A A A + | -

Articolul 942. Dobînda de întîrziere în executarea obligațiilor pecuniare

(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la dobîndă de întîrziere pentru suma respectivă din data imediat următoare scadenței plății pînă la data în care s-a efectuat plata, la rata prevăzută la alin. (2) ori la o altă rată prevăzută de dispozițiile legale speciale.
(2) Rata dobînzii de întîrziere este egală cu rata prevăzută la art. 874 plus 5 puncte procentuale pe an, în cazul în care debitorul este un consumator, sau 9 puncte procentuale pe an, în celelalte cazuri. Cu toate acestea, dacă înainte de scadență obligația pecuniară era purtătoare de dobîndă prevăzută de contract, în scopul determinării ratei dobînzii de întîrziere, creditorul poate înlocui rata prevăzută la art. 874 cu rata dobînzii prevăzute de contract.
(3) Debitorul consumator are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întîrzierii plății este mai mic decît rata legală a dobînzii de întîrziere.
(4) În cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate să ceară, la alegere, fie dobînda de întîrziere calculată conform dispozițiilor prezentului articol, fie penalitatea pentru întîrziere. De asemenea, creditorul poate cere despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în partea neacoperită de dobînda de întîrziere.
(5) Pe perioada în care suma de bani nu este plătită la scadență cu justificare, debitorul datorează doar dobînda de întîrziere la rata prevăzută la art. 874. Debitorul consumator nu datorează asemenea dobîndă de întîrziere.
(6) Orice clauza contrară dispozițiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 5 august 2020 | Actualizat: 26 iulie 2023
Originea reglementării: art. III. – 3:708 DCFR; art. 3 din Directiva 2011/7/UE din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale

▮ I. Scopul articolului

1. Dacă nu ar fi existat art. 942 în Codul civil, creditorul, față de care nu s-a executat o obligație pecuniară, ar fi putut cere despăgubiri conform regulilor generale de la art. 934.  În acest caz, creditorul ar fi purtat o sarcină a probațiunii a prejudiciului său, în mod normal, sub forma profitului ratat și ar fi trebuit să demonstreze că, deoarece nu a primit la scadență suma de bani datorată de la debitor, el a omis să reinvestează banii într-o oportunitate profitabilă.  Ca minimum, creditorul ar fi putut spune că el ar fi putut plasa banii la un depozit bancar și obține dobânda obișnuită pe piața bancară.  Logica economică este că banii tot timpul aduc alți bani (e.g. dobânzi, care, în sensul art. 473 alin.(5), sunt fructe civile).  Acest argument este tot mai greu de făcut în condițiile în care dobânzile bancare sunt mici sau chiar negative (i.e. banca percepe un comision pentru ținerea banilor pe un cont de depozit).

Scopul primar al art. 942 este, similar celui al unei clauze penale, de a simplifica probatoriul creditorului căruia suma de bani nu i-a fost plătită la scadență.  Așadar, se instituie o formulă de calcul a profitului ratat de creditor, care constă atât din componenta costului minim al banilor (art. 874 sau dobânda remuneratorie contractuală) [Componenta A], cât și elementul penalizator (5% în raporturile B2C sau 9% în celelalte cazuri) [Componenta B].  Suma astfel calculată se numește dobândă legală de întârziere (DLI).

Reglementarea are o aplicare practică răspândită și face obiectul unui bogat contencios, în special, fiindcă nu necesită existența unei clauze exprese (multe contracte nu conțin clauze penale), dar și fiindcă poate fi invocată nu doar la neplata unei sume datorate pe baza unui contract, ci în orice raport juridic civil, fie că este contractual sau extracontractual, în care se datorează o sumă de bani, cum ar fi cele de restituire a îmbogățirii nejustificate (e.g. ca efect a nulității unui contract) sau de răspundere delictuală.

2. O noutate a art. 942 se cuprinde în alin. (5), care prevede că, în relațiile la care nu participă consumatorul (e.g. relații B2B, B2P sau NB2NB), chiar dacă debitorul nu a plătit la scadență, dar are o justificare pentru aceasta în sensul art. 903, debitorul oricum este ținut să plătească o dobândă minimă care, în fond, reflectă îmbogățirea sa.  Elementul penalizator (+9%) lipsește.  Or, obligația de restituție a îmbogățirii nejustificate nu este legată de ideea de neexecutare justificată sau nejustificată.

Alin. (5) are un domeniu de aplicare restrâns, arătat de enunțul 1 — debitorul a demonstrat că neplata este cu justificare. Enunțul 2 („Debitorul consumator nu datorează asemenea dobîndă de întîrziere.”) trebuie citit în acest context și în acest domeniu de aplicare. Prin urmare, debitorul consumator este scutit de orice dobândă de întârziere doar când a demonstrat că neplata este cu justificare (e.g. consumatorul nu a făcut plata fiindcă nu a primit factura și era imposibil pentru el să facă plata fără factură; dacă plata se face prin introducerea unui număr permanent într-un sistem (e.g. nr. contractului, numărul locului de consum; consumatorul ar putea să efectueze plata și fără factură și, respectiv, el neprimirea facturii nu ar trebui să fie o justificare).  Dacă, însă, neplata admisă de debitorul consumator este fără justificare, se aplică celelalte dispoziții ale art. 942, acesta fiind ținut la plata dobânzii de întârziere conform condițiilor generale.

3. Pentru o analiză când persoana fizică are calitate de consumator și când nu o are → adnotarea la art. 3.

Faptul că creditorul persoană fizică acordă împrumuturi ca activitate permanentă (similar unui cămătar) îl califică ca profesionist, ceea ce înseamnă că debitorii sunt consumatori, iar Componenta B din DLI trebuie să fie de 5% și nu 9%. [A se vedea Decizia Col. civ. CSJ din 9 octombrie 2020, dosarul nr. 2ra-1033/20].

Deși CSJ nu reține expressis verbis această motivare, acesta este fondul soluției.  Citat din Decizia CSJ:

Conform art. 619 alin. (1)-(2) Cod civil (în redacția de până la 1 martie 2019), obligațiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Dobânda de întârziere reprezintă 5% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus. În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobânda este de 9% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 dacă legea sau contractual nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.
Raportând la caz aceste prevederi legale se constată că dobânda de întârziere urmează a fi calculată conform art. 619 alin. (1) Cod civil (în redacția de până la 1 martie 2019), adică în mărime de 5% peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 și nu conform art. 619 alin. (2) Cod civil (în redacția de până la 1 martie 2019) – 9 % peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 cum au efectuat instanțele inferioare.

Așadar, instanța de recurs conchide că cuantumul dobânzii de întârziere urmează a fi diminuat de la suma de 3 143 de euro la suma de 2 519, 65 de euro, convertiți în lei moldovenești, conform cursului BNM, la data executării.

4. Art. 942 după conținutul și scopul său înlocuiește art. ex-619.  Așadar, trimiterile în alte legi la art. ex-619 se consideră, de la 1 martie 2019, trimiteri la art. 942.   Este cazul art. 24 alin.(1) din Codul de executare.

Clauza de adaptare se cuprinde în art. 7 alin.(4) LPA, care prevede:

(4) Ori de cîte ori actele legislative sau normative fac trimitere la Codul civil, la un anumit articol sau la dispoziţii abrogate ori modificate, sau la articolele renumerotate ulterior prin legea menţionată la alin.(1), trimiterea se consideră a fi făcută la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc sau la articolul renumerotat.

▮ II. Condițiile dreptului creditorului la dobânda legală de întârziere

1) Obligația să fie de natură pecuniară

5. Obligația neexecutată trebuie să fie bănească.  Nu contează că este de natură contractuală sau extracontractuală, cum ar fi:

    • restituirea îmbogățirii nejustificate (e.g. ca efect al nulității unui contract);
    • despăgubirea datorată în temeiul răspunderii delictuale (e.g. vătămare corporală, distrugerea sau deteriorarea de bunuri, defăimare, infracțiune sau contravenție);
    • obligații de plată rezultate din raporturi juridice reale, cum ar fi:
      • obligația unui coproprietar în condominiu să suporte, proporțional cotei-părți, cheltuielile asumate și efectuate legal de către forma de administrare a condominiului (e.g. o asociație a coproprietarilor în condominiu);
      • obligația superficiarului de a plăti redevență, în special redevența datorată autorității publice proprietar a terenului pe care este constituită superficia legală și se datorează redevență conform art. 29 LPA.

6. Cu toate acestea, art. 943 interzice aplicarea DLI asupra: (a) dobânzii remuneratorii aplicabile obligației de bază; (b) dobânzii de întârziere care apare din însuși art. 942; (c) penalităților care apar pe baza unei clauze penale [→ adnotarea la art. 943].

2) Obligația să fi devenit scadentă

7. Spre deosebire de art. ex-619, noua reglementare cuprinsă în art. 942 nu impune ca debitorul „să se afle în întârziere” sau „să fie pus în întârziere”.  Este suficient obligația să fi venit la scadență, adică ultima zi de plată să fi expirat și în acea zi, ori înainte de acea zi, obligația să nu fi fost plătită integral.  Pe cale de excepție, în materie de răspundere delictuală, art. 2025 alin.(5) dispune că DLI începe să curgă din data când debitorul obligației pecuniare (i.e. persoana care răspunde de prejudiciu) primește somația de la partea vătămată.  Fiind un act de conservare (art. 311 alin.(1)), somația poate fi înaintă și de către un minor care a împlinit 7 ani (art. 28 alin.(2) lit. c)), și de către o persoană ocrotită (art. 32 alin.(2)), și de către unul din coproprietari ai bunului comun prejudiciat (art. 549, 569), și de către un cocreditor solidar (art. 794 alin.(1)), și de către unul din comoștenitori (art. 1946 alin.(2) și art. 2492 alin.(1)), și de către custodele masei succesorale (art. 2414 alin.(4) lit. a)).

8. Regulile de determinare a scadenței sunt prevăzute de art. 861-863. Scadența poate fi accelerată conform art. 864.  Art. 865 și 866 prevăd reguli pentru anumite incidente speciale.  Reguli speciale pot să schimbe modul de determinare a scadenței.  În special, în contractele B2B și P2B, art. 1080 declară abuzive, în anumite condiții, clauzele care înrăutățesc situația creditorului obligației pecuniare privitor la scadență comparativ cu regimul legal.

Ilustrație
La 1.5.2020 A i-a acordat un împrumut fără termen lui B. Atât A cât și B sunt persoane fizice. B a semnat o recipisă cu textul: „Confirm că eu, B, am primit cu împrumut suma de 2.000 euro de la A, pe care îi voi restitui la prima cerere. Semnat.”
La 1.11.2021 A l-a notificat pe B, cerând restituirea împrumutului.  Conform art. 1247 alin.(4), începând cu 2.11.2021 începe să curgă termenul pentru restituirea împrumutului de 30 de zile. Scadența deci cade în 1.12.2021. Începând cu 2.12.2021 B este în întârziere și începe să curgă DLI.

3) Obligația să fi fost neexecutată

9. Dacă debitorul a făcut doar o plată parțială, DLI se aplică pe partea care rămâne neplătită la scadență.  Dacă debitorul face alte plăți parțiale după scadență, suma pe care se aplică DLI se reduce pro tanto pentru viitor.

4) Debitorul nu demonstrează o justificare a neexecutării

10. Debitorului îi revine sarcina de a demonstra existența unei justificări (art. 901 alin.(2)).  Cauzele de justificare sunt prevăzute la art. 903.

5) Absența unei modificări prin contract

11. În virtutea principiului libertății contractuale (art. 993 alin.(3)), părțile contractante pot să modifice regulile prevăzute de art. 942.  De exemplu, părțile:

    • pot să excludă cauzele de justificare ori să adauge justificări;
    • să stabilească că DLI se aplică nu de la scadență, ci după un termen sau eveniment ulterior.

12. Cu toate acestea, dacă un consumator este fie creditor, fie debitor al obligației pecuniare, clauzele care modifică regulile art. 942 în detrimentul consumatorului sunt lovite de nulitate absolute.  În acest caz, regulile art. 942 se aplică direct (v. art. 1082 alin.(2)).

13. Suplimentar, o clauză care derogă de la regulile art. 942 în alte contracte decât contracte de consumator, ar putea fi declarată abuzivă pe temeiul art. 1077 alin.(1) pct. 2), cu condiția întrunirii celorlalte cerințe (v. art. 1073 și 1074).  În special, în contractele B2B și P2B, art. 1080 declară abuzive, în anumite condiții, clauzele care înrăutățesc situația creditorului obligației pecuniare neexecutate comparativ cu regulile art. 942.

▮ III. Acțiunea de încasare silită a DLI

1) Prescripția

14. Dreptul la acțiune de încasare a DLI se supune termenului general de prescripție de 3 ani (art. 391 alin.(1)). DLI se acumulează zilnic, pentru fiecare zi de întârziere.   Prin urmare, ea constituie o prestație succesivă în sensul art. 395 alin.(6).  Așadar, debitorul sau altă persoană îndreptățită conform art. 394 pot ridica excepția de tardivitate în privința DLI născute în perioada care depășește 3 ani înainte de introducerea acțiunii în justiție de încasare a DLI.

15. Cu toate acestea, prescripția extinctivă a acțiunii de încasare a DLI este subordonată prescripției extinctive aplicabile acțiunii de încasare a datoriei principale neplătite la scadență, pe care se calculează DLI (v. nr. 5 și urm. supra).  Conform art. 408, expirarea prescripției extinctive a dreptului la acțiune de încasare a obligației pecuniare neexecutate are ca efect și expirarea prescripției extinctive a acțiunii de încasare a DLI pe acea obligație.

2) Principiu: excluderea dublei despăgubiri

16. Alin.(4) nu permite creditorului să ceară, pentru neexecutarea aceleiași obligații pecuniare atât DLI cât și penalitatea aplicabilă.  Creditorul trebuie să opteze (v. detalii nr. 19 infra).  O soluție contrară ar constitui o dublă despăgubire a creditorului.  Pe cale de excepție, contractul poate prevedea o clauză penală punitivă în sensul că creditorul poate cumula DLI cu penalitatea.  O asemenea clauză însă este nulă în raport cu un debitor consumator (alin.(6)).

3) DLI în cazul unei obligații pecuniare purtătoare de dobândă remuneratorie

17. Atunci când o obligație pecuniară este purtătoare de dobândă înainte de scadență, dobânda este o dobândă remuneratorie în sensul art. 874.   Acumularea dobânzii remuneratorii nu ar trebui să se oprească la scadența obligației pecuniare.  Din acest motiv, în materie de împrumut art. 1244 alin.(6) dobânda pentru împrumut se plătește nu până la scadență, ci până la restituirea efectivă a împrumutului.  În acest caz, Componenta A (v. nr. 1 supra) deja se datorează debitorului.  Pentru a evita o dublă despăgubire în această ipoteză, alin.(2) teza II prevede că creditorul poate înlocui, în cadrul Componentei A, dobânda remuneratorie de la art. 874 cu dobânda remuneratorie contractuală.   Dar, creditorul nu poate, pentru perioada de neplată a obligației purtătoare de dobândă, cere atât dobânda remuneratorie contractuală [Componenta A] cât și DLI cu ambele componente [Componenta A+B].

Ilustrație
La 1.4.2019 debitorul a luat un împrumut de 100.000 lei cu dobândă anuală de 10%.  Împrumutul este scadent la 1.4.2020, dar debitorul nu face nicio plată.  La 2.4.2020 obligația pecuniară (restituire a împrumutului + dobânda contractuală) se consideră neexecutată.  Creditorul introduce acțiunea în justiție contra debitorului la 2.4.2021.  Creditorul poate cere plata:
(a) 100.000 cu titlu de împrumut și 
(b) 10.000 lei cu titlu de dobândă contractuală (remuneratorie) pentru perioada 1.4.2019—1.4.2020.  

Pentru perioada 2.4.2020—2.4.2021, cât aceste obligații nu au fost executate, creditorul poate continua să ceară:
(c1) dobândă contractuală conform art. 1244 alin.(6), adică încă 10.000 lei.

Creditorul nu poate cere suplimentar la capătul de cere (c1):
(c2) DLI la rata de bază a BNM [Componenta A] + 9% [Componenta B].

Creditorul poate cere suplimentar la capătul de cere (c1) doar 9% [Componenta B].  Dacă creditorul a cerut capătul de cerere c1, el, în fond, și-a folosit dreptul de a înlocui la, Componenta A, dobânda la rata de bază a BNM cu dobânda contractuală.

Așadar, pentru perioada 2.4.2020—2.4.2021, cât aceste obligații nu au fost executate, creditorul poate continua să ceară maxim:
(c) 19.000 formată din 10.000 lei = 10% [Componenta A] + 9.000 = 9% [Componenta B].

Evident, creditorul are dreptul de a demonstra un prejudiciu mai mare, cu administrarea probelor conform regulilor comune.

Există mai multe servicii online care ajută în calcularea DLI, cum ar fi calc.prolex.md și ilba.md/calc/calc-dobanda.  Ele însă urmează a fi folosite atent și cu verificarea de fiecare dată a rezultatelor oferite.

18. Abordarea arătată în ilustrație reflectă conceptul anterior din Codul civil (în reglementarea creditului bancar) de „dobândă majorată” pe perioada de întârziere. Dar nu mai permite cumularea completă a „dobânzii majorate” cu DLI.

În practica contractuală s-au păstrat clauzele care prevăd „dobânda majorată” pentru perioada când debitorul nu efectuează plata.  În fond, ea nu este altceva decât DLI conform ilustrației de mai sus.  Dacă debitorul este consumator, elementul „majorat”, adică Componenta B, a acestei „dobânzi majorate” nu va putea depăși 5% sub sancțiunea nulității (alin.(6)).

▮ IV. Drept tranzitoriu

1) Aplicarea imediată a noii reglementări, dar nu retroactivă

19. Vedeți un scurt video care explică aspectele de drept tranzitoriu privind aplicarea art. ex-619 și noului art. 942 în raport cu acțiunile de încasare a dobânzii de întârziere și penalității.

În video spun că judecătorul va permite pârâtului/debitor să aleagă între penalitatea contractuală și DLI, dacă reclamantul nu a făcut-o (dreptul de alegere a prestației).  Așa spuneam inițial pe baza art. 828. După discuții, nu mai sunt sigur ca acestea sunt obligații alternative.
Pe masa sunt 3 soluții:
1) judecătorul nu da curs cererii (și dă termen pentru concretizarea pretențiilor);
2) judecătorul respinge întreaga acțiune (cu mențiunea că poate fi depusă o acțiune nouă, concretizată); sau
3) judecătorul acordă suma cea mai mare (dintre cele 2 pretenții), deoarece acțiunea este una de reparare a prejudiciului, iar reclamantul a demonstrat mărimea prejudiciului.

20. Autorul susține soluția nr. 3 – judecătorul acorda suma cea mai mare. De ce? Fiindcă reclamantul a demonstrat mărimea prejudiciului folosind formula de calcul contractuală sau, dacă o alege, cea legală. Există o părere că, dacă ai o clauză penală, ai derogat de la rata legală prevăzută de 942. O asemenea poziție există în România. Totuși, să nu uităm că, spre deosebire de legislația română, Codul civil clasifică 4 tipuri de clauze penale și instituie prezumția că clauza penală este incluzivă, adică creditorul poate, pe altă cale (care cuprinde și art. 942) aduce proba unui prejudiciu mai mare. Abordarea luată în România nu se poate aplica la noi ca regulă supletivă, fiindcă abordarea dată se bazează pe o clauză penală exclusivă (se permite încasarea doar penalității, excluzând proba unui prejudiciu mai mare). Însă în Codul civil MD clauza penală exclusivă nu se prezumă, ci caracterul exclusiv trebuie prevăzut expres în contract. Or, o asemenea clauză are valoarea unei clauze ce limitează răspunderea care, deși este posibilă, are o reglementare restrictivă (nu se aplică în caz de neexecutare cu intenție sau culpă gravă și este nulă dacă nu a fost negociată individual în anumite contracte).

2) Jurisprudență

21. Noua redacție a art. 942, în special interdicția cumulării dobânzii de întârzierii și a penalității, nu se aplică litigiilor care vizează întârzierea care a avut loc înaine de 1 martie 2019 [cauza nr. 2ra-970/20, Decizia din 2 octombrie 2020 Col. civ. CSJ]. A fost casată decizia Curții de Apel Chișinău pe motivul aplicării art. 942 și admis recursul creditorului.

Citat din Decizia CSJ:

Întru executarea obligațiilor de plată a dobânzii de întârziere, debitorul a prevăzut și penalitatea în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere a achitării dobânzii de întârziere (pct. 7.3 din contract), în acest sens fiind prezentate calculele detaliate pentru a fi probate sumele solicitate (vol. I, f.d. 97-99).
La acest capitol, raportând prevederile legale menționate supra, instanța de recurs apreciază ca eronată concluzia instanței de apel cu privire la aplicarea prevederilor 942, 944 și 947 Cod civil în vigoare de la 01 martie 2019, deoarece potrivit art. 7 alin. (1) Cod civil Cod civil în vigoare de la 01 martie 2019, prevede că Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.
Ca consecință, instanța de recurs atestă că prevederile Codului civil în vigoare de la 01 martie 2019, nu sunt relevante situației juridice din speța dată, astfel că concluzia primei instanțe cu privire la admiterea acțiunii și încasarea dobânzii de întârziere în sumă de 28547,23 lei, a dobânzii restante în sumă de 1106,78 lei și a penalității în sumă de 617,27 lei este una întemeiată, având în vedere că prevederile ce se referă la încasarea penalității și dobânzii au fost incluse în contractul de împrumut încheiat la 10 noiembrie 2010, adică până la intrarea în vigoare a noului Cod civil.

22. Decizia Col. civ. CSJ din 2 octombrie 2020 (dosarul nr. 2ra-970/20)

Citat din Decizia CSJ:

Prin urmare, odată cu încheierea contractului de împrumut, creditorul cu acordul debitorului a prevăzut și dobânda flotantă în mărime de 14% anual, care a fost calculată la soldul împrumutului (pct. 6.1 – 6.2 din contract), totodată, a fost instituită și dobânda de întârziere în mărime de 24% anual (pct. 7.1 din contract).
În conformitate cu art. 624 alin. (1) și (3) Cod civil, în vigoare până la 01 martie 2019, clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun. Clauza penală poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală sau a părţii neexecutate.
Întru executarea obligațiilor de plată a dobânzii de întârziere, debitorul a prevăzut și penalitatea în mărime de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere a achitării dobânzii de întârziere (pct. 7.3 din contract), în acest sens fiind prezentate calculele detaliate pentru a fi probate sumele solicitate (vol. I, f.d. 97-99).
La acest capitol, raportând prevederile legale menționate supra, instanța de recurs apreciază ca eronată concluzia instanței de apel cu privire la aplicarea prevederilor 942, 944 și 947 Cod civil în vigoare de la 01 martie 2019, deoarece potrivit art. 7 alin. (1) Cod civil Cod civil în vigoare de la 01 martie 2019, prevede că Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.
Ca consecință, instanța de recurs atestă că prevederile Codului civil în vigoare de la 01 martie 2019, nu sunt relevante situației juridice din speța dată, astfel că concluzia primei instanțe cu privire la admiterea acțiunii și încasarea dobânzii de întârziere în sumă de 28547,23 lei, a dobânzii restante în sumă de 1106,78 lei și a penalității în sumă de 617,27 lei este una întemeiată, având în vedere că prevederile ce se referă la încasarea penalității și dobânzii au fost incluse în contractul de împrumut încheiat la 10 noiembrie 2010, adică până la intrarea în vigoare a noului Cod civil.

23. În același sens, Decizia Col. civ. CSJ din 7 octombrie 2020 (dosarul nr.2ra-1232/20), care a casat, în această privință, soluțiile instanței de fond și apel.

Citat din Decizia CSJ:

Astfel, art. 942 alin. (4) Cod civil în vigoare din 01 martie 2019 nu se aplică retroactiv în privinţa penalităţii calculată conform Codul civil în redacţia de până la 01 martie 2019.
Art. 942 alin. (4) Cod civil în vigoare din 01 martie 2019 reglementează că, în cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate să ceară, la alegere, fie dobânda de întârziere calculată conform dispoziţiilor prezentului articol, fie penalitatea pentru întârziere. De asemenea, creditorul poate cere despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în partea neacoperită de dobânda de întârziere.
În speţă, dobânda de întârziere s-a calculat conform p. 7.1.1. al contractului de împrumut, iar penalitatea s-a calculat la dobânda restantă, în temeiul p. 7.1.2. şi ca urmare, sunt incidente prevederile art. 624 alin. (1), 625 alin. (1) din Codul civil (în redacţia de până la 01 martie 2019).
Posibilitatea de alegere stipulată de art. 942 alin. (4) Cod civil în vigoare din 01 martie 2019 se aplică numai situațiilor juridice începând cu momentul intrării în vigoare, 01 martie 2019.
Prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul prevederilor legii vechi, încetează de la data intrării în vigoare a normei noi.
Conform art. 38 din Legea privind modernizarea Codului civil şi modificarea unor acte legislative nr. 133 din 15 noiembrie 2018 dispoziţiile art.62320–62323 din Codul civil, introduse prin Legea nr.133/2018, se aplică, începând cu 1 martie 2019, şi obligaţiilor izvorâte din contracte încheiate înainte de 1 martie 2019 sau din alte temeiuri survenite înainte de 1 martie 2019.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 942 [online]. Codul civil Adnotat [citat 19.03.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/942/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Tabelul de concordanță - art. înainte și după renumerotarea din 1.3.2019

Articolul 48. Obligația proprietarului de a plăti cota de contribuție