A A A + | -

Articolul 2163. Caracterele devoluţiunii moştenirii

Devoluţiunea moştenirii către moştenitorii defunctului este o transmisiune pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 6 iulie 2021

▮ I. Scopul articolului

Articolul reia caracterele fundamentale ale devoluțiunii succesorale, așa cum ele au fost dezvoltate în dreptul succesoral pe parcursul secolelor de către doctrină și practicieni.  Enumerarea lor sistematică nu are doar un scop didactic și clarificator, ci și un rol practic, după cum se va vedea.

▮ II. Transmisiune mortis causa

Devoluțiunea moștenirii este provocată de decesul unui om (mortis causa), iar scopul devoluțiunii organizate de lege este ca patrimoniul celui decedat să nu dispară, ci să aibă continuitate juridică, fiind transmis beneficiarilor arătați de testament și, dacă este cazul, în completare, de lege.

Decesul este un fapt juridic declanșator al moștenirii, însă acest fapt nu este suficient. Devoluțiunea are loc în urma unui fapt juridic complex — decesul lui de cujus cuplat cu chemarea la moștenire a beneficiarilor succesorali (moștenitori, legatari).

Moștenirea este un mod de sine stătător de dobândire a drepturilor de proprietate (art. 509 alin.(2)) și altor drepturi subiective și de preluare a obligațiilor. Ea trebuie distinsă de dobândirea între persoane care sunt în ființă la data transmisiunii (inter vivos), instrumentul de bază a căreia este contractul.  Prin urmare, la moștenire nu trebuie întrunite condițiile de lege pentru dobândirea de drepturi sau obligații prin contract.  Dreptul de proprietate asupra mobilelor trece indiferent că moștenitorii au intrat în posesie, iar dreptul de proprietate asupra imobilelor și altor bunuri supuse înregistrării trece la moștenitori, indiferent că dreptul moștenitorului a fost înregistrat sau nu în registrul de publicitate respectiv ca excepție de la caracterul constitutiv al înregistrărilor în registrul de publicitate (art. 425 alin.(1)) [→ adnotarea la art. 413, nr. 6].

Ordinea juridică nu permite ființei umane să provoace transmisiunea pe durata vieții (inter vivos) a întregului său patrimoniu.  Prin urmare, transmisiunea universală nu poate fi decisă, prin act juridic, de către persoana care dorește să se călugărească, ori altfel să-și schimbe dramatic modul de viață, o „resetare globală”: să își schimbe complet identitatea, să își convertească religia și să se retragă în tăcere, într-un loc izolat, ori, chiar, să imigreze pe Lună ori pe Marte — pași care, în viitorul apropiat, ar putea deveni o realitate).

Chiar dacă art. 1004 pare a permite un contract de transmitere a patrimoniului prezent, norma de fapt se referă doar la elementele de activ patrimonial, întrucât transmisiunea elementelor de pasiv solicită consimțământul fiecărui creditor al transmițătorului.  Aceasta deci nu este o adevărată transmisiune a patrimoniului, ci o înstrăinare de tipul „prin prezentul vând toate bunurile mobile și imobile care le am, oriunde nu s-ar afla” — este o formă avansată a obiectului determinabil al actului juridic (art. 315 alin.(2)).

▮ III. Transmisiune universală

1) Noțiune și funcții

Ca și volum, caracterul universal al transmisiunii denotă că o totalitate de situații juridice active (e.g. drepturi) și situații juridice pasive (e.g. obligații) se deferă, ca un tot întreg (successio in universum ius).  Or, de cujus nu poate dispune ca un moștenitor să primească doar drepturi, iar altul — doar obligații.  El de asemenea nu poate dispune că el nu va avea niciun moștenitor, și că toate bunurile vor fi, de exemplu, distruse.  Prin urmare ajungem la concluzia că fiecare defunct are, inevitabil, cel puțin un moștenitor.

Principiul devoluțiunii universale nu împiedică însă, până într-un sfârșit, moștenitorii să devină titularii unor drepturi individuale din masa succesorală prin partaj.  Această abordare are ca efect păstrarea valorilor economice de amploare din masa succesorală, cum ar fi pachetele de acțiuni sau imobilele.

Abordarea universală contribuie la certitudinea juridică, astfel încât terții interesați să aibă claritate cu cine să trateze după decesul lui de cujus.

De asemenea, caracterul universal al transmisiunii facilitează răspunderea pentru obligațiile masei succesorale, care este, până la partaj, una solidară.  Aceasta, la rândul său, responsabilizează comoștenitorii și îi motivează să se gândească în primul rând la lichidarea pasivului succesoral.

Efectele juridice ale caracterului universal al devoluțiunii succesorale sunt [v. MuKoBGB, §1922, nr. 121]:

a) toate elementele masei succesorale se transmit doar către moștenitori.  Persoanele care nu sunt moștenitori nu dobândesc bunuri direct din masa succesorală.  Legatarul, de exemplu, primește bunurile legate de la moștenitor și nu de la de cujus [→ adnotarea la art. 2297].

b) nu este posibilă atribuirea directă a drepturilor sau obligațiilor unui comoștenitori anume;

c) comoștenitorii sunt dobânditori în comun ai tuturor elementelor de activ și pasiv succesoral.  Masa succesorală nu este subiect de drept și nici comunitatea comoștenitorilor nu este un subiect de drept, nu are capacitate civilă distinctă de cea a comoștenitorilor.

2) Momentul transmisiunii universale

Odată cu deschiderea moștenirii toate situațiile juridice (e.g. raporturile juridice) transmisibile ale lui de cujus trec la unul sau mai mulți moștenitori într-o singură operațiune juridică.  Transmiterea se produce chiar din momentul deschiderii moștenirii, adică din momentul survenirii decesului lui de cujus.  În virtutea principiului dobândirii de drept a masei succesorale, nicio formalitate nu trebuie îndeplinită pentru dobândirea drepturilor și obligațiilor din masa succesorală.  Certificatul de moștenitor și ulterioara înregistrare a drepturilor moștenitorului în registrele de publicitate nu au efect constitutiv, ci doar efect declarativ.

▮ IV. Transmisiune unitară

1) Principiul

Devoluțiunea moștenirii se supune acelorași reguli indiferent de natura bunurilor, mobile sau imobile, și de modul în care de cujus le-a dobândit în timpul vieții (din altă moștenire; din donație; venituri din salariu, activități profesionale, dividende, diverse investiții).

Astăzi caracterul unitar al devoluțiunii succesorale îi poate părea cititorului un truism.  Însă lucrurile trebuie puse în context istoric. Această concepție este opusă celei a dreptului feudal, care, în ideea conservării bunurilor în familie, făcea distincție între bunuri proprii, pe de o parte, și bunurile achizite, pe de altă parte. Bunurile proprii erau imobilele primite de defunct de la antecesorii săi (considerate elementul de bază al averii familiale), iar bunurile achizite erau cele dobândite de defunct în timpul vieții sale, indiferent de natura lor, cărora le erau asimilate bunurile mobile, considerate mai puțin importante decât cele proprii. Reprezentând elementul stabil al patrimoniului și permițând menținerea prestigiului numelui în familiile nobiliare, bunurile proprii erau rezervate acestei entități, transmițându-se din tată în fiu. În lipsă de descendenți, în funcție de proveniența lor, bunurile proprii reveneau liniei (familiei) materne sau liniei (familiei) paterne (materna maternis, paterna paternis) [Terré/Lequette/Successions, p. 11 apud Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 6-7, nr. 21-22].

2) Prima excepție: transmisiunile pentru cauză de moarte în afara dreptului succesoral (succesiunile anomale)

a) Noțiune

În cazuri excepționale anumite texte de lege sustrag bunuri de anumite categorie ale defunctului de la regulile moștenirii și, în schimb, le supun unor reguli speciale, de regulă, indicând dobânditori direcți ai acelor bunuri de la defunct.  Aceste bunuri nici nu intră în masa succesorală, iar moștenitorii arătați de dreptul succesoral nu le dobândesc.

Asemenea transmisiuni prin norme speciale, care ocolesc dreptul succesoral, au fost numite „succesiuni anomale” [la. anomalus, a, um = iregulat (în sens că este contrar regulii); noțiunea „succesiune anomală”, dezvoltată de dreptul francez nu este întocmai precisă, fiindcă ea nu este o transmisiune cu titlu universal, ci cazurile cunoscute până acum sunt, în fond, transmisiuni cu titlu particular, a unui anumit bun ori anumitor bunuri determinate.  Doctrina germană utilizează expresia „succesiune de drept specială sau particulară în afara dreptului succesoral” (ger. — die Sonderrechtsnachfolge außerhalb des Erbrechts). Așadar, este mai potrivită folosirea noțiunii de „transmisiune pentru cauză de moarte cu titlu particular” sau „succesiune particulară în afara dreptului succesoral”].  Succesiuni anomale sunt răspândite multe în dreptul succesoral comparat [v., în dreptul românesc, Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 7 și urm., nr. 23 și urm.; în dreptul francez, Malaurie/Aynès/Successions, p. 101, nr. 120 și urm.; în dreptul german în materie de asigurări sociale ori locațiune locativă, v. MuKoBGB, §1922, nr. 132 și urm.].

b) Accesul la un bun digital și cazuri similare

Precizăm că simplul acces acordat de lege sau de cujus la un bun din masa succesorală nu este încă o succesiune particulară în afara dreptului succesoral (ori o succesiune anomală).  Dificultăți de calificare pot apărea la aplicarea art. 478, care prevede că titularul unui cont online (de email, de portmoneu electronic, de stocare de conținut digital etc.) poate folosi instrumentul online oferit de custode (i.e. titularul platformei online) pentru a acorda acces terților la contul său după deces (de regulă se indică adresa de email a persoanelor cu drept de acces, care pot cere accesul de la custode în baza copiei unui certificat de deces al titularului de cont).  Art. 478 însă tace despre transmisiunea dreptului lui de cujus asupra contului online, ci vorbește doar despre „acces”, în alte cuvinte, despre intrarea în posesia unui bun incorporal.  Însă dreptul asupra contului (și valorile patrimoniale pe care el legal le acordă) intră în masa succesorală și aparțin tuturor moștenitorilor, indiferent că terțul care a fost desemnat cu drept de acces este moștenitor sau nu.

Aceeași logică se aplică atunci când persoana care conviețuia cu de cujus avea cardul său bancar și codul PIN și în mod uzual îl folosea în locul lui de cujus.  Fiecare extragere ori plată pe care o face după deschiderea moștenirii o face din masa succesorală, iar masa succesorală are o pretenție de restituire față de persoana cu acces.

Aceste acordări ad hoc de drepturi la acces ori punere în posesie nu constituie o dispoziție testamentară, în primul rând, fiindcă nu îmbracă forma cerută pentru un testament, iar, în cazul transmiterii cardului și codului PIN, lipsește animus testandi, adică intenția ca bunul să aparțină definitiv posesorului la momentul decesului titularului de card.

c) Cazuri

În continuare menționăm cazurile de asemenea transmisiuni identificate în dreptul Republicii Moldova:

(i) Dreptul de a la pensia neîncasată de beneficiarul decedat

Pensia plătită beneficiarului face parte din masa sa succesorală, inclusiv dacă a fost plătită prin transfer, la contul lui de cujus, când era în viață, acesta lăsându-i pe acel cont.  Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, cuprinde o normă specială pentru pensia „neplătită la timp” beneficiarului, și dispune nu dispune că ea se plătește moștenitorilor, ci, la art. 37, prevede că ea se plăteşte soţului supravieţuitor, părinţilor sau copiilor acestuia, iar în cazul lipsei acestora — persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.  Pensia se plăteşte inclusiv pentru luna în care a avut loc decesul beneficiarului de pensie.

Textul de lege ignoră că acesti subiecți ar putea fi decăzuți de la moștenire (de exemplu, de cujus se afla în proces de divorț cu soțul supraviețuitor; ori de cujus i-a dezmoștenit pe careva din ei → adnotarea art. 2176), ci le dă un drept autonom, în afara dreptului succesoral.

(ii) Drepturile salariale

Potrivit Codului muncii (C. mun.), în caz de deces al salariatului, salariul şi alte plăţi ce i se cuvin (art. 142 alin.(5) C. mun.) și indemnizaţia ce i se cuvine, inclusiv pentru concediile nefolosite (art. 117 alin.(4) C. mun.), se plătesc integral soţului (soţiei), copiilor majori sau părinţilor defunctului, iar în lipsa acestora — altor moştenitori, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

La fel, în caz de deces al salariatului ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, familiei defunctului i se compensează cheltuielile legate de deces (art. 196 alin.(1) C. mun.).  În formularea acestui text, familia pare a fi un subiect de drept cu componență nedeterminată.

(iii) Dreptul la spaţiul locativ de serviciu 

În caz de deces al funcţionarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (și funcționari asimilați), survenit în legătură cu exercitarea obligaţiilor de serviciu sau ca urmare a unei mutilări (răniri, traume, contuzii), familia celui decedat sau persoanele întreţinute de către acesta își menţin dreptul la spaţiul locativ de serviciu pe o perioadă de 5 ani de la survenirea decesului (art. 46 alin.(7) din Legea nr. 288 din 16 decembrie 2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne).

3) A doua excepție: devoluțiunea fracțiunilor din aceeași masă succesorală cârmuită de legea succesorală a diferitor state

Un act juridic de regulă are un singur obiect; un raport juridic extra-contractual de regulă are un singur obiect. Șansa este mare că punctele de legătură ale acestei situații juridice țin de același stat, legea căruia îl va guverna.  Particularitatea moștenirii este însă că, ea având ca obiect o masă patrimonială, există o șansă mai mare ca anumite bunuri ale defunctului să se afle în state diferite.  Pentru cetățenii Republicii Moldova, asta se datorează și mobilității lor înalte din motive economice, sociale, familiale.  Aflarea bunurilor succesorale în diferite state este o provocare pentru dreptul succesoral, fiindcă în acest caz moștenirea, din complexă devine foarte complexă (numită și moștenire internațională sau moștenire transfrontalieră). Politica legislativă este fie (i) de a insista pe caracterul unitar al moștenirii transfrontaliere și a supune întreaga devoluțiunii unei legii succesorale (lex successionis) a unui singur stat, ori (ii) de a fărâmița devoluțiunea în tot atâtea devoluțiuni în câte state defunctul a lăsat bunuri imobile (plus statul ultimului domiciliului al defunctului) și a supune fiecare din ele unei legi succesorale distincte (cu cerc de moștenitori diferiți; reguli testamentare diferite și proceduri succesorale diferite).

Istoric, politica legislativă este de a adopta a doua opțiune (fărâmițarea devoluțiunii), noua tendință fiind prima opțiune —  o singură lex successionis.  La această tendință a aderat, din 1 martie 2019, și dreptul succesoral al Republicii Moldova sub influența Regulamentului UE nr. 650/2012 privind succesiunile.  Problema se examinează mai detaliat în materia dreptului internațional privat (v. art. 2657 și urm.).

▮ V. Transmisiune indivizibilă

[…]

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2163 [online]. Codul civil Adnotat [citat 6 iulie 2021]. Disponibil: animus.md/adnotari/2162/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Articolul 906. Notificările referitoare la neexecutare

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune