A A A + | -

Articolul 1083. Schimbarea excepțională a circumstanțelor

(1) Obligația trebuie executată chiar dacă prestația a devenit mai oneroasă deoarece costul executării a crescut sau valoarea contraprestației s-a diminuat.
(2) Cu toate acestea, dacă prestația asumată devine, din cauza unei schimbări excepționale a circumstanțelor, atît de oneroasă, încît ar fi vădit inechitabil de a o menține în sarcina debitorului, instanța de judecată poate să dispună, la cererea debitorului, luînd în considerare toate împrejurările cazului:
a) ajustarea prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor;
b) rezoluțiunea la momentul și în condițiile stabilite de instanța de judecată.
(3) În locul sesizării instanței de judecată conform dispozițiilor alin. (2), debitorul consumator poate, într-un termen rezonabil, să declare rezoluțiunea contractului dacă acea schimbare a circumstanțelor îl privează în mod substanțial de ceea ce se aștepta de la contract. După rezoluțiunea de către debitorul consumator în condițiile prezentului alineat, creditorul poate sesiza instanța de judecată în vederea acordării de despăgubiri pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor.
(4) Dispozițiile alin. (2) sau, după caz, alin. (3) se aplică doar dacă:
a) schimbarea circumstanțelor a survenit după asumarea obligației;
b) la momentul asumării obligației, debitorul nu a luat în cont și nici nu i se putea în mod rezonabil pretinde să ia în cont posibilitatea acelei schimbări a circumstanțelor ori mărimea ei;
c) debitorul nu și-a asumat și nici nu se poate considera în mod rezonabil că și-a asumat riscul acelei schimbări a circumstanțelor; și
d) debitorul a încercat, într-o manieră rezonabilă și acționînd cu bună-credință, să realizeze, prin negociere, o ajustare a prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor. Negocierea trebuie să fie inițiată înainte de stingerea tuturor obligațiilor care revin debitorului și creditorului. Este irelevant dacă după inițierea negocierii una dintre părți și-a executat obligația.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 26 iulie 2020 | Actualizat: 27 septembrie 2020
Originea reglementării: Art. III. – 1:110 DCFR

Pentru o analiză când persoana fizică are calitate de consumator și când nu o are, v. adnotarea la art. 3.

Lecție online privind impreviziunea, 2020:

Traducerea comentariului DCFR (cu indicarea în paranteze pătrate a numărului corespunzător a articolului din C. civ.):

Comentarii

A. Generalități

Majoritatea țărilor din Comunitatea Europeană au introdus în dreptul lor un oarecare mecanism menit să corecteze situația care ar putea să rezulte în cazuri foarte excepționale când executarea obligației contractuale, deși nu este complet imposibilă, a devenit într-atât de excesiv și disproporționat de oneroasă în rezultatul evenimentelor survenite ulterior pe care părțile contractante nu le-au prevăzut în mod rezonabil la încheierea contractului, că ar fi vădit inechitabil de a le ține în continuare de acele obligații. În practică părțile contractante adeseori adoptă aceeași idee, completând normele juridice cu o varietate de clauze, așa ca clauze de „hardship” [(onerozitate sau impreviziune)]. Dacă ele nu o fac, concluzia rezonabilă ar putea adeseori fi că ele și-au asumat riscul. Cu toate acestea, aceasta nu va fi întotdeauna o concluzie rezonabilă. Ar putea exista cazuri în care părțile pur și simplu au omis nevoia unei clauze de onerozitate sau nevoia unei clauze să acopere circumstanța care în realitate a survenit.

Prezentul articol începe prin recunoașterea principiului important că obligațiile trebuie executate chiar dacă executarea devine mai oneroasă decât se anticipa. Pe urmă el recunoaște că, totuși, ar putea exista cazuri când o schimbare excepțională a circumstanțelor, care nu putea fi în mod rezonabil luată în considerație, este într-atât de extremă încât ar fi vădit inechitabil de a ține debitorul la executarea obligației. El prevede mecanismul prin care, dacă anumite condiții rigide sunt îndeplinite, instanța de judecată poate adapta obligația la circumstanțele schimbate ori chiar să pronunțe rezoluțiunea.

Prezentul articol trebuie citit împreună cu articolul privind „imposibilitatea”. Deși în ambele cazuri survin evenimente imprevizibile, imposibilitatea presupune că evenimentul a cauzat un obstacol insurmontabil pentru executare, în timp ce în situația acoperită de prezentul articol executarea încă ar putea fi posibilă, deși ruinoasă, pentru debitor. Consecințele sunt diferite între cele două articole. Imposibilitatea executării, dacă este totală, poate doar duce la stingerea obligației. Onerozitatea excepțională, conform prezentului articol, oferă instanței de judecată alegerea între revizuirea condițiilor care reglementează obligația sau stingerea ei pe calea rezoluțiunii. Desigur uneori există o linie de demarcare foarte fină dintre executarea care doar este posibilă prin eforturi total nerezonabile, și executarea care este doar foarte dificilă chiar dacă ea ar putea provoca insolvabilitatea debitorului. Instanța de judecată decide ce fel de situație are în speță.

Prezentul articol de asemenea trebuie citit împreună cu regulile care permit stingerea obligației în alte circumstanțe, de exemplu regula care permite ca o obligație fără termen determinat să fie stinsă printr-o notificare de rezoluțiune. Atunci când obligația poate fi stinsă de către debitor în așa mod, nu există nevoia de a invoca prezentul articol.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 1083 [online]. Codul civil Adnotat [citat 25.05.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/1083/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art. 9 [Dispoziții tranzitorii privind administratorul persoanei juridice]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune