A A A + | -

Articolul 888. Garanţia comună a creditorilor

(1) Debitorul răspunde cu întregul său patrimoniu pentru obligaţiile sale. Patrimoniul debitorului serveşte drept garanţie comună a creditorilor săi.
(2) Nu pot face obiectul garanţiei prevăzute la alin.(1) bunurile insesizabile.
(3) Creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întîi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sînt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului, cu excepţia cazului în care debitorul răspunde, conform legii sau contractului, doar cu acea masă patrimonială.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 9 septembrie 2020

I. Scopul articolului

1. Dacă debitorul nu execută voluntar obligaţia, iar, de cealaltă parte, creditorul nu poate obţine de la el executarea silită în natură, atunci este cazul să intre în joc patrimoniul ca garanție comună, cu diferitele atribute pe care le comportă. Fără dubii, acest drept exista încă de la momentul naşterii creanţei, însă el nu a avut ocazia să se afirme. El reprezenta o rezervă, o armă pusă la dispoziţia creditorului, de care el se va folosi la nevoie [Louis Josserand, Cours de droit civil positif français. Vol. II. Théorie générale des obligations. Les principaux contrats du droit civil. Les suretés, 3e éd., Ed. Recueil Sirey, Paris, 1939, p. 413].

Atributul central al acestui drept este dreptul creditorului de a urmări bunurile şi drepturile din patrimoniul debitorului, prin sechestrarea, ridicarea, vânzarea lor şi îndreptarea produsului vânzării pentru a-şi satisface creanţa.

2. Funcția patrimoniului de garanție a creditorilor (numit, tradițional, dar impropriu, „gajul general al creditorilor”) este consacrată de către Codul civil al Republicii Moldova într-o serie de articole, şi anume art. 35, 184 și 306.  Pentru noțiunea, caracterele juridice și funcțiile patrimoniului, vezi adnotarea la art. 453.

II. Natura garanției comune

3. Trebuie să evităm să confundăm garanția comună a creditorilor cu garanțiile reale, cum ar fi gajul propriu-zis, care este un drept real accesoriu având scop de garanţie. Creditorul (gajist) căruia debitorul (gajist) i-a constituit un gaj asupra unui bun concret, va deţine un drept de preferinţă şi un drept de urmărire în raport cu bunul gajat. Complet diferită este situaţia creditorilor ordinari, chirografari, neavând la dispoziţie decât patrimoniul ca garanție comună. Aceasta însă nu este vreo favoare făcută lor; ei nu deţin vreun drept real şi, în consecinţă, ei sunt lipsiţi de orice drept de preferinţă şi de urmărire, cu următoarele efecte:

a) deoarece nu au nicio preferinţă, în caz de insuficienţă de bunuri, ei îşi vor satisface creanţele proporţional şi fără distincţie între data naşterii creanţei lor: creditorii recenţi vor fi trataţi egal cu cei mai vechi.

b) neavând un drept de urmărire, ei vor putea urmări doar bunurile care încă se află în patrimoniul debitorului lor: orice bun ieşit din acest patrimoniu în mod automat scapă garanției comune [Louis Josserand, op. cit., p. 414].

III. Caractere juridice

4. Garanția comună a creditorilor poate fi caracterizată precum urmează:

a) este o garanţie generală, deoarece nu poartă asupra bunurilor debitorului privite izolat; el priveşte însuşi patrimoniul său, ca o universalitate juridică, care are un caracter elastic, fiindcă el urmează toate fluctuaţiile care au loc în cadrul patrimoniului. Garanția comună este departe de a oferi creditorului o garanţie fără riscuri; el valorează exact atât cât valorează patrimoniul debitorului, iar situaţia acestui patrimoniu poate fi compromisă, pe plan activ prin înstrăinări de bunuri, şi pe plan pasiv prin apariţia unor noi creditori [Louis Josserand, op. cit., p. 415];

b) este o garanţie comună. El aparţine tuturor creditorilor aceluiaşi debitor, atât chirografari cât şi garantaţi. El este unul singur, ca şi patrimoniul, chiar dacă există mai mulţi creditori;

c) debitorul păstrează gestiunea patrimoniului său. Debitorul poate să-şi înstrăineze bunurile, să îşi asume noi datorii, iar cei cu care el tratează nu ar trebui să fie deranjaţi de creditorii săi, cu excepţia situaţiei când el încearcă să le fraudeze interesele;

d) garanția comună nu conferă creditorilor dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă. Pe temeiul garanției comune, creditorii îşi vor putea realiza creanţele numai prin valorificarea silită a bunurilor existente în patrimoniul debitorului, precum şi a celor care vor intra în patrimoniul lui între timp, până la realizarea lor integrală. Ei nu vor putea urmări bunurile dobândite de terţi de la debitor [Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile. Conform noului Cod civil. Bucureşti, Universul Juridic, 2012, p. 752]. Dintr-o altă perspectivă, în procesul de urmărire a bunurilor debitorului, creditorii pot intra în posesia lor chiar dacă se află la terţi. Potrivit art. 88 alin. (1) al Codului de executare „Urmărirea bunurilor debitorului constă în sechestrarea, în ridicarea şi în vânzarea lor”.

Sigur că, în unele cazuri terţii se vor putea opune urmăririi invocând apărări faţă de debitor. De exemplu, locatarul se va putea opune deposedării sale de către creditorii locatorului, atâta timp cât contractul de locaţiune nu a încetat;

e) garanția comună este o garanţie proporţională. În caz de insuficienţă de bunuri, creditorii îşi vor satisface creanţele proporţional şi fără distincţie între data naşterii creanţei lor: creditorii recenţi vor fi trataţi egal cu cei mai vechi. Conform art. 144 alin.(1) al Codului de executare, „Dacă sumele obţinute din executare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţelor, ele se distribuie creditorilor, în modul stabilit de prezentul cod, proporţional creanţei fiecăruia în modul stabilit de lege, până la satisfacerea totală a creanţelor acestora”.  În acelaşi sens dispune Legea insolvabilităţii, art. 43 alin. (3) in fine, „În caz de insuficienţă a masei debitoare, distribuirea bunurilor în cadrul aceluiaşi rang se efectuează proporţional”.

5. Excepţiile de la principiul proporţionalităţii o servesc cauzele legale de preferinţă: privilegiul (art. 890) şi gajul, inclusiv forma sa ipoteca (art. 667 și urm.).

IV. Limitele garanției comune

6. Regula că debitorul răspunde pentru toate obligaţiile sale cu tot activul său patrimonial este într-adevăr inevitabilă chiar din momentul naşterii obligaţiei. Totuşi, în unele cazuri anume arătate de lege, anumite bunuri ale debitorului pot fi declarate insesizabile, cu efectul că ele nu vor putea fi urmărite de către creditor.

7. Prevederea legală cadru privitoare la bunurile insesizabile se conţine în art. 89 al Codului de executare, care include printre bunurile insesizabile ale debitorului:

a) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului persoană fizică şi al membrilor lui de familie: a) îmbrăcămintea, pentru fiecare persoană: un palton de iarnă şi unul de toamnă, un costum de iarnă şi unul de vară (pentru bărbaţi), două rochii sau două costume de vară şi două de iarnă (pentru femei), o pălărie şi o căciulă de iarnă, două broboade de vară şi două de iarnă (pentru femei), altă îmbrăcăminte întrebuinţată timp îndelungat şi care nu are valoare; b) încălţămintea, lenjeria de corp şi de pat, cu excepţia obiectelor confecţionate din materiale preţioase, precum şi a obiectelor care au valoare artistică; c) toate bunurile copiilor etc.

b) unele bunuri specifice agriculturii, cum ar fi seminţele de culturi agricole pentru însămânţare şi sădire;

c) bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.

În condiţiile art. 106 Cod de executare, drepturile salariale, bursele, pensiile, onorariile de autor, de inventator sau de inovator pot fi urmărite şi ele în mod limitat: dacă urmărirea se face în baza unui document executoriu, reţinerea nu poate depăşi mai mult de 20%, iar în baza câtorva documente executorii, nu mai mult de 50% din cuantumul lor până la achitarea deplină a sumei urmărite.

În cauza Vrzić v Croația (cererea nr. 43777/13, hotărârea din 12 iulie 2016), CtEDO a fost chemată să pună pe balanță (i) dreptul la domiciliu al debitorului-reclamant, garantat de art. 8 CEDO, și (ii) dreptul creditorului de a-și satisface creanța din vânzarea imobilului care aparține debitorului.  S-a reținut că art. 8 CEDO nu este încălcat în acest context.

V. Atributele dreptului garanției comune

8. Aşa cum s-a menţionat, atributul central al acestui drept este dreptul creditorului de a urmări bunurile şi drepturile din patrimoniul debitorului, prin sechestrarea, ridicarea, vânzarea lor şi îndreptarea produsului vânzării pentru a-şi satisface creanţa.

9. Suplimentar, pentru a proteja garanția comună, legea acordă creditorilor următoarele drepturi suplimentare:

a) dreptul de a lua măsuril conservatorii, cum ar fi solicitarea instanţei de judecată să aplice sechestru asupra conturilor bancare sau altor bunuri ale debitorului în condiţiile art. 174 şi urm. CPC. Astfel, pe durata procedurilor legale de urmărire, debitorul va fi împiedicat să înstrăineze bunurile în mărimea necesară satisfacerii acţiunii judiciare formulate de către reclamant. Mai nou, art. 1751 CPC permite aplicarea unei măsuri de asigurare mai puțin invazive – notarea acțiunii de urmărire în raport cu un anumit bun al debitorului, cu efectul că, dacă acțiunea de încasare a unei datorii este admisă, iar debitorul este obligat să plătească, hotărârea judecătorească se poate executa nu doar contra debitorului, ci și contra terțului care a dobândit bunul după ce acțiunea a fost notată în raport cu acel bun;

b) intentarea pe cale oblică a acţiunilor, pe care debitorul lor neglijează să le exercite (acţiunea oblică, conform art. 892 și urm.);

c) atacarea actelor frauduloase ale debitorului insolvabil (acţiunea revocatorie, conform art. 895 și urm.);

d) intentarea, în cazurile anume arătate de lege, a unor acţiuni directe contra debitorului debitorului său în scopul satisfacerii dreptului său de creanţă (v. de exemplu, art. 196, 1271, 1880).

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 888 [online]. Codul civil Adnotat [citat 9 septembrie 2020]. Disponibil: animus.md/adnotari/888/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art.21 [Recunoașterea drepturilor dobândite valabil sub imperiul legii vechi]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune