A A A + | -

Articolul 320. Forma textuală a informaţiei

(1) Dacă legea prevede forma textuală pentru transmiterea unei informaţii, ea trebuie să fie lizibilă, să indice numele persoanei care o transmite şi să fie făcută pe un suport durabil.
(2) Suport durabil înseamnă orice instrument care:
a) permite destinatarului să stocheze informaţiile care îi sînt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării; şi
b) permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate.
(3) Constituie suport durabil hîrtia, stickurile de memorie USB, CD-ROM-urile, DVD-urile, cardurile de memorie sau discurile dure ale computerelor, mesajele transmise prin poşta electronică, precum şi altele care corespund alin.(2).


Adnotare:
Autor: Andrei Rogac
Publicat: 26 iunie 2021

▮ I. Originea

1. Art. 320 (1) și (2) C. civ. își au originea în prevederile §126b Cod civil German (BGB). Art. 320 (3) C. civ., care are scopul de a exemplifica ce înseamnă „suport durabil”, este preluat din diferite directive UE (v. art. 2(12) din Directiva 2002/92/CE privind intermedierea de asigurări și punctul 20 din preambulul Directivei 2002/65/CE privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum).

2. DCFR de asemenea conține definiția formei textuale în art. I.–1:106 denumit “În scris” și alte forme similare” (eng. — “In writing” and similar expressions).  În DCFR, la fel ca și în C. civ. forma textuală este o specie a formei „scrise” ca mod de prezentare a informației și nu ca formă a actului juridic.

3. Conceptul formei textuale din art. 320 C. civ. presupune îndeplinirea a trei condiții, și anume informația (i) să fie lizibilă, (ii) să fie indicat expeditorul, (iii) să fie transmisă printr-un suport durabil. Astfel, nu poate fi calificată ca fiind forma textuală de transmitere a informației dacă nu este făcută pe un suport durabil.

4. În contrast, DCFR în articolul I.–1:106 definește forma textuală și suportul durabil ca fiind două noțiuni distincte și paralele. Astfel încât forma textuală nu presupune implicit transmiterea pe un suport durabil, cum este în cazul art. 320 C. civ.  Cauza acestei diferențe este că definiția formei textuale în DCFR are ca și trăsătură posibilitatea de stocare și reproducere a informației, trăsături inerente unui suport durabil în sensul art. 320 alin.(2) C. civ.

5. Ceea ce înseamnă că, în contextul DCFR este corect să menționăm că informația trebuie prezentată „în formă textuală pe un suport durabil”. Pe de altă parte în sensul C. civ., expresia „în formă textuală pe un suport durabil” este o tautologie, având în vedere că forma textuală în sensul art. 320 alin.(1) C. civ. deja implicit presupune prezentarea acesteia pe un suport durabil.

6. Legiuitorul moldav nu a ținut cont de cele menționate supra și a folosit expresia „în formă textuală pe un suport durabil” în art. 1055 alin.(1), 1160 alin.(2), 1699, 1700 alin.(2), 1712 alin.(1) C. civ. preluate din DCFR.  Prin urmare, atunci când legiuitorul impune condiția de prezentare a informației în formă textuală trebuie să evite referința superfluă la suport durabil.

7. Tot aici trebuie subliniată interoperabilitatea dintre termenul suport durabil și forma textuală.  Astfel, în textul C. civ în particular în art. 1016, 1017 alin.(1), (8) și (9), 1062 alin.(2), 1067, 1597 alin.(1), (2) și (4), 1599 alin.(1), 1600 alin.(3)-(4), 1601 alin.(3), 1621 alin.(3), 1624 alin.(1) și (5), 1626 alin.(1) legiuitorul folosește doar termenul de suport durabil în calitate de condiție de transmitere a informației fără a face referință la forma textuală.

8. Motivul unei asemenea omisiuni, mai mult estetică decât de esență, este că aceste dispoziții legale au fost preluate din acquis-ul comunitar, și anume Directiva 2011/83/UE și Directiva (UE) 2015/2302, care nu folosesc termenul de forma textuală.  Scopul reglementării termenului de suport durabil în legislația UE este mutatis mutandis similar cu cel al reglementării formei textuale în art. 320 C. civ.  Prin urmare, atunci când legiuitorul face referință în C. civ. doar la termenul de suport durabil, art. 320 C. civ. urmează a fi aplicat în integralitatea sa.

▮ II. Scopul

9. C. civ. prevede patru forme ale actului juridic: verbală, scrisă, electronică sau autentică (art. 316 C. civ.). Cu excepțiile de rigoare, prevederile C. civ. se aliniază principiul libertății formei contractului ca parte componentă a libertății contractuale având ca scop facilitarea circuitului civil.

10. Din perspectiva formelor actelor juridice, prin mijloace electronice fără aplicarea semnăturii electronice, se încheie contracte în formă verbală care pot fi probate prin anumite „înscrisuri” care se află pe un suport durabil.

11. Comerțul electronic, și nu numai, a impus necesitatea încheierii contractelor la distanță prin mijloace electronice altele decât cele cu aplicarea semnăturii electronice.  Semnătura electronică reprezintă o cerință excesivă în comerțul electronic mai ales cel cu amănuntul, și o barieră în comerțul electronic transfrontalier, având în vedere că semnătura electronică este recunoscută doar de autoritățile naționale, cu excepția existenței unei înțelegeri bilaterale între state.

12. În asemenea circumstanțe, provocarea este de avea un suport unde să fie incluse toate clauzele contractului și nu numai, astfel încât, la apariția unei dispute contractuale fiecare parte să aibă acces la acestea într-o formă nealterată și să poată face referință la ele, chiar și în fața instanței de judecată.

13. Mai mult, forma textuală poate fi folosită nu numai la încheierea contractului, dar și la comunicarea unor acte juridice sau a unei informații cu scop juridic.  De exemplu, expedierea unei notificări de rezoluțiune sub formă de mesaj prin poșta electronică (sau whatsapp, viber, etc) fără aplicarea semnăturii electronice. Acest mesaj trebuie catalogat ca fiind o formă textuală a informației în sensul art. 320 C. civ. Această aserțiune, este susținută și de dispozițiile art. 22 (1), (2) și (4) lit. c) C. civ., care reglementează forma și procedura înaintării notificărilor.

14. Pe de altă parte, utilizarea mijloacelor electronice de comunicare prin aplicațiile precum viber, telegram poate să nu fie calificată ca formă textuală în sensul art. 320 C. Civ, dacă expeditorul poate edita sau revoca în timp real textul expediat pe suportul durabil al destinatarului fără a avea acces fizic.  Asemenea funcționalitate nu permite stocarea nealterată a textului, respectiv nu întrunește condițiile unui suport durabil.

15. Condițiile formei textuale (v. infra, nr. 34 și 41) reprezintă niște cerințe destul de înalte și garanții suficiente, în special de probare a existenței acestora. Mai mult, toate aceste condiții ale formei textuale sunt trăsături inerente formei scrise sau electronice a actului juridic, cu excepția că prima nu are o semnătură olografă aplicată.

16. Având în vedere considerentele de mai sus, unul din scopurile introducerii formei textuale este de a crea un anumit standard pentru informația transmisă, în particular atunci când contractul este încheiat prin mijloace electronice fără semnătură electronică, astfel încât să poată fi oricând probată, în special de consumator.

17. În plus, într-o societate digitalizată, unde mijloacele de comunicare electronice și individuale sunt folosite zi de zi, a apărut necesitatea stringentă de a spori încrederea în aceste texte cu conținut juridic (clauze ale contractului, notificări de rezoluțiune, somație, notificare despre existența unui viciu, a unei neexecutări a contractului) care sunt pe un suport durabil, dar nu au aplicată semnătura olografă sau electronică.

18. Scopul formei textuale este de a simplifica operațiunile juridice în cazurile în care respectarea formei scrise îngreunează în mod nejustificat circuitului civil din cauza cerinței aplicării unei semnături. Acest lucru se ia în considerare în special în cazurile în care informația transmisă este mult mai importantă decât forma actului juridic și nici una dintre părțile implicate și nici un terț nu pot avea un interes serios în falsificarea informației.

19. Prin urmare, una din funcțiiile formei textuale este de a informa destinatarul cu privire la anumite circumstanțe de fapt și de drept nu numai prin intermediul unei declarații efemere (verbale), dar pe un suport capabil să reproducă în permanență declarația în formă textuală [v. MuKoBGB, §126b, nr. 1].

20. Astfel, legiuitorul a considerat că forma textuală este suficientă în acele cazuri în care funcția de informare și documentare prevalează în raport cu funcția de evidență și avertizare, care nu joacă nici un rol sau unul subsidiar pentru persoana care face declarația [v. MuKoBGB, §126b, nr. 2].

▮ III. Domeniul de aplicare

21. Preluând textul §126b introdus în 2001 în BGB, legiuitorul moldav a a stabilit cerințe pentru situațiile când legea cere ca informația să fie comunicată în „formă textuală”.  Apare întrebarea, când avem dreptul să folosim forma textuală?

22. La o primă lectură a art. 320 (1) C. civ. s-ar părea că forma textuală poate fi folosită doar în cazurile prevăzut de lege. Totuși, textul acestui articol are ca și scop de a descrie trăsăturile obligatorii ale formei textuale, și mai puțin se preocupă de domeniul de aplicare al acestei forme.

23. În acest context, legiuitorul începe art. 320 (1) C. civ. cu expresia „dacă legea prevede forma textuală pentru transmiterea unei informații, ea trebuie să fie (…)”. Din economia acestei prevederi rezultă că forma textuală poate fi folosită atunci când legea cere acest lucru.

24. Totodată, nimic nu se opune ca părțile unui raport juridic contractual să folosească forma textuală în baza unei înțelegeri prealabile.

25. În plus, forma textuală poate fi folosită și pentru notificări. În acest context art. 22 (2) (care transpune art. I.–1:109 din DCFR) prevede o libertate largă a formei notificărilor.  Textul art. 22(2) C. Civ. permite notificarea prin orice mijloace adecvate circumstanțelor, cu unele excepții. În plus, art. 22(4) lit. c) C. Civ. face referire la notificarea transmisă prin poșta electronică care reprezintă, în sensul art. 320(2) și (3) C. Civ., un suport durabil și respectiv o formă textuală de transmitere a informației.  Această dispoziție legală cuplată cu prevederile art. 993 C.Civ. permite părților contractante înțelegerea prin care toate notificările în baza contractului să fie făcută de părți în forma textuală (e.g. prin poșta electronică).

26. DCFR în unele situații impune o parte contractuală să folosească cel puțin forma textuală în calitate de garanție pentru partea mai slabă a contractului (a se vedea în particular art. II.–5:104 DCFR incorporat în art. 1055 C.Civ.

27. Totodată, este necesar de subliniat că în C. civ. au fost transpuse mai multe texte din DCFR cum ar fi art. 835 (III.–5:120 DCFR), 1020 (II.–3:105 DCFR), 1055 (II.–5:104 DCFR), 1070 (II.–9:103 DCFR), 1160 (IV.A.–6:103) unde legiuitorul cere de la o parte la contract să prezinte informația în formă textuală.

28. Unul din dezavantajele juridice ale acestei forme textuale este lipsa semnăturii olografe sau electronice, în particular, pe suportul durabil care oferă din punct de vedere tehnic această opțiune. Pe de altă parte, forma textuală nu este o formă a actului juridic, însă o formă de prezentare a informației. Este o manifestare a voinței emitentului calificată în formă verbală în sensul C. civ. însă care este prezentată de emitent în formă textuală.

29. Doctrina germană explică că doar în cazuri excepționale forma textuală poate înlocui forma scrisă chiar și în absența unui prevederi legale exprese [v. MuKoBGB, §126b, nr. 3].  Ceea ce înseamnă că forma textuală poate fi folosită atunci (i) când legiuitorul permite încheierea actului jurdic în formă verbală, (ii) când legea cere forma textuală sau (iii) prin acordul părților.

30. Comentatorii germani sunt de părerea că, utilizarea cuvântului „în (formă) scris” înseamnă excluderea unei transmisii orale a declarațiilor sau informațiilor și implicit nedorința legiuitorului de a permite folosirea formei textuale [v. MuKoBGB, §126b, nr. 4].  Aserțiune valabilă și în contextului C. civ. moldav acolo unde forma se impune sub sancțiunea nulității (v., e.g. art. 90, 91, 198 alin.(2) lit. b) și d) C. civ.).  În plus, trebuie luat în considerare și scopul formei.  Întrebarea este dacă respectarea formei este indispensabilă datorită scopului protector al cerinței formei (scrise) și dacă notificarea relevantă trebuie, așadar, considerată valabilă.

31. Din economia dispozițiilor art. 319 (1) C. civ. rezultă că atunci când contractul este încheiat printr-un mijloc electronic, fără aplicarea semnăturii electronice, consimțământul acelei persoane se prezumă până când aceasta nu contestă și probează acest lucru. Următorul paragraf, acoperă situația când antecontractul sau contractul-cadru prevede că încheierea contractului va avea loc prin schimb de mesaje pe poșta electronică a părților antecontractului sau acordului-cadru, atunci partea care a expediat un asemenea mesaj nu poate contesta existența consimțământului pentru că a acceptat prin antecontract sau acord-cardu utilizarea acestui mijloc electronic.

32. Totodată, trebuie de subliniat și importanța alin.(4) al art. 319 (1) C. civ. În primul rând, acest alineat permite probarea clauzelor contractuale consimțite de părți prin apelarea la forma textuală în cazul când contractul a fost încheiat prin utilizarea unui mijloc electronic. În al doilea rând, cu referință la art. 320 alin.(1) C. civ, permite în toate cazurile când actul juridic este încheiat prin utilizarea unui mijloc electronic fără aplicarea semnăturii electronice, folosirea formei textuale. Ultima afirmație este susținută și de dispozițiile art. 1020 alin.(2) C. civ. care obligă prezentarea clauzelor contractuale în formă textuală atunci când contractul este încheiat prin intermediul mijloacelor electronice.

33. Și, nu în ultimul rând, este necesar de accentuat și libertatea de a folosi forma textuală în cazul notificărilor (art. 22 alin.(2) C. civ.).

▮ IV. Condițiile formei textuale

34. Art. 320 alin.(1) C. civ. înaintează condițiile formei textuale și anume (i) lizibilitate (ii) indicarea emitentului (iii) oferită pe un suport durabil.

35. Un text poate fi considerat lizibil dacă acesta poate fi citit.  Problema care apare în conformarea cu condiția lizibilității este limba care urmează a fi folosită. Cu excepțiile expres prevăzute, C. civ. nu condiționează folosirea unei limbi în calitate de condiție de valabilitate a actului juridic. Tot la acest subiect, trebuie de subliniat că informația oferită într-o convorbire telefonică sau într-o discuție față în față nu satisface condițiile formei textuale.

36. În cazul contractelor la distanță sau negociate în afara spațiilor comerciale legiuitorul în art. 1015 alin.(7) C. civ. expres prevede că informațiile se prezintă în limba de stat.  Profesionistului are dreptul să le prezinte, suplimentar, și în alte limbi de comunicare din oficiu sau la solicitarea consumatorului.  Însă în acest caz, legiuitorul derogă de la nulitatea de protecție [→ adnotarea la art. 329 C. civ.] prin instituirea altui remediu decât nulitatea și anume dreptul consumatorului de a revoca contractul în termen de 12 luni (a se vedea art. 1061 alin.(1) C. civ.), liberarea de răspundere a consumatorului pentru diminuarea valorii bunului la returnarea acestuia(a se vedea art. 1064 alin.(5) C. civ.).

37. În acest sens, în cazurile când legiuitorul cere folosirea formei textuale, părțile trebuie să se îngrijească prin a verifica dacă o normă imperativă nu impune în mod obligatoriu folosirea limbii române în calitate de limbă de stat.

38. Este important de remarcat că în contractele la distanță informația prezentată consumatorului în formă textuală, pe lângă faptul că trebuie să fie lizibilă, trebuie să fie clară și inteligibilă (v. art. 1015 alin.(1) și 1017 alin.(1) C. civ.).  Ceea ce înseamnă un test mai greu de îndeplinit pentru profesionist, pentru că informația prezentată nu trebuie doar să fie citibilă, dar să fie într-un limbaj ușor de înțeles și de deslușit.

39. O altă condiție înaintată formei textuale este indicarea numelui expeditorului. Scopul acestei condiții este compensarea lipsei unei semnături olografe sau electronice. În plus este un element esențial care vine să confirme de la cine vine forma textuală.

▮ V. Suportul durabil

40. Pentru a asigura integritatea, trasabilitatea și accesibilitatea acestor informații cu conținut juridic s-a inventat conceptul de „suport durabil”.  Termenul de „suport durabil” (eng. — durable medium) a fost pentru prima dată introdus în dreptul UE prin art. 5 din Directiva 97/7/CE privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță însă fără a-l defini.  În următoarea Directivă 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor definiția de suport durabil a fost inclusă și explicată.  Definiția este similară cu cea din art. 320 alin.(2) C. civ.  Este relevant de notat că Directiva 2011/83/UE a fost incorporată în C. civ. în articolele 1013-1019, și 1059-1065.

41. Din dispoziția art. 320 alin.(2) C. Civ. desprindem trei condiții cumulative pe care trebuie să le îndeplinească suportul durabil. Astfel suportul durabil trebuie să permită ca informația să fie (i) stocată (salvată) (ii) accesibilă (iii) neschimbat reprodusă.

42. Deși preponderent forma textuală este destinată mediului digital, pe bună dreptate, legiuitorul nu a exclus posibilitatea folosirii acesteia și pe suport de hârtie. Astfel, art. 320 alin.(3) C. civ. dă exemplul hârtiei în calitate de suport durabil. În acest context, folosirea expresiei „pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil” (art. 1066 C. civ.) nu reprezintă cea mai reușită tehnică legislativă.

43. Deseori sunt situații când sunt expediate scrisori către consumatori care nu sunt semnate, însă care conțin informație relevantă (factura lunară de plată, notificare de schimbare sediu, statutul contractului, schimbare cont sau parolă, etc) și unde este indicat cine este expeditorul.

44. În practică, pot fi cazuri când „hârtia” unde este inclusă informație cu scop juridic este semnată prin facsimil. Asemenea „hârtii” de asemenea sunt calificate, în sensul art. 320 C. Civ., ca fiind o formă textuală de prezentare a informației.

45. Astfel, prezentarea pe hârtie a informației reprezintă una din modalitățile de transmitere a informației în formă textuală. Această modalitate a fost folosită înainte de digitalizarea comerțului și este folosită și până în prezent.

46. La fel ca și în comerțul clasic, cel mai vulnerabil în comerțul electronic este consumatorul. În asemenea cazuri, a apărut necesitatea de a oferi consumatorului un set de informații la etapa pre-contractuală (a se vedea art. 1015, 1017, 1020 C. civ.). Acest set de informații fac parte integrantă din viitorul contract la distanță încheiat cu consumatorul (art. 1015 alin.(5) C. civ.). În cazurile prevăzute de art. 1017 alin.(9), 1020 alin.(2), 1055 alin.(1) C. civ. acest set de date trebuie prezentat consumatorului pe un suport durabil.

47. Simpla publicare a unui text pe pagina web, cum este de exemplu rubrica des întâlnită în magazinele online „termeni și condiții” nu reprezintă o formă textuală în sensul art. 320 C. civ. din motiv că informația poate fi oricând alterată, prin urmare nu îndeplinește condițiile pentru a fi calificat ca suport durabil. Acest lucru este confirmat în mod neechivoc și de practica Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”).

48. În cauza C‑49/11 Content Services Ltd v. Bundesarbeitskammer, CJUE a punctat că punerea la dispoziția consumatorului a unui link, unde se conțin printre altele și informații cu privire la dreptul de revocare a contractului, nu poate fi considerat „suport durabil”. Curtea a explicat că site‑ul de internet al vânzătorului la care face trimitere linkul indicat nu îi permite consumatorului să stocheze informațiile care îi sunt adresate personal astfel încât să le poată accesa și să le reproducă ca atare pe parcursul unei perioade corespunzătoare în afara oricărei posibilități de modificare unilaterală a conținutul lor de către vânzător (v. în particular paragrafele 44-47 din Hotărârea CJUE pe acest caz).

49. În cauza C-375/15 BAWAG, CJUE a răspuns la întrebarea dacă o bancă își poate notifica utilizatorii cu privire la orice modificări contractuale prin intermediul căsuței poștale electronice din contul său web e-banking dedicat clientului.

50. CJUE a fost destul de sceptică în a califica căsuță poștală din contul e-banking un suport durabil lăsând acest subiect pentru a fi decis de instanța națională.

51. Însă, CJUE a explicat că un suport durabil trebuie să permită consumatorului, la fel ca un suport pe hârtie, deținerea informațiilor relevante pentru a‑i permite să invoce, dacă este cazul, drepturile care îi revin. În plus, pentru ca o pagină web să poată fi considerată un „suport durabil” în sensul acestei dispoziții, trebuie să fie exclusă orice posibilitate de modificare unilaterală a conținutului acestuia de către prestatorul de servicii de plată sau de către un alt profesionist căruia i‑a fost încredințată gestionarea site‑ului respectiv (v. cauza C-375/15 BAWAG, în particular paragraful 44).

52. Prin urmare, operatorii de magazine online care încheie contracte la distanță nu se vor conforma dispozițiilor art. 1017(9), 1020(2), 1055(1) C. civ. atunci când vor publica clauzele contractuale pe pagina lor web și nu le vor transmite consumatorului pe un suport durabil.

▮VI. Concluzii

53. Art. 320 C. Civ. introduce în circuitul juridic texte cu valoare juridică care nu au aplicate o semnătură juridică.

54. Forma textuală poate fi folosită atunci când (i) legea permite încheierea actului juridic în formă verbală, (ii) textul legii cere forma textuală, (iii) prin acordul părților în virtutea art. 993 C.Civ. pot prevedea comunicarea ulterioară să fie făcută în formă textuală (de ex. prin poșta electronică), sau în cazul (iv) notificărilor în modul stabilit de art. 22 C. civ.

55. Pe lângă domeniile menționate supra, forma textuală poate fi extinsă și pentru dreptul corporativ. De exemplu în Germania printr-un cadrul normativ generat de pandemia globală a permis adoptarea hotărârilor adunării generale a asociaților în cadrul unui SRL în formă textuală prin email, fax sau alte mijloace electronice de comunicare (a se vedea detalii aici).

56. Tot la dreptul corporativ, asociații unui SRL ar putea prevedea în statut că notificarea de convocare a adunării generale să fie expediată în formă textuală prin email.

57. În epoca digitalizării, lucrului la distanță și dorința de a dinamiza circuitul civil forma textuală va fi un instrument juridic foarte practic.

Mod de citare recomandat: 
Andrei Rogac, Adnotare la art. 320 [online]. Codul civil Adnotat [citat 26 iunie 2021]. Disponibil: animus.md/adnotari/320/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Tabelul de concordanță - art. înainte și după renumerotarea din 1.3.2019

Adnotare introductivă: Noțiuni elementare ale dreptului civil