A A A + | -

Ineficacitatea actului juridic + Articolul 328. Nulitatea absolută a actului juridic

Adnotare prealabilă: ineficacitatea actului juridic
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 12 ianuarie 2021

„Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.”

Mihai Eminescu, Glossă

Ineficacitatea actului juridic

▮ I. Regândirea reglementării

1. Unul din pilonii modernizării Codului civil de la anul 2019 l-a constituit regândirea instituției actului juridic civil, a efectelor sale juridice și a modului în care legea refuză să recunoască efectele sale juridice.  În prim plan a ieșit precizarea conturului instituției clasice a nulității și punerea fundamentului pentru instituția-soră — ineficiența actului juridic civil.  Aceasta nu este o invenție juridică născută între Prut și Nistru, ci are la temelie realizările gândirii juridice germane și a textelor uniforme internaționale de soft law (exponentul cărora este DCFR), dar și a celei românești.

▮ II. Ineficacitatea actului juridic civil

A. Conceptul ineficacității

2. Un act juridic produce toate efectele juridice avute în vedere de autorul său și lege, adică spunem, este eficace pe deplin, când el îndeplinește toate condițiile de validitate impuse de lege (cerința de legalitate) și de eficiență (cerințe suplimentare care uneori sunt impuse de lege pentru anumite efecte ale sale).  Un pretins act juridic poate suferi de deficiențe de legalitate în oricare dintre condițiile de validitate impuse de lege: deficiențe de capacitate civilă; de consimțământ; de conținut; de formă, și în acest caz legea îi refuză poziția de act juridic, lipsindu-l, într-un fel sau altul, de efectele juridice pe care el ar fi trebuit să le producă [Boemke/Ulrici/BGB AT, §14, nr. 1, p. 351].  În acest caz spunem că actul juridic este nevalabil sau invalid.

3. Noțiunea de ineficacitate a actului juridic cuprinde totalitatea deficiențelor ce afectează actul juridic, atât invaliditatea cât și ineficiența sa.  Nu toate sistemele de drept cunosc o asemenea noțiunea totalizatoarea.  În dreptul german el este exprimat prin die Unwirksamkeit, iar în dreptul italian — inefficacita.

Definițiile model din DCFR de asemenea operează noțiunea de ineficacitate (eng. — ineffectiveness), iar invaliditatea (nulitatea) este doar un tip al ineficacității:

“Avoidance” of a juridical act or legal relationship is the process whereby a party or, as the case may be, a court invokes a ground of invalidity so as to make the act or relationship, which has been valid until that point, retrospectively ineffective from the beginning.

Ineffective” in relation to a contract or other juridical act means having no effect, whether that state of affairs is temporary or permanent, general or restricted.

Invalid” in relation to a juridical act or legal relationship means that the act or relationship is void or has been avoided.

“Valid”, in relation to a juridical act or legal relationship, means that the act or relationship is not void and has not been avoided.

“Void”, in relation to a juridical act or legal relationship, means that the act or relationship is automatically of no effect from the beginning.

“Voidable”, in relation to a juridical act or legal relationship, means that the act or relationship is subject to a defect which renders it liable to be avoided and hence rendered retrospectively of no effect.

[Sursa: DCFR, Annex. Definitions]

4. Adeseori doctrina folosește termenul de „desființare” pentru a desemna nulitatea, dar și alte sancțiuni care pun capăt efectelor unui act juridic fie doar pe viitor, fie chiar și pentru trecut (în mod retroactiv, chiar din momentul încheierii actului juridic).  În ce ne privește, preferăm termenul de ineficacitate, care este mai potrivit pentru actele juridice ineficiente.  După cum vom vedea, actele juridice ineficiente nu își pierd ființa, ci uneori sunt doar acte juridice incomplete sau „încă necoapte”.  La fel, termenul ineficacitate are meritul de a pune accent pe efectele juridice ale unui pretins act (care are consecințe practice) și nu pe faptul dacă un act juridic are sau nu are ființă (care este doar o constatare teoretică).

De asemenea, nulitatea adeseori este numită o „sancțiune” pentru nerespectarea legii cu ocazia încheierii actului juridic civil.  Un act juridic nu este un subiect de drept, deci, nu ar putea fi sancționat, pedepsit.  Iar pentru părțile actului juridic nulitatea uneori nu este o pedeapsă, ci un remediu — persoana impusă prin violență să semneze o procură va fi bucuroasă să obțină anularea ei, și nu se va simți sancționată.

5. Autorul italian Vicenzo Roppo definește inefficacita drept situația contractului de a nu produce efectele pe care în mod normal ar trebui să le producă, dar recunoaște că definiția este foarte generică, și anume contrapunerea ei cu nulitatea îi precizează contururile [Roppo/Il contratto, nr. 23.2].  El definește invaliditatea drept situația contractului atunci când este afectat de un viciu care îl expune la anumite remedii contractuale (cum ar fi nulitatea absolută sau relativă).  Remediile au ca scop de a bloca efectele contractului, și, prin aceasta, a-l face ineficace.  Există deci, spune autorul, o conexiune funcțională între invaliditate și ineficacitate: invaliditatea urmărește și produce ineficacitatea contractului, fiindcă prin ineficacitate invaliditatea poate să-și realizeze funcția de remediere.  Autorul atenționează că aici se vorbește de ineficacitate în sens larg, care prezintă două caracteristici conexe: posibilul raport cu invaliditatea a cărui consecință este; și posibila funcție de remediere (ita. – funzione remediale), atunci când reacționează contra unui contract viciat [Roppo/Il contratto, p. 689].

Dar despre ineficacitate se poate vorbi și în sens restrâns, este vorba despre ineficacitatea contractului valabil (ita. — inefficacia del contratto valido).  Când legea se referă la ineficacitate, de regulă are în vedere ineficacitatea în sens restrâns.  În dreptul privat al R. Moldova legiuitorul intenționat a ales un termen autonom pentru a desemna ineficacitatea în sens restrâns — ineficiența.

6. În ceea ce urmează vom prezenta sistemic diferitele tipuri de ineficacitate (B), gradul de opozabilitate a ineficacității față de subiectele de drept (C), dar și măsura în care ineficacitatea afectează întregul act juridic sau doar o clauză a acestuia (D).

B. Tipurile de ineficacitate

1) Actele juridice nevalabile: nulitatea

a) Nulitatea absolută

7. Nulitatea absolută a fost descrisă ca cel mai categoric refuz de a recunoaște efectele juridice urmărite prin încheierea actului juridic [Boemke/Ulrici/BGB AT, §14, nr. 2, p. 352].  Pretinsul act juridic, chiar din momentul încheierii sale, este lipsit de orice efect juridic urmărit, față de părțile sale și de terți, și permanent (indiferent de trecerea timpului).

Ilustrația 1
Maria de 6 anișori cumpără cu banii săi de buzunar un set de creioane de la o papetărie.  Manifestarea sa de voință care indică scopul de a fi parte la un raport juridic de vânzare-cumpărare este lovită de nulitate absolută conform art. 336 alin.(1).  Deși pentru toată lumea Maria a cumpărat creioane, legea refuză să îi recunoască acestui acord de voință dintre Maria și vânzător efectele juridice ale unui contract de vânzare-cumpărare. 
Asta nu înseamnă că este imperativ ca cineva (un părinte, un polițist, un procuror etc.) să o impună pe Maria ori pe părinții săi să returneze creioanele.  Este perfect posibil că ea va păstra creioanele și le va folosi, însă, dacă există un interes practic de a analiza validitatea cumpărăturii făcute de ea, pretinsul contract încheiat de ea este nul.
Părintele interesat ar putea să revină la magazin cu creioanele, să invoce nulitatea absolută și să ceară restituirea banilor.  Dar ar putea și să nu o facă.

8. Nulitatea absolută este așadar o formă a ineficacității actului juridic care intervine indiferent de voința uneia dintre părțile actului juridic ori a ambelor părți, iar dacă în cadrul unui proces judiciar judecătorul constată faptele suficiente, el trebuie să refuze din oficiu efectele juridice ale pretinsului act juridic și să constate nulitatea absolută (art. 328 alin.(1)).

9. Cauzele nulității absolute includ cazul când pretinsul act juridic:

(i) contravine vădit ordinii publice sau bunelor moravuri (art. 334 alin.(1));

(ii) contravine unei norme imperative la care norma atașează în mod expres o asemenea sancțiune (art. 334 alin.(2));

(iii) contravine unei norme imperative la care ar trebui să se atașeze o asemenea sancțiune, fiindcă norma fără echivoc ocrotește un interes general, și nu doar particular (art. 334 alin.(3) coroborat cu art. 327 alin.(1)).

b) Nulitatea relativă

10. Nulitatea relativă este folosită de lege pentru a sancționa deficiențe care pot fi tolerate de sistemul de drept, însă decizia finală trebuie să o ia doar persoana afectată direct de deficiență.  Acea persoană îndreptățită este uneori direct arătată în dispoziția legală care proclamă anulabilitatea actului juridic.  Actul juridic este însă tratat, din momentul încheierii sale, ca eficace.  Dacă persoana îndreptățită ia decizia de a insista pe anularea actului juridic, ea poate obține anularea doar prin introducerea unei acțiuni în justiție de declarare a nulității relative.  Judecătorul nu o poate invoca din oficiul său.  Și nici persoana îndreptățită nu o poate invoca extrajudiciar și nici chiar ca simplă excepție (obiecție, apărare) într-un proces judiciar; se cere anume formularea unei acțiuni în justiție.

11. Aici dreptul civil autohton diferă de sistemul german, în care anulabilitatea, în anumite situații, se declară prin notificare extrajudiciară de către persoana îndreptățită față de cealaltă parte la actul juridic (§121 BGB).  La fel, sistemul autohton diferă, sub aspect de procedură, de sistemul de drept românesc, în care persoana îndreptățită poate invoca nulitatea relativă pe cale de excepție (ca apărare în proces) și fără a fi nevoită să introducă o acțiune (v. art. 1249 alin.(2) Cod civil român); aceasta reglementare are drept consecință că excepția de nulitate relativă este nelimitată în timp (nu se supune prescripției extinctive), ceea ce are dezavantajul de a expune actul juridic unui risc de anulare în mod perpetuu.

12. Reiterăm așadar că, dacă deficiența ce afectează actul juridic este doar o cauză de nulitate relativă, actul juridic se consideră încheiat valabil și își produce toate efectele sale.  Dacă însă persoana îndreptățită introduce o acțiune în justiție, și ea este admisă, actul juridic se desființează cu efect retroactiv, și din act juridic valabil, dar anulabil, el devine actul juridic anulat.  După expirarea termenului de prescripție extinctivă pentru acțiunea în anulare ori după ce persoana îndreptățită confirmă actul deficient (implicit, renunță să mai invoce nulitatea), actul juridic valabil, dar anulabil, devine act juridic valabil definitiv, fiindcă el nu mai este expus riscului anulării pe această cauză.

13. Efectele legale ale nulității actului juridic sunt aceleași, indiferent că un act juridic este nul (nulitate absolută) sau a fost anulat (nulitate relativă) — legea refuză să recunoască toate efectele juridice care ar fi trebuit să fie produse de acel act juridic.  [în privința situației când doar o clauză a actului juridic este nulă, v. infra, nr. 25 și urm.].

14. Prin sine, nulitatea nu „produce efecte juridice” (nu generează drepturi și obligații), ci are drept consecință de a nega existența unor efecte juridice ale pretinsului act juridic.

În contextul nulității, ceea ce ar putea produce efecte juridice sunt:

(i) plățile efectuate, bunurile transmise, lucrările executate, serviciile prestate în temeiul actului juridic nul, care, devin prestații nejustificate și, pe acest temei, se naște un raport juridic de restituție guvernat de dispozițiile legale privind îmbogățirea nejustificată;

(ii) drepturile reale transmise sau constituite în temeiul actului juridic se consideră că niciodată nu au fost transmise sau constituite.  În special atunci când drepturile aparent dobândite în temeiul actului juridic nul au fost înregistrate într-un registru de publicitate (imobile, automobile, părți sociale, acțiuni etc.), ele s-ar putea păstra în pofida nulității actului juridic dacă intervine instituția juridică salvatoare numită uzucapiunea (pentru care se va cere cel puțin 3 ani de posesie și înregistrare, v. art. 331 alin.(4), 440 alin.(2), 524 și 529);

(iii) dacă una din părțile actului juridic nul care nu era culpabilă de cauza de nulitate și era de bună-credință, a suferit un prejudiciu în rezultatul intervenirii nulității, între fostele părți ale actului juridic se naște și un raport juridic delictual, care are ca scop despăgubirea părții prejudiciate.

2) Acte juridice valabile, dar ineficace

15. Ori de câte ori un act juridic nu întrunește condițiile de validitate legea îi neagă efectele prin intermediul instituției nulității.  Totuși, în unele cazuri alese, regimul nulității nu este potrivit pentru deficiența care afectează actul juridic, și atunci legea a inventat o categorie distinctă pentru a desemna un act juridic care nu este nul sau anulabil, dar nu produce toate sau o parte din efectele juridice urmărite de autor — actul juridic ineficient.  El poate fi înțeles ca un act juridic valabil, dar incomplet sau „încă necopt” (ger. — schwebend unwirksame Geschäfte).

16. Spre deosebire de actul juridic lovit de nulitate absolută, actul juridic ineficient are șansa să își producă efectele juridice dacă se înlătură cauza de ineficiență.  Spre deosebire de actul juridic anulabil, actul juridic ineficient nu produce efecte juridice inițial, dar, dacă se înlătură cauza de ineficiență, el va produce efecte juridice definitiv.

a) Lipsa unui consimțământ necesar

17. De regulă, cauza ineficienței este că o anumită persoană nu a consimțit asupra actului juridic.

Ilustrația 2
Dacă A vinde lui B bunul care aparține lui VD (verus dominus), contractul de vânzare-cumpărare produce efecte obligaționale între A și B, dar art. 358 îi refuză efecte reale și se menține poziția că VD rămâne proprietar.  Dacă VD consimte asupra contractului dintre A și B, atunci se produce și efectul real, iar B dobândește și dreptul de proprietate asupra bunului cumpărat.
Ilustrația 3
Dacă X încheie un contract de antrepriză din numele SRL cu un client, însă X nu are împuterniciri de acționa din numele SRL, contractul de antrepriză este total ineficient (art. 370).  Dacă SRL ratifică contractul, expres sau prin acțiuni concludente (e.g. trece la executarea contractului), cauza de ineficiență este înlăturată.
Ilustrația 4
Minorul C, de 16 ani, încheie un contract credit fără încuviințarea unuia dintre părinți. Contractul nu produce efecte juridice; el este total ineficient (art. 33 alin.(1)).  Dacă un părinte încuviințează contractul, el produce efecte juridice pentru C.
Ilustrația 5
Minorul F, de 10 ani, a moștenit un apartament de la bunel.  Părinții minorului consideră că el nu are nevoie de apartament și vor să-l vândă.  Fiecare părinte este reprezentant al minorului și poate să încheie un contract de vânzare-cumpărare care va angaja minorul și va înstrăina apartamentul din patrimoniul minorului.  Însă legea, pentru a ocroti interesul superior al minorului, impune pentru eficiența acestui contract cerința de autorizare a autorității tutelare conform art. 29 coroborat cu art. 139.

18. Ce este comun în aceste cazuri este că se cere fie consimțământul persoanei pentru ca actul juridic să producă efecte față de ea, față de patrimoniul ei, față de un bun al ei, fie, în cazul încuviințării, cel ce dă încuviințarea nu este parte la actul juridic și el nu produce efecte juridice față de el, însă legea îi atribuie acest drept de a da sau refuza încuviințarea fiindcă el este responsabil de a ocroti interesele uneia dintre părțile actului juridic civil (părintele ocrotește interesul minorului, tutorele sau curatorul ocrotește interesul adultului ocrotit, organul ierarhic superior al persoanei juridice supraveghează anumite acte juridice importante ale administratorului persoanei juridice).

19. Pentru aceste situații sancțiunea nulității absolute nu este potrivită, fiindcă ea exclude că consimțământul dat ulterior ar putea valida actul juridic.  Nici sancțiunea nulității relative nu este potrivită, fiindcă ea ar avea ca efect că actul juridic este valabil și produce efecte până când o instanță de judecată nu îl va anula; o asemenea soluție ar pune, pentru persoana interesată, o sarcină prea înaltă, cea de a introduce o acțiune în justiție în termenul de prescripție extinctivă deși ea, nemijlocit, nu a participat la încheierea actului juridic [Boemke/Ulrici/BGB AT, §14, nr. 9, p. 354].

Sugestie pentru cei care scriu legile: dacă pentru eficacitatea unui act juridic față de o persoană se cer două consimțăminte (e.g. reprezentant+reprezentat; coproprietar+ceilalți coproprietari; copil+părinte; cumpărător+autorizarea autorității publice etc.), și un singur consimțământ nu este suficient, legea ar trebui să prevadă doar că actul juridic „nu produce efecte juridice” sau „este ineficient” până când nu s-a dat și al doilea consimțământ.  Nulitatea nu este o sancțiune potrivită pentru această situație.

b) Intenția autorului actului juridic de a suspenda anumite efecte juridice

20. Cauza de ineficiență poate avea ca origine însăși voința autorului actului juridic.  El însuși ar fi putut să prevadă că actul juridic nu produce efecte imediat, ci doar la îndeplinirea unui anumit eveniment viitor și incert; în acest caz actul juridic sau doar unele efecte ale sale, sunt supuse de către autor unei condiții suspensive.

Ilustrația 6
Investitorul A încheie contract de vânzare-cumpărare a unor acțiuni într-o bancă.  Contractul prevede că transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor va avea loc (și prețul se va plăti) doar după ce A va obține autorizările impuse de dreptul public, și anume: (a) autorizarea prealabilă a Băncii Națională a Moldovei dacă A astfel va obține o deținere calificată în capitalul băncii comerciale (peste 1%) și (b) autorizarea Consiliului Concurenței dacă achiziția constituie o concentrare economică.

Evident, A ar fi putut să solicite și să obțină aceste autorizații înainte de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, însă încheierea, în primul rând, a contractului de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă îi dă lui A certitudinea că vânzătorul s-a angajat juridic să îi vândă acțiunile lui A, dispare riscul că vânzătorul va majora spontan prețul sau că el va vinde acțiunile unui alt doritor de a le cumpăra.  Investitorii doresc să dedice timp, efort și costuri pentru obținerea autorizațiilor atunci când au certitudinea că celelalte condiții de dobândire a bunului (angajamentul vânzătorului) deja sunt juridic asigurate.

c) Actul juridic unilateral neîntemeiat

21. În alte cazuri, o manifestare de voință aparent valabil exprimată nu produce efecte juridice fiindcă prin intermediul ei se exercită un drept care nu aparține autorului actului juridic.

Ilustrația 7
D a donat imobilul nepotului său N.  Peste un an D se răzgândește și îi dă lui N o declarație de revocare a donației.  Dacă nu există una din cauzele arătate de lege în care un donator ar putea revoca o donație (art. 1207 și urm.), declarația este ineficientă, adică nu produce niciun efect juridic, potrivit art. 359.  Donația rămâne valabilă, iar N nu trebuie să restituie imobilul.

22. În cazul acestei cauze de ineficiență, ea, în principiu, nu poate fi înlăturată.  Ineficiența este deci permanentă.

d) Acte juridice eficiente, care devin ineficiente subsecvent

21. Doctrina a identificat și situația când actul juridic, deși la momentul încheierii își produce toate efectele juridice urmărite de autor, conține o stipulație că el își pierde efectul dacă se produce un anumit eveniment viitor.  O asemenea stipulație se numește condiție rezolutorie.

22. Un alt caz de ineficiență subsecventă este cel când legea acordă uneia dintre părțile unui contract dreptul de a-și retracta consimțământul dat la încheierea unui contract.  Este cazul revocării contractului de către consumator în anumite situații când legea îi acordă o perioadă de răcire, de regulă de 14 zile de la încheierea contractului (art. 1052).

Pentru un al treilea caz, vezi art. 361.

C. Gradul de opozabilitate al ineficacității: ineficacitatea absolută sau relativă

23. De regulă, un act juridic ineficace este lipsit de efecte juridice atât între părțile sale cât și față de terți (ineficacitate absolută; ger. — die absolute Unwirksamkeit).  Este cazul, în special, al nulității absolute sau relative.

24. În alte cazuri, legea prevede că un act juridic în general produce efecte juridice, dar nu le produce față de o anumită persoană (ineficacitate relativă; ger. — die relative Unwirksamkeit).  Adeseori această situație este identificată prin noțiunea de inopozabilitate.

Ilustrația 8
SRL a eliberat salariatului său S o procură pentru a cumpăra materiale de construcție.  Ulterior, SRL a revocat procura lui S.  Totuși, S s-a prezentat la magazinul M și, în baza procurii eliberate de SRL, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a materialelor de construcții.
Revocarea procurii s-a produs în general, dar, deoarece nu a fost adusă la cunoștința lui M, revocarea nu este opozabilă lui M și, prin urmare, M cu bună-credință a crezut că S are împuterniciri de a reprezenta SRLul.  Deci contractul de vânzare-cumpărare este valabil și produce efecte depline față de SRL (este eficient) conform art. 381.
Ilustrație 9
B, proprietar al unui automobil, a pierdut un proces judiciar pornit de A și se teme că executorul judecătoresc E îi va urmări automobilul (îl va sechestra și îl va vinde silit).  Încercând să-și salveze situația, B donează automobilul fiicei sale F.
Conform art. 895 alin.(1) A poate introduce față de F și B o acțiune revocatorie, pentru a declara inopozabilă donația față de A și a urmări silit automobilul chiar dacă nu mai aparține lui B, ci deja aparține lui F.
Donația va fi valabilă și va produce efecte în general, dar va fi ineficientă față creditorul A din moment ce rămâne definitivă hotărârea judecătorească prin care se admite acțiunea revocatorie.
Ilustrație 10
A (asociat în SRL) vinde prin contract autentic partea socială de 20% în SRL către terțul X la preț de 10.000. B (asociat în același SRL, care deține partea socială de 80%) își exercită dreptul de preemțiune (adică cumpără aceeași parte socială la prețul stabilit de 10.000).
A și X au obiectat, invocând, că, de fapt prețul real, confirmat printr-o recipisă secretă privată, era de 50.000.  Clauza privind prețul, așa cum rezultă din recipisă, nu este opozabilă față de B (art. 1091 alin.(1)).  B va fi cumpărător al părții sociale la prețul declarat de 10.000.

[Pentru detalii privind simularea prețului în contextul dreptului de preemțiune, v. adnotarea la art. 1146, nr. 39]

D. Care efecte juridice sunt ineficace: ineficacitatea totală și parțială

25. Deși până acum s-a discutat ineficacitatea tuturor efectelor juridice produse de un act juridic, adeseori cauza de ineficacitate afectează doar unul efectele actului juridic (sau doar o clauză a actului juridic).

26. În baza principiului favor negotii, efecte juridice care nu sunt afectate de cauza de ineficacitate rămân valabile și se produc.

27. În materie de nulitate, principiul este exprimat în art. 332 alin.(2) – nulitatea unei clauze nu atrage nulitatea întregului act juridic dacă scopul actului juridic poate care el s-a încheiat poate fi atins.

Ilustrația 11
D ia un credit de consum de la o OCN.  Contractul cuprinde prevede că D va plăti o penalitate de 1% din întreaga sumă a creditului pentru fiecare zi de întârziere în orice plată.
Faptul că clauza penală respectivă este abuzivă conform art. 1077 alin.(1) pct. 6) și, deci, este lovită de nulitate absolută, nu afectează validitatea contractului de credit în întregime care continuă să producă efecte juridice, cu excluderea clauzei nule.

28. În materie de ineficiență a actelor juridice nu există o regulă uniformă, ci trebuie de analizat fiecare cauză de ineficiență în parte:

(i) în cazul în care un act juridic trebuie încuviințat în întregime pentru a produce efecte juridice, ori lipsesc împuterniciri pentru a-l încheia, actul juridic este ineficient total, adică niciuna din clauzele sale nu produce efecte juridice;

(ii) în cazul înstrăinării bunului altuia, contractul produce efecte obligaționale între părți, dar nu produce efecte reale (vânzătorul nu transmite cumpărătorului dreptul de proprietate, fiindcă nu îl are el însuși, v. art. 358);

(iii) clauzele secrete din contractul nu sunt opozabile terților, însă restul contractului (clauzele care nu au fost ținute secrete) sunt opozabile terților (art. 1095 alin.(1)).

(iv) în cazul în care un contract prevede că doar un efect juridic este supus unei condiții suspensive (e.g. dreptul de proprietate este dobândit de cumpărător doar după plata prețului; sau 40% din preț se va plăti doar după ce vânzătorul câștigă un litigiu care are ca obiect bunul vândut).

29. O excepție notabilă de la ineficacitatea totală este clauza arbitrală (numită și clauză compromisorie), având caracter autonom, se analizează separat (eng. – the principle of separability) și ar putea fi valabilă chiar dacă restul contractului este ineficace.  Așadar, potrivit art. 2 din Legea nr. 23 din 22 februarie 2008 cu privire la arbitraj, „valabilitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care este inserată”.

Octavian Cazac, Ineficacitatea actului juridic [online]. Codul civil Adnotat [citat 19.03.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/328/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

 

Articolul 328. Nulitatea absolută a actului juridic

 

(1) Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată, atît pe cale de acţiune, cît şi pe cale de excepţie, de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată este obligată să o constate din oficiu după ce a ascultat opiniile participanţilor la proces.
(2) Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţile actului lovit de nulitate sau succesorii acestora.
(3) Atît acţiunea în constatare a nulităţii absolute, cît şi excepţia de nulitate absolută sînt imprescriptibile. Cu toate acestea, se prescriu în termen de 10 ani acţiunile privind aplicarea efectelor nulităţii absolute conform art.331, indiferent dacă sînt introduse împreună cu acţiunea în constatare a nulităţii absolute sau după admiterea acestei acţiuni.


Adnotare la art. 328:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 8 iulie 2020 | Actualizat: 13 noiembrie 2020
Similar: art. 1247 Cod civil al României

▮ I. Scopul articolului

1. [În curând]

▮ II. Cauzele nulității absolute

1. Cauzele nulității absolute

1. Lipsa consimțământului la încheierea actului juridic exprimat prin falsificarea semnăturii autorului pretins al actului juridic este o cauză de nulitate absolută (v. adnotarea la art. 312).

▮ III. Invocarea nulității din oficiu de către judecător

1. Comparativ cu redacția art. ex-217 C. civ., noua redacție precizează că invocarea nulității din oficiu este obligația procesuală a judecătorului care examinează cauza relevantă, dar, în prealabil, pentru respectarea dreptului la apărare al participanților la proces, judecătorul trebuie să asculte opiniile lor.

2. Invocarea din oficiu ridică problema concurenței dintre rolul pasiv al judecătorului în virtutea principiului procesual al contradictorialității și rolul activ al judecătorului de menținere a legalității. CtEDO nu a constatat o încălcare a art. 6 CEDO doar fiindcă există regula invocării din oficiu, dar a văzut o încălcare a acestui articol, ori de câte ori participanții nu au avut ocazia să se expună privitor la argumentul invocat din oficiu de către judecător.  O fațetă a principiului contradictorialității este participanții la proces trebuie să aibă oportunitatea să se expună nu doar asupra fiecărei împrejurări de fapt, ci și împrejurări de drept a cauzei. Nu poate fi acceptată opinia că nu este neapărat ca participantul să se expună pe împrejurările de drept fiindcă judecătorul și așa cunoaște legea.

3. În jurisprudența sa, CtEDO a statuat că participanții la proces trebuie să aibă o oportunitate rezonabilă de a se expune asupra argumentelor juridice ridica din oficiu (ex officio) de către judecătorul național. Ce înseamnă „oportunitate rezonabilă” se apreciază in concreto pornind de la circumstanțele cauzei. În cauza Galich v. Rusia s-a constatat o încălcare a art. 6 CEDO din cauza că judecătorul nu a invitat părțile să reacționeze la temeiul juridic ridicat din oficiu; că participanții la proces nu sunt ținut să anticipeze ce argumente juridice judecătorul ar putea să invoce din oficiu, iar motivarea hotărârii pronunțate de judecător ar trebui să fie rezonabil de previzibilă (v., printre altele, cauza Ruiz-Mateos vs. Spania, cererea no. 12952/87, hotărârea din 23 iunie 1993, nr. 65–68; cauza Vermeulen vs. Belgia, cererea nr. 19075/91, hotărârea din 20 februarie 1996, nr. 29–33; cauza Kakabadze și alții v. Georgia, cererea nr. 1484/07, hotărârea din 2 octombrie 2012, nr. 76).

4. În jurisprudența sa, CJUE a statut în mod similar:

Hotărârea CJUE din 2 decembrie 2009, în cauza Case C-89/08, Comisia Europeană vs Irlanda și alții.

Aprecierea Curții

50. Principiul contradictorialității face parte din dreptul la apărare. Acesta se aplică în privința oricărei proceduri care poate conduce la adoptarea de către o instituție comunitară a unei decizii care să afecteze în mod semnificativ interesele unei persoane (a se vedea în special Hotărârea din 10 iulie 2001, Ismeri Europa/Curtea de Conturi, C‑315/99 P, Rec., p. I‑5281, punctul 28 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, citată anterior, punctul 61).

51. Instanțele comunitare asigură respectarea în fața acestora a principiului contradictorialității și respectă ele însele acest principiu.

52. Astfel, Curtea s‑a pronunțat deja, pe de o parte, în sensul că principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta (Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C‑450/06, Rep., p. I‑581, punctul 47) și, pe de altă parte, că întemeierea unei decizii judecătorești pe fapte și pe documente cu privire la care părțile sau una dintre acestea nu au putut lua cunoștință și cu privire la care nu au fost, așadar, în măsură să își precizeze poziția ar constitui o încălcare a unui principiu elementar de drept (Hotărârea din 22 martie 1961, Snupat/Înalta Autoritate, 42/59 și 49/59, Rec., p. 101, 156, Hotărârea din 10 ianuarie 2002, Plant și alții/Comisia și South Wales Small Mines, C‑480/99 P, Rec., p. I‑265, punctul 24, precum și Hotărârea din 2 octombrie 2003, Corus UK/Comisia, C‑199/99 P, Rec., p. I‑11177, punctul 19).

53. Principiul contradictorialității trebuie să beneficieze oricărei părți la un proces cu care este sesizată instanța comunitară, indiferent de calitatea juridică a acesteia. În consecință, și instituțiile comunitare se pot prevala de acest principiu atunci când sunt părți la un astfel de proces.

54. Instanța însăși trebuie să respecte principiul contradictorialității în special atunci când soluționează un litigiu în temeiul unui motiv invocat din oficiu (a se vedea, prin analogie, în domeniul drepturilor omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Skondrianos împotriva Greciei din 18 decembrie 2003, § 29 și 30, Hotărârea Clinique des Acacias și alții împotriva Franței din 13 octombrie 2005, § 38, precum și Hotărârea Prikyan și Angelova împotriva Bulgariei din 16 februarie 2006, § 42).

55. Astfel cum a arătat, în esență, avocatul general la punctele 93-107 din Concluziile prezentate, în general, principiul contradictorialității nu conferă doar fiecărei părți la un proces dreptul de a lua cunoștință de înscrisurile și de observațiile prezentate de partea adversă în fața instanței și de a le discuta și nu se opune doar faptului ca instanța comunitară să își întemeieze decizia pe fapte și pe documente despre care părțile sau una dintre acestea nu au putut lua cunoștință și cu privire la care nu au fost, așadar, în măsură să își precizeze poziția. Acesta implică în general și dreptul părților de a lua cunoștință și de a discuta motivele de drept invocate din oficiu de instanță pe care aceasta intenționează să își întemeieze decizia.

56. Astfel, în vederea îndeplinirii cerințelor privind dreptul la un proces echitabil, este important ca părțile să aibă cunoștință și să poată discuta în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care sunt decisive pentru rezultatul procedurii.

57. În consecință, cu excepția cazurilor speciale, precum, mai ales cele prevăzute de regulamentele de procedură ale instanțelor comunitare, o decizie nu poate fi întemeiată de instanța comunitară pe un motiv de drept invocat din oficiu, chiar dacă este un motiv de ordine publică, și, precum în speță, întemeiat pe nemotivarea deciziei în litigiu, fără ca instanța să fi invitat în prealabil părțile să își prezinte observațiile cu privire la motivul menționat.

58. De altfel, în contextul similar al articolului 6 din CEDO, Curtea s‑a pronunțat în sensul că tocmai având în vedere acest articol și scopul însuși al dreptului oricărei persoane interesate la o procedură contradictorie și la un proces echitabil în sensul acestei dispoziții, Curtea, din oficiu sau la propunerea avocatului general sau la cererea părților, poate dispune redeschiderea procedurii orale, în conformitate cu articolul 61 din Regulamentul de procedură, în cazul în care consideră că nu este suficient lămurită sau că trebuie să soluționeze cauza pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților (a se vedea Ordonanța din 4 februarie 2000, Emesa Sugar, C‑17/98, Rec., p. I‑665, punctele 8, 9 și 18, precum și Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Post, C‑270/97 și C‑271/97, Rec., p. I‑929, punctul 30).

59. Competența discreționară de care dispune Tribunalul în această privință, în temeiul articolului 62 din Regulamentul său de procedură, nu poate fi exercitată fără a ține cont de obligația de respectare a principiului contradictorialității.

60. În speță, rezultă din dosar și din ședința în fața Curții că, prin hotărârea atacată, Tribunalul a anulat decizia în litigiu pe baza unui motiv invocat din oficiu întemeiat pe încălcarea articolului 253 CE, fără a fi invitat în prealabil părțile, în cursul procedurii scrise sau al procedurii orale, să își prezinte observațiile cu privire la motivul menționat. Procedând astfel, Tribunalul a încălcat principiul contradictorialității.

61. Contrar afirmațiilor intimatelor, nerespectarea principiului contradictorialității a adus atingere intereselor Comisiei în sensul articolului 58 din Statutul Curții de Justiție. Astfel, precum a arătat avocatul general la punctele 114-118 din concluziile prezentate, deși, în mod cert, nemotivarea unui act comunitar constituie o deficiență care, în principiu, nu poate fi remediată, constatarea unei asemenea deficiențe rezultă cu toate acestea dintr‑o apreciere care, potrivit unei jurisprudențe constante, trebuie să ia în considerare un anumit număr de elemente, astfel cum a amintit de altfel Tribunalul la punctele 48 și 49 din hotărârea atacată. O astfel de apreciere poate face obiectul unei discuții, în special atunci când nu se referă la o lipsă totală de motivare, ci la motivarea unui aspect precis de fapt și de drept. În speță, Comisia ar fi putut în special, dacă i s‑ar fi acordat posibilitatea de a‑și prezenta observațiile, să invoce aceleași argumente precum cele prezentate în cadrul celui de al patrulea și al celui de al cincilea motiv din prezentul recurs, menționate la punctele 64-67 din prezenta hotărâre.

62. Pentru toate aceste motive, se impune admiterea celui de al doilea motiv invocat de Comisie.

Același lucru îl reține și CJUE în jurisprudența sa privind invocarea din oficiu a nulității absolute de protecție a consumatorilor (v. adnotarea la art. 329).

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 328 [online]. Codul civil Adnotat [citat 19.03.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/328/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Tabelul de concordanță - art. înainte și după renumerotarea din 1.3.2019

§20 Procedura succesorală și opțiunea succesorală