A A A + | -

Articolul 1. Principiile legislaţiei civile

(1) Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, protecţia vieţii intime, private şi de familie, recunoaşterea inviolabilităţii proprietăţii, a libertăţii contractuale, protecţia bunei-credinţe, protecţia consumatorului, recunoaşterea inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare a lor de către organele de jurisdicţie competente.
(2) Drepturile civile pot fi limitate prin lege organică doar în temeiurile prevăzute de Constituţia Republicii Moldova.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 2 iulie 2020 | Actualizat: 15 septembrie 2020

▮ I. Scopul articolului

1. Alin.(1) prevede un catalog al principiilor generale ale dreptului civil al Republicii Moldova.  Catalogul prevăzut la alin.(1) nu este exhaustiv, iar textul C. civ. și dezvoltarea textului în practica aplicării sale indică și alte principii fundamentale ale dreptului civil.

2. Din punct de vedere funcțional, principiile fundamentale ale dreptului civil sunt folosite:

a) ori de câte ori se recurge la tehnica analogiei dreptului pentru a suplini o lacună normativă și a identifica o soluție normativă la o situație nereglementată (v. art. 6 alin.(2));

b) pentru a determina conținutul ordinii publice în Republica Moldova.

▮ II. Principiile fundamentale ale dreptului civil

3. Inviolabilitatea proprietății

« La cité n’existe, disait l’orateur romain, que pour que chacun conserve ce qui lui appartient » (PORTALIS, Discours, rapports et travaux inédits sur le Code civil, Paris, 1844, lib. Joubert, p. 231) (fr. — „Cetatea există, spunea oratorul roman, doar pentru ca fiecare să păstreze ceea ce îi aparține”).

Notă: statul a fost conceput pentru a proteja proprietatea.

4. Protecția consumatorului

Acest principiu a fost introdus în art. 1 în 1 martie 2019 și el cu siguranță era deja un principiu al reglementării în legislația civilă. El vine ca un ecou al introducerii prin aceeași lege în C. civ. a câtorva sute de articole menite să protejeze consumatorul.  În acest sens, C. civ. a adoptat calea unei integrări pragmatice a regulilor specifice consumatorilor în sistemul mai larg al dreptului privat, după cum au făcut-o și Germania sau Țările de Jos.  Alte țări, cum ar fi Italia și Franța au preferat adoptarea Codurilor de consum. Codul civil al României menționează doar de trei ori termenul „consumator”, făcând referințe la legislația specială în materia protecției consumatorilor. În aceste condiții, țările care transpun noi directive UE în materie de consumatori în dreptul privat național continuă linia deja luată: Germania, Țările de Jos, dar și R. Moldova de regulă le așează în sistemul codului civil. România însă, de regulă, se conduce de principiul „una directivă — una lege specială de transpunere”.  Ambele abordări au avantaje și dezavantaje, însă dacă consistența terminologică și abordarea sistemică este o valoare, iar inflația legislativă este indezirabilă, atunci abordarea codificării ar trebui preferată.

În ce ne privește, credem că un drept privat veritabil nu poate ignora particularitățile raporturilor de privat privat cu implicarea consumatorilor, ci, din contra, ar trebui să le integreze în reglementarea sa, pentru o aplicare mai coerentă în viața reală în acord cu noile tendințe.

Grija protecției consumatorului nu există în dreptul privat clasic, care pornește de la egalitatea în poziție de negociere și de cunoștințe necesare pentru a intra într-un raport juridic contractual.  Filosofia clasică este că fiecare ar trebui să primească ceea ce poate negocia, iar contractul este legea părților, indiferent de caracterul asimetric al conținutului său.  Apariția marilor întreprinderi, a contractării standardizate, creșterea complexității în condițiile contractuale, dar și complexității legislației, înmulțirea tehnicilor de a induce în eroare consumatorii, toate împreună impun ca dreptul privat să reglementeze raporturile juridice la care sunt parte consumatorii pentru a restabili asimetria dintre profesionist și consumator.

Tendința sistemelor de drept de a se apleca asupra protecției consumatorilor pornește de la percepția că, în cadrul raportului contractual B2C, consumatorul este partea slabă.  Adeseori comentatorii folosesc epitete peiorative pentru a justifica tendința legislativă, spunând că consumatorii sunt „vulnerabili”, „neexperimentați”, „ignoranți”, „în stare de dependență”.

CJUE a statuat că prevederile de protecţie care se aplică consumatorilor au ca rezultat preocuparea de a-i proteja pe aceştia ca parte considerată mai vulnerabilă din punct de vedere economic şi mai puţin experimentată în materie juridică decât cealaltă parte contractantă [v. hotărârea din 19 ianuarie 1993 în cauza C-89/91, Shearson Lehmann Hutton Inc. v TVB Treuhandgesellschaft für Vermögensverwaltung und Beteiligungen mbH, nr. 18].

Etica formală a libertății contractuale nu mai este singurul fundament pentru autonomia privată. Mai degrabă, înțelegerea paradigmatică legală a autonomiei private s-a schimbat.  Mecanismele de piață pot funcționa numai dacă un anumit grad de justiție socială este integrat în autonomia privată. Canonul schimbat de termeni — pe lângă perechea de termeni, persoană fizică și juridică, apare cel de consumator și întreprinzător — documentează această modificare [v. MuKomm BGB, Introducere la §§13 & 14, nr. 15].

Uneori legea folosește mai multe tehnici de protecție a consumatorului simultan. De exemplu, faptul că un contract dintre consumator și profesionist este autentificat notarial, și intervine prezumția că notarul a asistat consumatorul să ia o decizie informată și a exclus careva clauze ilegale sau abuzive și ilegale din contract, nu înlătură aplicabilitatea celorlalte protecții, iar consumatorul în continuare poate invoca, de exemplu, că o anumită clauză din contractul autentic este abuzivă dacă se face dovada caracterelor prevăzute de lege.  Alteori, însă, autentificarea înlătură anumite mecanisme de protecție (e.g. art. 1663 alin.(6)).

Principalele tehnici de protecție a consumatorului în dreptul privat sunt:

A. Folosirea normelor unilateral imperative

Introducerea caracterului imperativ al dispozițiilor legale în partea în care ele reglementează raportul juridic dintre un consumator și un profesionist și introducerea sancțiunii nulității absolute pentru derogarea de la respectivele dispoziții legale în detrimentul consumatorului (de ex., art. 942).

Scopul reglementării de la art. 993 este de a lărgi libertatea contractului prin introducerea unei reguli privind caracterul dispozitiv al normelor cuprinse în Cartea a 3-a C. civ., și a unei prezumții legale de caracter dispozitiv pentru celelalte cărți din C. civ. și restului legislației civile.  O asemenea abordare este în special potrivită pentru relațiile dintre profesioniști (B2B), în care asimetriile sunt mai reduse și care au nevoie de mai multă flexibilitate în amenajarea raportului lor contractual.

O contrabalanță a acestei libertăți extinse este introducerea, de la caz la caz, prin dispoziții clare și exprese, a interdicțiilor de derogare de la anumite dispoziții legale dacă derogarea este în detrimentul consumatorului.  Per a contrario, de la respectivele dispoziții se poate deroga însă doar în sensul îmbunătățirii situației consumatorului, fie prin limitarea obligației consumatorului ori prin majorarea obligației corelative a profesionistului. Dar nu invers. O asemenea tehnică este folosită cu succes în dreptul muncii și este cunoscută ca principiul in favorem.

B. Consimțământul informat

Excesul de informații și complexitatea regulilor juridice din contracte sau chiar din legi fac mai dificilă luarea unei decizii de a contracta de către consumator.  În acest scop, dreptul privat adeseori introduce obligații precontractuale de informare în sarcina profesionistului (vezi, de ex., art. 1011 și urm.) ori de câte ori tratează cu consumatori.  Informarea este necesară pentru a reduce din asimetria informațională și se bazează pe speranța că, consumatorul, fiind suficient informat, va înțelege riscurile juridice și economice ale operațiunii planificate și, fie va renunța la ea, fie o va accepta în cunoștință de cauză.  Norma are un avantaj și pentru profesionist, care astfel se poate apăra mai bine contra acțiunii consumatorului în anulare a contractului pe motiv de eroare.

C. Dreptul de a se răzgândi

Introducerea dreptului de revocare, fără niciun motiv și fără niciun cost pentru consumator, în anumite contracte de consumat, considerate cele mai vulnerabile, cum ar fi contractul de credit de consum sau contractul încheiat pe internet.

D. Dublul control clauzelor în contractele de consumator

Controlul formal și de fond în reglementarea clauzelor abuzive (art. 1069 și urm.).

E. Garanții procedurale

Folosirea de norme de drept material (adică care reglementează procesul de contractare și obligațiile părților ca urmare a contractării) nu este suficientă pentru a oferi o protecție eficace consumatorilor. Ea trebuie cuplată cu măsuri procedurale și, chiar de drept public (de ex., sancțiuni contravenționale).

Codul civil cuprinde o serie de garanții procedurale, cea mai importantă fiind obligația judecătorului care examinează o cauză la care participă un consumator să invoce nulitatea de protecție a unei clauze care contravine normei imperative menite să protejeze consumatorul sau a unei clauze care, după conținutul ei, este abuzivă în sensul art. 1072 C. civ.

Adeseori consumatorii nu își nu cunosc drepturile prevăzute de lege, nu au dorința sau puterea financiară de a se apăra corespunzător în cauzele judiciare.  De multe ori, consumatorii nu mai recurg la remedii judiciare și acceptă tacit realitatea dură care îi este impusă de profesionist — acceptă că produsul vândut sau serviciul prestat este de proastă calitate; acceptă să plătească o factură chiar dacă sumele indicate nu sunt corecte ori conține plăți ilegale, cum ar fi penalități excesive.

Pentru o recunoaștere a acestui principiu ca principiu fundamental, vezi Opinia consultativă a CSJ nr. 106 din 28 iunie 2019 cu privire la temeiul refuzului de a elibera titlul de executare silită a hotărârii arbitrale, prevăzut de art. 485 alin.(2) CPC.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 1 [online]. Codul civil Adnotat [citat 5 august 2020]. Disponibil: animus.md/adnotari/1/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Articolul 906. Notificările referitoare la neexecutare

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune