A A A + | -

Articolul 2498. Noțiunea de partaj al masei succesorale și modul de efectuare a partajului

(1) Fiecare comoştenitor poate cere în orice moment partajul masei succesorale, în măsura în care din art.2499-2501 nu rezultă altceva.
(2) Prin partajul masei succesorale se determină care bunuri sau cote-părţi din dreptul asupra bunurilor, precum şi care drepturi şi obligaţii ale mdasei succesorale se dobîndesc de către fiecare comoştenitor.
(3) Masa succesorală se partajează între comoştenitori potrivit cotelor succesorale pe baza valorii obişnuite a bunurilor din masa succesorală la data partajului. Prin acordul părţilor, unui bun din masa succesorală îi poate fi atribuită o valoare pe baza unui interes special al unuia dintre comoştenitori.
(4) La partaj se ţine cont de obligaţia de raport al donaţiilor care incumbă, după caz, moştenitorilor conform dispoziţiilor art.2515-2523. Prin contract de partaj comoştenitorii pot renunţa, total sau parţial, la raportul donaţiilor.
(5) Dispoziţiile legale referitoare la partajul bunului care face obiectul dreptului de proprietate comună pe cote-părţi se aplică în mod corespunzător partajului masei succesorale în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei cărţi.
(6) Partajul se poate efectua şi pînă la înregistrarea drepturilor comoştenitorilor asupra anumitor bunuri din masa succesorală în registrele de publicitate.
(7) În cazul în care, la data deschiderii moştenirii, în componenţa masei succesorale intră bunuri care fac obiectul dreptului de proprietate comună în devălmăşie ori obligaţii comune în devălmăşie, aceste bunuri şi obligaţii pot face obiectul partajului între comoştenitori doar după ce s-au partajat, în sensul alin.(2), între coproprietarul devălmaş, pe de o parte, şi toţi comoştenitorii sau, după caz, executorul testamentar ori administratorul masei succesorale, de cealaltă parte (partajul bunurilor şi obligaţiilor comune în devălmăşie).


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 31 august 2021
Originea reglementării: §2042 BGB

Say not you know another entirely till you have divided an inheritance with him.
Nu spune că cunoști pe cineva cu adevărat până când nu ai partajat cu el o moștenire.
/ Johann Kaspar Lavater

When it comes to divide an estate, the politest men quarrel.
Când vine vorba de partajul moștenirii, cei mai politicoși oameni se sfădesc.
/ Ralph Waldo Emerson

▮ I. Introducere

Fiind o stare tranzitorie, în lichidare, indiviziunea masei succesorale, mai devreme sau mai târziu, încetează. Prin aceasta, comunitatea de comoștenitori se consideră desființată.

Calea cea mai simplă de încetare a stării de indiviziune este consolidarea: dobândirea tuturor cotelor succesorale de către aceeași persoană, fie că le-a dobândit prin contract (vânzare, donație etc.) de la un comoștenitor, fie că este succesor universal al comoștenitorului (copilul comoștenitor al lui D moștenește pe mama sa, și ea comoștenitoare a lui D în calitate de soție supraviețuitoare) [similar în dreptul italian, v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 129, și care, suplimentar, concepe consolidarea prin uzucapiunea de rea-credință de către un comoștenitor care posedă sub nume de proprietar (uti dominus) întreaga masa succesorală a cotelor succesorale ale celorlalți comoștenitori, și nu doar a unui bun indiviz.  Această uzucapiune se poate concepe și în dreptul moldav, care limitează petița în ereditate la o prescripție extinctivă 10 ani și care recunoaște uzucapiunea de rea-credință cu o posesie de 10 ani, v. art. 524 alin. (1) lit. c) și art. 529 alin.(1) lit. c), v. infra].

A doua cale de încetare a indiviziunii este partajul succesoral (numit și „împărțeala moștenirii”) [Etimologia partajului: din latin partior, iri = a diviza în părți, care, la rândul său, provine de la pars, tis = parte acordată unei persoane într-un întreg].  El este reglementat de § omonim, care cuprinde art. 2498-2514, și, conform art. 2498 alin.(5), în completare, el este reglementat de regulile partajului bunului proprietății comune pe cote-părți (art. 557-566).

Art. 2498 alin.(2) definește partajul succesoral nu prin natura sa ori metoda sa, ci prin efectul său: prin partajul masei succesorale se determină care bunuri sau cote-părţi din dreptul asupra bunurilor, precum şi care drepturi şi obligaţii ale masei succesorale se dobîndesc de către fiecare comoştenitor (care, cu această ocazie, sunt numiți copartajanți).  Aici trebuie observată definiția largă a partajului, care nu se limitează la atribuirea de drepturi exclusive fiecărui comoștenitor, ci poate include și „întărirea” cotelor-părți în bunurile succesorale, care, în rest rămân bunuri comune [v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 9].  Comunitatea de comoștenitori încetează, dar apare o nouă comunitate — comunitatea de coproprietari, supusă regimului coproprietății.  Prin urmare, de esența partajului este transformarea indiviziunii în altă structură a proprietății: exclusivă ori pe cote-părți (care include și varietatea sa, proprietatea comună în condominiu) [„le partage a pour effet caractéristique de transformer des droits indivis en droits privatifs”, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 276.  Curtea de casație italină a reținut (hotărârea din 12 decembrie 1974, nr. 4231) că este valabil partajul care avea ca obiect bunuri viitoare, adică viitoarele apartamente pe care coindivizarii doreau să le construiască pe terenul moștenit, apud Bonilini/Trattato, vol. IV, p. 190, nota de subsol nr. 54].  Noțiunea de „partaj” denotă, în primul rând, rezultatul obținut prin distribuirea bunurilor indivize către comoștenitori din masa succesorală.  În al doilea rând, noțiunea adeseori cuprinde și „procedura” ori „operațiunea” de partaj.  În fine, uneori prin „partaj” se are în vedere contractul de partaj.

Partajul este calea cea mai frecventă de încetare a indiviziunii, fiindcă oricare comoștenitor îl poate provoca și cere un partaj amiabil („prin bună învoială”), iar în lipsă, prin acțiune în justiție (acțiune în partaj), indiferent de mărimea cotei sale succesorale și fără a furniza vreun motiv [Lange/Erbrecht, p. 573, §60, nr. 90].  În acest sens, dreptul de a provoca partajul este un drept potestativ prin excelență. Chiar și așa, art. 2499-2501 prevăd limite provizorii ale dreptului de a cere partajul.   Protecția valorii unui bun (acțiuni ori părți sociale care acordă control într-o societate valoroasă) este asigurată prin regimul legal al partajului: dreptul de opoziție la divizare al oricărui comoștenitor (art. 2502 alin.(6)) și cauzele de preferință instituite la art. 2503.  Dar și testatorul ar putea ocroti un bun valoros contra divizării, instituind prin testament o instrucțiune de partaj (art. 2504), o execuțiune testamentară în privința bunului valoros ori o amânare a partajului (art. 2500).

Dreptul de a provoca partajul nu implică și dreptul de a dicta condițiile partajului. Totuși, comoștenitorul care a fost desemnat executor testamentar al masei succesorale poate dicta și condițiile partajului, ghidat și chiar legat fiind de instrucțiunile lăsate de testator în testament.

Partajul este una din cele mai complexe materii ale dreptului succesoral, din cauza efectului său definitiv asupra emolumentului pe care îl primește fiecare comoștenitor, și fiecare legatar.  Sistemele de drept continental (german, francez, italian etc.) dedică reglementări detaliate și variate partajului succesoral pentru a asigura un partaj egalitar.  „Egalitatea este sufletul împărțelii.  Cu alte cuvinte, legiuitorul s-a străduit ca fiecare erede să primească întreaga sa parte ereditară și ca nici unul să nu poată culege din moștenire, în paguba celuilalt, mai mult decât ceea ce îi acordă legea, testamentul sau donația de bunuri viitoare” [Eliescu/Transmisiunea, p. 211; Adde: Catherine Puigelier, Claude Brenner, L’égalité et l’âme des partages successoraux. În: Archives de philosophie du droit, Dalloz, 2008, p. 77 și urm].  Un sistem succesoral simplificat se limitează în a recunoaște fiecărui comoștenitor o cotă-parte din fiecare bun și o cotă-parte din fiecare datorie și oferă anumite reguli privind partajul cotelor-părți din fiecare bun, și nu partajul masei, și, la fel, ignoră avansurile la moștenire făcute pe parcursul vieții de către de cujus, precum și ignoră susținerea specială acordată de un comoștenitor lui de cujus, care depășește vădit cadrul întreținerii de dreptul familiei.  Sistemele succesorale mature, deși au tendința de a se simplifica și ele, preferă mecanismele complexe de egalizare în dauna simplității [Un exemplu de simplificare a partajului în dreptul francez (2006) și românesc (2011) este abandonarea principiul egalității în natură, potrivit căruia fiecare dintre copartajanți trebuia, în principiu, să primească în lotul de partaj său o parte proporțională din toate felurile de bunuri, mobile și imobile, cuprinse în moștenire, v. Eliescu/Transmisiunea, p. 211; Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p 484, nr. 1406; v. art. 826 Cod civil francez; „identitate fizică în compunerea loturilor”, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 542, nr. 924; Claude Brenner, Partage: droit commun, nr. 5. În: Rep. civ., aprilie 2008 (act. decembrie 2019)].

Procedura de partaj de asemenea este ocazia cu care comoștenitorul care a suportat pentru ceilalți anumite cheltuieli ale moștenirii (proceduri notariale, de înregistrare, stingerea unor datorii a lui de cujus; mecanism numit raportul datoriilor), poate pretinde în mod legitim majorarea proporțională a lotului său de partaj și reducerea lotului de partaj al unora (când coindivizarul datorează pentru distrugeri aduse bunurilor indivize ori încălcarea drepturilor celorlalți prin folosința privativă, nepermisă de ceilalalți) [aceeași abordare în dreptul francez, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 496, nr. 849, p. 498 și urm., nr. 851 și urm., unde reducerea lotului de partaj se numește „luare mai puțin” (fra. — rapport en moins prenant)].  Este o socoteală colectivă a tuturor problemelor între comoștenitori legate cumva de moștenire.  Ea este o operațiune de partaj și oferă comoștenitorului avantajul de a nu fi nevoit, ulterior, să urmărească în justiție ceilalți comoștenitori pentru aceste socoteli și nici să suporte insolvabilitate a patrimoniului lor personal.

La un prim pas, o serie de articole prevăd că cheltuielile făcute de un comoștenitor (de înmormântare, de administrare etc.) sunt obligații ale masei succesorale (v. art. 2419, 2433, 2434 etc.).  Prin urmare, dacă un comoștenitor a satisfăcut aceste cheltuieli din patrimoniul său personal (solvens), el are un drept de rambursare din contul masei succesorale (v. art. 855 lit. d)).  Corelativă acestui drept de rambursare este obligația masei succesorală de a-i rambursa comoștenitorului solvens.  În al doilea pas, art. 2496 permite fiecărui comoștenitor să insiste față de toți ceilalți că, înainte de partaj, urmează a fi stinse, din contul masei obligațiile masei, inclusiv obligațiile masei față de el.  Prin urmare, comoștenitorul care a făcut plăți din patrimoniul personal are tot dreptul de a cere ele să-i fie rambursate imediat din masă, ori, la alegerea sa, să fie luate în cont la formarea loturilor de partaj din masă [S-a observat, pe drept cuvânt, că raportul datoriilor se aseamănă cu compensarea creanțelor reciproce, dar nu este o varietate a compensării, fiindcă comoștenitorul dator să contribuie la o cheltuială a masei succesorale nu este și creditor al masei, ci coproprietar.  Așadar, datoria sa (de natură obligațională) îi reduce lotul de partaj (de natură de drept real), v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 499, nr. 852].

Regula art. 2496 nu trebuie înțeleasă însă în sensul că partajul nu poate avea loc până măcar o obligație a masei succesorale rămâne nestinsă.  Comoștenitorii pot conveni că anumite obligații rămân nestinse, asumându-și riscul că vor purta răspundere cu patrimoniul personal, deoarece prin partaj pierd beneficiul art. 2525.  Mai mult partajul poate avea, între comoștenitori (dar fără efect față de terți), efectul de a atribui doar unuia din ei sarcina de a executa mai departe o obligație.  Este cazul, în special, a raporturilor obligaționale de durată: dacă un imobil indiviz se află în locațiunea unui terț, și imobilul se atribuie, prin partaj, unui comoștenitor, este logic lui să i se atribuie și raportul de locațiune, în conținutul căruia intră toate drepturile și obligațiile de locator.

[Dreptul francez cuprinde un mecanism dur de a motiva copartajanții să declare bunurile partajabile pe care le dețin, numit „le recel” (tăinuirea).  Mecanismul este o sancțiunea civilă pe care legea franceză o instituie în matrie de partaj succesoral (art. 778 din Codul civil francez) și matrimonial (art. 1447 din Codul civil francez) pentru a descuraja coindivizarii să disimuleze, deturneze sau ascundă valori indivize în frauda drepturilor copartajanților, și care, chiar, a fost extinsă la disimularea existenței unui moștenitor (v. art. 778 din Codul civil francez).  Potrivit jurisprudenței Curții de casație franceze „tăinuirea succesorală” (fra. — le recel succesoral)  cuprinde „orice manoperă dolosivă, orice fraudă comisă cu bună-știință, și care are drept scop de a rupe egalitatea partajului, indiferent de mijloacele folosite în acest sens” (« toute manœuvre dolosive, toute fraude commise sciemment, et qui a pour but de rompre l’égalité du partage, quels que soient les moyens employés pour y parvenir », v. Cass. Civ. 15 avr. 1890, DP 1890. 1. 437; Req. 19 déc. 1927, S. 1928. 1. 142, apud Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 84 și urm.).  Sancțiunea legală este că tăinuitorul pierde integral dreptul de proprietate asupra bunului tăinuit și, deci, nu mai participă la partajul său.]

▮ II. Provocarea partajului

1) Persoana îndreptățită și întinderea dreptului

Fiecare comoștenitor, indiferent de mărimea cotei sale succesorale, are dreptul de a cere în orice moment partajul (art. 2498 alin.(1)). Cererea de partaj are ca destinatari pe toți ceilalți comoștenitori, respectiv, acțiunea în partaj este îndreptată contra tuturor celorlalți comoștenitori.

Dacă doar o cotă succesorală se află în execuțiune testamentară, dreptul de a cere partajul, în locul comoștenitorului grevat, îl are executorul testamentar [→ adnotarea la art. 2348].

Creditorul personal al comoștenitorului poate cere partajul succesoral (conform art. 553 alin.(1) în materie coproprietate, pe baza aplicării în completare a acestei reguli potrivit art. 2498 alin.(5)).  De principiu, partajul se poate cere dacă bunurile din patrimoniul personal libere de gaj ale comoștenitorului nu sunt îndestulătoare pentru a satisface creditorul personal, însă locuința personală a comoștenitorului se urmărește în ultimul rând (art. 90 C. exec.).  Din această regulă de procedură de executare, rezultă că, pentru a provoca partajul masei succesorale, nu este suficient creditorul personal al moștenitorului să dețină o creanță certă, lichidă și exigibilă, ci, suplimentar, ea să fie confirmată de un document executoriu (cerința are avantajul că ceilalți comoștenitor pot satisface creditorul urmăritor, subrogându-se în creanța lui, și pot opri partajul inițiat de creditorul urmăritor).  Dacă comoștenitorul nu are dreptul de partaj, fiindcă partajul a fost exclus valabil, atunci nici creditorul său personal nu poate cere partajul conform principiul că creditorul personal nu poate avea mai multe drepturi decât debitorul său care este comoștenitor [Pentru o soluție similară în drepul francez, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 132], excepție este restricția de echitate a excluderii partajului [v. infra, pe baza art. 1951 alin.(1) aplicabil prin efectul art. 2500 alin.(1)].

 

Dacă însă cota succesorală a acestui comoștenitor ori întreaga masă succesorală, se află în execuțiune testamentară, creditorul personal al comoștenitorului nu poate avea mai multe drepturi decât are comoștenitorul însuși, și, pe cale de consecință, creditorul personal nu poate cere partajul (art. 2362). Aceasta urmează principiul că execuțiunea testamentară este o grevare cu efect de drept real a dreptului moștenitorului, i.e. moștenitorul grevat de execuțiune testamentară încă nu a dobândit moștenirea pe deplin; ea se află la el într-o stare tranzitorie, limitată.

Cumpărătorul cotei succesorale (art. 2486) deține dreptul de a cere partajul în locul comoștenitorului vânzător [Christoph Ann, în MuKoBGB, §2042, nr. 6], din simplul motiv că, cumpărătorul înlocuiește comoștenitorul în comunitatea de comoștenitor, iar comoștenitorul vânzător nu mai are niciun drept asupra masei succesorale (aceleași reguli se aplică și la înstrăinarea cotei succesorale prin donație, schimb etc.).  La fel, dreptul de a cere partajul se dobândește de dobânditorul prin succesiune a cotei succesorale (e.g. comoștenitorul decedează înainte de partaj) [v. Similar în dreptul francez, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 531, nr. 911; Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 150 și urm.; similar în dreptul italian, v. Bonilini/Tratatto, vol. IV, p. 181].

Este posibil cota succesorală să fie gajată de către comoștenitor, în acest caz, până la executarea gajului, partajul se cere de către comoștenitor (ca debitor gajist) și creditorul gajist împreună, având în vedere că partajul duce la transformarea cotei succesorale în bunuri concrete. După intrarea în posesia cotei succesorale gajate, partajul poate fi cerut doar de creditorul gajist aflat în posesie ca etapă a identificării bunurilor concrete (intrare în lotul de partaj al comoștenitorului debitor gajist) pe care le poate vinde silit. Aceste bunuri fac obiectul gajului prin subrogarea reală prevăzută de art. 683 teza I („Gajul subzistă asupra bunului mobil nou care rezultă din transformarea unui bun gajat.”). Bunurile din lotul de partaj se atribui la „produce” ale bunului în sensul art. 473 alin.(6) [v. soluția similară, expresă, a art. 682 Cod civil român].

2) Excluderea cererii de partaj

Precizarea temporală din art. 2498 alin.(1) „în orice moment” subliniază că acest drept nu se supune vreunui termen de decădere ori de prescripție, precum și ceilalți comoștenitori nu se pot opune pe împrejurarea că cererea de partaj vine la un moment inoportun [Identic în dreptul german: Lange/Erbrecht, p. 574, §60, nr. 92; în dreptul francez: Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 19] Pentru admiterea că pot exista cazuri de exercitare abuzivă de către un comoștenitor a dreptului de a cere partajul succesoral, chiar dacă acesta este un drept potestativ, v. Lange/Erbrecht, p. 573, §60, nr. 90; Adde: în dreptul francez, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, nr. 34. În: Rep. civ., aprilie 2008 (act. decembrie 2019).  Curtea de casație franceză (Civ. 1re, 14 decembrie 1983, nr. 82-14.725, în special a respins o acțiune în partaj introdusă de un comoștenitor valoarea lotului de partaj al căruia este negativă, din cauza obligației de raport la care este ținut, cu motivarea că acțiunea „este lipsită de interes”.  În dreptul succesoral moldav provocarea partajului când se cunoaște că lotul de atribuire este negativ ar trebui calificat abuz de drept, v. art. 13].

Regulile legale ale partajului concep că un copartajant ar fi putut deja să uzucapeze bunul indivz (art. 557 alin. (2) aplicabil în virtutea art. 2498 alin. (5)).   Un comoștenitor să intre de sine stătător în posesia unui bun mobil al lui de cujus (care, inițial se află în masa succesorală), iar după împlinirea termenului de 10 ani de asemenea posesie de rea-credință, să invoce uzucapiunea mobiliară de la art. 529.   Va rămâne însă problema dacă acel comoștenitor a posedat doar pentru sine, ori și pentru ceilalți, ca și posesor mijlocit, caz în care el nu poate uzucapa contra celorlalți comoștenitori.  Dacă bunul succesoral este uzucapat cu succes de către un comoștenitor ori terț, el încetează a face parte din masa succesorală și, deci, nu mai poate fi partaj (pentru efectul dur al uzucapiunii, v. art. 534 și 535).  [Pentru o discuție, v. Eliescu/Transmisiunea, p. 214; în dreptul francez, v. art. 816 Cod civil francez și Malaurie/Brenner/Successions, p. 532, nr. 911, care menționează cerința de intervertire a felului posesiei, care durează 30 de ani; Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 20; pentru o admitere a uzucapiunii în dreptul italian, dacă comoștenitorul exercită cu un animus de a poseda doar pentru sine, și nu și pentu ceilalți comoștenitori, v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 28].

Dreptul succesoral admite excluderea partajului: (a) pentru unele situații de incertitudine prin efectul legii (excluderea de către lege), (b) de către testator, prin dispoziție testamentară, ori (c) de către toți comoștenitorii, prin contract [pentru dificultățile de interpretare a art. 1143 alin.(1) din Codul civil românesc, care pare a interzice clauzele de excludere a partajului succesoral și soluțiile propuse, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 450, nr. 1322].  Dacă partajul este exclus în mod valabil, dar un comoștenitor oricum introduce acțiune în partaj, instanța de judecată ar trebui să respingă acțiunea ca neîntemeiată (dreptul de partaj al reclamantului încă nu există).

a) Excluderea de către lege

Legea prevede unele restricții ale dreptului de a cere partajul, atâta timp cât subzistă unele incertitudini [similar, art. 715 Cod civil italian]. Potrivit art. 2499, partajul este exclus prin efectul legii atâta timp cât:

a) cotele succesorale sunt nedeterminate din cauza faptului că urmează să se nască un comoștenitor. Este așadar cazul copilului conceput (nasciturus), dar nenăscut la data deschiderii moștenirii, care are capacitate succesorală dacă se naște viu (art. 2167 alin.(4)).

Partajul este exclus până la nașterea ori decăderea de la moștenire a comoștenitorului așteptat. Acest temei de excludere a partajului se aplică doar dacă copilul este chemat la moștenire (și nu doar este un descendent al unui copil care vine la moștenire, ori este un copil care face dintr-o clasă de moștenire nechemată la moștenire). Se are în vedere așadar legătura cauzală dintre incertitudinea nașterii viu și cercul de moștenitori chemați.

b) comoștenitorul nu poate fi încă determinat, fiindcă este pendinte un proces judiciar ori administrativ cu privire la încuviințarea adopției, anularea sau nulitatea adopției;

c) nu a fost înregistrată fundația înființată conform dispoziției testamentare;

d) masa succesorală se află în administrare sau în proces de insolvabilitate [dar, vezi art. 48 al Legii insolvabilității, nr. 149/2012, privitor la partajul masei insolvabile de alte mase].

Firesc, dacă însuși dreptul de moștenire al unui comoștenitor este în litigiu, dreptul său de partaj depinde de recunoașterea dreptului său asupra cotei succesorale.

S-a reținut că partaj este exclus dacă el deja s-a efectuat [Malaurie/Brenner/Successions, p. 531, nr. 911], cu excepția identificării unor bunuri indivize noi (art. 2502 alin.(8)).

Dreptul la opoziție la partaj

Fiecare comoștenitor poate cere ca partajul să fie amânat:
— până la finalizarea procedurii de somare publică a creditorilor, cerută conform dispozițiilor art. 2422; sau
— până la expirarea termenului de declarare a creanțelor, prevăzut la art. 2527.
În cazul în care nu a fost cerută încă somarea publică sau nu s-a dispus publicarea acestei cerințe conform dispozițiilor art. 2527, amânarea poate fi cerută dacă cererea este depusă neîntârziat sau s-a publicat somația publică neîntârziat (art. 2501).

b) Excluderea de către testator

i) Natura excluderii testamentare a partajului

O importanță practică sporită o au dispozițiile testamentare prin care se modelează partajul. Un prim mod de a modela, pe cale testamentară, viața indiviziunii este de a exclude partajul.

Ilustrație

D decedează, fiind moștenită de către copiii săi M1 (15 ani) și M2 (20 ani) în cote egale, care, astfel, formează o comunitate de moștenitori. 
D a lăsat un testament prin care a dispus:
„Se interzice partajul averii primite prin moștenire de către copii mei până când M1 va împlini 25 de ani.”

Scenariul 1: M2 introduce o acțiune în partaj succesoral împotriva lui M1. Dacă M1 se opune partajului, instanța de judecată ar trebui să respingă acțiunea ca neîntemeiată (dreptul de partaj al lui M2 încă nu există).
În speță, partajul poate avea loc doar 10 ani după deschiderea moștenirii, potrivit art. 2500 alin.(2) teza II. Un comoștenitor ori un creditor personal poate pretinde partajul înainte de expirarea termenului testamentar.

Scenariul 2: M2 vinde cota succesorală lui C. Vânzarea este valabilă, fiindcă ea are ca efect schimbarea componenței comunității de comoștenitori, dar masa succesorală rămâne în indiviziune.

Scenariul 3: M1 a împlinit 18 ani și atât ea, cât și M2 doresc să partajeze. O pot face chiar dacă au rămas încă 7 ani din perioada de excludere testamentară a partajului? Da, art. 2500 alin.(3) permite partajul, în pofida excluderii testamentare, dacă toți comoștenitorii sunt de acord.

Din această ilustrație se vede că excluderea testamentară partajului nu are efect de drept real (nu limitează dreptul de proprietate dobândit de comoștenitori împreună), ci doar efect obligaționale, ea având natura unei sarcini testamentare [în acest sens, Lange/Erbrecht, p. 577, §60, nr. 99; în aceași sens în dreptul italian, Bonilini/Trattato, vol. IV, p. 209]. Atâta timp cât măcar un comoștenitor insistă pe respectarea acestei obligații, partajul nu va avea loc. Însă dacă toți comoștenitorii gândesc altfel decât testatorul, ei pot „sări” peste voința lui și partaja masa succesorală. Testatorul poate preveni această „săritură” a comoștenitorilor, desemnând un executor testamentar, care, deja, are efect juridice mai puternice, are efecte juridice de drept real.

ii) Varietățile de excludere testamentară a partajului

Pentru a atinge diverse obiective, testatorul poate impune o largă varietate de restricții dreptului la partaj al comoștenitorilor. El poate să interzică direct partajul sau să stabilească bariere indirecte, de exemplu, să dispună că partajul poate fi cerut doar de deținătorii majorității cotelor succesorale ori că planul de partaj trebuie întocmit unanim În practica testamentară germană, prin testament de regulă se modelează tipul partajului; deși se poate referi și la modul de efectuare a partajului (vânzare, licitație etc.). Nu constituie dispoziții testamentare de partaj simplele doleanțe sau sfaturi ale testatorului [Lange/Erbrecht, p. 577, §60, nr. 100]. Pe cale interpretării trebuie să se determine dacă dispoziția testamentară este doar o rugăminte, o modelare a partajului conform art. 2500, o sarcină testamentară, un legat sau o desemnare de moștenitor sub condiție.

Ilustrație
Testator: Las moștenire casa mea prietenei mele P, iar banii mei nepoatei N.
Interpretare: Desemnez pe P și N ca moștenitori. La fel, institui instrucțiune de partaj ca P să îi revină din moștenire casa, iar N să îi revină banii. Cotele succesorale nu sunt prestabilite, ci sunt determinabile. Mărimea lor concretă se va determina în funcție de valoarea bunurilor.

Dispoziția testamentară de partaj poate indica care bunuri anume revin fiecărui comoștenitor; sau care comoștenitor va suporta, în raporturile interne dintre comoștenitori, anumite obligații ale masei succesorale (în raportul extern, al comunității față de creditori, răspunderea rămâne solidară până la partaj, ori divizibilă după partaj).

Mai mult, testatorul poate dispune execuțiunea testamentară, dar, totodată, să excludă împuternicirea executorului testamentar desemnat de a partaja masa succesorală (art. 2359). Dar chiar și în această ipoteză, executorul testamentar împreună cu toți comoștenitorii și legatarii, acționând unanim, pot decide asupra partajului, „sărind” peste interdicția testamentară de partaj dispusă de testator. Testatorul nu va rămâne decât cu speranța în neînduplecarea executorului testamentar [Lange/Erbrecht, p. 577, §60, nr. 101].

Libertatea testamentară largă în materie de partaj este supusă la o restricție de echitate și una temporală.

Restricția de echitate este că, în pofida excluderii testamentare a partajului, comoștenitorul sau altă persoană îndreptățită poate totuși cere partajul „dacă există un motiv întemeiat” (art. 1951 alin.(1) aplicabil prin efectul art. 2500 alin.(1)).  Legea având prioritate față de interdicția testamentară. Un prim motiv întemeiat este urmărirea comoștenitorului de către creditorul său personal, în condițiile în care patrimoniul personal al comoștenitorului nu poate satisface creanțe acestui creditor.

Ilustrație
D decedează, fiind moștenită de către soț (S), și copiii săi C1 (15 ani) și C2 (20 ani), care, astfel, formează o comunitate de moștenitori. 
D a lăsat un testament prin care a dispus:
„Se interzice partajul averii moștenire până când ambii copii vor fi împlinit 25 de ani.”
Se observă așadar intenția lui D de a ține familia împreună patrimonial până la maturizarea copiilor. 

Până împlinirea vârstei de 25 de ani de către C1:
— recăsătorirea lui S nu este un motiv întemeiat pentru a partaja contrar voinței copiilor; [Lange/Erbrecht, p. 578, §60, nr. 102].
— dar faptul că C1 a împlinit 18 ani și, eventual, duce un mod de viață independent de S, este un motiv întemeiat, care justifică partajul judiciar în pofida restricției testamentare.

Dacă toți comoștenitorii sunt de acord, art. 2500 alin.(3) permite lui S, C1 și C2 să se pună de acord și să încheie un contract de partaj chiar și până la împlinirea vârstei de 25 ani de către C2.

Restricția temporală este că excluderea testamentară a partajului își pierde efectul juridic, iar partajul deja poate fi cerut ori efectuat, la împlinirea a 30 de ani de la momentul deschiderii moștenirii (pentru limite temporale similare ale unor restricții testamentare, v. art. 2261, 2313, 2361).

c) Excluderea de către comoștenitori

Fiind deținători ai masei succesorale, comoștenitorii au libertatea de a interzice, prin contract dintre ei (deci se aplică cerința de unanimitate), partajul. Art. 2499 alin.(3) sancționează pozitiv o asemenea interdicție, astfel că instanța de judecată va respinge acțiunea în partaj introdusă de un comoștenitor înainte de expirarea termenului stabilit în contract. Și aici se impun restricțiile de echitate (art. 1951 care permite provocarea partajului de către un comoștenitor dacă există un motiv întemeiat) și temporală (de cel mult 10 ani, și nu 5 ani, prevăzut în materie de coproprietate la art. 559 alin.(1) [termenul rămâne de maxim 5 ani în dreptul francez, italian și românesc).

Restricția contractuală este opozabilă terților (cum ar fi cumpărătorul cotei succesorale) conform art. 1948 (aplicabil indiviziunii succesorale conform art. 2492 alin.(2) teza I).  În așa chip, ea este modelată drept o obligație propter rem [v., Bonilini/Trattato, vol. IV, p. 211].  Dacă masa succesorală cuprinde un imobil, un asemenea contract trebuie încheiat în formă autentică (art. 559 alin.(1) coroborat cu art. 2485 alin.(4)).

▮ III. Procedura partajului

1) Introducere

Art. 2501, privitor la prioritatea stingerii obligațiilor masei succesorale, reglementează doar raporturile interne dintre comoștenitori.  Creditorii masei succesorale nu se pot prevala de ele, mai ales, nu le pot folosi pentru a contesta partajul.

Totuși, oricare comoștenitor poate insista partajul să se facă după stingerea obligațiilor masei succesorale, fiindcă astfel își păstrează posibilitatea de a-și limita răspunderea la masa succesorală. Până la partaj comoștenitorii deși sunt ținuți solidar, răspund doar cu masa succesorală, și nu cu patrimoniul personal (art. 2525 alin.(1) teza I).

După partaj nu mai pot cere instituirea administrării masei succesorale, care, de fapt, nu mai există în indiviziune (art. 2528 teza II). Prin urmare, comoștenitorul nu își va mai putea limita răspunderea în sensul art. 2430.  În aceeași cheie, art. 2526 nu prevede o limită a răspunderii comoștenitorului, iar art. 2524 păstrează principiul răspunderii solidare și după partaj.  Art. 2526 doar instituie o datorie divizibilă a comoștenitorilor după partaj (care însă va fi o răspundere nelimitată). Această organizare legală a răspunderii stimulează comoștenitorul să ceară, înainte de partaj, fie somarea publică a creditorilor de către notar, fie ceară direct creditorilor declararea creanțelor, conform art. 2501 [În acest sens, Lange/Erbrecht, p. 579-580, §60, nr. 106].

Ilustrație

D decedează, fiind moștenit de către copiii săi C1 și C2. D era parte la un litigiu, unde pretenția era de 5.000 euro. La fel, D a dispus prin testament pe C1 și C2 „vă cer să o susțineți, în caz de probleme medicale grave, pe sora mea, SD”.
C1 insistă să se partajeze masa succesorală. C2 dorește să fie puși bani de o parte pentru litigiul pendinte și sora SD.

Cine are dreptate?

C2 are dreptul să refuze partajul sumei de 5.000 euro, pe motiv că obligația masei succesorală de a o plăti unui reclamant, este litigioasă (art. 2496 alin.(1) teza II).
Obligația de a ajuta pe sora SD este un legat cu un conținut determinabil (neclar) și nu trebuie executat imediat. Prin urmare, nu se cunoaște cât din masă urmează a fi reținut. 
Deci, restul masei succesorale poate fi partajat, iar C1 și C2 vor continua să fie grevați personal de obligația rezultată din legatul în folosul SD.
Cei 5.000 euro vor fi deținuți în indiviziune de către C1 și C2, ideal, pe un cont comun sau lăsați neatinși pe contul lui D, până la soluționarea litigiului.

Scopul partajului este transformarea drepturilor comune indivize ale comunității de comoștenitori în „drepturi privative” a fiecărui comoștenitor (art. 2498 alin.(2)). Rezultat al partajului nu este doar atribuirea a bunului succesoral în proprietate exclusivă a unui comoștenitor, ci el poate consta în simpla transformare a proprietății comune indivize în proprietate comună pe cote-părți egale cu cotele succesorale, ori cote-părți de altă mărimi între toți comoștenitorii ori doar unii comoștenitori.

Ilustrație

D decedează, fiind moștenit de către soția S (1/4) și copiii săi C1 (3/8) și C2 (3/8). Masa succesorală include, printre altele un imobil, proprietate exclusivă a lui D, în care locuiește S și C1. Până la partaj, comoștenitorii nu au cote-părți în imobil, ci îl dețin în regim de indiviziune. C2 dorește partajul. S și C1 doresc păstrarea imobilului, dar în cote egale. 

Prin contract de partaj comoștenitorii convin: că imobilul se atribuie în proprietatea comună pe cote-părți a lui S (cota-parte de 1/2 din dreptul din proprietate asupra imobilului) și C1 (cota-parte de 1/2 din dreptul din proprietate asupra imobilului). C1 își asumă obligația să plătească lui C2 o sultă, în mărime de 10.000 (prețul convenit de părți al îndreptățirii de 3/8 a lui C2). În relația dintre C1 și S poate fi identificată o donație indirectă (asumarea părții din sultă pe care S trebuia să o plătească C2). 

S și C1 depun la RBI certificatul de moștenitor și contractul de partaj autentificat și sunt înregistrați ca proprietari în cote-părți egale, iar dreptul lui D este radiat. 

La fel, partajul executorului testamentar ori partajul amiabil poate consta în atribuirea în lotul unui comoștenitor a nudei proprietăți exclusive asupra unui bun succesoral, iar în lotul altui comoștenitor — un uzufruct asupa aceluiași bun.  În fond, este o dezmembrare a atributelor dreptului de proprietate [Pentru o discuție, v. Bonilini/Trattato, vol. IV, p. 237].  Nu este de esența unui partaj toți comoștenitorii să primească drepturi de aceeași natură asupra bunurilor succesorale.

Partajul succesoral se face:
— prioritar, prin formarea loturilor de atribuire către fiecare comoștenitor, în care se include dreptul exclusiv asupra unui bunul succesoral existent, ori bun nou-format prin divizare în natură; cota-parte din acest bun;
— în subsidiar, prin vânzare a bunului și distribuire preț (cota din preț tot se include în lotul de atribuire al comoștenitorului).

[…]

Dacă masa succesorală se află în procedură de insolvabilitate și, totodată, ea se suprapune cu masa matrimonială ori o altă masă succesorală, partajul masei insolvabile de masele solvabile se supune regulilor speciale de procedură din art. 48 al Legii insolvabilității, nr. 149/2012, dacă cu aplicarea normelor materiale cuprinse în Codul civil.

2) Instrucțiunile de partaj ale testatorului

a) Natura juridică și opțiuni de modelare prin testament

Un testator are puteri largi de modelare a vieții indiviziunii și încetării ei, folosind testamentul pentru a se determina nu doar ce cote succesorale primesc comoștenitorii, ci și „cum” primesc ei moștenirea, în special care bunuri pe primesc în mod individual. Pe lângă implementarea dorințelor sale personale, testatorul astfel asigură un partaj mai pașnic și păstrarea destinației și valorii economice a bunurilor importante.

Instrucțiune de partaj nu produce efecte translative prin putere proprie. După natura sa este ea o sarcină testamentară (art. 2343), care acordă fiecărui comoștenitor dreptul de a cere celorlalți comoștenitor respectarea instrucțiunilor de partaj cuprinse în testament.

Ilustrație

D decedează, lăsând următorul testament:
„Când mă va lua Domnul, copiii mei M1, M2 și M3 mă vor moșteni în cote egale.
Din toată averea mea, casa din strada S va aparține lui M1, iar SRLul va aparține lui M2.”

Aceste instrucțiuni trebuie să stea la baza formării loturilor de atribuie la partaj. Se poate de presupus că bunurile rămase vor reveni lui M3, loturile de atribuire vor fi evaluate, și cel care va primi un lot de o valoare mai mare va datora sultă celorlalți, pentru a ajunge la cote succesorale egale.

M1 și M2 nu vor deveni proprietari exclusivi ai bunurilor atribuite lor decât ca urmare a partajului. Până atunci totul rămâne în indiviziune.

M2 nu dorește să primească SRLul (de fapt, partea socială deținută de D în SRL), ci dorește bani. M1 și M3 pot insista pe drepturile lor rezultate din organizarea testamentară a partajului. Acționând unanim, ei pot însă decide să vândă totul și să împartă banii egali.

Într-adevăr, instrucțiunea de partaj, produce doar efecte juridice obligaționale între comoștenitori, și nu efecte reale, cu consecința că comoștenitorii pot, unanim, să „sară” peste aceste sarcini testamentare (art. 2500 alin.(3)), renunțând la pretenția rezultată din instrucțiunea de partaj.  Dreptul succesoral nu prevede și nu contemplează că nerespectarea instrucțiunilor de partaj de către comoștenitorii care acționează unanim și încheie un contract de partaj cu conținut diferit de instrucțiunile de partaj din testament ar atrage nulitatea contractului de partaj. Or, contractele sunt nule dacă contravin dispoziției legale imperative, și nu dacă contravin testamentului, ca act juridic privat.

Așadar, testatorul poate:
a) îngreuna ori facilita partajul masei în ansamblu ori a unui bun indiviz determinat (art. 2500);
b) modela el însuși partajul printr-o instrucțiuni de partaj (art. 2504 alin.(1) teza I);
c) împuterniciri un terț (care, de fapt, devine executor testamentar) să modeleze partajul, sigur pe baza cotelor succesorale și a eventualelor instrucțiuni de partaj (art. 2504 alin.(1) teza II și alin.(2)). Ultima, opțiune are avantajul că modelarea are loc la o epocă când se cunoaște exact conținutul masei succesorale. Instrucțiunile de partaj făcute în testament ar putea deveni caduce ori deveni altfel impracticabile din cauza eventualelor schimbări în componența patrimoniului testatorului dintre data întocmirii testamentului și trecerea sa în neființă.

Puterea testatorului de modelare a condițiilor partajului nu se limitează la distribuirea de valori beneficiarilor testamentari individuali, dar la fel:
a) să acorde unui comoștenitor un drept de preferință de a i se atribui un bun dacă el îl va dori, ceea ce se va aplica prioritar față de cauzele legale de preferință de la art. 2503;
b) să determine, în relațiile interne dintre comoștenitori, că o anumită obligație a masei succesorale reveni unui anumit beneficiar testamentar (v. art. 2513 alin.(3));
c) scutirea de raportul donațiilor pe anumiți descendenți ori păstrarea regimului legal al raportului donațiilor;
d) eventuala luare în cont a altor avantaje obținute de un beneficiar succesoral pe parcursul vieții testatorului [Lange/Erbrecht, p. 582, §60, nr. 115].

O problemă prealabilă este adeseori interpretarea dispoziției testamentare, care poate fi înțeleasă fie ca o instrucțiune de partaj, fie ca un legat prioritar în folosul comoștenitorului (art. 2300). Ele au în comun că prin ele testatorul pur și simplu atribuie un bun către un comoștenitor, dar produc efecte divergente: instrucțiunea de partaj arată ce se include în cota succesorală a comoștenitorului indicat (dar nu influențează mărimea cotelor succesorale), pe când legatul prioritar arată ce comoștenitorul trebuie să primească în afara cotei sale succesorale, și înainte de toți comoștenitorii.  Legatarul își ia bunul înaintea comoștenitorilor (art. 2496 alin.(1) teza I); comoștenitorilor le revine ce a rămas după executarea legatelor.  Al doilea avantaj care izvorăște din primul este că creanța legatarului este satisfăcută înainte de satisfacerea creditorilor personali ai comoștenitorilor (ultimii pot urmări doar cota succesorală, iar după partaj, doar lotul de atribuire, dar nu și masa succesorală și prestațiile executate creditorilor masei succesorale).

Comoștenitorul care are un legat prioritar la fel se bucură de al treilea mare avantaj că nu trebuie să aștepte partajul, ci doar cere de la comunitate executarea legatului său, având statutul de creditor al masei succesorale. Deci, aceeași persoană are dubla calitate de legatar și comoștenitor în aceeași moștenire. Pe cale de consecință, renunțarea la moștenire nu atrage renunțarea la dreptul la legat (art. 2329 alin.(4)).

În această cheie, o dispoziție testamentară de excludere a partajului nu are și efectul de amâna executarea legatului prioritar. Dacă testatorul dorește legatul prioritar să se execute mai târziu, la epoca partajului, el trebuie să o specifice cu claritate.

La interpretarea dispoziției testamentare ar trebui, așadar, să se examineze voința reală a testatorului — el a dorit să trateze comoștenitorii egal (proporțional), ori să îi dea unuia din ei un avantaj, cu prioritate [Lange/Erbrecht, p. 584, §60, nr. 117].

Ilustrație

D decedează, lăsând următorul testament:
„Las casa mea lui M1, iar restul averii mele va reveni lui M1, M2 și M3 în cote egale.”
Este clară voința lui D de a prefera pe M1, și de a atribui casa nu ca parte a cotei succesorale de 1/3, ci înaintea cotei.
Această dispoziție testamentară este un legat prioritar.

Testatorul mai poate adăuga: „Moștenirea nu se poate partaja până când M1 împlinește 25 de ani, când ea va putea să primească casa din moștenire”.
Aici s-a amânat atât executarea legatului prioritar, cât și partajul masei succesorale rămase după executarea legatului.

 

„Le maître chat” ou „Le chat botté” par Charles Perrault, 1697

Un meunier ne laissa pour tous biens à trois enfants qu’il avait, que son moulin, son âne, et son chat. Les partages furent bientôt faits, ni le notaire, ni le procureur n’y furent point appelés. Ils fauraient eu bientôt mangé tout le pauvre patrimoine. L’aîné eut le moulin, le second eut l’âne, et le plus jeune n’eut que le chat. Ce dernier ne pouvait se consoler d’avoir un si pauvre lot:
“Mes frères, disait-il, pourront gagner leur vie honnêtement en se mettant ensemble; pour moi, lorsque j’aurai mangé mon chat, et que je me serai fait un manchon de sa peau, il faudra que je meure de faim.”
Le chat qui entendait ce discours, mais qui n’en fit pas semblant, lui dit d’un air posé et sérieux:
“Ne vous affligez point, mon maître, vous n’avez qu’à me donner un sac, et me faire faire une paire de bottes pour aller dans les broussailles, et vous verrez que vous n’êtes pas si mal partagé que vous croyez.” […]

„Motanul încălțat” de Charles Perrault, 1697

A fost odată un morar, care nu a lăsat multă avere celor trei fii pe care i-a avut, doar moara, un măgar, și motanul lui. Împărțirile s-au făcut de curând, nici notarul și nici avocatul nu a fost chemat să participe, căci aceștia ar fi înghițit rapid tot bietul patrimoniu. Cel mai mare a obținut moara, al doilea măgarul, iar cel mai tânăr nimic în afară de motan. Cel mai tânăr nu se putea consola că a avut un lot atât de sărac:
„Frații mei”, zicea el, „își pot câștiga viața cinstit, lucrând împreună; dar eu, după ce voi mânca motanul meu și mi-oi face manșon din pielea lui, voi muri de foame.”
Motanul, care a auzit acest discurs, dar s-a făcut că nu a auzit, i-a spus cu un aer grav și serios:
„Nu vă chinuiți, stăpâne; trebuie doar să-mi dați o traistă și să-mi faceți o pereche de cizme, ca să pot alerga prin tufișuri, și veți vedea că nu vi s-a împărțit chiar așa de rău cum credeți.” […]

3) Simplificarea situațiilor complexe — partajul cumulativ

Obiect al partajului îl constituie masa succesorală aferentă unei singure moșteniri.  Este însă posibil ca mai multe indiviziuni să se suprapună, total sau parțial, între mai multe persoane.  Așadar, după decesul unui soț care trăia în regim matrimonial de comunitate cu soțul supraviețuitor, descendenții pun pe pauză partajul succesoral până la decesul soțului supraviețuitor pentru a proceda la partajul celor două indiviziuni succesorale și a indiviziunii matrimoniale [Malaurie/Brenner/Successions, p. 490, nr. 836].  Din punct de vedere juridic, fiecare indiviziune se supune unui partaj distinct, în ordinea apariției lor (art. 2498 alin.(5) dispune că indiviziunea matrimonială se va partaja prima).  Într-adevăr, pentru a determina care bunuri intră în indiviziunea ultima apărută, trebuie întâi determinată componența primelor apărute. Această situație poate însă fi soluționată mai simplu de către titularii indiviziunilor în joc printr-un partaj amiabil cumulativ (art. 2505 alin.(4)).  Sultele vor fi mai mici, iar bunurile mai puțin divizate.

Chiar dacă pe hârtie totul este înșirat simplu, urmărirea traseului unui bun în cadrul partajului cumulativ este relevantă, în cazul când suprapunerea maselor este doar parțială: dacă un bun indiviz aparține doar unei mase, dar, în final, este atribuit copartajantului care este membru al altei mase, avem un transfer al bunului dintr-o masă în alta (juridic, un contract schimb), care nu va beneficia de efectul declarativ al partajului, ci va fi, probabil, o sultă, care se va supune unei impozitări distincte [În acest sens, v. Bonilini/Trattato, vol. IV, p. 196, 232].

Dacă însă titularii tuturor indiviziunilor implicate nu sunt în stare să cadă de acord pe un partaj amiabil, partajul judiciar se face în mod distinct, pe fiecare indiviziune, chiar dacă, cu respectarea regulilor de competență jurisdicțională, aceeași instanță ar fi competentă să judece partajul tuturor indiviziunilor (e.g. soții își aveau ultima reședință obișnuită în aceeași localitate).

Din altă perspectivă, în lotul de partaj al unui copartajant în aval poate intra dreptul indiviz (devălmaș) deținut de masă într-o altă masă în amonte.  De exemplu, comoștenitorii se înțeleg că unuia din ei îi revine dreptul de proprietate în devălmășie (pro indiviso) al defunctului în indiviziunea matrimonială.  Soluția are avantajul că partajul masei în aval nu este condiționat de partajul în amonte.  Comoștenitorul în lotul căruia a intrat dreptul de proprietate în devălmășie va dezbate cu soțul supraviețuitor partajul bunului comun matrimonial [În acest sens, v. Bonilini/Trattato, vol. IV, p. 221].  Soluția este posibilă, fiindcă Codul familiei nu cuprinde o regulă că dreptul de proprietate în devălmășie se transformă ipso jure în proprietate pe cote-părți la desființarea căsătoriei.  Din contra, determinarea cotelor soților în bunul comun este un exercițiu subsecvent.  Soluția la fel se fundamentează pe caracterul universal al devoluțiunii succesorale: drepturile defunctului trec la moștenitor în forma juridică în care se aflau la defunct.

3/1) Egalitatea în valoare

În cazul partajului amiabil, comoștenitorii decid unanim ce și cum dobândește din moștenire, și nu sunt ținuți să respecte principiul egalității la partaj, adică să se asigure că lotul de partaj al fiecăruia este exact proporțional cotelor succesorale.  Comoștenitorul primește nu ceea ce merită, ci ceea ce negociază.  Sigur, la baza negocierii el poate pune regulile legale ale partajului: respectarea strictă a proporțiilor între cotele succesorale, a instrucțiunilor de partaj ale testatorului și, în completare, a cauzelor de preferință prevăzute de lege, raportul donațiilor primite de ceilalți comoștenitori și raportul susținerii speciale oferite de acest comoștenitor lui de cujus.  O asemenea bază de negociere este logică, fiindcă ea va fi inevitabil respectată în caz de partaj judiciar de către judecător.

În privința determinării valorii masei succesorale, art. 2498 alin.(3) teza I instituie regula supletivă că, ea se va baza pe „valorea obişnuită a bunurilor din masa succesorală”, adică cea la care un cumpărător este în mod normal gata să cumpere bunul, adică valoarea de piață.  Data de referință va fi cea curentă, data partajului și nu data deschiderii moștenirii.  Nu se cere însă administrarea unui raport de evaluare.  Un asemenea raport ar putea fi administrat de comoștenitori pentru a dezlega anumite dispute.  Teza II aprobă libertatea contractuală în materie și permite comoștenitorilor unanim să atribuie „unui bun din masa succesorală […] o valoare pe baza unui interes special al unuia dintre comoştenitori”.  Această valoare specială poate fi atât mai mică, cât și mai mare decât cea obișnuită.

În practica succesorală franceză se observă indicarea unor valori reduse în contractele de partaj, din rațiuni fiscale [Malaurie/Brenner/Successions, p. 491, nr. 838].  Gestul ar putea avea efecte negative pentru comoștenitori, atât din perspectiva dreptului fiscal, cât și a riscului introducerii unei acțiuni în leziune de către comoștenitorul dezavantajat prin subevaluare (art. 2514 alin. (6)).

3/2) Formarea loturilor și egalizarea lor prin sultă

Elementele de activ atribuite prin partaj, din masa succesorală, comoștenitorului intră în lotul său de partaj (numit și lot de atribuire).   Dacă masa succesorală este lichidă (e.g. cuprinde doar bani), loturile de partaj se formează comod.  Dacă însă ea constă din bunuri de alt fel și comoștenitorii vor să le fie atribuite bunurile, există șansă mare că nu va fi posibil de a atribui bunurile în proporții perfecte cu valoarea lotului de partaj la care dreptul fiecare comoștenitor.  Copartajanții pot să renunțe la pretențiile legate de disproporție ori, cel care primește mai puțin decât are dreptul conform lotului său, poate cere de la cei care primesc peste lotul lor, un echivalent bănesc (ori chiar un bun) pentru a compensa diferența dintre loturi.  Această compensație se numește sultă [Etimologie cuvântului „sultă”: din limba franceză soulte, la rândul său provine din limba latină solvo, ere — a plăti].  Sulta se datorează din contul patrimoniului personal al copartajantului obligat la sultă [BGH din 28.01.1987, nr. IVa ZR 191/85; Dietmar Weidlich, în Palandt/BGB, p. 2365, §2048, nr. 1; în același sens, Bonilini/Trattato, vol. IV, p. 188].

În principiu, prin testament testatorul nu poate obliga un comoștenitor să plătească sulta din patrimoniul personal, fiindcă testatorul poate dispune doar de masa succesorală (nemo dat quod non habet, v. art. 358), iar eventualele legate instituite de testator la fel se execută din contul masei succesorale.  Testatorul poate însă să prevadă plata sultei de către comoștenitor din contul patrimoniului personal cu titlu de condiție suspensivă a instrucțiunii de partaj care îl favorizează.  Comoștenitorul este liber să nu îndeplinească condiția, însă atunci instrucțiunea de partaj nu va produce efectele care îl favorizează [Roth/Vermächtnisrecht, nr. 41].

Dacă compensația se plătește chiar din contul mijloacelor masei succesorale, ea nu este sultă, ci este un bun indiviz atribuit în lotul de partaj al copartajantului ce o primește.  Cel care stabilește condițiile partajului poate amâna plata sultei, prevâzând un grafic de plată, ceea ce ridică problema protecției copartajantului creditor al sultei de riscul de neplată.  Un asemenea risc poate fi diminuat printr-o garanție reală asupra unui bun atribuit debitorului sultei ori printr-o rezervă a proprietății.  Dacă partajul este amiabil, debitorul sultei poate constitui o garanție și asupra unui bun din patrimoniul său personal.  Dacă însă partajul îl face executorul testamentar ori judecătorul, eventuala garanție pentru plata sultei poate purta doar asupra unui bun din masa supusă partajului (împuternicirile executorului judecătoresc se limitează la bunurile din masa succesorală, v. art. 2355 și 2356).

 

4) Partajul amiabil

a) Contractul de partaj

În lipsa unui executor testamentar care să întocmească planul de partaj, partajul rămâne opera comoștenitorilor, acționând în comun prin contract de partaj. Mai exact, partajul este încheiat de membrii comunității de comoștenitori, care va cuprinde și terțul care a dobândit cota succesorală de la un comoștenitor. Comoștenitorul care și-a înstrăinat integral cota succesorală nu mai este membru al comunității, și nu mai are niciun drept de a participa la partaj. El deja este un străin față de partaj, și nu trebuie să fie parte la contractul de partaj [pentru același tratament în dreptul italian, v. Bonilini/Tratatto, vol. IV, p. 182].  Un efect similar îl are aflarea cotei succesorală în execuțiune testamentară; ori creditorul gajist al cotei succesorale ori creditorul personal al comoștenitorului care a obținut un sechestru pe cota sa succesorală. Dacă unul din comoștenitori este minor ori persoană pusă sub măsură de ocrotire judiciară, contractul de partaj produce efecte juridice doar după autorizare de către autoritatea tutelară ori, după caz, consiliul de familie.  Alternativ, partajul ineficient poate fi ratificat de minor la împlinirea vârstei de 14 ani, când cerința de autorizare decade [similar, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 171].

Contractul de partaj încheiat de doi comoștenitori în absența celui de al treilea, nu produce efecte juridice (este ineficient în sensul art 358), până când al treilea consimte la aceste condiții de partaj.  [Aceeași soluție se atinge în dreptul francez, doar că contractul de partaj este lovit de nulitate relativă, care poate fi acoperită de comoștenitor omis din contract, de exemplu, prin faptul că el efectiv execute condițiile partajului, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 214].   Legatarii nu au un loc la masa la care se discută partajul și nu sunt parte la contractul de partaj.  Ei sunt terți față de comunitatea de comoștenitori.  Totuși, din motive practice, legatarii și eventual alți terți ar putea fi incluși ca părți la contractul de partaj pentru a atinge o reglare mai largă a situațiilor juridice.  În acest caz, contractul devine un contract complex, cuprinzând atât un partaj succesoral, cât și o novație, o cesiune ori, mai larg, o tranzacție (art. 1917).  De exemplu, un legatar ar putea fi inclus în contractul complex de partaj pentru a-i fi novată creanța, în loc de creanța de a i se atribui în proprietate ori în abitație un bun indiviz să i se plătească o sumă de bani.  Doi legatari pot face schimb de creanțe între ei (ceea ce, după natura sa, este o cesiune reciprocă).  Un comoștenitor poate accepta atribuirea casei părintești în lotul de partaj al altui comoștenitor, cu condiția constituirii unui drept de preemțiune convențional asupra imobilului (art. 1143 alin.(1)).  Astfel, acest contract complex va oferi o imagine clară a situației juridice definitive, post-partaj.

Libertatea comunității de comoștenitori în modelarea partajului este la fel de largă ca a oricărui proprietar. Ei au puterea de a deroga de la instrucțiunile de partaj lăsate de testator și de la regulile legale privind partajul (în special cele cuprinse în art. 2498-2504).

Forma: principiul este că contractul de partaj poate îmbrăca orice formă.

Ilustrație

Comoștenitorii M1 (1/2) și M2 (1/2) vând imobilul indiviz către C la preț de 100. 
Scenariul 1: În contractul de vânzare-cumpărare, M1 și M2 au stipulat că C va plăti 50 lui M1 și 50 lui M2. Dacă masa succesorală nu cuprinde alte bunuri, partajul este finalizat.  
Scenariul 2: M1 are procură de a acționa și din numele lui M2. Contractul prevede că prețul de 100 se plătește către M1 (fiindcă M2 este plecat din țară). Banii aflați pe contul M1 sunt bani indivizi, care intră în componența masei succesorale.  Ulterior, M1 transferă lui M2 50. M2 acceptă. 
Obiect al partajului nu a fost imobilul, ci banii, care, prin jocul subrogării, au intrat în masa succesorală în indiviziune. Nu se cere ca M1 și M2 să fi încheiat un contract de partaj în formă autentică.

Excepția: cerința de formă mai rigidă cerută de natura unuia dintre bunurile indivize. Dacă în masa succesorală se cuprind bunuri pentru a căror înstrăinare legea impune forma autentică, contractul de partaj se încheie în formă autentică (art. 2505 alin.(3)). Oricare notar are competența de autentificare a contractului, și nu doar cel care a desfășurat procedura succesorală.

llustrație

Comoștenitorii M1 (1/2) și M2 (1/2) s-au înțeles că imobilul indiviz va reveni lui M1, care va plăti lui M2 o sultă de 50. M2 primește în avans sulta și semnează recipisă de primire, menționând condițiile partajului.
Partajul încă nu a avut loc, fiindcă M2 nu s-a obligat în formă autentică. M1 are o pretenție de culpa in contrahendo (art. 1025) și o pretenție de restituire a îmbogățirii nejustificate (art. 1981 alin.(4)). Sub presiunea acestor pretenții, M2 ar putea semna contractul de partaj în formă autentică.

Dacă comoștenitorii nu se pot înțelege pe condițiile partajului, ei pot în schimb încheia o convenție de arbitraj și desemna un arbitru care să efectueze partajul pentru ei [În același sens, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 165].  Ei la fel pot încheia o convenție de mediere, prin care un mediator îi va asista să ajungă la un contract de partaj, care, eventual, poate fi investit cu formulă executorie.

În practica succesorală, unul din rolurile de facto ale notarului care desfășoară procedura succesorală este să explice comoștenitorilor regulile legale ale indiviziunii pentru a-i ajuta să convină asupra unui contract de partaj.  Eventual, acesta poate fi autentificat de notarul care i-a ghidat. În cazul unui litigiu judiciar de partaj, și instanța de judecată poate trimite părțile litigante la un notar.  Aceasta este util fiindcă nu este rolul judecătorului să lămurească, în prealabil, comoștenitorilor regulile legale ale partajului.  Judecătorul vorbește prin hotărârea sa de pronunțare a partajului, pe când un notar poate da explicații prealabile complexe pentru a apropia comoștenitorii spre un partaj amiabil. [În dreptul german, procedura este puțin diferită: un comoștenitor poate iniția o procedură de partaj printr-o cerere la notar, iar dacă comoștenitorii cad la un acord, planul de partaj este aprobat de către instanța de judecată și devine document executoriu. Deși, se recunoaște că, din cauza lipsei de instrumente coercitive ale notarului, procedura nu este populară în practica germană [Stephan Rißmann, § 8 Beendigung der Erbengemeinschaft, în Die Erbengemeinschaft, Stephan Rißmann (ed.), 3. Auf., zerb verlag, Bonn, 2019, nr. 92; Lange/Erbrecht, p. 587, §60, nr. 125].

Ilustrație

Comoștenitorii M1 (1/3), M2 (1/3), M3 (1/3) s-au înțeles că imobilul indiviz va reveni lui M1, care va plăti lui M2 o sultă de 50 și lui M3 o sultă de 50. Ulterior se identifică un testament care îl dezmoștenește pe M3. 
[...]

Partajul amiabil de regulă cuprinde mai multe etape. În primul rând, comoștenitorii discută ce și cui îi revine, inclusiv invocă pretențiile lor rezultate „din raport”.  Apoi fixează în contractul de partaj aceste condiții. În final, fiecare execută obligația sa. Transferul drepturilor supuse înregistrării operează prin depunerea la registrul de publicitate a certificatului de moștenitor și a contractului de partaj de către comoștenitorul dobânditor.  Creditorii personali ai comoștenitorului nu au un rol în procedura de partaj și nu se bucură de vreun drept de opoziție [care există în art.882 Cod civil francez, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 245].  Ei au însă la îndemână acțiunea revocatorie pentru a face inopozabil lor partajul în condițiile art. 895 și urm.

Așadar, contractul de partaj produce, între comoștenitori, efecte obligaționale (obligă fiecare comoștenitor la varii transferuri de bunuri către un alt comoștenitor; asumarea, în relațiile interne dintre comoștenitori, a obligației de a satisface o anumită creanță a creditorului masei succesorale), dar și reale: transferă comoștenitorului bunurile din lotul său de partaj. Efectele reale, în măsura în care sunt declarative, de principiu, retroactivează la momentul deschiderii moștenirii și îl au ca autor (transmițător de drepturi astfel dobândite) pe de cujus însuși.  Dacă efectele reale vizează drepturi înregistrate într-un registru de publicitate (e.g. imobile, părțile sociale), ele se produc doar din data înregistrării dreptului comoștenitorului în lotul de atribuire al căruia intră dreptul înregistrat respectiv.

Ilustrație

D a decedat, fiind succedat de comoștenitorii M1 (1/3), M2 (1/3), M3 (1/3). Aceștia au încheiat un contract de partaj autentic, potrivit căruia imobilul indiviz va reveni lui M1, care va plăti lui M2 o sultă de 50 și lui M3 o sultă de 50.

Atâta timp cât M1 nu și-a înregistrat dreptul exclusiv asupra imobilului, iar RBI reflectă existența indiviziunii formate din M1, M2 și M3 sau, după caz, RBI reflectă încă pe D ca titular al dreptului înregistrat. 
Din moment ce dreptul exclusiv al M1 este înregistrat, intervine efectul retroactiv și se consideră că el a dobândit dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului de la D.

→ Sugestie de contract de partaj (descarcă versiunea Word)

Note de redactare: Model succint de contract succesoral (ediția septembrie 2021) [Unele formulări sunt inspirate din Stephan Rissmann, § 8 Beendigung der Erbengemeinschaft, în Die Erbengemeinschaft, Stephan Rissmann (ed.), 3. Auf., zerb verlag, Bonn, 2019, nr. 88]. Acesta este doar unul din multele moduri de a formula un contract de partaj succesoral. Nu se recomandă de a include în contract clauze care repetă sau parafrazează dispozițiile legale decât dacă există motive convingătoare. Consultați un jurist calificat pe dreptul R. Moldova înainte de a semna un contract. Dacă se partajează imobile sau părți sociale în SRL, acest contract trebuie autentificat notarial.

CONTRACT DE PARTAJ

Prezentul contract de partaj („Contract“) este încheiat la [            ], în mun. Chișinău, Republica Moldova, între moștenitorii răposatului Ion Ionescu, născut la 23.04.1950 și decedat la 02.05.2019, cu ultima reședință obișnuită în blvd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 123, ap. 45, Chișinău, Republica Moldova („Defunctul”), legitimați prin certificatul de moștenitor nr. 011 din 1.08.2019, și anume:

(I)           M1, [date identificare], deținător al cotei succesorale de 1/4 din moștenire;

(II)          M2, [date identificare], deținător al cotei succesorale de 3/8 din moștenire;

(III)         M3, [date identificare], deținător al cotei succesorale de 3/8 din moștenire,

(toți împreună numiți „Părțile”, și oricare în mod individual numit „Parte”)

1.      Încetarea indiviziunii prin partaj

În condițiile prezentului contract, Părțile au convenit să iasă din indiviziune succesorală și să partajeze masa succesorală dobândită prin moștenire de la Defunct („Masa Succesorală”).

2.      Masa succesorală

Părțile sunt de acord că, la data prezentului Contract, Masa Succesorală cuprinde următoarele bunuri:

1) cota-parte de 1/2 din dreptul de proprietate („Cota-Parte”) asupra apartamentului amplasat în blvd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 123, ap. 45, Chișinău, Republica Moldova, nr. cadastral 01234567.45 („Apartamentul”)

2) teren agricol, cu suprafața de 1 ha („Terenul”), amplasat în sat. Nimereuca, r. Soroca, nr. cadastral 0112233.44

3) bani în numerar și pe conturi bancare 160.000 MDL.

4) diverse lucruri mobile de uz personal (cărți, haine etc) din reședința obișnuită din blvd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 123, ap. 45, Chișinău.

Nu există alte bunuri și nici nu există careva obligații ale Masei Succesorale.

[Scenariul 1:Dreptul de proprietate asupra Cotei-părți și asupra Terenului este înregistrat pe numele Defunctului. Dreptul de proprietate în indiviziune al Părților asupra Cotei-părți și a Terenului nu a fost înregistrat.] [Scenariul 2: Dreptul de proprietate în indiviziune al Părților asupra Cotei-părți și a Terenului a fost înregistrat.]  În registrul bunurilor imobile nu sunt înregistrate grevări asupra Cotei-părți ori asupra Terenului.

3.      Partajul

3.1. Masa Succesorală se partajează între Părți în modul următor:

(a) lui M1 i se atribuie în întregime Cota-Parte, care astfel va deveni unic proprietar al Apartamentului;

(b) lui M2 i se atribuie în întregime Terenul, care astfel va deveni unic proprietar al Terenului;

(c) lui M3 i se atribuie în întregime toate drepturile aferente soldului contului MoldBank SA, cont nr. 1234567890;

(d) M2 datorează lui M1 sultă în mărime de 10.000 euro („Sulta”), după cum urmează:

(i) M2 va plăti lui M1 Sulta conform următorului grafic:

Rata Mărimea Scadența
Nr. 1 5.000 euro 1 an din data Contractului
Nr. 2 5.000 euro 2 ani din data Contractului

(ii) Sulta nu este purtătoare de dobândă.

(iii) Prin prezentul Contract, M2 constituie ipotecă de rangul întâi asupra Terenului în folosul M1s pentru a garanta plata Sultei.  În sensul art. 678 din Codul civil, valoarea de piață și de înlocuire a Terenului ipotecat constituie 400.000 MDL.  Ipoteca se va înregistra în temeiul prezentului Contract imediat după înregistrarea dreptului de proprietate a lui M2 asupra Terenului.

3.2. Cu excepția celor prevăzute expres la clauza 3.1, nicio Parte nu are dreptul la vreo compensație (sultă) de la celelalte Părți în cadrul partajului operat prin prezentul Contract, chiar dacă valoarea bunurilor care i-au fost atribuite prin partajul din clauza 3.1 nu este proporțională cu cota sa succesorală.

4.      Declarațiile și garanțiile Părților

4.1. Fiecare Parte declară și garantează față de celelalte Părți că:

(a) ea are calitatea de Parte și deține sa cota succesorală în mărimea indicată la începutul Contractului;

(b) cota sa succesorală: (i) nu a fost înstrăinată, gajată ori altfel grevată de drepturi reale limitate; (ii) nu se află în custodie ori execuțiune testamentară; (iii) nu se află în litigiu;

(c) Masa Succesorală nu se află în custodie, administrarea instituită de notar și nu s-a intentat procesul de insolvabilitate al Masei Succesorale;

(d) ea nu cunoaște despre existența altor bunuri care aparțineau Defunctului la data decesului său, decât cele indicate la clauza 2;

(e) ea acceptă bunul care i-a fost atribuit prin prezentul Contract, în starea juridică și materială în care se află.  Oricare obligații implicite ori legale de a garanta contra viciilor juridice ori materiale sunt excluse;

(f) prin prezentul Contract au fost partajate toate bunurile Masei Succesorale cunoscute la data încheierii sale.

4.2. Prezentul Contract constituie un împăcare (o tranzacție în sensul art. 1917 din Codul civil al Republicii Moldova) între Părți privitor la orice pretenții legate din partajul Masei Succesorale, așa cum este descrisă la clauza 2.

5.      Apariția pretențiilor ulterioare

5.1. Dacă Părților, în comun ori în individual, le sunt înaintate pretenții în temeiul unei pretinse obligații a Masei Succesorale, Părțile se obligă să se informeze reciproc prompt și complet.

5.2. Dacă obligația este recunoscută de către deținătorii majorității cotelor succesorale sau s-a constatat pe cale judiciară că ea există, fiecare Parte se obligă față de celelalte Părți să contribuie la satisfacerea acelei obligații proporțional cotei sale succesorale.

6.      Drepturi noi depistate

6.1. Dacă se vor depista creanțe noi care aparțin Masei Succesorale („Creanțe Noi”), Părțile se obligă să se informeze reciproc prompt și complet înainte de a le valorifica.

6.2. În cazul în care o Parte va suporta cheltuieli pentru valorificarea Creanței Noi (fie că pe cale extrajudiciară ori judiciară), fiecare Parte se obligă să le suporte proporțional cotei sale succesorale numai dacă ei unanim au încuviințat valorificarea ei. În caz contrar, cheltuielile vor fi suportate doar de către Partea care încearcă să o valorifice.

6.3. La cererea scrisă a unei Părți, celelalte Părți sunt obligate să declare, în cel mult 2 săptămâni, dacă sunt de acord cu valorificarea Creanței Noi.  Această cerere nu poate fi înaintată înainte de informarea Părților conform clauzei 6.1.

6.4. Dacă o Parte nu este informată conform clauzei 6.1 și nici nu i s-a înaintat cererea conform clauzei 6.3, ea nu își pierde dreptul de a încuviința valorificarea Creanței Noi.

6.5. Ceea ce s-a obținut din valorificarea Creanțelor Noi se va partaja între Părți conform cotelor succesorale, cu excluderea Părții care nu a contribuit la cheltuielile de valorificare a Creanței Noi.  În acest caz, partea sa din ceea ce s-a obținut din Creanța Nouă, revine celorlalte Părți.

6.6. Partea care încuviințează valorificarea Creanței Noi, va primi […].

7.      Cheltuieli

Fiecare Parte suportă cheltuielile de îndeplinire a partajului (și înregistrare a oricăror drepturi astfel atribuite) în privința drepturilor cărare i-au fost atribuite conform clauzei 3.  Dacă o Parte a suportat cheltuieli de consultanță juridică legată de elaborarea prezentului Contract, el va suporta de sine stătător, fără rambursare din partea celorlalte Părți.

8.      Diverse

8.1. Fiecare dintre Părți se obligă să întocmească încuviințări sau acte juridice suplimentare, în afara celor menționate în prezentul Contract, și să întreprindă acțiuni suplimentare necesare în mod rezonabil pentru a implementa prezentul Contract sau a executa în alt mod obligațiile sale apărute din prezentul Contract.

8.2. Prezentul Contract constituie înțelegerea deplină și completă a tuturor condițiilor și termenilor consimțite de Părți în legătură cu obiectul acestuia și va înlocui orice și toate acordurile anterioare, verbale sau scrise sau altele.

8.3. În cazul în care o clauză din prezentul Contract este sau va deveni nevalabilă, nulă sau ineficientă pentru orice cauză, Părțile se obligă să negocieze și să încheie un nou contract de partaj care să se apropie din punct de vedere economic maxim posibil de clauza afectată.

DREPT PENTRU CARE, prezentul Contract a fost semnat de către Părți.

M1                              M2                              M3

  b) Ieșirea unui comoștenitor din indiviziune (partajul parțial în subiect)

O altă cale de încetare a indiviziunii este atribuirea unei părți din masa succesorală doar unui comoștenitor cu ieșirea lui din indiviziune, în timp ce restul comoștenitorilor păstrează regimul de indiviziune.  Ea implică deci o comunitate de comoștenitori de cel puțin trei membri.

Deși în dreptul german există unele ezitări privind această formă de partaj [pro: BGH din 21.1.1998, nr. IV ZR 346/96; Lange/Erbrecht, p. 587, §60, nr. 126; Stephan Rißmann, § 8 Beendigung der Erbengemeinschaft, în op. cit., nr. 91; contra: Walter Bayer, în Erman/BGB Handkommentar, §2042, nr. 18a, p. 5780], C. civ. a preluat concepția franceză de partaj parțial în obiect sau în subiect: „partajul prin contract poate fi total sau parțial. El este parțial atunci când masa succesorală se păstrează cu privire la anumite bunuri sau cu privire la unii din comoștenitori” (art. 2505 alin.(2)) [Formă de partaj reglementată de art. 824 Cod civil francez, numită atribuire eliminatorie (fra. — attribution éliminatoire), v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 536, nr. 918, ea poate fi efectuată nu doar prin partaj amiabil, ci și în cazul partajului judiciar, când comoștenitorii pârâți insistă să rămână în indiviziune; Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 145].

Comoștenitorul ieșit din indiviziune nu mai deține cota succesorală și nu are drepturile atașate ei, în special nu are dreptul de a cere partajul [Lange/Erbrecht, p. 588, §60, nr. 126].  El însă își păstrează „calitatea de moștenitor”, ca și în cazul înstrăinării cotei succesorale.

Pe cale de consecință, el rămâne ținut de obligațiile masei succesorale ca și cum toată masa succesorală a fost partajată [Stephan Rißmann, § 8 Beendigung der Erbengemeinschaft, în op. cit., nr. 91], dar el nu este ținut de obligațiile născute din administrarea masei succesorale conform art. 2492 alin.(1) teza I, fiindcă el nu mai este membru al comunității de comoștenitori. Deoarece pentru el partajul deja a avut loc, el nu mai poate invoca limitarea de răspundere rezultată din art. 2525. Masa succesorală rămasă însă poate încă fi pusă în administrare conform art. 2528 de către membrii comunității rămase, fără încuviințarea celui care a ieșit din indiviziune [Christoph Ann, în MuKoBGB, §2062, nr. 9].

În aceeași cheie, ieșirea unui comoștenitor din indiviziune nu afectează certificatul de moștenitor (dacă a fost deja eliberat) [Herbert Grziwotz, MuKoBGB, §2353, nr. 37], care descrie situația succesorală la momentul deschiderii moștenirii și nu la partaj, și care nu descrie bunurile succesorale (art. 2542 alin.(3)).

Este posibil că comoștenitorul va reintra în indiviziune dacă se produce un acrescământ conform regulilor generale, fiindcă acrescământul acordă o cotă succesorală distinctă (în caz de moștenire legală, art. 2189 sau, în caz de moștenire testamentară, art. 2247 și 2248).

Ieșirea din indiviziune este diferită de înstrăinarea cotei succesorale prin aceea că nu există un dobânditor al cotei succesorale a comoștenitorului care iese. Masa succesorală se micșorează cu lotul de atribuire al comoștenitorului care iese. Cotele în indiviziune a comoștenitorilor rămași se majorează proporțional. O consecință practică este că contractului de partaj ce prevede ieșirea unui comoștenitor din indiviziune nu i se aplică cerința generală de autentificare notarială conform art. 2486 alin.(1) teza II. Cerința de formă depinde de natura bunurilor care intră în lotul de atribuire al comoștenitorului (art. 2503 alin.(3)).

c) Partajul parțial (în obiect)

Noțiunea de „partaj” este folosită de dreptul succesoral în privința întregii mase succesorale.  Până la urmă toată masa succesorală se va partaja. Nu este însă neapărat ea să fie partajată în ansamblu deodată. În spiritul unei largi libertăți acordată de lege coindivizarilor, ei pot recurge la partaje parțiale, unul după altul. Partajul parțial după obiect are loc atunci când se partajează unele bunuri indivize, dar masa succesorală se păstrează cu privire la alte bunuri indivize (art. 2505 alin.(2)).

Atunci când moștenitorii, în scurt timp timp după decesul lui de cujus, poate chiar imediat după masa de pomenire, decid cine și care bunuri mobile din gospodăria rămasă „le va lua”, ei fac doar un partaj parțial dacă de cujus a mai lăsat și alte bunuri.

Ilustrație  

D decedează, fiind moștenit de către soția S (1/4) și copiii săi C1 (3/8) și C2 (3/8).  Masa succesorală include, printre altele un teren, un apartament, un automobil, bani pe conturi bancare.   

Comoștenitorii decid:
(1) să rămână în indiviziune privitor la teren (în principal deoarece ar putea exista o obligație a masei succesorale, și terenul va fi folosit pentru a satisface acea obligație în viitor);
(2) să partajeze apartamentul indiviz astfel încât S va deține 1/2 din apartament, iar C1 și C2 câte 1/4 din apartament;
(3) să vândă în comun automobilul indiviz și să împartă banii doar între C1 și C2 (S nu va primi nimic, aceasta fiind sulta datorată de ea pentru majorarea cotei-părți în apartament);
(4) să împartă banii de pe conturi bancare conform cotelor succesorale.

Doar partajul apartamentului cere un contract autentic de partaj.  Banii de pe automobil și de pe conturi se partajează prin simpla lor distribuire, deși ei pot fi menționați în contractul autentic de partaj privitor la imobil.

Automobilul nu este obiect al partajului, ci prețul obținut din vânzarea lui (care, la o primă etapă este indiviz, prin jocul subrogării reale).  
Observație practică: partajul parțial este o cale de a reduce costurile de partaj, și anume de autentificare a contractului de partaj.  Cu cât mai puține obiecte are contractul autentic, cu atât mai mică taxa de stat și plata pentru serviciul notarial.

Partajul parțial este însă opera executorului testamentar prin planul de partaj ori a comoștenitorilor prin încheierea contractului de partaj.  Un comoștenitor nu poate cere partajul parțial printr-o acțiune în partaj contrar voinței celorlalți comoștenitori.  În alte cuvinte, comoștenitorii pârâți pot accepta partajul parțial pretins prin acțiunea în partaj (caz care, în fond, există unanimitate).  Dacă însă măcar un comoștenitor se opune partajului parțial, și insistă pe partajul total, partajul trebuie să fie total.  Concluzia se bazează anume pe dreptul oricărui comoștenitor de a cere cel mai larg partaj posibil (partajul total).  Dreptul unui comoștenitor la partajul parțial poate rezulta din instrucțiunile de partaj lăsate de testator în testament, caz în care ceilalți comoștenitor sunt obligați reciproc să se supună acestor instrucțiuni.

d) Partajul judiciar (în baza acțiunii în partaj)

În caz de dificultăți sau conflicte între comoștenitori privitor la purcederea la partaj (unul dorește, altul nu, al treilea este pasiv ori chiar de negăsit), oricare comoștenitor, indiferent de mărimea cotei succesorale, poate introduce o acțiune în partaj contra celorlalți comoștenitori și să ceară partajul conform regulilor legale de partaj (deși, prioritar oricare din comoștenitor poate invoca nevoia de a respecta instrucțiunile de partaj). [Pentru limitele de fond și temporale ale acestui drept, v. supra] Codul civil însă nu stabilește că o premisă a acțiunii în partaj trebuie să fie tentativa de partaj amiabil. În majoritatea cazurilor comoștenitorii discută condițiile partajului, iar ideea că oricare are instrumentul acțiunii în partaj și existența regulilor legale de partaj, ar trebuie să motiveze comoștenitorii să ajungă la un partaj amiabil, cu reducerea cheltuielilor inerente unui proces judiciar.

Competentă este instanța de judecată de la locul deschiderii moștenirii (art. 411 alin.(1) lit e) CPC, chiar dacă masa succesorală cuprinde un imobil amplasat în raza de jurisdicție a altei instanțe de judecată, ori chiar în altă țară, v. 411 alin.(2) CPC).

Acțiunea în partaj poate fi supusă arbitrajului. În special, testatorul poate dispune prin testament că litigiile în materie succesorală dintre beneficiarii testamentari (moștenitori, legatari, executorul testamentar etc.) urmează a fi soluționate conform anumitor reguli arbitrale.  În acest caz, instanța de judecată trebuie să-și decline competența de a judeca litigiul dacă excepția de necompetență este ridicată corect de către un participant la proces.

În loc de a promova o acțiune complexă în partaj, un comoștenitor poate rezolva un litigiu singular de partaj printr-o acțiune în constatare.

Ilustrație
Comoștenitorii M1, M2 și M3 sunt de acord că toate bunurile trebuie vândute și să împartă banii, însă M2 nu este de acord că el are o donație raportabilă, care i-ar reduce suma care intră în lotul său de partaj. M2 poate introduce o acțiune judiciară în constatare că el nu are o donație raportabilă. Și invers, M1 sau M2 poate introduce o acțiune judiciară în constatare că M2 are o donație raportabilă și să se determine valoarea donației.

În practica succesorală germană asemenea acțiuni sunt văzute drept căi mai simple și mai puțin costisitoare de a atinge obiectivele punctuale ale comoștenitorilor [Lange/Erbrecht, p. 591, §60, nr. 135].

În cadrul acțiunii în partaj, instanța de judecată nu stabilește dreptul de proprietate al defunctului și al comoștenitorilor asupra bunurilor. Este posibil că un comoștenitor greșit a prezentat un bun mobil al unui terț ca fiind al comunității de comoștenitori; este posibil un bun să fie dobândit legal de un terț pe durata procesului judiciar de partaj. Instanța la fel nici nu validează și nici nu respinge existența obligațiilor masei succesorale, ci operează cu elementele de activ și pasiv prezentate de părțile la proces.

Partajul judiciar se referă, în practică, doar la activul patrimonial, deși este normal și recomandabil, reclamantul să ceară instanței să ia în cont și nevoia de a executa pasivul patrimonial și chiar să oblige comunitate să îl stingă (dacă este nevoie, să dispună vânzarea silită a anumitor bunuri anume pentru a stinge pasivul). Fiecare comoștenitor are interes în lichidarea pasivului succesoral, fiindcă, după partaj, el nu mai poate să-și limiteze răspunderea la masa succesorală (care nu mai există) (art. 2430, 2525).

Obiect material al litigiului de partaj este și eventuala pretenție a comoștenitorilor față de un comoștenitor care și-a însușit anumite bunuri succesorale. Prin jocul subrogării reale acele bunuri continue să se afle în masa succesorală. Alternativ, pretenția de despăgubire pentru distrugerea ori transformarea bunului succesoral la fel intră în masa succesorală și, deci face obiect al dezbaterii de partaj. Deși asemenea acțiuni pot fi înaintate în procese separate, ca acțiuni în revendicare ori în repararea prejudiciului, ele țin componența masei succesorale.

S-a observat că acțiunea în partaj se diferențiază de alte acțiuni în justiție prin aceea că oricine ar introduce acțiunea, există un judicium duplex, adică dublă calitate, fiecare coindivizar fiind reclamant în ceea ce privește cota sa parte și pârât în ceea ce privește cota-parte revenind din succesiune fiecăruia dintre ceilalți coindivizari [v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 480, nr. 1396].

e) Partajul efectuat de executorul testamentar

Testatorul poate folosi un instrument puternic de executare a doleanțelor sale privitor la partaj și desemna un executor testamentar [→ adnotarea la art. 2348].  Executorul testamentar poate fi desemnat doar în privința unei cote succesorale (să greveze un singur comoștenitor) ori în privința întregii mase succesorale.  [În practica succesorală franceză se recunoaște o asemenea nevoie când, un comoștenitor este copil adulterin, iar testatorul nu dorește comoștenitorul să contacteze cu restul familiei, ci să fie reprezentat de executor testamentar, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 121; în practica succesorală italiană, partajul făcut de executorul testamentar se analizează ca partaj testamentar indirect, v. Bonilini/Tratatto, V. IV, p. 134]

Executorul testamentar desemnat în privința întregii mase succesorale are împuternicirea legală de a face partajul (art. 2355) prin întocmirea unui act juridic unilateral — planul de partaj.  Funcțional, el înlocuiește contractul de partaj dintre comoștenitori.  La întocmirea planului de partaj, executorul este ținut să respecte instrucțiunile de partaj și, în completare, regulile legale de partaj, inclusiv dreptul de opoziție la divizare al oricărui comoștenitor (art. 2502 alin.(6)) și cauzele de preferință instituite la art. 2503.

Executorul testamentar nu are doar o împuternicire de a efectua partajul, ci și o obligație de a face partajul.  Fiecare comoștenitor este în drept să ceară să efectueze și să execute partajul [Lange/Erbrecht, p. 591, §60, nr. 136].

Dacă comoștenitorii, „sar” peste executorul testamentar și încheie un contract de partaj, el nu produce efecte juridice decât dacă executorul testamentar îl încuviințează (art. 358).  Executorul testamentar la fel poate să „sară” peste instrucțiunile de partaj lăsate de testator atunci când există unanimitate între beneficiarii testamentari [v. supra].

Împuternicirea de partaj poate fi exclusă de către testator (art. 2359), excludere care trebuie menționată în certificatul de executor testamentar (art. 2555 alin.(2)).  În acest ultim caz, partajul rămâne în controlul comoștenitorilor.

▮ IV. Efectele partajului

1) Introducere

Efectele partajului, indiferent că este dictat unilateral de executorul testamentar, este convenit amiabil de către copartajanți, ori decis de către judecător prin hotărâre, sunt prevăzute de art. 2498 alin.(2): prin partajul masei succesorale se determină care bunuri sau cote-părţi din dreptul asupra bunurilor, precum şi care drepturi şi obligaţii ale masei succesorale se dobîndesc de către fiecare comoştenitor.

Numeroase explicații au fost date privind natura partajului și, în special, a contractului de partaj — schimb de cote-părți în drepturi indivize de către copartajanți, tranzacție, vânzare.  Niciuna din aceste explicații nu este satisfăcătoare, astfel că partajul este un fapt juridic ori, un act juridic sui generis.  Principalele efecte ale partajului nu sunt cele obligaționale (e.g. obligația de a plăti o sultă), ci efectele reale (determinarea bunurilor atribuite exclusiv fiecărui copartajant).

Probleme practice ce ridica natura efectelor reale — dobândirea bunului atribuit de către copartajant este o dobândire cu titlu oneros (e.g. schimb) sau cu titlu gratuit (e.g. moștenire).  Natura dobândirii are impact asupra situației juridice subsecvente a dreptului dobândit, de exemplu, pe baza acestui criteriu se decide dacă bunul atribuit devine bun personal al copartajantului căsătorit (dacă este cu titlu de moștenire), ori bun comun al soților (dacă este în schimbul altei prestații).  Însă în această discuție soluția vine din conceptul de subrogare reală cu titlu universal, ceea ce se obține în contul cotei succesorale (lotul de partaj) preia situația juridică a cotei succesorală (deci este bun personal al copartajantului căsătorit).  O altă consecință a calificării naturii dobândirii este posibilitatea copartajantului de a invoca protecția avansată acordată de instituția dobândirii de bună-credință (care însă, ocrotește doar dobânditorul cu titlu oneros).

2) Efectul temporal

Art. 2512 alin.(1) urmează concepția franceză a efectului declarativ al partajului: se consideră că fiecare comoștenitor a moștenit singur, la data deschiderii moștenirii, toate bunurile care i-au fost atribuite în cadrul lotului său ori pe care le-a primit în urma vînzării și că niciodată nu a fost proprietarul celorlalte bunuri din masa succesorală.  În alte cuvinte, se consideră, printr-o ficțiune a legiuitorului că bunul care cade în lotul de partaj al comoștenitorului este dobândit de la de cujus, și nu de la ceilalți comoștenitori [v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 277 și urm. În dreptul italian, partajul (ita. — la divisione) nu este un transfer de drepturi, ci este un act declarativ, considerându-se că cel căruia i s-a atribuit bunul era proprietarul său exclusiv din data deschiderii moștenirii, v. Bonilini/Trattato, vol. IV, p. 149.  Anterior soluția dată exista în dreptul românesc, dar a fost abandonată în noul Cod civil român, Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 498, nr. 1446-1447].

Aceasta ficțiune juridică nu este absolută, fiindcă: (a) actele juridice încheiate în mod valabil în privința bunurilor din masa succesorală își mențin efectele juridice și după partaj (art. 2512 alin.(4)); (b) ea se aplică și bunurilor intrate, în masa succesorală indiviză, prin subrogare reală, după deschiderea moștenirii.  În acest din urmă caz, bunul nou-intrat nu poate aparține comoștenitorului căruia i-a fost atribuit prin partaj decât din data intrării bunului în componența masei succesorale.  Declarativitate nu înseamnă în mod neapărat retroactivitate.  Mai mult, comoștenitorii pot înlătura retroactivitatea partajului amiabil, în baza libertății contractuale.

Concluzionăm că partajul, de fapt, produce efecte ca și când ar fi un act declarativ, în fond, el fiind un act transaltiv [în acest sens, Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 492, nr. 1430].

Caracterul declarativ al partajului succesoral nu este recunoscut în dreptul german, și nu mai este recunoscut în dreptul românesc, dar continuă să fie principiul în dreptul francez, italian și cel moldav.  Folosirea unor ficțiuni de dobândire retroactivă a proprietății exclusive atribuite prin partaj, la o primă vedere, nu pare a fi strict necesară și poate fi văzută ca riscantă pentru terții care dobândesc bunuri din masa succesorală ori pentru creditorii personali ai comoștenitorilor.  Este însă un risc fals, fiindcă caracterul declarativ vizează doar bunurile partajate, și nu bunurile vândute de comoștenitori către terți pe durata indiviziunii.  Terțul cumpărător, de fapt, cumpără bunul indiviz de la comoștenitori, și nu de la de cujus.  În fond, jocul ficțiunii legale face să se socoată că comoștenitorii au primit, cu titlu de moștenire de la de cujus, prețul.

Deși este o ficțiune, partajul declarativ are anumite avantaje:

— dacă până la partaj, un comoștenitor dispune de un bun (îl vinde, îl gajează etc) fără încuviințarea celorlalți, contractul nu este nul, ci ineficient (art. 358).  Prin atribuirea bunului respectiv către acel comoștenitor, actul juridic de dispoziție privitor la bun se consolidează și devine eficient chiar din data încheierii sale.  Temeiul ineficienței este înlăturat (art. 357 alin.(2) și 358 alin.(3) teza II);

— partajul nu este un schimb al cotelor-părți din bunurile succesorale între comoștenitori.  Prin urmare, se evita dubla impunere: comoștenitorul este impozitat o dată pentru moștenirea dobândită și nu repetat, la partaj.  Istoria ne arată că consecințele fiscale ale anumitor instituții de drept civil dictează folosirea lor frecventă ori căderea lor în desuetudine;

— el este mai coerent cu regula, comodă din punct de vedere practic, că partajul se poate efectua și pînă la înregistrarea drepturilor comoștenitorilor asupra anumitor bunuri din masa succesorală în registrele de publicitate (art. 2498 alin.(6)).  Dacă partajul ar fi privit ca un transfer contractual între comoștenitori, el ar fi condiționat de înregistrarea prealabilă, pe numele lor, a drepturilor supuse partajului.

Chiar și în dreptul succesoral românesc, care a trecut la sistemul partajului cu caracter constitutiv, s-a reținut că „deși partajul este, în principiu, un act comutativ și oneros, el nu este însă și translativ de proprietate […], deoarece coindivizarii care devin proprietari individuali asupra bunurilor succesorale atribuite prin partaj obțin aceste drepturi direct din actul de partaj, iar nu ca urmare a unui transfer propriu-zis de cote-părți indivize între copartajanți” [v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 499, nr. 1447].  Diferită este situația în dreptul societar, atunci când o societate se lichidează și se ajunge la etapa repartizării activelor rămase către asociați, această atribuie are efect translativ, fiindcă societatea în lichidare este un subiect de drept distinct, și „atribuirea” nu este altceva decât un mod de dobândire proprietății pentru asociatul atributar [în același sens, v. Bodu/Drept societar, p. 1488].  Cu toate acestea, regulile partajului coproprietății (care, în subsidiar, folosesc și regulile partajului succesoral) pot fi aplicabile și în cazul partajului societar.  În special, asociații pot încheia un contract de partaj, prin care să decidă cum se atribuie activele și să menține proporțiile prin asumarea unei obligații de plată a sultei [Ibidem].

Mod de citare recomandat:
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2498 [online]. Codul civil Adnotat [citat 31 august 2021]. Disponibil: animus.md/adnotari/2498/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

 

LPA C civ, art.21 [Recunoașterea drepturilor dobândite valabil sub imperiul legii vechi]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune