Articolul 453. Noţiunea de patrimoniu

(1) Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.
(2) Toate bunurile persoanei fizice sau juridice fac parte componentă a patrimoniului ei.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 5 august 2020 | Actualizat: 9 septembrie 2020

▮ I. Scopul articolului

1. Reglementarea definește noțiunea clasică pentru dreptul civil de patrimoniu pentru a promova precizia și claritatea celorlalte norme din Codul civil și restul legislației civile care folosește noțiunea dată.

2. Trasarea contururilor ei este necesară, întrucât noțiunea de patrimoniu este polisemantică în uzul juridic și colocvial național.   Sub imperiul Codului civil al RSSM de la 1964, noțiunea era o traducere a rusescului „имущество” care, în fond, desemna un bun.  Apoi, legislația veche cuprinde și noțiunea „avere” într-un sens similar noțiunii de astăzi a patrimoniului; deseori, însă „avere” desemna doar activul patrimonial, nu și pasivul (de exemplu, în Codul penal se vorbea despre „confiscarea întregii averi”, avându-se în vedere, evident, doar activul patrimonial).  Mai mult decât atât, noțiunea de patrimoniu poate desemna, în funcție de context, o anumită valoare culturală sau spirituală (în dreptul național, v., de exemplu, Legea nr. 322 din 18 iulie 2003 cu privire la declararea complexului “Combinatul de Vinuri “Cricova” – S.A.” drept obiect al patrimoniului cultural-naţional al Republicii Moldova; pe plan internațional se vorbește despre Patrimoniul Mondial (eng. — World Heritage), v., de exemplu, Arcul Geodezic Struve în preajma satului Rudi, Soroca, care face partea din rețeaua ce traversează și teritoriul R. Moldova, a fost inclus în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO (eng. — UNESCO World Heritage List). Iar în lista patrimoniului incorporal (eng. — intangible heritage) sunt incluse colindatul în cete de bărbați, mărțișorul şi doina).

În cauza Kozacioğlu v. Turcia (hotărârea din 19 februarie 2009, cererea nr. 2334/03, nr. 51 et seq.) care viza o expropriere, CtEDO a reținut:

53. Curtea de consideră că ocrotirea patrimoniului cultural al țării constituie un scop legitim care justifică exproprierea de către stat a unei clădiri cu statut de “bun cultural”. Ea reiterează că decizia de a adopta legi de expropriere a bunurilor implică în mod normal considerente politice, economice și sociale. Apreciind că este natural că marja de apreciere disponibilă organului legislativ în implementarea politicilor sociale și economice este largă, Curtea va respecta decizia organului legislativ prin care se reglementează în ce constă „interesul public” cu excepția cazului în care această decizie legislativă este vădit lipsită de fundament rezonabil (vezi James și alții, citat mai sus, § 46, și Beyeler, citat mai sus, § 112). Același raționament se aplică, mutatis mutandis, pentru ocrotirea mediului sau patrimoniului istoric sau cultural al unei țări.
54. Curtea punctează în această privință că conservarea patrimoniului cultural și, unde este cazul, folosirea sa durabilă, au drept scop, pe lângă menținerea unei anumite calități a vieții, păstrarea rădăcinilor istorice, culturale și artistice ale unei regiuni și a locuitorilor săi.  Așadar, ele constituie o valoare esențială, protecția și promovarea căreia revin autorităților publice (vezi, mutatis mutandis, Beyeler, citat mai sus, § 112; SCEA Ferme de Fresnoy v. Franța (dec.), nr. 61093/00, ECHR 2005‑XIII ; și Debelianovi v. Bulgaria, nr. 61951/00, § 54, 29 martie 2007; vezi, de asemenea, mutatis mutandis, Hamer v. Belgia, nr. 21861/03, § 79, ECHR 2007‑…). În acest context, Curtea se referă la Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei, care stabilește măsuri concrete, anume în privința patrimoniului arhitectural (vezi paragraful 30 de mai sus).

3.  Cuvântul patrimoniu provine de la latinescul patrimonium. El este înrudit cu alți termeni, cum ar fi matrimonium, căruia îi corespunde cuvântul mariaj sau regim „matrimonial”. Aceste cuvinte exprimă ideea unui oficiu (munus) legat de un statut personal. Astfel, patrimonium este chestiunea tatălui (pater), iar matrimonium este chestiunea mamei (mater) [Alain Sériaux, Patrimoine, Rep. civ., juin 2016, nr. 1].

4. Patrimoniul nu este doar o noțiune, ci, așa cum se va arăta, este o întreagă teorie, cu caractere juridice și funcții juridice, care a intrat în C. civ. din 2002 pe linia dreptului românesc după ce a fost dezvoltată în dreptul francez de autorii Aubry și Rau în sec XIX, după cum urmează:

Le patrimoine est l’ensemble des biens d’une personne, envisagé comme formant une universalité de droit.
1° L’idée du patrimoine se déduit directement de celle de la personnalité. Quelle que soit la variété des objets sur lesquels l’homme peut avoir des droits à exercer, quelle que soit la diversité de leur nature constitutive, ces objets, en tant que formant la matière des droits d’une personne déterminée, n’en sont pas moins soumis au libre arbitre d’une seule et même volonté, à l’action d’un seul et même pouvoir juridique ; ils constituent, par cela même, un tout juridique (universum jus).
Le patrimoine étant de nature purement intellectuelle, les éléments dont il se compose doivent revêtir le même caractère. Les objets extérieurs sur lesquels portent les droits d’une personne, ne forment point des parties intégrantes de son patrimoine, en eux-mêmes et sous le rapport de leur nature constitutive, mais à titre de biens, et sous le rapport de l’utilité qu’ils sont susceptibles de procurer. En cette qualité, ces objets se ramènent tous à l’idée commune d’une valeur pécuniaire.
2° En pure théorie, le patrimoine comprend tous les biens indistinctement, et notamment les biens innés, et les biens à venir.
[nota de subsol nr. 6] Le patrimoine étant, dans sa plus haute expression, la personnalité même de l’homme, considérée dans ses rapports avec les objets extérieurs sur lesquels il peut ou pourra avoir des droits à exercer, comprend, non seulement in actu les biens déjà acquis, mais encore in potentià les biens à acquérir. C’est ce qu’exprime très bien le mot allemand Vermögen, qui signifie tout à la fois, pouvoir et patrimoine. Le patrimoine d’une personne est sa puissance juridique, considérée d’une manière absolue, et dégagée de toutes limites de temps et d’espace.
[Charles Aubry. Charles Rau, Cours de droit civil français : d’après la méthode de Zachariae. Tome 9, 5e édition, Paris, 1917, § 573, p. 333-334].

Traducere:
Patrimoniul este ansamblul bunurilor unei persoane, privite ca formând o universalitate juridică.
1. Ideea patrimoniului se deduce direct din cea de personalitate. Indiferent de varietatea obiectelor asupra cărora omul ar putea avea drepturi, indiferent de diversitatea naturii lor constitutive, aceste obiecte, în măsura în care formează materia drepturilor unei persoane determinate, sunt, totuși, supuse liberului arbitru unei singure și identice voințe, acțiunii unei singure și identice puteri juridice; ele constituie, prin aceasta, un tot juridic (universum jus).
Patrimoniul fiind de natură pur intelectuală, elementele din care el se compune trebuie să poarte același caracter. Obiectele exterioare asupra cărora poartă drepturile unei persoane, nu fac parte integrantă din patrimoniul ei,  prin ele însele și în raport de natura lor constitutivă, ci cu titlu de bunuri, și sub raportul utilității pe care ele sunt susceptibile să le procure. În această calitate, aceste obiecte converg toate la ideea comună a unei valori pecuniare.
2. În pură teorie, patrimoniul cuprinde toate bunurile fără distincție, și în special cere prezent, și cele care vor veni.
[nota de subsol nr. 6] Patrimoniul fiind, în cea mai înaltă expresie a sa, însăși personalitatea omului, privită în raporturile sale cu obiectele exterioare asupra cărora el poate sau va putea în viitor să dețină drepturi, cuprinde, nu doar in actu bunurile deja dobândite, ci și in potentià bunurile care vor fi dobândite. Această stare este exprimată foarte bine de cuvântul german Vermögen, care semnifică totodată, putere și patrimoniu. Patrimoniul unei persoane este puterea sa juridică, privită de manieră absolută și degajată de toate limitele de timp și spațiu.

▮ II. Componentele patrimoniului: activul și pasivul

4. Patrimoniul este o noțiune abstractă care însumează toate raporturile patrimoniale la care titularul patrimoniului este parte.

Alin.(1) prevede că patrimoniul cuprinde drepturile patrimoniale care aparține unei persoane (numit activ patrimonial) și toate obligațiile patrimoniale (numit pasiv patrimonial).  Drepturile patrimoniale includ, în primul rând, drepturile subiective civile clasice — drepturile reale asupra bunurilor și drepturile de creanță de primire a unei anumite prestații, indiferent că sunt de natură contractuală sau extracontractuală. Alin.(2) reiterează principiul confuziunii dintre dreptul de proprietate și bunul care face obiectul acestui drept și precizează că bunurile care aparțin, evident, cu drept de proprietate, unei persoane, fac parte componentă din patrimoniul ei.  Norma nu este necesară, dar oferă mai multă claritate.  Norma însă nu se poate extinde la drepturile reale limitate; bunul ce face obiectul unei ipoteci intră în componența patrimoniului debitorului ipotecar, iar creditorul ipotecar are în patrimoniu doar un drept real limitat asupra bunului altuia.  Din acest motiv, s-a spus în doctrina germană că drepturile reale limitate sunt de fapt „drepturi asupra dreptului de proprietate” (v. adnotarea la art. 453).  Un bun al persoanei face parte din patrimoniu ei chiar dacă are o valoare negativă, adică este grevat cu o ipotecă care garantează obligații ce depășesc valoarea bunului [Alain Sériaux, Patrimoine, Rep. civ., juin 2016, nr. 3], ori dacă bunul generează cheltuieli și nu venituri (e.g. un teren poluat), ori un pachet de acțiuni în capitalul unei SA insolvabile.

5. Activul patrimonial de asemenea cuprinde drepturile exclusive asupra obiectelor proprietății intelectuale în măsura în care ele au natură patrimonială.  Așadar, dreptul la paternitate asupra operei nu intră în patrimoniul autorului, dar dreptul la exploatarea operei — intră.  Conturul activului patrimonial din definiția legală este suficient de larg să includă și drepturile subiective care nu pot fi calificate ca „drepturi civile” (adică drepturi care intră în conținutul raporturilor juridice civile, v. adnotarea la art. 2), dar au natură patrimonială.  De exemplu, dreptul contribuabilului la rambursarea impozitului plătit excesiv, sau dreptul salariatului de a primi salariul, ori dreptul beneficiarului la o prestație socială de a primi această prestație.  Sigur că, privitor la aceste drepturi, teoria patrimoniului uneori are aplicabilitate limitată.  Aceste drepturi ar putea fi parțial insesizabile (adică nu pot fi urmărite de creditorii titularului pentru a-și satisface creanțele) și intransmisibile (nu pot fi înstrăinate și nu se transmit prin moștenire).  În fond, și drepturile subiective civile pot fi intuitu personae, strict personale (e.g. dreptul de uz și abitație, dreptul contractual de a fi întreținut, dreptul legal la pensie de întreținere a rudei sau a soțului, dreptul de a primi un tratament medical specific), și de asemenea ar putea fi total sau parțial insesizabile ori intransmisibile terților, dar, ele oricum fac parte din patrimoniul titularului acelui drept.

6. Pasivul patrimonial cuprinde, în primul rând obligațiile civile ale persoanei vizate, indiferent că au natură contractuală (e.g. obligația de a restitui un împrumut ori plăti un preț) sau extracontractuală (e.g. obligația de a repara un prejudiciu cauzat din accident, obligația de a rambursa cheltuielile comune ale proprietății comune sau ale moștenirii, obligația legală de întreținere între rude sau soți).  Este irelevant dacă ele sunt constatate prin hotărâri judecătorești sau nu.   Similar activului patrimonial, pasivul patrimonial include și obligații patrimoniale de altă natură a persoanei vizate, care rezultă din alte raporturi juridice decât cele civile (e.g. obligația de a plăti un impozit; de a plăti o amendă contravențională sau penală).  Și, la fel, nu contează dacă natura obligației este intuitu rei (una curat comercială) sau intuitu personae (în considerarea persoanei, cum ar fi obligația avocatului de a oferi asistența contractuală la care s-a angajat față de client).  Evident, nu toate aceste obligații sunt transmisibile la succesorii universali sau cu titlu universal ai titularului patrimoniului.  Însă asupra acestui aspect, revenim mai jos.

▮ III. Delimitare

7. Componentele patrimoniului, examinate mai sus, ajută la delimitarea noțiunii de patrimoniu de noțiunea de capacitate.  Confuzia dintre aceste două noțiuni ar trebui evitată, deși ele sunt strâns legate în dreptul civil și ambele sunt prezentate ca totalități care aparțin unei persoane.  Capacitatea civilă este o figură juridică premergătoare, însemnând aptitudinea generală și abstractă a unei persoanei de a fi titular de drepturi și obligații (capacitatea de folosință, v. art. 24) și de a le dobândi prin acte sau fapte proprii (capacitate de exercițiu, v. art. 25).  De exemplu, orice persoană fizică poate fi proprietar a unui imobil și, ca regulă, orice persoană adultă poate de sine stătător încheia un contract pentru a cumpăra un imobil.  Însă aceste drepturi nu sunt drepturi subiective dobândite, ci sunt drepturi-aptitudini.  Patrimoniul este figura juridică următoare, însemnând totalitatea drepturilor și obligațiilor dobândite deja.  Pe când capacitatea de folosință, ca regulă, este egală pentru toți (prin prisma principiul constituțional al egalității și al nediscriminării), patrimoniul fiecăruia este diferit; fiecare este bogat sau sărac în felul său.  Așadar, adulții A și B au capacitate civilă egală acordată de lege, însă A deține în patrimoniu un imobil, pe când B deține o creanță bănească (un depozit la bancă).  În alte cuvinte, noțiunea de capacitate răspunde la întrebarea ce drepturi poate deține o persoană și cum le poate dobândi, pe când noțiunea de patrimoniu examinează ce efectiv , evaluabil în bani, deține, la anumit moment, o persoană .  O a doua distincție este deci, că, deși capacitatea civilă are în conținut toate drepturile și obligațiile civile, atât patrimoniale, cât și nepatrimoniale; patrimoniul se preocupă doar de cele patrimoniale.

8. În materie de drept al afacerilor, o altă figură este folosită, care ar putea fi confundată cu activul și pasivul patrimonial — activele și pasivele din bilanțul contabil al unei entități, cum ar fi o întreprindere sau alt profesionist.  În contabilitate, activele întotdeauna sunt egale valoric cu pasivele (active = pasive; eng. — assets = liabilities & equity); aici pasivele includ nu numai obligațiile entității (numite datorii, eng. — liabilities), ci și capitalul social și profitul nedistribuit (împreună numit capital propriu; eng. — equity).  Prin urmare, pasivul patrimonial, în sensul dreptului civil, corespunde datoriilor în sensul regulilor de contabilitate, dar nu corespunde pasivelor în sensul contabilității.  Juridic, capitalul propriu nu poate fi privit ca o obligație a entității față de membrii ei (e.g. obligația SA față de acționari), fiindcă capitalul social se poate reduce ori profiturile pot fi distribuite cu titlu de dividende doar dacă există o hotărâre a organului competent al entității (e.g. adunarea generală a acționarilor) și în condițiile legii (e.g. o SA nu poate declara și plăti dividende dacă valoarea activelor va deveni negativă [sub mărimea capitalului social], ori este în pragul insolvabilității; v. art. 48 alin.(5) din Legea privind societăţile pe acţiuni, nr. 1134 din 2 aprilie 1997 și art. 40 din Legea privind societăţile cu răspundere limitată, nr. 135 din 14 iunie 2007).

▮ IV. Caractele patrimoniului

[…]

▮ V. Fenomene juridice explicate de teoria patrimoniului

Teoria patrimoniului a fost lansată în dreptul francez pentru a explica ideea că masa totală de bunuri care aparține unei persoane servește ca garanție pentru creditorii săi, funcție numită impropriu gaj general al creditorilor chirografari.  Necesitățile practicii însă au arătat că teoria patrimoniului îndeplinește și alte funcții.  În alte sisteme de drept fenomenele juridice explicate mai jos la fel există, doar că ele sunt explicate prin alte teorii ori chiar lipsește o teorie care le-ar explica, ci se aplică doar texte de lege izolate.

1. Patrimoniul este garanția comună a creditorilor

A se vedea adnotarea de la art. 888.

2. Patrimoniul explică subrogația reală

Subrogația reală, în sensul cel mai general, este o ficțiune la care juriștii recurg ca să explice de ce un bun (#2) înlocuiește un alt bun (#1), pentru a deveni proprietatea persoanei căreia îi aparținea bunul #1 și preia natura juridică a bunului #2.  Fundamentul acestei ficțiuni se regăsește în fungibilitatea obiectelor cuprinse în această universalitate juridică.  Indiferent de natura neomogenă a acestor bunuri, ele se pot înlocui unul pe altul.  Este doar rațional dacă, printr-un contract de vânzare-cumpărare, un bun iese din patrimoniul proprietarului, prețul primit în schimb ia locul bunului vândut în acel patrimoniu.  Ideea este exprimată prin adagiul in judiciis universalibus, pretium succedit loco rei, et res loco pretii  (în materie de universalitate, prețul preia locul bunului, iar bunul preia locul prețului) [v. lex 70, § 7, și lex 71, D. de Leg., 2° (31); Charles Aubry. Charles Rau, op. cit., § 575, p. 340].  Prin efectul subrogării, bunul nou (#2) nu doar ocupă de fapt locul bunului subrogat (#1), ci chiar preia natura juridică a primului (subrogatum sapit naturam subrogati).

a) patrimoniul explică subrogația reală în cadrul unei mase patrimoniale (subrogația cu titlu universal)

Ilustrația 1
D a decedat și este succedat de moștenitorii M1, M2 și M3.  M1 a intrat în posesia bunurilor mobile aflate în casa ce aparținea lui D, printre care un tablou scump, cumpărat de D cu 2.000 €. M1 a vândut tabloul unui colecționar de artă la preț de 10.000 € și i-a pus pe contul său bancar.  Ulterior, în cadrul litigiului de partaj a masei succesorale a lui D, M2 și M3 au aflat despre vânzare și au cerut instanței de judecată să includă suma 10.000 € în masa supusă partajului.  M1 a obiectat, pe motiv că valoarea tabloului era doar de 2.000 €.
Art. 2485 recunoaște că masa succesorală a lui D este o universalitate juridică, o masă patrimonială, care are trei titulari — M1, M2 și M3. Iar art. 2495 recunoaște subrogarea în cadrul acestei mase patrimoniale:
Ceea ce se dobîndeşte în baza unui drept referitor la masa succesorală sau ca despăgubire pentru distrugerea, deteriorarea ori sustragerea unui bun care intră în componenţa masei succesorale, sau printr-un act juridic ce priveşte masa succesorală se consideră că intră în componenţa masei succesorale.

Prin urmare, instanța de judecată va recunoaște că banii de pe contul bancar al lui M1 în suma 10.000 € sunt proprietatea comună indiviză a lui M1, M2 și M3, ca titulari ai masei succesorale și îi va include la partaj.

Subrogarea reală cu titlu universal are ca premisă împrejurarea că patrimoniul unei persoane este divizat în mai multe mase patrimoniale, adică, pe lângă masa sa patrimonială personală, ea mai deține și o masa patrimonială distinctă.  Aceste situații sunt excepționale și cer existența unui text de lege clar, cum ar fi:

(i) masa succesorală este formată din fostul patrimoniu al celui care a lăsat moștenirea (de cujus) și care trece la moștenitorii săi.  Masa succesorală este o universalitate juridică, o masă patrimonială. Această figură juridică este deosebit de importantă în funcționarea indiviziunii în cazul când moștenirea este culeasă de mai mulți moștenitori ai lui de cujus (v. adnotarea la art. 2485).  Ea poate fi administrată provizoriu de un custode; poate fi administrată complet de executorul testamentar, care deși nu este proprietarul bunurilor și nu poartă obligațiile masei succesorale, ia toate deciziile și încheie toate actele juridice în numele masei succesorale (v. art. 2356, iar împuternicirile lui sunt certificate de notar prin certificatul de executor testamentar conform art. 2555); ea poate fi administrată de un administrator autorizat, în special când moștenitorii pun în pericol satisfacerea creditorilor masei succesorale (art. 2436); iar dacă masa succesorală este insolvabilă (datoriile depășesc bunurile masei), se intentează procesul de insolvabilitate și ea este administrată de un administrator al insolvabilității (art. 2435).  Toate acestea se întâmplă chiar dacă masa succesorală, juridic, aparține moștenitorului (sau comoștenitorilor), însă ea este administrată de un terț, ca o universalitate juridică distinctă.  Așadar, moștenitorul are o masă patrimonială personală (bunurile sale și obligațiile sale nelegate de moștenire) și masa succesorală (dobândită prin moștenire).

(ii) persoana căsătorită în regim matrimonial legal (în absența unui contract matrimonial care ar deroga de la regimul legal), are, pe lângă masa patrimonială personală, și masa patrimonială comună, deținută împreună cu celălalt soț (v. art. 21 și 24 C. fam.).   Totuși, cele două mase patrimoniale ale unui soț nu sunt complet izolate una de alta:

• dacă soțul S1 are obligații personale, el răspunde pentru ele atât cu masa patrimonială personală cât și cu cota lui din masa patrimonială comună, după ce ea s-a determinat (art. 24 alin.(1) C. fam.);
• dacă soțul S1 asumă o obligație în interesul familiei (obligație comună), ambii soți (S1 + S2) răspund cu toate masele lor (art. 24 alin.(2) C. fam).

Izolarea totuși apare, atunci când S1 are obligații personale, S2 nu răspunde pentru ele cu masa sa patrimonială personală (art. 24 C. fam. citit per a contrario).

În cazul soților, principiul subrogării reale cu titlu universal se observă în privința izolării bunurilor personale de bunurile comune.

Ilustrația 2
S2 deține pe un cont bancar 10.000 € pe care i-a câștigat înainte de căsătorie.  Ei au statut de bun personal (art. 22 alin.(1) C. fam.).  
Dacă S2, în timpul căsătoriei, cumpără un automobil, plătindu-l doar cu acei bani, automobilul va deveni bun personal prin efectul subrogației care rezultă din interpretarea per a contrario a art. 20 alin.(2) lit. c) C. fam. — devin comune bunurile cumpărate de unul din soți din mijloace comune, deci dacă sunt cumpărate din mijloace personale, ele devine personale.
În așa fel, automobilul a înlocuit banii în cadrul masei patrimoniale personale a lui S2.  În caz de divorț, S1 nu va putea cere partajul acelui automobil.  

Jurisprudență

22. [… ] Nu sînt proprietate comună bunurile dobîndite în timpul căsătoriei din mijloacele personale ale unuia dintre soţi, care i-au aparţinut înainte de încheierea căsătoriei, precum şi obţinute prin donaţie ori moştenire (art.22 C.F.).
Hot. Plen. CSJ Judecătoriei Supreme a RM nr.10 din 15 noiembrie 1993, cu modificările ulterioare (pentru jurisprudență, v. adnotarea la art. 573).

(iii) fiducia este instituția juridică nouă, care permite oricărei persoane prin contract ori chiar prin declarație unilaterală să creeze o masă patrimonială distinctă, care va aparține unei persoane numite fiduciar.  Fiduciarul, pe lângă masa sa patrimonială personală, poate deține una sau chiar mai multe mase patrimoniale fiduciare.

Ilustrația 3
V construiește un bloc locativ și vinde apartamente în curs de construire cumpărătorilor (C).  Conform art. 1173 V nu are dreptul să primească prețul integral imediat, ci doar pe măsura ridicării construcției.  V însă are temerea că C nu va avea bani peste câțiva ani, la finalizarea construcției.  Potrivit art. 1175 părțile includ în contractul de vânzare-cumpărare o mențiune că, chiar la momentul încheierii contractului, C plătește prețul integral în contul fiduciar de sechestrul deschis la banca BBB, iar ulterior V va fi plătit de acolo, la ordinul fiduciarului, pe măsura efectuării construcției.  
Banii plasați la banca BBB nu aparțin nici lui V, nici lui C, ci sunt deținuți de banca BBB ca fiduciar.  Banii de pe contul fiduciar de sechestru nu intră în masa patrimonială personală a băncii BBB și nu pot fi urmăriți de creditorii băncii BBB, chiar dacă ea devine insolvabilă.  Banii sunt izolați într-o masă patrimonială fiduciară separată conform art. 2068-2072, atât de creditorii BBB cât și de creditorii lui V și C.

Video introductiv despre fiducie:

b) patrimoniul explică subrogația reală cu titlu particular 

[…]

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 453 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/453/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.