A A A + | -

Articolul 2348. Desemnarea executorului testamentar prin testament

(1) Testatorul poate desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari.
(2) Testatorul poate numi un alt executor testamentar pentru cazul în care executorul testamentar desemnat va ajunge, pînă sau după acceptarea atribuţiilor sale, în imposibilitatea de a-şi executa atribuţiile sale.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 25 septembrie 2021
Originea reglementării: §2197 BGB

 

▮ I. Noțiunea execuțiunii testamentare și natura juridică

Principiul priorității testamentului valabil asupra regulilor moștenirii legale este fundamental în dreptul succesoral.  El influențează raporturile juridice succesorale și pe actorii implicați: notarul trebuie să întocmească certificatul de moștenitor și alte eventuale certificate de drept succesoral cu respectarea dispozițiilor testamentare valabile; moștenitorii trebuie să execute legatele și sarcinile instituite în testament; în caz de litigiu, judecătorul interpretează și aplică testamentul.  Pe cale de consecință, testamentul se execută de toți actorii succesorali prin recunoașterea că moștenirea concretă este modelată de dispozițiile lăsate în testament.

Aceste gânduri ridică întrebarea de ce dreptul succesoral recunoaște instituția executorului testamentar?  Testatorul îl instituie doar când are frică de neîndeplinirea testamentului de către un oarecare actor?  Nici chiar așa.  În dreptul succesoral modern execuțiunea testamentară nu are rolul de a disciplina moștenitorii, ci de a modela devoluțiunea succesorală — de a oferi moștenirii un punct focal, care va fi actorul cel mai activ și cel mai decisiv, va ține testamentul, va căuta moștenitorii, le va da beneficiul succesoral atunci când vine timpul stabilit de testator și, până atunci, va administra acel beneficiu; va tranșa neînțelegerile între comoștenitori și va partaja masa succesorală între ei.  Așadar, noțiunea de „executor testamentar” este incompletă în raport cu puterile juridice și rolul acestui actor. El ar trebui numit „executorul moștenirii” sau, mai bine, „intermediarul devoluțiunii succesorale”.  El este puntea de legătură dintre de cujus și moștenitor, deși, trebuie spus clar, moștenitorul devine succesor al lui de cujus și titular al masei succesorale chiar de la decesul lui de cujus.  O persoană devine executor testamentar la îndeplinirea a trei condiții: testatorul a dispus execuțiunea testamentară; persoana a fost desemnată ca executor testamentar (în practică, prima și a doua condiție se suprapun în testament); ea a acceptat, după deschiderea moștenirii, să îndeplinească funcția.

În dreptul succesoral prin execuțiune testamentară se înțelege situația juridică creată la deschiderea moștenirii ca efect al dispoziției testamentare lăsate de testator că masei succesorale ori doar unei anumite cote succesorale i se numește un executor testamentar.  De regulă, execuțiunea testamentară apare prin efectul desemnării direct în testament a viitorului executor testamentar.  Acest lucru nu este strict necesar.  Testatorul poate ordona execuțiunea testamentară fără a indica însă clar identitatea viitorului executor testamentar. De regulă, execuțiunea testamentară este văzută ca numire a persoanei responsabile să se îngrijează de executarea dispozițiilor testamentare (art. 2354).   Nici acest lucru nu este strict necesar, după cum se va arăta.

Execuțiunea testamentară este reglementată de art. 2348-2380.  Executorul testamentar este un actor puternic al raporturilor juridice de moștenire, fiindcă el, de regulă, are împuterniciri largi de administrare a masei succesorale, inclusiv de a înstrăina bunurile succesorale, și împuterniciri de partaj al masei succesorale aflate în indiviziune [S-a apreciat chiar că modelul german al execuțiunii testamentare, care este implementat ad literam în dreptul moldav, oferă cea mai puternică poziție unui executor testamentar comparativ cu dreptul succesoral al altor țări, v. Florian Dietz, § 1 Das Amt des Testamentsvollstreckers, nr. 1, în: Bengel/Reimann/Testamentsvollstreckung]. Execuțiunea testamentară este instrumentul succesoral prin care de cujus poate să influențeze în ce formă, cât de rapid sau de lent, moștenitorii vor dobândi avantajele patrimoniale din moștenire [Michalski/Schmidt/Erbrecht, p. 264, nr. 808].

Execuțiunea testamentară se instituie exclusiv de către testator și doar prin testament.  Pe cale de excepție, notarul care desfășoară procedura succesorală are împuternicirea de a desemna persoana care va îndeplini funcția de executor testamentar pentru a da curs execuțiunii instituite de testator (art. 2351).  Moștenitorii nu pot nici institui execuțiunea testamentară și nici nu o pot înlătura.  Drepturile lor sunt grevate de execuțiune ca o veritabilă sarcină reală (cu efect in rem).   În cuvintele profesorului german Knut Werner Lange, „poziția juridică astfel creată are caracterul unui drept de administrare cu efecte reale [al executorului testamentar] asupra masei patrimoniale care aparține altora”  [v. Lange/Erbrecht, p. 614, §62, nr. 16].  Efectele sale reale atribuie execuțiunea testamentară la o veritabilă dezmembrare a dreptului asupra masei succesorale [Similar, despre ideea de dezmembrare, v. Lange/Erbrecht, p. 609, §62, nr. 2. Totodată, execuțiunea testamentară limitează sistemul succesiunii universale și chiar s-a spus că este un „corp străin” în acest sistem, v. Walter Zimmermann, în MuKoBGB, precizări prealabile la §2197, nr. 1].  Pentru a asigura opozabilitatea acestor restricții față de terți, art. 2552 cere indicarea existenței execuțiunii testamentare și a limitelor impuse de ea în certificatul de moștenitor [→ adnotarea art. 2557].

Masa succesorală grevată de execuțiune testamentară este o masă patrimonială distinctă de patrimoniul personal al moștenitorului unic ori al comoștenitorilor.  Executorul testamentar nu este titular al masei, deci nu sunt aplicabile regulile cu privire la fiducie.  În virtutea principiului succesiunii universale, masa succesorală aparține, din data deschiderii moștenirii, moștenitorilor.  Executorul testamentar are un statut de sine stătător cu privire la masa succesorală, care acordă o gamă largă de împuterniciri.  El nu este un simplu reprezentant al testatorului ori al moștenitorilor, deținând o poziție juridică distinctă din numele masei succesorale.  Aceasta este esența teoriei dominante astăzi, teoria funcției (ger. — die Amtstheorie), care a fost dezvoltată de doctrina germană [v. Florian Dietz, § 1 Das Amt des Testamentsvollstreckers, op. cit., nr. 3] și aprobată de BGH [BGH din 2 octombrie 1957, nr. IV ZR 217/57; Dietmar Weidlich, în Palandt/BGB, precizări prealabile la § 2197, nr. 2; Michalski/Schmidt/Erbrecht, p. 264, nr. 809]. Ea este similară poziției administratorului de insolvabilitate, care administrează o masă ce aparține altuia.

Observație practică: atunci când executorul testamentar acționează, de exemplu, încheie un contract de locațiune ori vânzare a unui bun succesoral, încheie un plan de partaj autentic, ori introduce o acțiune în instanța de judecată pentru a apăra drepturile masei succesorale, el se prezintă: „ET, executor testamentar al masei succesorale lăsate de D” (v. art. 2356, 2357, 2363 și 2364).   Aceste acte ori fapte juridice ale executorului testamentar produc efecte juridice doar pentru masa succesorală (și, indirect, pentru moștenitori), dar nu și pentru patrimoniul personal al executorului testamentar.  În relațiile interne (dintre executor și moștenitori) el răspunde cu patrimoniul personal în condițiile legii (v. art. 2367 alin. (3) și 2370).

În caz de comoștenitori, testatorul poate specifica că execuțiunea testamentară grevează nu întreaga masă succesorală (se prezumă), ci doar cota succesorală a unui comoștenitor (art. 2359 alin. (1) teza II).  Pe așa cale se atinge restrângerea doar drepturilor unui comoștenitor.  Efectele reale ale execuțiunii vizează doar cota succesorală, iar regimul legal al execuțiunii se aplică cu adaptările necesare.

Dacă o execuțiune testamentară nu există, comoștenitorii aflați în indiviziune pot recurge la un mecanism similar prin încheierea unui contract de administrare a masei succesorale, care însă nu va avea efecte reale (in rem), ci doar obligaționale (in personam).

▮ II. Utilitatea execuțiunii testamentare

Instituția execuțiunii testamentare este indispensabilă pentru un drept succesoral modern [Lange/Erbrecht, p. 609, §62, nr. 3]. Fiecare testator dorește ca testamentul său să fie implementat fidel după moartea sa.

Execuțiunea testamentară este instrumentul prin care testatorul poate:

— să ocrotească moștenitorul pe durata cât este minor, cota sa succesorală fiind administrată de executor testamentar, iar reprezentantul legal al minorului nu va avea nicio putere asupra cotei succesorale (un asemenea interes ar putea să apară când testatorul este tatăl care a divorțat de mama copilului minor, și el dorește s o excludă pe fosta soție de la administrarea moștenirii pe durata minorității copilului).  Împrejurarea că moștenitorul minor este moștenitor rezervatar nu aduce atingere execuțiunii testamentare asupra cotei succesorale a minorului.  Reglementarea rezervei succesorale doar asigură că minorul devine moștenitorul unei cote garante, independent de conținutul testamentului, ea însă nu garantează că minorul (ori reprezentantul său legal) chiar va putea administra această cotă succesorală [→ adnotarea la art. 2530];

— să „înghețe” pe termen lung (până la 30 de ani ori viager) masa succesorală pentru a o ocroti de dauna și incertitudinile cauzate de partajul succesoral ori de decizia moștenitorului de a înstrăina ori diviza un bun important.

 Ilustrație:
Dispoziție testamentară: „Desemnez ca moștenitori ai mei pe C1 și C2 în părți egale, însă până când ambii vor împlini 30 de ani, partea socială de 100% în capitalul Business de Familie SRL se va afla în execuțiunea testamentară a soției”.

— să acorde o poziție superioară soției în raport cu ceilalți comoștenitori;
— să reducă neînțelegerile inerente indiviziunii succesorale și partajului succesoral, folosindu-se împuternicirea largă a executorului testamentar de a administra masa succesorală indiviză și de a decide unilateral partajul, nefiind necesar un partaj amiabil. În același context, comoștenitorii mai puțin experimentați nu vor putea fi manipulați, la partaj, de alți comoștenitori;
— să obțină confortul că comoștenitorii vor respecta instrucțiunile de partaj incluse de testator în testament. În lipsa unui executor testamentar, comoștenitorii pot, prin decizia lor unanimă, să ignore instrucțiunile de partaj din testament, care nu au decât efecte obligaționale și nu reale [→ adnotarea la art. 2498];
— să ocrotească masa succesorală de datoriile personale ale moștenitorului. Atâta timp cât funcționează execuțiunea testamentară asupra masei succesorale ori a unei cote succesorale, creditorii personali ai moștenitorului grevat de execuțiune nu pot urmări cota succesorală și, cu atât mai mult, bunurile succesorale (consecință clar și răspicat enunțată de art. 2365).
— să ocrotească moștenitorul cu dizabilități mentale, dar și masa succesorală, conform următoarei ilustrații:

Ilustrație
T are doi copii, unul cu dizabilități mentale din născare (C1) și unul sănătos (C2). T face următoarele dispoziții testamentare:
„1. 3/4 din moștenire îi revine lui C2 în calitate de moștenitor.
2. Restul (cota de 1/4 din moștenire) îi revine lui C1 în calitate de moștenitor prealabil, iar după decesul lui C1, ea îi revine lui C2 în calitate de moștenitor subsecvent. [Observație: cota de 1/4 de fapt corespunde rezervei succesorale la care C1 este îndreptățit indiferent de conținutul testamentului]
3. Pe durata moștenirii prealabile conform clauzei 2, [C2 sau altă persoană de încredere indicată aici] va fi executor testamentar al cotei de 1/4 a lui C1.” [Observație: existența acestei execuțiuni testamentare face, în termeni practici, inutilă o măsură judiciară de ocrotire (tutelă, curatelă), fiindcă bunurile importante ale C1, primite prin moștenire, vor fi administrate de executorul testamentar]

Această grevare cu efecte de drept real (in rem), firesc, este percepută de către moștenitori drept un dezavantaj, o dictatură din mormânt a testatorului prin intermediul executorului testamentar desemnat.  Suplimentar, există riscul practic că executorul testamentar va abuza de atribuțiile sale largi și, de fapt, își va impune propriile doleanțe și scopuri.  Or, executorul testamentar nu este ținut de vreun drept de veto al moștenitorului și nici măcar de o îndatorire de a audia, în prealabil, moștenitorul decât cu ocazia partajului succesoral (art. 2355 alin. (2)). Executorul este ținut doar de testament (dar vezi art. 2504 alin. (2) privitor la contestarea unui plan de partaj vădit inechitabil).  Executorul testamentar nu se subordonează moștenitorilor, ci, după cum se vede, are o poziție mai puternică decât ei.  Spre deosebire de custode ori administratorul masei succesorale, el nu este supravegheat de către notar.  El își trage statutul și împuternicirile direct din testament [v. Florian Dietz, § 1 Das Amt des Testamentsvollstreckers, op. cit., nr. 4], chiar dacă se legitimează față de terți cu certificatul de executor testamentar.

Chiar dacă legea prevede că executorul testamentar execută dispozițiile testamentare, în realitate împuternicirile sale se limitează la masa succesorală și nu la toate doleanțele din testament.  În special, dacă testamentul cuprinde dispoziții mortis causa personale, cum ar fi încredințarea ocrotirii unui copil minor ori unui copil minor ori adult cu dizabilități mentale, persoana căreia i se încredințează aceste sarcini nu este executor testamentar al lor.  Regulile în materie de ocrotire a minorilor și a adulților cu dizabilități prevăd proceduri distincte, în cadrul cărora doleanțele părintelui lăsate în testament se iau în cont de către autoritatea decidentă în privința copilului.

▮ III. Diferitele modele de execuțiune testamentară

1) Introducere

În funcție de scopul urmărit de testator, el poate modela, prin testament, execuțiunea testamentară sub aspectul împuternicirilor executorului testamentar și sub aspectul duratei execuțiunii. Practica succesorală germană îndelungată a reliefat [v. Lange/Erbrecht, p. 612, §62, nr. 12] următoarele tipuri de execuțiune testamentară:
— execuțiunea testamentară pentru organizarea transmisiunii și partajului succesoral (art. 2354 și 2355);
— execuțiunea testamentară pentru ocrotirea pe termen-lung (art. 2360 teza II);
— execuțiunea testamentară pentru administrarea masei succesorale (art. 2360 teza I);
— execuțiunea testamentară care grevează legatul (în sensul art. 2375);
— execuțiunea testamentară a moștenitorului subsecvent (în sensul art. 2373);
— execuțiunea testamentară cu împuterniciri limitate (art. 2359).

Adeseori o execuțiune testamentară concretă cuprinde o combinație a acestor tipuri de execuțiune (e.g. executorul este obligat prin testament să lichideze datoriile succesorale, să partajeze toate bunurile între comoștenitori, mai puțin partea socială de 100% în SRL, care va rămâne obiectul execuțiunii pe termen-lung și va fi partajată mult mai târziu).

La fel, volumul larg de împuterniciri ale unui executor testamentar poate fi limitat semnificativ prin testament, el păstrând practic rolul unui controlor și nu administrator (v. art. 2359 alin.(2)).

2) Regimul diferitor tipuri de execuțiune testamentară

a) Regimul legal implicit al execuțiunii

Testatorul poate fi scurt în expunere: „Rog pe ET să fie executor testamentar”.  Mai mult, un testament chiar poate să nu desemneze moștenitori, legate, sarcini, ci doar să instituie execuțiunea testamentară. Dreptul succesoral vede într-o asemenea dispoziție testamentară o execuțiune testamentară pentru organizarea transmisiunii succesorale.  Executorul testamentar care acceptă această funcție deja are împuterniciri largi: să inițieze procedura succesorală, să identifice moștenitorii, să intre în posesia bunurilor succesorale, să recupereze creanțele succesorale, să satisfacă datoriile succesorale scadente din contul masei succesorale (art. 2367 alin.(1)), să decidă unilateral condițiile partajului succesoral (art. 2355). În măsura în care din testament nu rezultă o execuțiune testamentară pe termen-lung, executorul testamentar chiar este obligat față de moștenitori și legatari să-și îndeplinească fără întârziere rolul. Asta face parte din cerința de administrare „în mod corespunzător” enunțată de art. 2367 alin. (1). El poate fi ținut la despăgubiri (art. 2370) ori chiar revocarea sa judiciară în caz de încălcări esențiale (art. 2379). Această execuțiune încetează odată cu îndeplinirea tuturor obligațiilor executorului.

b) Execuțiunea de simplă administrare

În cazul execuțiunii de simplă administrare a masei succesorale, el nu are împuterniciri de transmisiune a masei succesorale, adică nici de partaj (art. 2354 și 2355). Deci, execuțiunea este de administrare când testamentul restrânge împuternicirile executorului testamentar (art. 2360 teza I).  Efectul pe care îl va atinge testatorul este că, pe durata acestei administrări, moștenitorul nu poate dispune de bunurile succesorale (art. 2362) și ele nu pot fi urmărite de creditorii personali ai moștenitorului (art. 2365).  În plus, în caz că moștenirea este culeasă de mai mulți comoștenitori, pe durata cât toată masa succesorală se află în execuțiune testamentară, comoștenitorii nu pot cere și nu pot efectua partajul (art. 2500) [v. Michael Schmidt, în Erman/BGB Handkommentar, §2209, p. 5950, nr. 2].

c) Execuțiunea de administrare pe termen-lung

Potrivit art. 2360, testatorul poate dispune ca executorul testamentar să continue administrarea masei succesorale după executarea altor sarcini atribuite lui. Durata unei asemenea execuțiuni pot fi de cel mult 30 de ani de la deschiderea moștenirii (art. 2361 teza I). Pe cale de excepție, durata poate fi mai mare de 30 de ani, când testatorul a dispus ca administrarea să continue până la moartea moștenitorului sau a executorului testamentar ori până la survenirea unui eveniment legat de unul sau de celălalt.

d) Execuțiunea testamentară în contextul moștenirii prealabile și subscvente

Testatorul poate să organizeze devoluțiunea succesorală prin instituirea execuțiunii testamentare în combinație cu moștenirea prealabilă și subsecventă. Patru variații sunt posibile pe baza interpretării testamentului și, în special, a scopului practic urmărit de testator [v. Lange/Erbrecht, p. 614, §62, nr. 17]:
— execuțiunea testamentară în privința moștenitorului prealabil pe durata moștenirii prealabile.  Ea îndeplinește un scop conservator, de a ocroti moștenitorul subsecvent de devalorizarea masei succesorale de către moștenitorul prealabil.  În special, ea este indicată când moștenitorul prealabil este un moștenitor rezervatar nedorit de de cujus;
— execuțiunea testamentară în privința moștenitorului subsecvent pe durata moștenirii prealabile.  Ea este reglementată special de art. 2373. O asemenea execuțiune oferă o protecție mai bună moștenitorului subsecvent în interacțiunea cu moștenitorul prealabil, fiindcă executorul testamentar are împuternicirea de a exercita drepturile decizionale și de informare prevăzută de art. 2268-2173, 2277.  Această execuțiune însă nu grevează moștenitorul prealabil, care doar trebuie să îl recunoască pe executor testamentar ca persoana împuternicită în privința moștenitorului subsecvent;
— execuțiunea testamentară în privința moștenitorului subsecvent din momentul survenirii moștenirii subsecvente.  Este o execuțiune testamentară clasică care nu survine la decesul lui de cujus, ci la deschiderea moștenirii subsecvente; și
— execuțiunea testamentară în privința moștenitorului prealabil și a moștenitorului subsecvent.  Ea este comodă când același executor testamentar administrează ambele moșteniri.

e) Execuțiunea testamentară asupra legatarului

De regulă, execuțiunea testamentară grevează moștenitorul.  Totuși, art. 2375 precizează că ea poate greva legatarul.  Obiectul execuțiunii va fi așadar nu masa succesorală ori cota succesorală, ci obiectul legatului.  Regimul execuțiunii analizat mai sus se aplică în mod corespunzător execuțiunii care grevează legatarul.  Însuși moștenitorul poate fi desemnat ca executor testamentar care grevează legatarul.  Evident, unicul legatar nu poate fi desemnat executor testamentar al propriului legat [v. Lange/Erbrecht, p. 616, §62, nr. 23].

Testatorul poate avea interesul în instituirea unei asemenea execuțiuni pentru a organiza executarea de către legatar, din contul legatului, a sub-legatelor și a sarcinilor testamentare la care este ținut conform testamentului (art. 2336).

Ilustrație

Testatorul a dispus: „1. Unicul meu moștenitor va fi soția S. 2. Institui fiica mea F ca legatară a unei sume de 100.000. 3. Când nepoata N va împlini majoratul oblig pe F să îi cumpere un apartament în sumă de 30.000. 4. Institui pe soția S ca executor testamentar al acestei din urmă dispoziții testamentare.”

Clauza 4 instituie execuțiunea testamentară care grevează legatarul F, însă doar în partea de 30.000. Restul 70.000 nu sunt grevate de execuțiune și se află la libera dispoziție a lui F. Banii vor fi transmiși de S, dar nu ca moștenitor, ci ca executor testamentar. Până atunci banii îi păstrează S. Chiar dacă S decedează ori refuză să fie executor testamentar, N are, față de F, un drept de creanță rezultat din sub-legat.

Execuțiunea asupra legatului nu este condiționată de acceptarea legatului de către legatarul grevat, fiindcă legatului la fel i se aplică principiul dobândirii de drept de către legatar, chiar din data deschiderii moștenirii (art. 2325).

Restricțiile generate de această execuțiune testamentară se indică în certificatul de legatar, și nu în certificatul de moștenitor (art. 2554 alin.(2)).

▮ IV. Începutul și încetarea execuțiunii testamentare

1) Instituirea prin testament a regimului de execuțiune testamentară

Execuțiunea testamentară se instituie exclusiv de către testator și doar prin testament. De regulă, instituirea ei rezultă din dispoziția testamentară prin o persoană anume se desemnează ca executor testamentar. Totuși, instituirea execuțiunii testamentare, ca mod special de organizare a devoluțiunii succesorale, nu trebuie confundată cu instituirea unui executor testamentar [Michalski/Schmidt/Erbrecht, p. 272, nr. 835 și 836; Wolfgang Reimann, § 2 Die Anordnung der Testamentsvollstreckung, op. cit., nr. 1, în: Bengel/Reimann/Testamentsvollstreckung].  Din contra, este posibil testamentul să instituie o execuțiune testamentară fără a numi executorul testamentar, caz în care devine aplicabile dispozițiile art. 2349-2351, care permit unui terț indicat de testator (e.g. un comoștenitor) ori chiar notarului să desemneze o persoană pentru a acționa drept executor testamentar.  Dacă însă din testament nu rezultă că testatorul a instituit o execuțiune testamentară, notarul nu are cum să desemneze pe cineva executorul testamentar.

Precizarea are impact practic, fiindcă execuțiunea începe chiar de la deschiderea moștenirii (moment când testamentul își produce efectele juridice), însă executorul testament își intră în funcție de la acceptarea funcției sale (art. 2353 alin. (1)). Prin urmare, moștenitor este grevat de execuțiune, și dreptul său de administrare și dispoziție asupra masei succesorale sunt limitate chiar de la momentul deschiderii moștenirii.

Ilustrație

După ce a desemnat moștenitori, a făcut instrucțiuni detaliate de partaj și a instituit legate, testatorul a dispus:
„Rog doamna notar EM să numească, la priceperea sa, din rândul comoștenitorilor, o persoană să fie executor testamentar al moștenirii mele pentru ca ultima mea voință să fie îndeplinită cu cât mai puține probleme.”

Dna notarul EM, cunoscută testatorului fiindcă a fost aleasă de dânsul să-i autentifice testamentul, este împuternicită de către testator să desemneze executorul testamentar nu în calitatea ei de notar care desfășoară procedura succesorală, ci de terț față de moștenire.  Se poate întâmpla că moștenitorul va sesiza un alt notar să desfășoare procedura, însă împuternicirea de a alege executorul testamentar, va reveni discreției doamnei notar EM.

Execuțiunea testamentară nu poate fi desemnată decât prin testament.  Testamentul se poate chiar limita doar la instituirea execuțiunii testamentare, în rest drepturile succesorale ale moștenitorilor fiind determinate de lege.

Ca și alte dispoziții testamentare, execuțiunea testamentară ori funcția unui executor poate fi subordonată unei condiții [→ adnotarea la art. 2205].

Ilustrație

1. În testament s-a dispus:
„Desemnez pe M1 ca unic moștenitor.
Dacă voi avea moștenitori rezervatari, cotele lor succesorale se vor afla în execuțiune testamentară, iar M1 va fi unic moștenitor”.

Aici execuțiunea s-a dispus sub condiția suspensivă că, pe lângă moștenitorul testamentar desemnat, moștenirea va fi culeasă și de alți moștenitori, în temeiul rezervei succesorale.

2. În testament s-a dispus:
„Desemnez pe C1 ca unic moștenitor, iar pe soție ca executor testamentar până la recăsătorirea ei”.

Aici execuțiunea s-a dispus sub condiția rezolutorie a căsătoriei soției supraviețuitoare.

2) Desemnarea persoanei executorului testamentar

De regulă persoana executorului testamentar rezultă direct din dispoziția testamentară prin care se instituie execuțiunea testamentară.  Nu există cerințe legale privitor la persoana care poate fi desemnată executor în afară de cerința de a fi adult și a nu fi pus sub măsură de ocrotire judiciară la momentul când trebuie să-și exercite atribuțiile (art. 2352).  Prin urmare, împlinirea ulterioară a majoratului de către persoana desemnată în testament nu renaște eficacitatea dispoziției testamentare [v. Lange/Erbrecht, p. 618, §63, nr. 29].  Desemnarea unicului moștenitor ca unic executor testamentar creează probleme juridice, întrucât el se grevează pe sine însuși, ceea ce este o consolidare.

Pot fi numiți și mai mulți executori testamentari asupra aceluiași obiect, caz în care ei lucrează împreună, iar divergențele le dezleagă notarul care desfășoară procedura succesorală (art. 2376 alin. (1)).

Observație practică: Activitatea de executor testamentar nu este rezervată doar profesiilor juridice.  Poate avea funcția de executor testamentar un membru al familiei testatorului, un comoștenitor, un legatar, avocatul familiei etc.  Având în vedere împuternicirile largi ale executorului testamentar, testatorul trebuie să gândească bine candidatura executorului, atât sub aspectul corectitudinii, cât și cel al competențelor.

Poate fi numit executor testamentar și o persoană juridică de drept privat (art. 2361 teza III coroborat cu art. 2314 alin. (2)), dar nu și un funcționar public (e.g. primarul A, judecătorul B) ori persoană juridică de drept public (e.g. Guvernul, ministerul C etc.), care este limitată în capacitate civilă de competențele sale legale de drept public.

a) Desemnarea persoanei executorului de către testator

Executorul testamentar trebuie să se bucure de cea mai mare încredere a testatorului, prin urmare, în mod normal însuși testatorul desemnează în testament pe cel care dorește să-i fie executor testamentar (art. 2348 alin. (1)). Testatorul poate desemna în testament și un executor testamentar de substituire, adică un al doilea, al treilea ș.a.m.d., pentru cazul în care executorul testamentar inițial desemnat va ajunge, până sau după acceptarea atribuțiilor sale, în imposibilitatea de a-și executa atribuțiile sale, cum ar fi predecesul, refuzul de a accepta atribuțiile, lipsa capacității de exercițiu deplină, renunțarea la funcție după acceptarea ei, revocarea de către judecător (art. 2348 alin. (2)).

Ilustrație

Dispoziție testamentară: „Numesc executor testamentar pe soție. Dacă ea nu va fi executor din orice motiv, numesc în loc drept executor pe frate.”

b) Desemnarea persoanei executorului testamentar de către un terț

(i) Terțul numit de către testator

Testatorul poate încredința desemnarea executorului testamentar unui terț, cum ar fi unul dintre comoștenitori, moștenitorul prealabil, o rudă apropriată (art. 2349 alin. (2)). Chiar și unicul moștenitor poate fi acel „terț”, execuțiunea fiind instituită de testator anume pentru a ocroti moștenitorul și a-i acorda suport [Brox/Walker/Erbrecht, p. 240, §26, nr. 3].  Terțul împuternicit să desemneze trebuie să aibă capacitate de exercițiu atunci când exercită dreptul de desemnare. Precizăm că rolul terțului se limitează la indicarea persoanei viitorului executor testamentar; terțul nu are puterea de a decide dacă trebuie sau nu să se instituie execuțiunea testamentară.  Ea deja este instituită prin testament.

Având în vedere că regimul de execuțiune testamentare se începe imediat după decesul lui de cujus, legea obligă terțul imediat să desemneze executorul testamentar. Desemnarea sau renunțarea la dreptul de a desemna se face prin depunerea unei cereri la notarul care desfășoară procedura succesorală. Cererea trebuie autentificată notarial (art. 2349 alin. (2)).

O persoană care are interes legitim (e.g. un moștenitor, un creditor al masei succesorale) poate cere notarului să facă o interpelare interogatorie cu efect negativ: notarul stabilește terțului împuternicit un termen de decădere pentru desemnarea executorului. În caz de neexercitare conformă, terțul își pierde împuternicirea.

La rândul său și executorul testamentar deja în funcție poate fi acel „terț” (art. 2350) dacă testamentul prevede împuternicirea:
— să-și desemneze unul sau mai multe ajutoare (coexecutori);
— să-și desemneze un succesor, adică un nou executor testamentar.

(ii) În subsidiar, notarul care desfășoară procedura succesorală

Atunci când testamentul instituie execuțiunea testamentară („…dar din conținutul testamentului rezultă cu certitudine că testatorul dorește să fie desemnat un executor testamentar…”), însă există incidente în desemnarea persoanei executorului testamentar, notarul care desfășoară procedura succesorală are un rol subsidiar, de plasă de siguranță, și are obligația și împuternicirea legală, acordată de art. 2351, să desemneze un executor testamentar pentru a exercita execuțiunea testamentară instituită de testator.

Rolul subsidiar al notarului intră în vigoare cu două condiții: (1) testatorul a dispus execuțiunea testamentară; (2) testatorul nu a desemnat executorul testamentar ori, alternativ, cel desemnat, prin testament, de către terțul împuternicit, ori de către notarul care desfășoară procedura, a renunțat la atribuțiile de executor testamentar. Noțiunea de „a renunțat” trebuie interpretată larg, și acoperă și cazurile când persoana desemnată nu a dorit să accepte atribuțiile de executor; decedat, a pierdut capacitatea deplină de exercițiu în orice moment; ori a renunțat la atribuțiile sale după acceptarea funcției. Totuși, pot apărea în privința primei condiții atunci când testatorul a instituit execuțiunea testamentară prin desemnarea unui executor testamentar în care are mare încredere. După împrejurări, se poate de făcut concluzia că testatorul nu a dorit alte persoane să fie executor, ci doar cel desemnat de testator sau nimeni. Împrejurarea că execuțiunea testamentară este stabilită pe termen lung (e.g. pe viața unui moștenitor) sugerează concluzia că testatorul a dorit notarul să poată desemna un nou executor dacă survine un incident privitor la executorul inițial desemnat de testator [Pentru o discuție, v. Lange/Erbrecht, p. 620, §63, nr. 36].

Până la desemnarea executorului testamentar, notarul este obligat să audieze moștenitorii și legatarii, dacă e posibil fără o întârziere semnificativă și fără cheltuieli disproporționate.

Notarul are o largă libertate în alegerea persoanei care va îndeplini funcția dată: un administrator autorizat, un avocat sau oricare altă persoană corespunzătoare care acceptă să îndeplinească atribuțiile executorului testamentar. Firesc, dacă testamentul înlătură anumite persoane de la candidaturi de executor testamentar, notarul trebuie să respecte ultima voință a testatorului. Pentru a oferi un mecanism când nimeni din candidații somați nu dorește îndeplinirea funcției, legea dispune că administratorul autorizat nu poate refuza atribuțiile de executor testamentar fără motiv întemeiat.

Faptul că executorul a fost desemnat de notar nu implică supravegherea lui de notar pe durata execuțiunii testamentare, ori că anumite acte ar trebui să fie încuviințate de notar (compară cu statutul custodelui, care se este supravegheat și ghidat de notarul care l-a desemnat).  Din acest motiv, notarul nu răspunde pentru fapta executorului testamentar. Spre deosebire de custode, care se revocă din funcție de către notar, executorul testament se revocă din funcție pentru motive întemeiate de către instanța de judecată (v. infra).

Observația practică: testatorul poate evita implicarea subsidiară a notarului care desfășoară procedura succesorală, prin indicarea în testament a persoanelor care urmează, succesiv, a-l substitui pe executorul testamentar inițial dacă apare un incident. Cumulativ ori alternativ, el poate desemna un terț, sau terți succesivi, care vor desemna noul executor testamentar ori de câte ori apare nevoia.

3) Începutul exercitării execuțiunii testamentare

Executorul testamentar nu își dobândește statutul de plin drept la momentul deschiderii moștenirii, ci el își exercită atribuțiile de la data când a acceptat desemnarea (art. 2353 alin. (1)). Prin atribuții înțelegem atât împuternicirile sale, cât și obligațiile sale în privința masei succesorale.  Execuțiunea testamentară, ca regim succesoral special, apare însă chiar din momentul deschiderii moștenirii, cu efectul limitării drepturilor moștenitorilor (v. supra).  Prin urmare, dacă, între momentul deschiderii moștenirii și acceptării funcției de către executorul testamentar, masa succesorală trebuie administrată, se va cere desemnarea unui custode [→ adnotarea la art. 2412].

Acceptarea funcției este un act juridic unilateral al persoanei desemnate, supus recepției de către notarul care desfășoară procedura succesorală. Prin acest act juridic persoana desemnată își exercită un drept potestativ, având discreția să accepte sau să renunțe la funcție.  El trebuie să fie expres; simplul comportament în fapt ca un executor testamentar nu valorează acceptare.  Prin urmare, declarația poate fi depusă numai după deschiderea moștenirii și, numai după ce s-a inițiat procedura succesorală (persoana desemnată ca executor însăși poate cere inițierea procedurii succesorale, conform art. 2541 alin.(1) și art. 70 alin. (2) LPN).  Acceptarea nu poate fi făcută eficace sub condiție (e.g. cu condiția unei anumite remunerări, ori doar privitor la un anumit bun succesoral și nu tot obiectul supus execuțiunii) sau cu indicarea termenului (dar executorul ulterior poate să renunțe la funcție).  Testatorul poate încheia un contract cu viitorul executor testamentar, prin care acesta să se oblige să îndeplinească această funcție (e.g. contract dintre de cujus și avocatul familiei); el va purta această obligație față de masa succesorală, dar va avea libertatea personală de a accepta ori renunța la funcția oferită prin testament.

Sugestie de declarație de acceptare a funcției de executor testamentar

Notarului [numele, adresa]
[Opțiunea 1: execuțiune pe întreaga masă] Prin prezenta, eu, ET, declar că accept să îndeplinesc funcția de executor testamentar asupra masei succesorale lăsate de defunctul D, născut la 1.1.1950 și decedat la 1.1.2020.
[Opțiunea 2: execuțiune pe o cotă succesorală] Prin prezenta, eu, ET, declar că accept să îndeplinesc funcția de executor testamentar asupra cotei succesorale a moștenitorului M1 în masa succesorală lăsată de defunctul D, născut la 1.1.1950 și decedat la 1.1.2020.
[Opțiunea 3: execuțiune pe un bun succesoral] Prin prezenta, eu, ET, declar că accept să îndeplinesc funcția de executor testamentar asupra părții sociale de 100% în capitalul SRL, care intră în componența masei succesorale lăsate de defunctul D, născut la 1.1.1950 și decedat la 1.1.2020.

[Semnătură, dată]

S-a observat, pe bună-dreptate, că declarația de acceptare a funcției de executor testamentar poate rezulta, explicit sau implicit, din cererea depusă de persoana desemnată la notarul competent de a i se elibera certificat de executor testamentar [v. Wolfgang Reimann, § 2 Die Anordnung der Testamentsvollstreckung, op. cit., nr. 263].

Nu se cere notarul să valideze ori să aprobe declarația de acceptare a executorului testamentar.  Însă, la cerere, notarul trebuie să-i elibereze un certificat de executor testamentar pentru a-i permite să se legitimeze față de terți (art. 2555).  Totodată, în certificatul de moștenitor se reflectă existența execuțiunii testamentare și a restricțiilor pe care ea le implică asupra întregii mase succesorale ori doar a unei cote succesorale, fără a fi strict necesar de a indica și identitatea executorului testamentar (care, la epoca eliberării certificatului de moștenitor ar putea nici să nu fie cunoscut).  Așadar, potrivit art. 2552, dacă testatorul a desemnat un executor testamentar, acest fapt și limitarea dreptului de dispoziție al moștenitorului conform art. 2362 trebuie indicate expres în certificatul de moștenitor.  După încetarea atribuțiilor executorului testamentar și a limitărilor dreptului de dispoziție al moștenitorului, moștenitorul poate cere modificarea certificatului de moștenitor.  Restricțiile cuprinse în certificatul de moștenitor urmează a fi notate în registrul de publicitate în care se înregistrează drepturile dobândite de moștenitor (art. 435 alin.(2) pct. 6)).

La cererea persoanei care are interes legitim, notarul care desfășoară procedura succesorală poate iniția o interpelare interogatorie cu efect negativ, adică poate notifica candidatul și acorda un termen pentru acceptarea desemnării. Dacă executorul nu a depus la notarul care desfășoară procedura succesorală declarația de acceptare în termenul stabilit, se consideră că acesta a renunțat la calitatea de executor testamentar.

4) Încetarea execuțiunii testamentare

a) Introducere

Diferența dintre regimul de execuțiune testamentară și exercitarea funcției de către executorul testamentar este relevantă nu doar pentru începutul și pentru încetarea lor. Masa succesorală ori cota succesorală este grevată pe toată durata execuțiunii, și nu doar pe durata cât există un executor în funcție.

Sugestie practică: testatorul îl poate „motiva” pe executorul testamentar să nu renunțe la funcția sa, instituind în folosul lui și un legat sub condiția rezolutorie a renunțării, i.e. executorul pierde legatul dacă renunță la funcție.

Funcția executorului încetează în următoarele cazuri:
— decesul sau pierderea capacității depline de exercițiu de către executor (art. 2377);
— renunțarea la funcție de către executorul testamentar (art. 2378);
— revocarea executorului testamentar de către instanța de judecată (art. 2379);
— expirarea termenului de 30 de ani al execuțiunii pe termen lung (art. 2361 teza I);
— survenirea condiției extinctive a execuțiunii testamentare, stabilite de în testament (art. 2362 teza I);
— îndeplinirea tuturor sarcinilor puse prin testament pe răspunderea executorului testamentar.  Asta se aplică în special executorului desemnat în scop de a asigura transmisiunea masei succesorale și a efectua partajul.  Odată cu decizia de partaj, stingerea obligațiilor masei succesorale și executarea partajului în folosul fiecărui moștenitor, atribuțiile sale încetează;
— decesul moștenitorului grevat de execuțiune atrage încetarea execuțiunii când scopul ei era anume de a ocroti acel moștenitor.

Încetarea atribuțiilor executorului nu încetează în mod neapărat execuțiunea care, conform testamentului ar trebui să continue, în acest caz, atribuțiile revin executorului testamentar de substituție desemnat de către testator ori, în lipsă, de către terțul împuternicit de către testator sau, în subsidiar, de către notarul care desfășoară procedura succesorală. Alternativ, testamentul poate prevedea că executorul testamentar inițial poate însuși să-și numească un succesor în această funcție (art. 2350 alin. (2)), care o preia nu ca moștenitor al executorului, ci ca persoană numită de executor.

Pe de altă parte, instituirea administrării masei succesorale ori intentarea procesului de insolvabilitate în privința masei succesorale nu încetează atribuțiile executorului testamentar, dar ele sunt limitate în același mod în care aceste proceduri limitează drepturile moștenitorului.

b) Revocarea judiciară a executorului testamentar

Instanța de judecată poate fi sesizată de o persoană interesată pentru revocarea executorului testamentar dintr-un motiv întemeiat (art. 2379 alin. (1)).  Remediul juridic al revocării, ca și cel al dreptului la repararea prejudiciului (art. 2370), are ca scop de a responsabiliza executorul și a ocroti moștenitorii și alți actori succesorali de abuzurile executorului.  Testatorul nu poate exclude aceste remedii juridice (art. 2371).

Acțiunea în revocare se judecă în procedura civilă de drept comun, de către instanța de la locul deschiderii moștenirii (art. 411 alin.(1) lit. g) CPC).  Este o acțiune de transformare, admiterea căreia de către judecător atrage stingerea raportului de execuțiune testamentară dintre executor, pe de o parte, și moștenitori, pe de altă parte [→ Pretenția și acțiunea în justiție].  Deși legea recunoaște includerea în testament a unei clauze arbitrale care ar viza litigiile succesorale (art. 7 Legea nr. 23 din 22 februarie 2008 cu privire la arbitraj), poziție recunoscută și în dreptul german, doctrina și jurisprudența germană nu admit ca revocarea să fie supusă unei proceduri arbitrale prin dispoziție testamentară, pornind de la scopul protectiv al normei (a ocroti moștenitorii de abuzuri) și de faptul că art. 2379 nu permite testatorului să modeleze mecanismul remediilor judiciare de care se bucură moștenitorii [v. Julian Klinger, Florian Dietz, § 7 Die Beendigung des Amtes, op. cit., nr. 33].

Acțiunea în revocare trebuie delimitată de alte acțiuni în justiție similare ca efect ori conexe în împrejurări de fapt.  Nu este o acțiune în revocare, ci o acțiune în constatare cea prin care se pretinde că desemnarea executorului testamentar a fost ilegală ori ineficientă.  La fel, acțiunea în revocare trebuie delimitată de acțiunea în constatare a încetării de drept a execuțiunii, fie pe temeiul expirării termenului execuțiunii, fie a survenirii condiției rezolutorii care are ca efect încetarea execuțiunii.  Dacă executorul testamentar vizat de procedură a cauzat un prejudiciu masei succesorale ori are altă obligație față de masa succesorală, această pretenție poate fi înaintată simultan cu acțiunea în revocare, ori poate fi dezbătută într-o acțiune subsecventă.  Termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, aplicabil acestei din urmă acțiuni, este suspendat pe durata îndeplinirii funcției și își reia cursul abia când funcția sa încetează (art. 400).  Este posibil că sarcina unui nou executor testamentar va fi să urmărească aceste pretenții contra executorului testamentar revocat.

Persoana îndreptățită să introducă acțiune este oricine justifică un interes legitim, un moștenitor sau legatar (indiferent că sunt sau nu grevați de execuțiune testamentară), terțul îndreptățit prin testament să desemneze executorul testamentar; co-executorul testamentar.  Terții mai îndepărtați, cum ar fi notarul care desfășoară procedura succesorală, creditorul masei succesorale ori creditorul personal al moștenitorului nu au dreptul de a introduce acțiunea (cu excepția creditorului personal care acționează pe cale oblică, în condițiile art. 892).  Nici executorul testamentar însuși nu este îndreptățit să introducă acțiunea, fiindcă el poate pur și simplu să renunțe la funcția sa prin depunerea declarației de renunțare la notar [v. Julian Klinger, Florian Dietz, § 7 Die Beendigung des Amtes, nr. 32, în Bengel/Reimann/Testamentsvollstreckung].

Instanța de judecată nu se bucură de discreție în privința revocării, ci trebuie să rețină un „motiv întemeiat”.   Legea precizează două situații care se califică motiv întemeiat: (1) neexecutarea esențială a obligațiilor; și (2) incompetența de a administra corect masa succesorală.

Firesc, alte situații, cu impact similar asupra moștenirii, pot fi reținute de instanță ca „motiv întemeiat”, pornind de la împrejurările cazului, în special interesul actorilor în joc și implementarea voinței testatorului. Printre alte motive s-a reținut existența unei veritabile dușmănii dintre moștenitori și executorul testamentar, ori activitatea executorului testamentar în propriile activități care fac moștenitorii să piardă încredere în probitatea lui în funcție de volumul de împuterniciri pe care le deține în privința masei succesorale și etapa la care se află execuțiunea. Este de așteptat ca interesele contradictorii dintre actorii succesorali să genereze tensiuni și conflicte, iar testul pentru a provocarea revocarea executorului trebuie să fie unul înalt [v. Julian Klinger, Florian Dietz, § 7 Die Beendigung des Amtes, op. cit., nr. 29].

La fel, chiar testamentul poate prevedea motive suplimentare de revocare a executorului testamentar.

Jurisprudența germană a reținut printre cazuri de neexecutare esențială a obligațiilor: inactivitate totală; neîndeplinirea legatelor ori îndeplinirea lor cu întârziere semnificativă; minciuna cu privire la componența ori valoarea reală a masei succesorale (ascunderea unor bunuri succesorale); tărăgănarea în efectuarea partajului; solicitarea unei remunerații necorespunzătoare; încheierea unor acte juridice din numele masei succesorale cauzatoare de daune ori contrare legii, inclusiv cu depășirea împuternicirilor sale. Dar, de asemenea, desfășurarea frivolă a proceselor de judecată sau angajarea unor reprezentanți nepotriviți.  Dacă executorul testament transmite comoștenitorilor proiectul planului de partaj care este exclus expres prin testament, aceasta a fost reținută ca neexecutare esențială a obligațiilor, chiar dacă comoștenitorii solicită un partaj rapid. Dacă sunt numiți mai mulți executori, există obligația de a coopera. Dacă unul dintre ei refuză sistematic să coopereze, el săvârșește o neexecutare esențială [v. Lange/Erbrecht, p. 628, §63, nr. 61].

Incompetența de a administra corect masa succesorală ca temei de revocare judiciară a executorului testamentar nu depinde de ideea de culpă, și include diminuarea discernământului de către executor testamentar ori boală de durată, privațiunea de libertate, plecarea din țară care împiedică exercitarea funcției [v. Julian Klinger, Florian Dietz, § 7 Die Beendigung des Amtes, nr. 28, în Bengel/Reimann/Testamentsvollstreckung].

Executorul testamentar își încetează funcția de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de revocare a sa.  Dacă testamentul îi permite să desemneze un executor testamentar succesor (art. 2350 alin. (2)), el poate să exercite acest drept până la încetarea funcției sale.  Dacă însă executorul revocat judiciar este un „terț” împuternicit să desemneze executorul, atunci el poate să exercite aceste drept independent de momentul încetării funcției sale de executor.  La fel, este relevant dacă testamentul prevede, pentru cazul unei revocări judiciare, decăderea persoanei din împuternicirea de a desemna un succesor ori de a fi terț care desemnează un executor [v. Lange/Erbrecht, p. 630, §63, nr. 65].

c) Încetarea prin expirarea termenului ori survenirea condiției

Doar proprietatea este perpetuă, restul grevărilor, indiferent cât de invazive sunt, trebuie să fie temporare. Pentru a implementa acest principiu legea limitează temporal execuțiunea testamentară la un termen de 30 de ani de la deschiderea moștenirii și nu de la acceptarea funcției de către executorul testamentar (art. 2361 teza I). Excepția de la această regulă este că testatorul poate dispune ca administrarea să continue până la moartea moștenitorului sau a executorului testamentar ori până la survenirea unui eveniment legat de unul sau de celălalt (e.g. dobândirea unor abilități, a unei educații; căsătoria ori însănătoșirea de o boală mentală a moștenitorului).  Pentru a evita o execuțiune testamentară veșnică, condiția extinctivă trebuie să țină de persoana moștenitorului (care include și moștenitorul prealabil ori cel subsecvent) ori executorului, dar nu și a unui terț ori generală (e.g. atâta timp cât soarele va sări).  [De lege ferenda, ar trebui preluată soluția §28(2) din Legea germană privind drepturile de autor din 9 septembrie 1965, potrivit căreia limita temporală de 30 de ani nu se aplică execuțiunii testamentare care are ca obiect un drept de autor, ci poate dura pe perioada de protecție de 70 ani după decesul autorului.]

Limita temporală nu se aplică execuțiunii testamentare lipsite de împuternicirea de administrare, ci care se limitează la supravegherea îndeplinirii de către moștenitori a unei sarcini (art. 2343 alin.(3), în materie de sarcină testamentară, intenționat omite să facă trimitere la limita temporală de 15 ani de la art. 2313) [v. Julian Klinger, Florian Dietz, § 7 Die Beendigung des Amtes, op. cit., nr. 58a].

În cazul execuțiunii pentru simpla devoluțiune a moștenirii, execuțiunea încetează mai devreme, prin partaj.

La expirarea termenului (stabilit în testament ori cel legal de 30 de ani, în funcție care expiră primul) sau survenirea condiției extinctive incluse în testament, execuțiunea încetează de plin drept (ipso jure), fără a fi necesar vreun act al executorului, notarului ori instanței de judecată (art. 2555 alin.(3)).  Cel grevat de execuțiune (moștenitorul ori legatarul) ori altă persoană cu interes legitim (e.g. un creditor personal al moștenitorului), are dreptul de a cere notarului care a desfășurat procedura succesorale modificarea certificatului (de moștenitor ori de legatar) emis în privința sa (art. 2552 teza II) și, totodată, retragerea certificatului de executor testamentar (art. 2558).

▮ V. Co-executorii testamentari

Alegerea de către testator a mai multor executori testamentari simultan poate fi o soluție când el nu are încredere suficientă într-un singur candidat, și dorește să instituie regimul de dublă semnătură (triplă semnătură ș.a.m.d.).  În așa fel, scade riscul de exercitare abuzivă a împuternicirilor de executor testamentar și activitatea devine mai transparentă.  La fel, testatorul care are trei moștenitori poate să numească pe doi dintre ei ca co-executori testamentari.  Execuțiunea testamentară cu multipli executori (co-executori) trebuie dispusă de testator în testament, însă desemnarea persoanelor care exercită această funcție se supune regulilor generale, adică ele pot fi numite de către testator însuși, de către un terț împuternicit prin testament, de către testatorul care are împuternicirea prin testament de a-și numi un succesor ori de către notarul care desfășoară procedura succesorală.

Ilustrație

T a desemnat trei comoștenitori în cote egale: M1, M2 și M3. El de asemenea a dispus ca M1 și M2 să fie co-executori testamentari ai întregii mase succesorale. 
Pe așa cale, în fapt, al treilea comoștenitor a fost lipsit de administrare masei succesorale. Dar grevată de execuțiune nu este doar cota succesorală a lui M3, ci și cotele succesorale ale M1 și M2. În acest chip, întreaga masă succesorală poate fi administrată și, eventual, partajată prin decizia lui M1 și M2, cu excluderea dreptului la decizie a lui M3. M3, evident, va primi prin partaj un lot de atribuie corespunzător cotei sale succesorale.

De co-execuțiune trebuie delimitată situația când, privitor la diferite cote succesorale s-au desemnat execuțiuni distincte, exercitate de executori testamentari distincți.

Principiul este că co-executorii acționează împreună, deci un act juridic produce efecte față de masa succesorală grevată de execuțiune dacă este încuviințat de toți co-executorii ce exercită acea execuțiune (art. 2376 alin. (1)).  Cum este de așteptat, măsurile de conservare pot fi luate unipersonal de către oricare dintre ei (alin. (2)).

În cazul divergențelor dintre co-executori, unul dintre ei poate cere notarului care desfășoară procedura succesorală să dezlege divergența și să ia o decizie obligatorie pentru toți (art. 2376 alin. (1) teza II). Notarul nu are rolul unui judecător și nu soluționează litigiile de drept. Spre exemplu, el nu decide dacă executorii au anumite împuterniciri ori dacă le-au depășit, și nici nu obligă pe vreun executor să facă ceva, ci apreciază dacă o anumită decizie este necesară pentru a îndeplini sarcinile execuțiunii testamentare. În caz de dubii privind competența sa, notarul va îndrepta solicitantul către procedurile judiciare.

Dacă pe durata execuțiunii testamentare comune un co-executor decade de la execuțiune (v. supra, deces, pierderea capacității depline de exercițiu, renunțare, revocare judiciară, expirarea termenului său), unicul co-executor rămas exercită de sine stătător execuțiunea. Dacă au rămas mai mulți, ei continuă să acționeze împreună, însă fără co-executorul testamentul decăzut. Testatorul poate să deroge de la această normă și să dispună că, în caz de decădere a unui co-executor, altul va fi numit în locul său.

Art. 2376 alin.(1) teza III anunță că testatorul poate modela altfel modul în care lucrează co-executorii și anume să dispună că ei acționează individual ori prin decizii majoritare, pe anumite chestiuni ori toate chestiunile de execuțiune; să dispună o clauză arbitrală privitor la neînțelegerile dintre co-executori.  El însă nu poate exclude împuternicirea individuală a unui co-executor de a lua măsuri de conservare, acordată de alin. (2) [v. Lange/Erbrecht, p. 635, §63, nr. 84].

▮ VI. Atribuțiile executorului testamentar

1) Introducere 

Atribuțiile executorului testamentar constau în:
— implementarea dispozițiilor testamentare lăsate de testator (art. 2354), inclusiv legate și sarcini testamentare, fie personal, fie prin obligarea moștenitorului pe cale judiciară [Dietmar Weidlich, în Palandt/BGB, §2203, nr. 1];
— administrarea masei succesorale (art. 2356);
— în plus, în caz de pluralitate de comoștenitori, efectuarea partajului, respectând eventualele instrucțiuni de partaj lăsate de testator (art. 2504 și 2505 alin. (1)) ori exercitându-și discreția acordată de testator de a efectua partajul la „aprecierea sa echitabilă”.

Executorul testamentar este independent în exercitarea atribuțiilor sale și unica sa busolă este testamentul și legea.  Moștenitorii nu îi pot da ordine decât în măsura în care sunt împuterniciți prin testament.

Masa succesorală grevată de execuțiune succesorală constituie o masă patrimonială distinctă care, deși aparține moștenitorului, se află sub controlul executorului testamentar în puterea dreptului său de administrare.  Potrivit art. 2356 alin. (1), executorul testamentar este obligat să administreze masa succesorală.  El este, în special, împuternicit să ia în posesie masa succesorală și să dispună de bunurile care fac parte din masa succesorală.

2) Debutul: determinarea componenței masei succesorale

a) Obligația executorului de inventariere

Deoarece execuțiunea testamentară are ca obiect masa succesorală (exceptând cazul când testatorul, în temeiul art 2359, a limitat-o la o cotă succesorală ori un bun succesoral), una dintre atribuțiile-cheie ale executorului testamentar este identificarea bunurilor succesorale, recuperarea lor de la terți, încasarea creanțelor succesorale, dar și identificarea obligațiilor masei succesorale.  Sarcina sa ar fi fost mai ușoară dacă el primea masa succesorală printr-un act juridic inter vivos (mandat, administrare fiduciară, fiducie) de la de cujus, însă dificultatea constă în poziția sa de a intra în funcție post mortem de cujus și cu riscul de a nu obține cooperarea moștenitorilor.  Așadar, înainte de a se angaja în administrarea masei succesorale, executorul are o veritabilă atribuție de a „reconstitui” întreaga masă succesorală și a o lua în posesie pe cale voluntară ori judiciară (art. 2356 alin. (1) teza II).  Executorul testamentar exercită o posesie nemijlocită, iar moștenitorul – o posesie mijlocită [v. Lange/Erbrecht, p. 637, §64, nr. 89]. În sensul art. 484 alin. (3) executorul are atât un drept, cât și o obligație față de moștenitor de a prelua posesia.  Prin urmare, ambii beneficiază de acțiunile posesorii și, în special, posesia utilă pentru dobândirea unui bun succesoral prin uzucapiune curge în folosul moștenitorului (posesor mijlocit sub nume de proprietar) și nu a executorului testamentar (posesor nemijlocit precar). În plus, executorul poartă obligația de a intra în posesia bunurilor succesorale și față de legatar, care are o pretenție de despăgubire față de executor atunci când neîndeplinirea acestei obligații cauzează eșecul executorului să execute legatul față de legatar.

După acceptarea atribuțiilor, executorul testamentar este obligat să prezinte imediat moștenitorului inventarul bunurilor masei succesorale care se află în administrarea lui și al obligațiilor masei succesorale pe care le cunoaște, precum și să-i acorde acestuia asistența necesară pentru întocmirea inventarului de moștenitor (art. 2366 alin. (1)).  În caz de comoștenitori, obligația trebuie executată față de fiecare, fiind indivizibilă.  Mecanismul inventarierii ocrotește interesul moștenitorilor, care trebuie să aibă transparență despre masa succesorală, și, prin urmare, legea nu permite testatorul să elibereze, prin testament, executorul de această obligație (art. 2371).  Moștenitorul poate însă elibera executorul de obligația de a inventaria masa succesorală, ceea ce nu îl decade pe moștenitor de dreptul de a cere de la executor, la o dată mai târzie, inventarierea [v. Lange/Erbrecht, p. 638, §64, nr. 90].  Actul de inventariere servește și intereselor executorului, care îl va invoca drept probatoriu într-un eventual litigiu legat de răspunderea sa privitor la modul în care a administrat masa succesorală.

Legatarii care nu sunt, totodată, moștenitori nu au dreptul de a primi actul de inventariere, în afară de cazul când el este necesar pentru a determina conținutul dreptului lor rezultat din legat.

Aici trebuie să se observe că „inventarul executorului” nu are valoare de „inventar al moștenitorului”, relevant pentru răspunderea limitată ori nelimitată a moștenitorului pentru obligațiile masei succesorale. Inventarul executorului nu este decât un act de inventariere, dar și un instrument probatoriu al masei succesorale luate în administrare de către executor. La întocmirea ulterioară a „inventarului moștenitorului”, care notarul i-l cere, moștenitorul ține cont de „actul de inventariere al executorului”, dar are și obligația proprie de a nu ascunde alte bunuri care îi sunt cunoscute, sub sancțiunea răspunderii nelimitate.

b) Conținutul actului de inventariere

Potrivit art. 2366 alin. (1), actul de inventariere al executorului testamentar trebuie să menționeze:
— bunurile masei succesorale care se află în administrarea lui, pe care le cunoaște. Nu se cere o descriere a bunurilor ori indicarea valorii lor;
— obligațiile masei succesorale pe care le cunoaște. El ar trebui să descrie și obligațiile contestate, făcând mențiune că nu le recunoaște în mod neapărat.

Legea nu precizează dacă executorul trebuie să descrie componența masei succesorale la momentul deschiderii moștenirii ori la momentul întocmirii.  Având în vedere timpul prezent folosit „se află”, „le cunoaște” este rezonabil de afirmat că el trebuie să declare situația reală curentă la momentul asumării atribuțiilor [Julian Klinger. Bernhard Schaub, § 3 Die Konstituierung des Nachlasses, nr. 27, în Bengel/Reimann/Testamentsvollstreckung], dar trebuie să le actualizeze cu schimbările survenite până la momentul întocmirii. Legea la fel nu precizează în care termen executorul trebuie să prezinte moștenitorului actul de inventariere, la cerere.

Actul de inventariere al executorului trebuie datat cu ziua întocmirii și semnat de către executorul testamentar. În caz de co-executori, toți trebuie să îl semneze. La cererea moștenitorului, executorul testamentar este obligat să-și legalizeze semnătura.  Moștenitorul poate cere să participe la inventariere, însă executorul nu îi poate cere să participe.

Executorul testamentar este în drept, iar la cererea moștenitorului este obligat, să transmită întocmirea inventarului organului competent, persoanei competente sau notarului. Cheltuielile pentru întocmirea și legalizarea semnăturii de pe inventar sunt suportate din contul masei succesorale.

În cazul unei administrări mai îndelungate (mai mare de un an), moștenitorul poate, suplimentar, cere de la executorul testamentar dări de seamă anuale (art. 2369 alin. (2)).

3) Administrarea ordinară a masei succesorale

a) Obligația de a desfășura administrarea ordinară a masei succesorale

Executorul testamentar este obligat să administreze în mod corespunzător masa succesorală (art. 2367 alin.(1)). În acest context, el este ținut de indicațiile din testament ale testatorului privind ordinea administrării (alin. (2) teza II).

Este o împuternicire și totodată o obligație care se naște din statutul său, acordat de dispoziția testamentară, și el nu are nevoie de încuviințarea ori de un mandat de la moștenitorul grevat. De aici rezultă principiul că, pentru executorul testamentar, interesul masei succesorale (așa cum el este modelat de testament) are prioritate față de interesul moștenitorului.

Să ia în posesie elementele de activ ale masei, inclusiv pe cale judiciară, să stingă pasivele masei pe măsura ce ele devin scadente ori să se apere contra pasivelor atunci când masa este urmărită pe cale judiciară. De exemplu, dacă masa succesorală este grevată de legate, executorul testamentar trebuie să se asigure că dispozițiile testamentare care instituie legate produc efecte juridice (că dispozițiile sunt valide, că nu încalcă rezerva succesorală; că nu supraîndatorează masa succesorală; că legatarul nu era decăzut din dreptul la legat). Când sunt întrunite condițiile legale, executorul trebuie să ceară notarului instituirea administrării masei succesorale (art. 2436) sau somarea publică a creditorilor masei succesorale (art. 2421). Iar dacă el află că masa succesorală este supraîndatorată, el trebuie să introducă cerere introductivă în instanța de insolvabilitate (art. 2435). Administrarea masei ori procesul de insolvabilitate nu încetează execuțiunea și funcția executorului, dar au efectul că executorul pierde dreptul de administrare al masei în folosul administratorului desemnat de notar ori a administratorului de insolvabilitate desemnat de instanța de judecată [Lange/Erbrecht, §64, p. 643, nr. 106].

La fel, el trebuie să se asigură că bunurile care sunt apte de fructe, să aducă fructe (banii să fie la depozit cu dobândă; imobilele să fie date în chirie; părțile social în capitalul societăților să aducă dividende ori să crească în valoare prin creșterea în valoare a patrimoniului societății vizate); să evite cauzarea de daune masei.

b) Remediile juridice în caz de administrare necorespunzătoare

Obligația executorului testamentar de a administra corespunzător masa este corelativă dreptului moștenitorului și legatarului de a cere de la executor administrarea corespunzătoare a masei.  Prin urmare, neexecutarea acestei obligații de către executor testamentar deschide calea unor remedii juridice ale moștenitorului și legatarului (art. 2370 alin. (1)).  Mai mult, nici măcar testatorul nu poate scuti executorul de această obligație și remediile juridice în caz de neexecutare a ei. Norma are importanță practică, deoarece, atât timp cât sunt grevați de execuțiune testamentară, moștenitorii nu pot exercita pretențiile care intră în componența masei succesorale, în locul lor le exercită însuși executorul testamentar.  Art. 2370 le acordă moștenitorilor o îndreptățire și, pe cale juridică, o acțiune în justiție, directă față de executorul testamentar pentru neexecutarea obligațiilor care îi revin.  Competentă pentru examinarea acțiunii în justiție este instanța de la locul deschiderii moștenirii (art. 411 alin. (1) lit. g) CPC) și nu instanța de la domiciliul executorului testamentar.

Mesajul per a contrario al normei este că creditorul masei succesorale ori debitorul masei succesorale nu pot construi o pretenție față de executorul testamentar pe baza neexecutării obligației de administrare a masei succesorale.

Deoarece dintre executor și moștenitor este de drept succesoral, extracontractual, moștenitorii nu pot invoca toate remediile pe care le are un creditor conform art. 901, ci pot cere executarea în natură sau repararea prejudiciului.  Legatarul are statut de creditor al masei succesorale și poate înainta pretenții față de masa succesorală (chiar dacă este, la moment, administrată de executor testamentar), iar suplimentar legatarul are o pretenție personală față de executor testamentar în virtutea art. 2370.

Dacă executorul testamentar și-a depășit împuternicirile la încheierea unui act juridic pe contul masei succesorale, moștenitorul poate introduce o acțiune în constatarea că actul juridic nu produce efecte juridice pentru masa succesorală, adică este un act juridic ineficient (art. 357 și 370).  Una dintre condițiile cerute pentru succesul unei asemenea acțiuni este ca terțul cu care executorul a contractat să fi fost de rea-credință. Decisiv este dacă terțul s-a încrezut pe conținutul certificatului de executor testamentar (v. art. 2557) și pe dispozițiile legale în materie de împuterniciri ale executorului testamentar (care sunt largi, dar pot fi limitate de testator, limite care trebuie să se cuprindă în certificatul de executor testamentar sub sancțiunea inopozabilității față de terțul cocontractant).
Aceste remedii nu exclud remediul acțiunii în justiție de revocare a executorului testamentar dacă sunt întrunite condițiile legale (v. supra).

c) Instrucțiunile testatorului privind administrarea masei succesorale

Testamentul este „actul constitutiv” al executorului testamentar atât privitor la funcția sa, cât și la atribuțiile care îi revin.  Prin urmare, art. 2367 alin. (2) teza I enunță că (2) el este obligat să execute indicațiile din testament ale testatorului privind ordinea administrării.

În prealabil, pe cale interpretării dispoziției testamentare [→ adnotarea art. 2213], trebuie să se determine dacă dispoziția cuprinde doar o doleanță sau recomandare a testatorului (fără intenția de a fi obligatorii), ori o indicație (cu intenția de a fi obligatorie). La fel, urmează a se determina dacă o dispoziție testamentară constituie:
— o limitare a împuternicirilor de administrare a executorului testamentar, în sensul care produc efecte juridice reale conform art. 2359, și nu pot fi depășite de el cu eficacitate juridică;
— ori doar o instrucțiune despre cum el urmează să își exercite împuternicirile de administrare în sensul art. 2367 alin.(2) teza I, care produc doar efecte obligaționale pentru executor. Nerespectarea lor însă nu afectează eficacitatea actelor juridice pe care le încheie astfel ori actelor materiale pe care le săvârșește.
Fiecare moștenitor (și, dacă îl vizează, legatar) poate cere de la executor testamentar respectarea instrucțiunilor date de testator [Lange/Erbrecht, §64, p. 644, nr. 109].

În materia acestor instrucțiuni, legea prevede un mecanism de restrângere a libertății testamentare.  La cererea executorului testamentar sau a altei persoane care are interes legitim, instanța de judecată poate anula aceste indicații dacă respectarea lor prezintă un pericol esențial pentru masa succesorală (art. 2367 alin.(2) teza II).  Atribuția instanței se limitează la înlăturarea unei instrucțiuni de administrare a testatorului date executorului testamentar, dar nu se extinde la stabilirea unei noi ordini de administrare ori chiar la înlăturarea execuțiunii testamentare în genere [v. Walter Zimmermann, în MuKoBGB, § 2216, nr. 18; Dietmar Weidlich, în Palandt/BGB, § 2216, nr. 5].

Instanța trebuie așadar să verifice că executarea instrucțiunii testatorului prezintă un „pericol esențial pentru masa succesorală”, nu pentru executorul testamentar sau pentru moștenitor ori legatar.  Decisiv în aprecierea acestei împrejurări este scopul instituirii execuțiunii de către testator: de exemplu, lichidarea masei succesorale prin vânzarea bunului și partajul banilor între comoștenitori.

O asemenea împrejurare poate exista când între data întocmirii testamentului și data când executorul trebuie să execute instrucțiunea testamentare au survenit schimbări importante, pe care testatorul nu le-a prevăzut: interdicția, cuprinsă în testament, de a vinde un anumit bun succesoral sub un anumit preț trebuie anulată dacă acest preț nu poate fi obținut în viitorul previzibil, cu condiția ca executorul testamentar nu este responsabil de acest fapt. Prețul ar putea fi afectat de cauze externe, care diminuează atractivitatea bunului pe piață, cum ar fi autorizarea de către autorități a unei fabrici industriale în zonă, inițierea construcției de drumuri sau atribuirea bunului statut de monument protejat de stat [v. Bernhard Schaub, Rudolf Pauli, § 4 Rechtsfragen und Probleme bei der Durchführung einer Testamentsvollstreckung im Normalfall, nr. 39, în Bengel/Reimann/Testamentsvollstreckung].

4) Contractarea de obligații pe contul masei succesorale

a) Introducere

Executorul testamentar este obligat, în relațiile interne cu moștenitorul, să administreze corespunzător masa succesorală. Îndeplinirea acestei obligații poate să implice nevoia de a încheia contracte și, pe consecință, de a asuma obligații pe contul masei succesorale.  O obligație astfel apărută la fel se atribuie la obligațiile masei succesorale în sensul art. 2418.  Dacă însă el își depășește împuternicirile, executorul testamentar răspunde față de terțul cocontractant cu propriul său patrimoniu (art. 371).

Prin urmare, în relațiile externe, cu terții, art. 2357 alin. (1) îi acordă executorului împuternicirea de a asuma asemenea obligații.  Norma însă limitează împuternicirile executorului de a asuma obligații în măsura în care ele sunt necesare pentru administrarea ordinară (acesta este sensul formulei „în scopul administrării adecvate”) a masei succesorale.

Această limitare legale nu se aplică în două cazuri:

— dacă executorul testamentar are împuternicirea, acordată de lege ori testament, de a dispune de anumite bunuri din masa succesorală, legea precizează că el poate să-și asume obligații pe contul masei succesorale în contextul acelei dispuneri de bun (art. 2357 alin. (1) teza II).  Vânzarea anumitor bunuri succesorale poate fi o etapă premergătoare partajului planificat de executorul testamentar, pentru a putea forma mai comod loturile de partaj;

— testatorul poate acorda executorului testamentar dreptul de a contracta nelimitat obligații în privința masei succesorale (art. 2358). Aceste împuterniciri mai largi există, se prezumă de lege (art. 2360 teza III) atunci când testatorul a dispus administrarea pe termen-lung a masei succesorale.

Testatorul ar putea dori să acorde împuterniciri largi și nelimitate executorului pentru a evita ca terții ezită să contracteze cu executorul din cauza unei percepții de împuterniciri limitate la administrarea ordinară a masei succesorală.  Dacă certificatul de executor testamentar menționează împuternicirea nelimitată a executorului, terții vor avea certitudinea că contractul încheiat de executor testamentar produce efecte juridice pentru masa succesorală (este contract eficient).

Ilustrație
„Dispoziție testamentară: Dispun execuțiunea testamentară a masei succesorale, iar ET1 va fi executor testamentar sau, în locul lui, ET2. În sensul art. 2358 executorul testamentar va avea cele mai largi împuterniciri și va avea dreptul de a contracta nelimitat obligații în privința masei succesorale”.

Însă în relațiile interne, dintre executorul împuternicit nelimitat și moștenitor, executorul păstrează răspunderea pentru executarea corespunzătoare (art. 2367, care nu poate fi exclus potrivit art. 2371, iar temeiul răspunderii este art. 2370).

Actele juridice de dispoziție ale executorului trebuie să nu ducă la sărăcirea masei succesorale, deci ele trebuie să fie acte cu titlu oneros. Legea permite executorului să dispună de un bun succesoral cu titlu gratuit numai în scopul îndeplinirii obligațiilor morale sau a regulilor de curtoazie (art. 2356 alin.(1) teza III).

În caz că are dubii că are împuterniciri suficiente și pentru a evita angajarea răspunderii sale conform art. 2370, art. 2357 alin.(2) oferă executorului dreptul de a obliga moștenitorul, în calitatea sa de titular al masei succesorale, să-și dea încuviințarea la încheierea actului.

b) Execuțiunea cotei succesorale

Norma primește o aplicare adaptată în cazul în care obiectul execuțiunii este doar o cotă succesorală, astfel că executorul nu poate să asume obligații pentru întreaga masă succesorală. Până la partaj, executorul este legat de drepturile limitate ale comoștenitorului grevat în privința masei succesorale. Însă după partaj execuțiunea poate greva lotul de partaj al comoștenitorului grevat [În acest sens, v. Lange/Erbrecht, p. 647, §64, nr. 119].

Ilustrație:
Dispoziție testamentară: „Desemnez ca moștenitori ai mei pe C1 și C2 în părți egale. La partaj, partea socială de 100% în capitalul Business de Familie SRL va reveni lui C1 și după aceasta se va afla în execuțiunea testamentară a soției mele până când C1 va împlini 30 de ani”.
Astfel, obiect al execuțiunii va constitui un anumit bun din lotul de partaj al lui C1. C1 va putea să dispună liber de restul valorilor intrate în lotul său de partaj.

Firesc, executorul testamentar nu deține nicio împuternicire privitor la patrimoniul personal al moștenitorului grevat de execuțiune [în acest sens, v. Lange/Erbrecht, p. 649, §64, nr. 126].  Observăm însă că un bun succesoral intrat în patrimoniul personal al moștenitorului ca parte a lotului de partaj poate intra în forma sa grevată de execuțiune testamentară.

c) Contracte exclusiv obligaționale (fără efecte reale) și contracte cu efecte reale

Administrarea masei de regulă implică încheierea de acte juridice de conservare (diverse reparații, înregistrarea drepturilor în registrele de publicitate; perfectarea actelor) ori acte juridice de administrare (dare în locațiune, angajarea unui avocat pentru recuperarea unei creanțe succesorale).  Acestea nu constituie și nu transmit drepturi reale asupra bunurilor masei succesorale.

O categorie mai gravă de acte sunt cele prin care se constituie sau se transmit drepturi reale asupra bunurilor masei succesorale (vânzare, schimb, cumpărarea unui bun în vederea executării ulterioare a legatului). Executorul testamentar poate la fel constitui o ipotecă pe un bun succesoral care intră în lotul de partaj al unui comoștenitor, pentru a garanta creanța altui comoștenitor de a primi sulta.

5) Dreptul moștenitorului la degrevarea parțială de execuțiune testamentară

Pe durata execuțiunii testamentare, moștenitorul grevat rămâne proprietar al bunurilor administrate de executorul testamentar.  Legea pornește de la ideea că această grevare trebuie să fie proporțională atribuțiilor executorului testamentar, iar dacă executorul testamentar „în mod evident nu are nevoie” de anumite bunuri succesorale pentru executarea atribuțiilor sale, el este obligat să le preda moștenitorului, la cerere (art. 2368 alin. (1) teza I).  Cu siguranță executorul testamentar are nevoie să dețină în administrare bunurile necesare pentru executarea dispozițiilor testamentare, și anume pentru executarea legatelor și sarcinilor. Dacă executorul testamentar are atribuția (se prezumă conform legii în caz de comoștenitori) să facă partajul, el, evident, are nevoie de întreaga masă succesorală dacă testatorul nu a dat alte instrucțiuni.  Dacă execuțiunea testamentară este pe termen-lung, rezultă că obligația de predare anticipată a bunului succesoral la cererea moștenitorului este exclusă [v. Lange/Erbrecht, p. 645, §64, nr. 112].

Efectul exercitării acestui drept de către moștenitor nu este doar dobândirea posesiei nemijlocite a bunului, ci chiar încetarea împuternicirilor executorului privitor la bunul predat, o degrevare a bunului de execuțiune.  Execuțiunea va continua cu privire la restul masei succesorale, rămase grevate de execuțiune (art. 2368 alin. (1) teza II).

Testatorul poate exclude dreptul moștenitorului la predarea parțială a bunurilor succesorală pe durata execuțiunii (art. 2368 nu este menționat în lista de la art. 2371).

Dacă execuțiunea era notată în raport cu un drept înregistrat într-un registru de publicitate, în caz de degrevare a dreptului respectiv, executorul testamentar trebuie să-și dea consimțământul pentru radierea notării execuțiunii în raport cu acel drept înregistrat.

Mod de citare recomandat:
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2348 [online]. Codul civil Adnotat [citat 18.05.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/2348/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art. 9 [Dispoziții tranzitorii privind administratorul persoanei juridice]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune