care desfășoară procedura succesorală (art. 2449 alin.(1)). Creditorul se legitimează prin prezentarea către notar a temeiului creanței sale. Acesta însă nu se limitează la hotărâri judecătorești, ci presupune și alte dovezi, chiar ale unei creanțe incerte (dovada existenței unui litigiu, a unei plângeri, a unei somații care nu pare vădit falsă). Cu toate acestea, lipsa de legitimare în realitate a solicitantului nu viciază procedura, așa cum cu claritate rezultă din art. 2449 alin.(2) teza II („Stabilirea termenului rămâne valabilă dacă se constată că creanța nu există.”).
Prin urmare, simplul fapt că notarul a admis cererea solicitantului și a stabilit moștenitorului un termen de inventariere nu reprezintă o validare a creanței de către notar ori de către moștenitorul care depune ulterior inventarul. Procedura de stabilire a termenului de întocmire a inventarului este neutră față de justificarea în fond a creanței creditorului.
Dacă însă moștenitorul prezintă dovada că obligația față de creditor deja s-a stins, cererea acelui fost creditor de a se stabili moștenitorului termen de inventar nu va mai fi satisfăcută de către notar. La fel, notarul poate refuza satisfacerea cererii când are dubii că solicitantul este, într-adevăr, un creditor.
Creditorul personal al moștenitorului nu are dreptul de a cere stabilirea termenului de inventariere [v. Claus-Henrik Horn, în Erman/BGB Handkommentar, §1994, nr. 2, p. 5731].
În acest sens, creditor este nu doar creditorul defunctului, ci și legatarul, și chiar și un comoștenitor care a plătit integral o obligație a masei succesorală și s-a subrogat în drepturile creditorului inițial al masei succesorale [Lange/Erbrecht, §72, nr. 67, p. 717].
Aceste condiții fiind întrunite, notarul trebuie să stabilească moștenitorului un termen pentru întocmirea inventarului (termen de inventariere).
Dacă creditorul masei succesorale cere direct moștenitorului întocmirea unui inventar, termenul de inventariere nu curge contra moștenitorului și el nu suportă sancțiunea decăderii de la alin.(1) teza II („Dacă inventarul nu a fost depus până la expirarea termenului, moștenitorul răspunde nelimitat pentru obligațiile masei succesorale.”).
Moștenitorul poate însă să depună un inventar în termenul cerut de creditor ori chiar mai târziu pe baza dreptului său de a depune benevol inventarul conform art. 2448. Însă inventarul este corect depus doar dacă este depus la notar, și nu doar comunicat de către moștenitor creditorului solicitant.
Dacă a renunțat la moștenire, moștenitorului provizoriu nu i se poate stabili un termen de inventariere.
Notarul ar trebui să refuze stabilirea termenului de inventariere moștenitorului în următoarele cazuri:
— pe durata aflării masei succesorale în administrare ori în proces de insolvabilitate (art. 2455 teza II);
— dacă procesul de insolvabilitate s-a încheiat prin distribuirea finală a masei succesorale sau prin confirmarea planului procedurii de restructurare (art. 2455 teza III);
— când moștenirea este culeasă de stat în calitate de moștenitor legal (art. 2465 teza I);
— dacă un inventar deja a fost depus de către moștenitor conform art. 2457 sau 2458 ori a fost însușit de către moștenitor conform art. 2459;
— dacă deja curge termenul de inventariere la cererea unui alt creditor al masei succesorale.
Faptul că deja se desfășoară procedura de somare publică a creditorilor nu este impediment de stabilire a termenului de inventar, dar ar putea îndreptăți moștenitorul să ceară o prelungire a termenului stabilit [v. Claus-Henrik Horn, în Erman/BGB Handkommentar, §1970, nr. 2c, p. 5704].
Împrejurarea că moștenitorul provizoriu (cunoscut) încă nu a acceptat moștenirea (mai ales dacă încă nu a expirat termenul de renunțare la moștenire stabilit prin somația notarului) nu este temei pentru notar să-i refuze stabilirea termenului de inventar. S-a reținut, pe drept cuvânt, că creditorul masei succesorale nu are de unde să cunoască cu claritate dacă există vreun moștenitor care deja a acceptat moștenirea și nu trebuie să facă dovada acestui fapt. Iar moștenitorul provizoriu (cunoscut notarului) nu este dezavantajat prin stabilirea termenului de inventariere, fiindcă este ocrotit de regula art. 2450 alin.(2): dacă termenul este stabilit până la acceptarea moștenirii, acesta începe să curgă doar din momentul acceptării moștenirii. Însă norma are importanță practică redusă, deoarece la această epocă, de regulă, creditorul încă nu cunoaște numele moștenitorului, deci are un impediment tehnic în formularea către notar a cererii de stabilire a termenului [în acest sens, v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1995, nr. 3].
La fel, nu se poate stabili termen de inventariere custodelui ori administratorului masei succesorale (art. 2466).
2) Stabilirea termenului de inventariere
Termenul pentru întocmirea de către moștenitor a inventarului este stabilit de către notar în notificarea pe care i-o adresează conform art. 88 LPN.
Termenul respectiv poate fi de cel puțin o lună și de cel mult 3 luni (art. 2450 alin. (1)), mărimea concretă fiind stabilită de către notar în funcție de împrejurările cazului. Notarul nu este ținut de termenul specificat de creditor în cerere. Cu cât mai mult timp a trecut de la acceptarea moștenirii, cu atât termenul stabilit poate mai scurt, fiindcă se poate presupune că moștenitorul deja cunoaște ce bunuri a moștenit și unii creditori deja l-au contactat ori somat să execute.
Trebuie să se țină cont că, potrivit art. 2468, moștenitorul se bucură de excepția de 3 luni și, pentru a respecta spiritul acestui beneficiu, termenul se va stabili așa încât să nu expire înainte de expirarea acestor 3 luni ale acestei excepții. În aceeași cheie, dacă planifică să stabilească un termen mai mic decât 3 luni, notarul ar trebui să asculte moștenitorul vizat pentru a determina situația lui și dacă termenul mai scurt este suficient pentru moștenitor.
În caz de comoștenitor, este posibil ca diferitor moștenitori să li se stabilească diferite termene, e.g. moștenitorilor care locuiesc în străinătate să li se stabilească un termen mai mare decât celor din țară [Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1994, nr. 6].
În acord cu regula generală, termenul respectiv curge de la recepționarea notificării de către moștenitor (pentru calcularea termenului → adnotarea la art. 385). În caz de comoștenitori, momentul începerii și cel al expirării termenului pentru fiecare vor fi diferite ori de câte ori comoștenitorii recepționează notificarea în momente diferite [Dietmar Weidlich, Palandt/BGB, §1995, nr. 1].
Stabilirea unui termen de inventariere este lipsită de efect dacă între timp s-a instituit administrarea masei succesorale sau a fost intentat procesul de insolvabilitate a masei succesorale (art. 2455 teza I).
Dacă moștenitorul este un minor sau este un adult în privința căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară, notarul este obligat să notifice autoritatea tutelară privind stabilirea termenului de inventariere (art. 2454). Autoritatea va trebui să contacteze părinții sau ocrotitorul minorului ori adultului ocrotit pentru a-i aviza despre importanța protejării intereselor moștenitorului afectat de termenul stabilit.
Dacă însă moștenitorul este minor ori adult ocrotit, dar nu are un reprezentant legal sau ocrotitor, termenul de inventar se suspendă de drept până la desemnarea corespunzătoare a unui reprezentant (art. 2452 coroborat cu art. 398 alin. (1) lit. d)).
Inventarul moștenitorului diferă esențial de inventarul întocmit de către:
— moștenitorul prealabil (art. 2272) pentru informarea predominantă a moștenitorului subsecvent; sau
— executorul testamentar (art. 2366) pentru informarea în primul rând a moștenitorului care astfel a pierdut administrarea masei succesorale.
[Este regretabil că dispozițiile cărții a patra nu urmează riguros terminologia diferențiată a BGB, care numește inventarul moștenitorului „das Inventar”, pe când inventarul oricăror alți actori „das Nachlassverzeichnis” (opis al masei)]
Prelungirea termenului
La cererea moștenitorului, termenul se poate prelungi, la discreția notarului (alin.(3)), printr-o notificare adițională, atunci când împrejurările o impun (de exemplu, este pendinte o procedură de somare publică a creditorilor). Cererea de prelungire trebuie recepționată de notar înainte de expirarea termenului inițial, însă notificarea de prelungire dată de notar poate avea loc și după expirarea termenului inițial [Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1995, nr. 3; Dietmar Weidlich, Palandt/BGB, §1995, nr. 2]. Evident, nu este o condiție a prelungirii ca moștenitorul să depună inventarul; el cere termen adițional anume pentru a pregăti în viitor inventarul. Perioada de prelungire stabilită de notar poate fi și mai mică de 1 lună, dar nu ar trebui să depășească maximul de 3 luni de la stabilirea prelungirii.
Termenul nou se calculează din momentul expirării termenului precedent (art. 390), și nu din momentul recepționării de către moștenitor a notificării privind prelungirea termenului.
O împrejurare care, practic, obligă notarul să accepte prelungirea este faptul că moștenitorul a cerut desfășurarea procedurii somării publice a creditorilor, astfel că el nu se află încă în poziția de a întocmi un inventar complet. O alternativă pentru moștenitor este să depună inventarul în termenul inițial (fără prelungire), unde, cu precădere, va descrie bunurile succesorale, iar la finalizarea procedurii somării publice a creditorilor și întocmirea tabelului creanțelor, moștenitorul poate depune un inventar actualizat (art. 2448 și 2461 alin.(2)).
Termenul prelungit poate fi, la rândul său, din nou prelungit, în aceleași condiții.
Observație practică: dacă i s-a stabilit un termen de inventariere și el dorește să ceară prelungirea termenului, dar este nesigur că notarul va admite prelungirea, moștenitorul are alternativa de a depune cerere ca notarul însuși să întocmească inventarul conform art. 2458 (v. infra). Această cerere are același efect ca și depunerea inventarului de către moștenitor în termen. El poate depune această cerere, indiferent că a depus deja sau nu o cerere de prelungire.
O nouă șansă în cazul depășirii neimputabile a termenului stabilit
Dacă termenul stabilit (inclusiv după cum ar fi putut fi prelungit) deja a expirat, moștenitorul poate cere notarului stabilirea unui nou termen dacă demonstrează că a fost împiedicat să depună inventarul în termen din motive în afara controlului său (art. 2451). Ele pot include boala, consultația incorectă primită de la o autoritate ori un profesionist cu privire la întocmirea inventarului (inclusiv de la notarul care a stabilit termenul inițial de inventar), eroarea în transmiterea inventarului prin poștă (greșeală în adresă ori greșeala serviciului poștal). Este discutabil dacă, simpla imposibilitate de a intra în posesia bunurilor succesorale (soția defunctului refuză moștenitorului testamentar accesul la imobilul lăsat de defunct) reprezintă un impediment în afara controlului. Or, imposibilitatea de a cunoaște componența masei succesorale este diferită de imposibilitatea de a depune inventarul în termen. La fel, se va examina dacă moștenitorul ar fi putut să ceară notarului, în termenul stabilit inițial, prelungirea termenului de inventariere.
Fiind un remediu excepțional, cererea de stabilire a unui termen nou este supusă unui termen de decădere de 2 săptămâni din momentul înlăturării impedimentului (dacă el a fost înlăturat), dar nu mai mult de 1 an de la expirarea termenului inițial de inventariere (așa cum ar fi putut fi prelungit).
În pofida folosirii cuvintelor „să ceară prelungirea termenului de inventariere”, textul in fine clarifică faptul că notarul nu prelungește termenul, ci „stabilește un nou termen”. Precizarea este importantă, fiindcă termenul nou curge din momentul notificării moștenitorului, și nu din momentul expirării termenului stabilit anterior. După efectul său, norma este similară cu instituția „repunerii în termenul de prescripție extinctivă” de la art. 403.
3) Întocmirea inventarului
Se consideră că a respectat termenul stabilit dacă, înaintea expirării acestuia (după cum ar fi putut fi prelungit conform art. 2450 alin.(3) ori stabilit un nou termen conform art. 2451), moștenitorul depune la notar:
a) un inventar întocmit cu asistență publică (art. 2457)
Spre deosebire de inventarul administratorului masei ori al executorului testamentar, care sunt inventare întocmite în privat, inventarul moștenitorului este destinat informării credibile a creditorilor masei succesorale și există riscul unei sancționări a moștenitorului (v. supra). Prin urmare, legea nu recunoaște eficacitatea inventarului moștenitorului întocmit de el ca un act oarecare, în privat, fără asistență publică [Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1993, nr. 2].
Moștenitorul sau comoștenitorul alege dintre cele trei căi de întocmire a inventarului. Creditorul masei succesorale care cere notarului stabilirea pentru moștenitor a termenului de inventariere nu poate insista pe calea de întocmire a inventarului. Mai mult, moștenitorul poate, în interiorul termenului, să-și schimbe decizia; de exemplu, deși s-a consultat cu o autoritate pentru a întocmi un inventar conform art. 2457, aproape de expirarea termenului, înțelegând că există unele complexități juridice ori tehnice, moștenitorul poate depune la notar cererea de întocmire a inventarului conform art. 2458. Ori, dacă, în interiorul aceluiași termen, află că un comoștenitor deja a depus un inventar, moștenitorul îl poate consulta și doar depune o declarație de însușire a inventarului existent (art. 2459).
Asistența publică diminuează riscul că moștenitorul va omite să menționeze în inventar un element din masă. Așadar, moștenitorul nu va fi credibil dacă ulterior va pleda că nu cunoștea că un element (de exemplu, o creanță litigioasă) ar trebui și ea să fie indicată în inventar, socotind, subiectiv, că doar creanțele rezultate din hotărâri judecătorești ar trebui menționate.
Autoritatea care asistă moștenitorul să întocmească inventarul are doar obligația de informare și consultare a moștenitorului, dar nu și sarcina de a-i verifica în prealabil exactitatea inventarului [Lange/Erbrecht, §72, nr. 74, p. 719; Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §2002, nr. 1], fapt despre care autoritatea poate, pentru claritate, face mențiune lângă semnătura sa pe inventar. Autoritatea este responsabilă față de moștenitor pentru proasta consultare, dar nu și față de cei care vor folosi inventarul, adică creditorii masei succesorale. Moștenitorul însă trebuie pur și simplu să semneze inventarul. Autoritatea care a asistat la fel trebuie să contra-semneze inventarul și, pentru claritate, să facă mențiunea că intervenția ei s-a limitat la asistența acordată moștenitorului și că nu este responsabilă de verificarea inventarului. Nu se cere ca inventarul să fie autentificat.
b) o cerere prin care el solicită întocmirea inventarului „oficial” (art. 2458)
Această opțiune este mai costisitoare, dar mai sigură pentru moștenitorul sau comoștenitorul căruia i s-a stabilit termen de inventariere. Simpla depunere a cererii de către moștenitor la notar oprește curgerea termenului împotriva moștenitorului. Astfel, notarul întocmește inventarul ca un serviciu notarial distinct cu plată și comunica inventarul creditorului solicitant și moștenitorului solicitant. Notarul poate oferi serviciul personal ori poate contracta terți (e.g. un alt notar, un executor judecătoresc, un avocat etc.). O împrejurare care justifică recurgerea la terți este aflarea bunurilor defunctului în alte localități ori chiar state [Lange/Erbrecht, §72, nr. 77, p. 720].
Adițional, moștenitorul trebuie să furnizeze notarului care desfășoară inventarierea toată informația pe care o deține. Aceasta include și obligația moștenitorului de a permite accesul notarului în locuința lăsată de defunct. Dacă moștenitorul refuză să ofere informații sau tergiversează intenționat un timp îndelungat să le furnizeze, intervine aceeași sancțiune dură — el răspunde nelimitat pentru toate obligațiile masei succesorale (art. 2460 alin.(1) teza II). Notarul ar trebui să facă în inventar mențiune despre data când a fost notificat moștenitorul să furnizeze informațiile ori să ofere acces la anumite bunuri la care s-a solicitat, termenul acordat și data recepției informațiilor de la moștenitor. Acest element va servi ca probă pentru creditor într-un viitor litigiu cu moștenitorul privind întinderea răspunderii moștenitorului.
Notarul poate contacta creditorii, registrele de publicitate, băncile și alte entități unde defunctul ar fi putut avea conturi ori bunuri, pentru a ajunge la un inventar cât mai exact. Modul de identificare a activelor și pasivelor este decis de notar pe împrejurărilor moștenirii concrete, dar nu se poate limita doar la verificarea credibilității informațiilor furnizate de moștenitor, ci trebuie să includă și o cercetare proprie, în limita accesului la informație în mod obișnuit [BGH din 20.05.2020, nr. IV ZR 193/19].
c) o declarație prin care își însușește inventarul deja depus (art. 2459)
Moștenitorul poate să profite de un inventar deja depus în mod corespunzător la notar de altă persoană conform dispozițiilor art. 2457 sau, după caz, art. 2458, cum ar fi un moștenitor provizoriu care a renunțat ulterior la moștenire (art. 2459). Dacă însă un inventar deja este depus de către un comoștenitor, celorlalți comoștenitori le este inutil să și-l însușească, deoarece ei deja profită de el conform art. 2529 (v. infra).
În acest scop, moștenitorul va depune o declarație că își însușește inventarul deja depus. Declarația nu trebuie să poarte o formă anume și poate fi făcută și de un reprezentant al moștenitorului. Importanța practică a acestei căi de depunere a inventarului apare atunci când anterior administratorul masei succesorale, custodele, executorul testamentar ori administratorul insolvabilității masei succesorale întocmise un inventar care corespunde cu cerințele art. 2457 sau, după caz, art. 2458, adică nu doar un inventar privat și nu doar un opis al bunurilor [Lange/Erbrecht, §72, nr. 78, p. 720].
d) depunerea inventarului de către un comoștenitor profită celorlalți comoștenitori
Inventarul întocmit de către un comoștenitor profită și celorlalți comoștenitori în măsura în care aceștia nu răspund nelimitat pentru obligațiile masei succesorale (art. 2529 alin.(1)). În așa chip, dacă, la cererea creditorului masei succesorale, notarul a stabilit termen de inventariere fiecărui comoștenitor în parte și unul dintre ei depune în termen un inventar corect, ei toți conservă dreptul de a-și limita răspunderea [Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §2063, nr. 2]. Se are în vedere depunerea unui inventar de către comoștenitor conform art. 2457. Dacă comoștenitorul a cerut notarului întocmirea inventarului conform art. 2458, inventarul profită celorlalți comoștenitori doar dacă ei oferă informațiile solicitate de notar [v. Walter Bayer, în Erman/BGB Handkommentar, §2063, nr. 1, p. 5801].
Dacă ulterior se constată că comoștenitorul care a depus inventarul, l-a depus cu întârziere ori a săvârșit o minciună în inventar (v. infra), un asemenea inventar nu profită celorlalți comoștenitor, cu efectul să ei vor fi decăzuți din dreptul de a-și limita răspunderea din simplul motiv că nu au depus, fiecare, câte un inventar al masei succesorale în termenul stabilit. Dacă sunt întrunite condițiile stabilirii unui nou termen pentru ceilalți comoștenitori, el poate fi acordat de notar pentru ca ei să remedieze inventarul.
4) Efectele nedepunerii corespunzătoare a inventarului
Moștenitorul nu are o obligație legală să depună inventarul în termenul stabilit [Lange/Erbrecht, §72, nr. 72, p. 719]. El nu poate fi silit pe cale judiciară să o facă și nici nu se pot cere despăgubiri pentru omisiunea de o face. Nedepunerea inventarului în termenul stabilit însă produce un efect juridic sancționatoriu: moștenitorul răspunde nelimitat pentru obligațiile masei succesorale (art. 2449 alin.(1) teza II); este o răspundere nelimitată absolut, purtată față de toți creditorii masei succesorale, și nu doar față de creditorul care a cerut notarului stabilirea termenului de inventar [răspunderea nelimitată relativ, adică doar față de un creditor al masei succesorale, apare atunci când moștenitorul omite să depună declarația pe proprie răspundere care i-a fost cerută, v. infra, nr. 6)]. Este un efect legal care se produce de drept (ipso jure). Nu este necesară vreo constatare specială a notarului.
Notarul trebuie totuși să notifice creditorul masei succesorale solicitant despre data când a început să curgă termenul stabilit moștenitorului și despre împrejurarea că, până la expirarea termenului, inventarul nu a fost depus.
În litigiul ori procedura de executare în care creditorul masei succesorale va încerca să urmărească patrimoniul moștenitorului, iar moștenitorul se va apăra cu faptul că împrejurarea sa este limitată, în materie de sarciă de probațiune se aplică principiul de bază: cel care afirmă trebuie să demonstreze (actori incumbit probatio), potrivit art. 118 CPC. Așadar, creditorul trebuie să demonstreze că a cerut notarului stabilirea termenului și că notarul a notificat termenul moștenitorului, iar moștenitorul trebuie să demonstreze că a depus inventarul în termen [în același sens, v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1994, nr. 13].
În continuare, acest moștenitor sancționat nu mai poate cere administrarea masei succesorale. Chiar dacă, la cererea altei persoane îndreptățite, se instituie administrarea masei succesorale ori se intentează procesul de insolvabilitate al masei succesorale, aceste evoluții nu vor produce efectul de limitare a răspunderii moștenitorului sancționat, care va continua să poarte răspundere nelimitată pentru obligațiile masei succesorale. O altă sancțiune este că moștenitorul nu se mai poate apăra cu excepțiile de la art. 2445 și 2447 [v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1994, nr. 11], precum și cu cele de la art. 2468 și 2469 (în acest sens v. art. 2470).
Aceste efecte legale sancționatorii nu împiedică moștenitorul să convină cu anumiți creditori ai masei succesorale că răspunderea sa, oricum, se va limita la masa succesorală [v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §1994, nr. 12].
Ilustrație Moștenitorul unic M primește o somație de plată de la finanțatorul F, de la care defunctul luase un împrumut. M și F negociază un nou grafic de plată a datoriei. La fel, M a insistat în contractul de modificare (restructurare a datoriei) să se includă clauza: „M răspunde pentru datorie doar cu masa succesorală. În niciun caz F nu poate urmări patrimoniul personal al lui M pentru a stinge datoria.”
5) Conținutul inventarului
Inventarul constituie o listă a tuturor elementelor de activ (drepturi subiective, inclusiv asupra bunurilor imobile, automobile, acțiuni și părți sociale în societăți comerciale) și de pasiv (obligațiile de orice natură) care intră în componența masei succesorale (art. 2456 alin. (1)). Trebuie incluse și bunurile pe care moștenitorul le privește ca fără valoare ori care nu pot fi urmărite silit conform legii (insesizabile). La fel, se vor menționa separat și bunurile care se aflau în posesia defunctului, dar care probabil nu îi aparțineau [v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §2001, nr. 2]. Firesc, bunurile donate ori altfel înstrăinate valabil de de cujus în timpul vieții sale (în sens că titlul de proprietate deja a trecut la dobânditor) nu se includ în masa succesorală și, pe cale de consecință, nu se menționează în inventar.
Chiar dacă se întocmește după data deschiderii moștenirii, lista trebuie să fie o imagine a masei anume la momentul deschiderii moștenirii. Pe cale de consecință, moștenitorul nu este ținut să reflecte în inventar eventualele schimbări ale masei succesorale produse între momentul deschiderii moștenirii și data inventarului, inclusiv înstrăinări de bunuri, plata de obligații ale masei. Totuși, el o poate face adițional, prin mențiuni separate. S-a apreciat totuși că obligațiile masei trebuie descrise la data întocmirii inventarului, în special datoriile născute din moștenire, cum sunt cheltuielile de înmormântare și cheltuielile aferente întocmirii inventarului [Dietmar Weidlich, Palandt/BGB, §2001, nr. 1].
La pasiv se includ și drepturile și obligațiile defunctului față de moștenitor, care s-ar fi stins prin confuziune [v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §2001, nr. 3].
Bunurile menționate în listă trebuie să fie descrise în măsura în care aceasta este necesară pentru stabilirea valorii lor. Moștenitorul la fel va oferi propria evaluare a bunurilor respective (art. 2456 alin. (2)) cu referire la data deschiderii moștenirii. Nu se cere ca moștenitorul să se bazeze pe un raport de evaluare în acest sens. Moștenitorul nu este sancționat dacă nu oferă o descriere detaliată ori dacă nu oferă o evaluare sau greșește neintenționat în evaluare [Lange/Erbrecht, §72, nr. 80, p. 721; Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §2002, nr. 2]. Sancțiunea se impune doar pentru omisiunea intenționată de bunuri ori adăugarea de obligații care nu există în realitate (v. infra).
În rest, dacă datele despre bunurile moștenirii sunt doar incomplete, moștenitorului i se poate stabili un nou termen de inventariere pentru efectuarea completărilor (art. 2460 alin.(2)). Notarul o face din oficiu sau, din nou, la cererea creditorului solicitant.
6) Cererea directă a creditorului față de moștenitor de a depune o declarație pe proprie răspundere
Formalitățile aplicabile întocmirii inventarului nu garantează că inventarul este exact. Pentru a satisface nevoia de certitudine a creditorului, legea îi permite să ceară direct de la moștenitor depunerea la notar a unei declarații pe proprie răspundere (art. 2461). Nu se cere ca creditorul să justifice cererea prin indicarea omisiunii admise de moștenitor în inventarul deja depus.
Deoarece textul de lege nu distinge, creditorul poate depunere această cerere și la notarul la care urmează a fi depusă declarația. Acesta fapt are un avantaj probatoriu pentru creditor, existând confirmarea de recepție a cererii de către notar.
Și în acest caz creditorul nu poate forța moștenitorul să facă declarația și să o depună la notar, unicul mecanism de presiune fiind efectul nedepunerii declarației — răspunderea nelimitată relativă (față de creditorul solicitant) a moștenitorului necooperant (art. 2461 alin.(3)).
Mecanismul declarației pornește de la prezumția că moștenitorul deja a depus inventarul. Creditorul masei succesorale poate cere stabilirea termenului de inventar și depunerea declarației simultan [Lange/Erbrecht, §72, nr. 85 și 86, p. 722].
Dacă a depus o declarație, moștenitorului i se poate cere o nouă declarație de către același creditor sau un altul numai dacă există motive de a crede că moștenitorul a aflat despre existența altor bunuri succesorale după ce a depus declarația precedentă (art. 2461 alin.(4)).
„DECLARAȚIE Notarului N Eu, M1, declar pe proprie răspundere că datele din inventarul depus de mine în 1.1.2021 despre bunurile care intră în componența masei succesorale sunt, după cunoștința mea, complete și veridice. Semnat M1”
Nu se cere să se reitereze în declarație conținutul inventarului. Declarația se limitează la activul succesoral la momentul deschiderii moștenirii, nu și la pasiv.
Dacă, între timp, a descoperit vreun bun nou, moștenitorul nu îl menționează în declarație, ci, în prealabil, depune un inventar complet (actualizat) la notar, iar în declarație declară corectitudinea noului inventar (art. 2461 alin.(2)).
7) Inventarul moștenitorului mincinos
Moștenitorul nu poartă o obligație legală de a depune inventarul, însă obține un avantaj dacă îl depune corespunzător. Un inventar nu și-ar îndeplini funcția informativă față de creditorii masei succesorale dacă nu ar fi exact. Iar garanția exactității este existența unei sancțiuni legale pentru inexactitate. Dacă creditorul masei succesorale demonstrează existența unei minciuni (adică o inexactitate intenționată) a moștenitorului în inventarul depus, moștenitorul suportă dubla sancțiune: a) pierde beneficiul prezumției de exactitate de la art. 2463 și b) pierde dreptul de a-și limita răspunderea pentru pasivul succesoral la activ și, prin urmare, poartă răspundere nelimitată (pentru pasivul succesoral răspunde și cu patrimoniul personal).
Minciuna și sancțiunea ei intervine, atât pentru inventarul voluntar (art. 2448), cât și a celui cerut (art. 2449), în următoarele cazuri prevăzute de art. 2460 alin. (1):
— dacă moștenitorul omite intenționat să includă în inventar o parte esențială a bunurilor masei succesorale. Sancțiunea nu vizează omiterea bunurilor minore (casnice, de mică valoare, ori de uz personal al defunctului) și nici nu se aplică când moștenitorul însuși nu cunoștea că bunul omis aparținea defunctului.
Per a contrario, nu există minciună în sensul art. 2460 alin.(1) dacă moștenitorul menționează un bun ca proprietate exclusivă a defunctului, deși, în realitate, el nu aparținea defunctului ori aparținea defunctului în coproprietate cu alții [în același sens, Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §2005, nr. 2].
Asemenea greșeli pot apărea în special când dreptul asupra bunului este înregistrat doar pe numele defunctului, însă, în fond, el face obiectul proprietății comune în devălmășie a defunctului și a soțului său. În mod normal, moștenitorul trebuie să facă mențiune dacă bunul aparținea defunctului în comun cu alții și, dacă se aplică, să indice cota-parte a defunctului.
Spre deosebire de următoarea formă a minciunii, în acest caz nu se cere ca moștenitorul să fi ascuns activele succesorale „în scopul prejudicierii creditorilor” (poate el le-a ascuns pentru a prejudicia unii comoștenitori, pentru a micșora baza impozabilă dacă moștenirea se impozitează ori pentru a frauda creditorii personali).
— în scopul prejudicierii creditorilor, moștenitorul admite includerea unei obligații inexistente. Per a contrario, moștenitorul nu comite o minciună supusă sancționării dacă el omite să includă în inventar o obligație despre existența și exigibilitatea căreia cunoștea. Mai ales, el poate decide să nu includă o obligație, fiindcă, după împrejurări, socotește că pretenția ce i-a fost adusă la cunoștință este neîntemeiată (în fond, nu există).
A fortiori, moștenitorul nu este ținut, înainte de a întocmi un inventar, să ceară desfășurarea procedurii somării publice a creditorilor masei succesorale. Inventarul cuprinde doar ceea ce moștenitorul cunoaște la data întocmirii inventarului, și nu ceea ce el ar fi trebuit să cunoască, în baza unei cercetări maxim posibile (care include și desfășurarea procedurii somării publice).
— în cazul inventarului întocmit de o autoritate la cererea moștenitorului (art. 2458), moștenitorul refuză să ofere informații sau tergiversează intenționat un timp îndelungat să le furnizeze. S-a reținut totuși că, dacă notarul a obținut dintr-o altă sursă informația solicitată de la moștenitor, sancțiunea legală nu ar trebui să intervină [Dietmar Weidlich, Palandt/BGB, §2005, nr. 4].
Dacă datele despre bunurile moștenirii (nu și obligațiile masei succesorale [v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §2005, nr. 4]) sunt incomplete și nu există o situație de minciună (așa cum a fost descrisă mai sus), atunci nu survine sancțiunea legală, ci i se poate stabili moștenitorului un nou termen de inventariere pentru efectuarea completărilor (2460 alin. (2)). Notarul nu stabilește noul termen din oficiu, ci,a conform regulii generale (art. 2449 alin.(1)), la cererea creditorului masei succesorale, care trebuie să explice în ce constă inexactitatea ori suspiciunea de inexactitate comisă în inventarul depus anterior.
Observație practică: dacă creditorul masei succesorale doar suspectează că moștenitorul a comis o minciună în inventar, dar înțelege că nu poate demonstra convingător unui judecător intenția moștenitorului în omisiune, acestuia nu îi rămâne decât opțiunea să ceară moștenitorului să depună o declarație pe proprie răspundere conform art. 2459 (v. supra).
Așa cum s-a analizat deja supra, creditorului îi revine sarcina de a demonstra minciuna moștenitorului în inventar în litigiul în care urmărește moștenitorul pentru obligația masei succesorale. Creditorul poate de asemenea să introducă o acțiune în constatare prin care instanța doar să constate minciuna și să statueze asupra intervenirii răspunderii nelimitate a moștenitorului [v. Wolfgang Küpper, în MuKoBGB, §2005, nr. 3].
D. RĂSPUNDEREA MOȘTENITORULUI ÎN LIMITA MASEI SUCCESORALE
▮ I. Introducere
1) Principiul separării masei succesorale de patrimoniul personal al moștenitorului
Dispozițiile art. 2430-2447 stabilesc în ce condiții moștenitorul răspunde doar în limita masei succesorale, evitând accesul creditorilor masei succesorale la patrimoniul său personal. Din punct de vedere al tehnicii juridice, acest efect se atinge prin separarea masei succesorale de patrimoniul personal al unicului moștenitor (separatio bonorum). Principiul este că separarea se atinge prin două căi alternative, în funcție de situația masei succesorale: instituirea de către notar a administrării masei succesorale sau intentarea de către instanța de judecată a procesului de insolvabilitate a masei succesorale.
Administrarea masei succesorale are ca scop satisfacerea tuturor obligațiilor masei succesorale din contul unei mase succesorale solvabile. Procesul de insolvabilitate a masei succesorale are ca scop separarea de moștenitor a masei supraîndatorate sau în incapacitate de plată, dar nu insuficientă de a acoperi cheltuielile acestor proceduri. Pentru creditorul masei, evoluția joacă un rol important: administratorul masei nu este ținut de o ordine anume de satisfacere a obligațiilor masei succesorale, ci doar, conform art. 2440 alin.(2), trebuie să respecte regulile stabilite de art. 2434 și 2435. Procesul de insolvabilitate a masei succesorale însă are ca scop satisfacerea proporțională a obligațiilor masei succesorale insolvabile, conform rangurilor de prioritate (art. 2359 din Legea insolvabilității). Efectul juridic al limitării răspunderii moștenitorului survine odată cu instituirea administrării masei succesorale sau cu intentarea procesului de insolvabilitate a masei succesorale, cu condiția că moștenitorul nu a fost decăzut de lege din dreptul de a-și limita răspunderea. În același moment masa succesorală se consideră separată de patrimoniul personal al moștenitorului.
Chiar dacă a avut loc separarea masei succesorale de patrimoniu personal, moștenitorul continuă să răspundă nelimitat (și cu patrimoniul personal) dacă a intervenit sancțiunea legală de decădere din dreptul de a-și limita răspunderea (art. 2467 alin.(1)). Răspunderea personală a moștenitorului la fel se păstrează pentru datoriile rezultate din moștenire. La fel, limitarea răspunderii nu are efect asupra unei garanții reale ori a unui drept rezervat printr-o înregistrare provizorie ori notare [Lange, p. 724, §73, nr. 95].
Dacă activul succesoral (fără a lua în cont pasivul succesoral) nu este suficient pentru a acoperi cheltuielile procedurii de administrare ori de insolvabilitate, masa succesorală se consideră insuficientă. În acest caz, procedurile pot fi refuzate de notar sau, după caz, de instanța de judecată (art. 2437). În caz de insuficiență a masei succesorale moștenitorul poate invoca excepțiile prevăzute la art. 2445 și 2446 și, chiar fără separarea masei de patrimoniu, să invoce limitarea răspunderii sale [Lange, p. 724, §73, nr. 96]. Dacă supraîndatorarea are loc din cauza legatelor și a sarcinilor, moștenitorul are dreptul, prin ridicarea acelorași excepții, să își limiteze răspunderea (art. 2447).
2) Introducere în administrarea masei succesorale și procesul de insolvabilitate a masei succesorale
Administrarea masei succesorale este o procedură extrajudiciară, instituită de notar, la cerere, în condițiile legii, al cărei scop este satisfacerea creanțelor creditorilor masei succesorale (art. 2430 alin.(1) menționează expres acest scop, iar art. 2436 îl dezvoltă).
Spre deosebire de procesul de insolvabilitate, care are ca scop satisfacerea proporțională a creditorilor masei insolvabile, administrarea are ca scop satisfacerea deplină a creditorilor masei solvabile. Respectiv, administrarea încetează fie odată cu atingerea acestui scop, fie cu intentarea procesului de insolvabilitate (art. 2443 alin.(1)). În caz de comoștenitori, drepturile diferă: administrarea trebuie cerută de toți, pe când insolvabilitate – de oricare dintr ei (art. 2528 teza I și art. 2353 alin.(1) din Legea insolvabilității). Dar dacă partajul deja a avut loc, se poate cere doar intentarea procesului de insolvabilitate (art. 2528 teza II și art. 2352 alin.(2) din Legea insolvabilității).
Dreptul german adoptă concepția funcției (ger. — die Amtstheorie) pentru a privi administratorul masei succesorale nu ca reprezentant legal al moștenitorilor, cum ar fi tutorele, ci ca un organ de administrare a unei mase patrimoniale a altuia, dar în nume propriu [Lange, p. 725, §73, nr. 97].
Procesul de insolvabilitate a masei succesorale este guvernat, în principal, de Legea insolvabilității.
A se observa că, potrivit art. 2355 alin. (1) din Legea insolvabilității, procesul de insolvabilitate se intentează în baza celor două temeiuri clasice:
(a) incapacitatea de plată a masei succesorale; sau
(b) supraîndatorarea acesteia.
Dar, suplimentar, dacă cererea introductivă este depusă de către moștenitor, administratorul masei succesorale, custode sau de către executorul testamentar, temei de intentare a procesului de insolvabilitate îl constituie: (c) pericolul intrării masei succesorale în incapacitate de plată când, în mod previzibil, nu se vor putea executa obligațiile pecuniare devenite scadente. Per a contrario, pericolul intrării în incapacitate de plată nu este temei pentru creditorul masei succesorale de a depune cererea introductivă.
▮ II. Administrarea masei succesorale
Persoanele îndreptățite să ceară instituirea administrării
Notarul poate institui custodia fie la cerere, fie din oficiu, important este să aibă cunoștință despre nevoia ei [→ adnotarea la art. 2412]. Administrarea masei succesorale limitează profund dreptul moștenitorului, îndepărtându-l de la masă. Așadar, legea reglementează mai restrictiv cercul subiecților îndreptățiți să provoace procedura de administrare (art. 2436).
Sunt îndreptățiți să ceară instituirea administrării:
— moștenitorul (alin.(1));
— creditorul masei succesorale (alin.(2));
— dobânditorul cotei succesorale (art. 2573 alin.(1) teza I);
— executorul testamentar care are drept de administrare (art. 2353 alin.(1) din Legea insolvabilității aplicat prin analogie [Lange, p. 725, §73, nr. 99]).
Custodele nu are dreptul de a cere instituirea administrării masei succesorale, satisfacerea obligațiilor fiind, de fapt, una din funcțiile sale (art. 2414 alin.(4) lit. c) și 2415).
Pe lângă recepția unei cereri, notarul trebuie să verifice dacă masa succesorală cuprinde valori care sunt în stare să acopere, cel puțin, costul procedurii de administrare.
Trebuie de observat că la art. 2437 se compară (x) cheltuielile administrării cu (y) valoarea masei succesorale și se consideră temei pentru a refuza dispunerea administrării doar o disproporție mare dintre (x) și (y), nu și o depășire a (x) față de (y). În același timp, și cu titlu alternativ, art. 2443 alin. (2) prevede chiar depășirea (x) față de (y). Mai mult, ultima ipoteză poate fi o insolvabilitate a masei succesorale, sigur, dacă pasivul depășește activul. Dar masa poate fi și solvabilă.
Ilustrație Activul este de 10, iar pasivul este de 5. Cheltuielile administrării (publicarea în M. Of. și onorariul administratorului sunt 5.000). Masa nu este insolvabilă, dar cheltuielile administrării depășesc vădit activul și, de fapt, pun sub risc satisfacerea pasivului. Nu se poate institui administrarea.
Împrejurarea că masa succesorală este supraîndatorată nu împiedică instituirea administrării masei succesorale, dar administratorul va fi obligat să ceară instanței de judecată intentarea procesului de insolvabilitate a masei succesorale (art. 2440 alin.(2) coroborat cu art. 2435), ceea ce încetează administrarea (art. 2443 alin.(1)).
Mod de citare recomandat:
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2418 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/2418/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.